Prin povestea aparent simplă - și atât de tipică, de fel - a unui cuplu de afro-americani, James Baldwin aduce în prim-plan diferența de rasă, de mentalitate, de atitudine față de aproape. Deși narațiunea se axează pe familia celor doi, aducând în lumina reflectoarelor diferența enormă între acestea, autorul portretizează de fel comunitatea afro-americană a timpurilor. Familia lui Tish o susține în totalitate, iar pentru ei, Fonny devine ca un fiu, pe care toți au de gând să-l susțină și să-l ajute. Familia lui Fonny, în schimb, este marcată de o indiferență prost mascată de pietate, iar mama tânărului, veșnic nemulțumită de progeniturile sale, este mai mult interesată în a-și păstra imaginea de femeie pioasă în comunitate decât a-și ajuta fiul.
Dacă strada Beale ar putea vorbi este o carte scrisă frumos, autorul reușind să țină cititorul ancorat în poveste. Deși evenimentele au loc într-un fel de lentoare, e ușor să te întorci la poveste, pentru că James Baldwin o scrie cu sufletul. Dragostea lui Tish pentru Fonny și pentru viitorul lor copil este umbrită de realitatea crudă a vremurilor în care trăiește: în America secolului trecut, cuvântul unui afro-american nu valorează nimic, majoritatea sunt priviți ca niște sub-oameni, iar realitatea lor diferă cu mult de cea a americanilor ce se află la putere. Prin intermediul lui Fonny, James Baldwin ilustrează felul în care justiția este oarbă doar acolo unde vrea să fie, egalitatea este un cuvânt frumos și cam atât, iar viața unui om este doar un număr pe o hârtie.
Vara e pe sfârșite, deși nu am nicio dorință să mă despart de aceasta, cred că nici voi :) Dar să ne întoarcem la cărțile noastre.
Pentru că simțeam cum un reading slump mă prinde de picior, am decis să mă adresez cărților romance, care mereu reușesc să mă scoată din această stare. Am ales volumul The Fine Print de Lauren Asher, primul dintr-o trilogie, Dreamland Billionaires. Atunci când bunicul lor moare, cei trei nepoți primesc câte o scrisoare, fiecare astfel având o misiune de îndeplinit pentru a-și păstra moștenirea și pentru a nu-l lăsa pe tatăl lor să primească totul. În volumul de față, cititorul îl urmărește pe Rowan, mezinul familiei, care trebuie să fie directorul unui fel de Disneyland, care se numește Dreamland. Rowan trebuie să descopere acel ceva ca nu merge bine în acest parc plin de atracții, dar la prima vedere, totul este perfect - veniturile cresc pe zi ce trece, toată lumea e fericită, până când bărbatul o cunoaște pe Zahra, o tânără care lucrează la Dreamland și nu e deloc impresionată de Rowan și de puterea pe care acesta o deține.
The Fine Print e un romance drăguț, unde accentul se pune nu doar pe scenele 18+, ci și pe construcția personajelor, dar și pe modul în care Rowan încearcă să salveze Dreamlandul. E un romance drăguț, cu multă magie, dar și dezvoltare a personajelor.
Dacă în volumul anterior Rowan trebuia să descopere punctul slab al Dreamlandului, în Terms and Conditions fratele cel mai mare, Declan, trebuie să-și găsească o soție și să aibă un moștenitor în decurs de un an. Declan e un om rece, calculat și cu o personalitate oribilă, așa că niciuna dintre potențialele mirese nu ajunge la altar. În schimb, pe ultima sută de metri, secretara lui Declan, Iris, decide să-l ajute, și astfel începe căsnicia celor doi.
Acest volum mi-a plăcut mai mult, datorită personalității celor doi protagoniști, dar și dinamicii dintre ei. Aștept cu nerăbdare să fie publicat și cel de-al treilea volum, unde povestea îl urmărește pe Cal, fratele mijlociu, care mi se pare cel mai enigmatic și complex dintre toți. Rămâne de văzut.
Din păcate, Tot ce i-am promis tatălui meu de Ioana Maria Stăncescu nu a fost pe placul meu - nu am putut empatiza cu protagonista și din acest motiv am abandonat lectura.
Cine locuiește la subsol de Diana Geacăr este un volum de povestiri. Unele mi-au plăcut, dar am ajuns la o povestire unde nu am putut deloc să o înțeleg pe protagonistă, iar ăsta pentru mine a fost un motiv pentru a abandona lectura.
Treisprezece. Proză fantastică - antologie a fost un volum interesant. Unele povestiri au fost foarte pe placul meu, altele m-au făcut să ridic o sprânceană.
Cert este că acest volum e un bun punct de plecare pentru cititorul care vrea să descopere autorul român contemporan, dar nu vrea să cumpere „orbește” un roman.
