Recenzie literară: Povești spuse pe limba apei de Ava Reid (2023)

Povești spuse pe limba apei de Ava Reid este un roman gotic cu o atmosferă plină de mister și lucruri nespuse, unde Effy și Preston, inițial fiecare venit pentru propriul interes, încep să sape în istoria casei și în corespondența autorului, descoperind că lucrurile sunt complet diferite față de ce li s-a spus în marele oraș. Conacul se află undeva la capătul lumii, fiul autorului, cel care are grijă de casă, este un personaj extrem de alunecos și e construit într-un mod în care te întrebi permanent ce interese urmărește și ce are de ascuns.

Povestea din roman este evocativă, iar atmosfera frapantă prin elementele de paranormal și multitudinea de mici taine și secrete pe care le ascunde conacul. Cei doi protagoniști, Effy și Preston, încep ca rivali și au o atitudine dușmănoasă unul față de celălalt, dar odată cu avansarea acțiunii, cititorul le descoperă personalitățile, dar mai ales fricile. Relația dintre ei se construiește în urma unui șir de impedimente, dar asta îi oferă profunzime și veridicitate, amintindu-mi de cum a evoluat relația protagoniștilor din O magie de neîmblânzit.

Recenzie literară: Dacă strada Beale ar putea vorbi de James Baldwin (1974)

Prin povestea aparent simplă - și atât de tipică, de fel - a unui cuplu de afro-americani, James Baldwin aduce în prim-plan diferența de rasă, de mentalitate, de atitudine față de aproape. Deși narațiunea se axează pe familia celor doi, aducând în lumina reflectoarelor diferența enormă între acestea, autorul portretizează de fel comunitatea afro-americană a timpurilor. Familia lui Tish o susține în totalitate, iar pentru ei, Fonny devine ca un fiu, pe care toți au de gând să-l susțină și să-l ajute. Familia lui Fonny, în schimb, este marcată de o indiferență prost mascată de pietate, iar mama tânărului, veșnic nemulțumită de progeniturile sale, este mai mult interesată în a-și păstra imaginea de femeie pioasă în comunitate decât a-și ajuta fiul. 

Dacă strada Beale ar putea vorbi este o carte scrisă frumos, autorul reușind să țină cititorul ancorat în poveste. Deși evenimentele au loc într-un fel de lentoare, e ușor să te întorci la poveste, pentru că James Baldwin o scrie cu sufletul. Dragostea lui Tish pentru Fonny și pentru viitorul lor copil este umbrită de realitatea crudă a vremurilor în care trăiește: în America secolului trecut, cuvântul unui afro-american nu valorează nimic, majoritatea sunt priviți ca niște sub-oameni, iar realitatea lor diferă cu mult de cea a americanilor ce se află la putere. Prin intermediul lui Fonny, James Baldwin ilustrează felul în care justiția este oarbă doar acolo unde vrea să fie, egalitatea este un cuvânt frumos și cam atât, iar viața unui om este doar un număr pe o hârtie.