V-am vorbit într-un articol anterior despre cele mai bune lecturi ale anului 2019, dar nu am vrut să renunț nici la a vă povesti despre ce cărți mi-au displăcut în anul ce a trecut.
Fără prea multe introduceri, să purcedem la a bârfi cărți :)
Micul prieten de Donna Tartt: o poveste exagerat de lungă, care s-a îndreptat spre nicăieri. Am tot așteptat să se întâmple ceva, dar la finalul cărții, impresia pe care mi-a lăsat-o a fost că pur și simplu mi-am pierdut timpul. Una dintre acele lecturi care m-a făcut să mă ambiționez să nu mai duc până la sfârșit romanele care mă frustrează.
Ceva în apă de Catherine Steadman: nu sunt eu mare fană și cunoscătoare a genului Thriller, dar cartea aceasta a fost foarte slabă, cu o poveste promițătoare, dar mult prea multă descriere acolo unde nu era cazul și cu o protagonistă mai mult decât antipatică.
Fecioarele despletite de Hortensia Papadat-Bengescu: a fost a doua încercare a o citi pe Hortensia, a doua carte semnată de autoare care nu mi-a plăcut. Nu pot pune degetul pe ceva anume și să zic: exact asta nu mi-a plăcut, pentru că; dar nu am reușit să creez vreo conexiune cu măcar un personaj, nu mi-a păsat de ce se întâmplă și cu cine.
Circul nopții de Erin Morgenstern: cartea asta mi-ar fi plăcut mult mai mult (cred) dacă nu aș fi avut niște așteptări colosale. În schimb, povestea mi s-a părut foarte lentă, i-a lipsit ceva ce să mă facă atentă sută la sută la ce spun personajele, cum se mișcă și ce simt. Există elementul de magie undeva printre pagini, dar mi-a fost greu să-l urmăresc, să-l văd afectând viața personajelor de-a binelea.
O viață măruntă de Hanya Yanagihara: o carte despre cruzime, despre durere și despre incapacitatea acceptării propriei persoane. Totul în cartea asta a fost exagerat: și cantitatea plus nivelul de suferință de care a avut parte protagonistul, și relațiile dintre personaje, și efectul pe care a vrut să-l aibă scriitura asupra cititorului. Nu-mi plac cărțile ce vor să forțeze cititorul să simtă ceva și care sunt dure sau crude doar de dragul de a șoca, nu pentru că asta ar fi ceva firesc în dezvoltarea personajului.
Mincinoșii de E. Lockhart: Genul de YA unde protagonista nu te învață nimic bun. Genul de YA pe care ar fi trebuit să-l arunc cât colo înainte de a ajunge la jumătatea cărții. Cel mai mult m-a bulversat marea descoperire de pe la finalul cărții, marea dramă, în centrul căreia este protagonista: execuția acțiunii, pe tot parcursul cărții, a fost slabă de tot.
Puterea de Naomi Alderman: o carte comparată foarte mult cu Povestea Slujitoarei. Nu am fost niciodată fana premisei din romanul lui Margaret Atwood, așa că nu am avut așteptări de la carte. Premisa în sine a avut mult potențial, dar cartea mi s-a părut fragmentată, cu personaje care intră în contact unul cu celălalt din comoditate, nu pentru că ar avea vreun sens relaționarea dintre ele.
Micuțele doamne de Louisa May Alcott: cred că a fost genul de carte pe care am citit-o mult prea târziu. Dacă eram mai mică, probabil că mi-ar fi plăcut mai mult de personaje, m-aș fi regăsit mai ușor în una dintre surori. Nu e o carte prost scrisă sau cu o poveste fără sens, dar eu pur și simplu nu am reușit să creez vre-o legătură cu personajele.
Mâna stângă a întunericului de Ursula L. Le Guin: genul de carte care începe promițător (lumea construită de autoare este una interesantă, fantastică), dar care pe la jumătate îți dă de înțeles că nu se va întâmpla mare chestie, că finalul nu va fi unul epic sau, cel puțin, nu unul așa cum te aștepți. Cu toate acestea, am de gând să mai citesc și alte cărți semnate de autoare.
Așa arată lista mea cu lecturi dezamăgitoare în 2019. Ce titluri aveți pe lista voastră? Ce cărți nu v-au plăcut deloc sau v-au dezamăgit?