Am citit primul volum din seria VIP, Idol, de Kristen Callihan. Se axează pe povestea lui Killian, care după ce trece printr-un moment de cumpănă cu trupa rock din care face parte, decide să se ascundă de lume într-un orășel retras, unde o întâlnește pe Liberty. Lib nu e o fată care îl recunoaște și nu pare să fie deloc intimidată sau impresionată de cine este el, iar de aici începe să se construiască relația celor doi. Pe alocuri, cartea a mers foarte repede, dar pe alocuri am simțit că mi se mai taie din avânt. Per total, e un romance drăguț, dacă vă pasionează tot ce înseamnă ce se întâmplă în culisele unei trupe mega populare. Idol e o carte despre recăpătarea încrederii în propria persoană, dar și o poveste de dragoste în lumea muzicii.
Cum sa te împrietenești cu întunericul de Kathleen Glasgow este o carte dură și foarte emoționantă. Tiger e o fată care trece prin multe, făcând față hărțuirilor de la școală, glumițelor pe seama ei, dar care mereu a avut-o pe mama alături și acolo, în brațele ei, mereu a găsit liniștea. În momentul în care adolescenta rămâne singură pe lume, viața se transformă în totalitate, aruncând-o pe Tiger în brațele disperării, a durerii și a birocrației.
Autoarea portretizează foarte bine toate fețele sistemului, tipurile de oameni care fac parte din acesta, familiile care sunt dispuse să cazeze copiii nimănui, modul în care o fac. Tiger întâlnește tot felul de oameni - de la adulți care impun reguli stricte sau încearcă să cucerească prin blândețe, la copii maltratați de către sistem sau chiar de propriile familii.
Al doilea volum din seria VIP de Kristen Callihan, Managed, mi-a plăcut foarte mult, axându-se pe relația lui Scottie, managerul trupei, o stană de piatră care se gândește doar la binele trupei și la siguranța băieților, cum le spune el, cu Sophie, o tânără fotograf care e invitată să lucreze pentru trupă, Kill John, pentru a le îmbunătăți imaginea publică pe rețelele de socializare. Mi-a plăcut foarte mult cum e construit Scottie și felul în care acest om este scos din cochilia sa de către o tânără care nu e sigură că știe ce vrea în viață, dar e sigură că nu vrea să se limiteze la o existență lipsită de bucurii. Autoarea scrie foarte fain și mi-a plăcut modul în care a structurat povestea și mai ales relația dintre cei doi.
Dacă strada Beale ar putea vorbi este o carte despre inegalitate, despre descriminare, crimă și pasiune, dragostea pentru viață și lupta pentru egalitate. Deși inițial cititorul nu știe din ce motiv este închis Fonny, pe parcursul romanului încep să apară răspunsurile, subliniind cât de evidentă este diferența între americanii albi și americanii de culoare.
James Baldwin scrie despre inegalitatea rasială, despre realitatea pe care unii preferă să o ignore, dar, cel mai important, scrie despre relațiile complicate ce se construiesc între oameni. Despre o iubire care trece peste orice, despre un atașament pe care nu-l poate distruge cruzimea societății, despre o familie care face tot posibilul pentru a alina durerea unei fiice care urmează să devină mamă.
Mila 23 de Dan Ivan este un jurnal de amintiri, fragmente din viața deloc ușoară din acea perioadă, dar plină de peripeții și tot felul de evenimente demne de un scenariu de film.
Tânăr bucureștean, care a trecut cu brio prin armată și apoi a absolvit facultatea, deși un eveniment tragic din familie îl face să vrea să se lase de meserie, Dan Ivan își ia lumea în cap și alege să fie desemnat medic într-o localitate unde cuvântul confort există doar în dicționare.
Se pare că august e luna cărților abandonate, pentru că multe titluri nu mi s-au potrivit. Fiica măcelarului de Yaniv Iczkcovits a avut o premisă foarte faină, dar stilul de scriere m-a plictisit aproape instant. Nu am reușit să trec de primele zece pagini.
Eclipsă în „Cetatea Soarelui” de Dumitru Popescu a fost una dintre acele cărți pe care le cumperi fără să știi ce vei găsi printre paginile sale. Uneori, descoperi o poveste minunată, care zici că e scrisă special pentru tine. Alteori, te întrebi ce te-a făcut să cumperi volumul respectiv. Cu această carte, pentru mine a fost valabilă cea de-a doua variantă. E complet în afara cercului meu de interese, așa că am abandonat-o după nici o pagină. Se mai întâmplă.
Fall este al treilea volum din seria VIP de Kristen Callihan, explorând relația lui Jax și a Stellei. El, un rock star care a încercat să se sinucidă și acest fapt îl urmărește peste tot. Ea, abandonată de toată lumea, încă indecisă ce vrea să facă cu viața ei. Doi oameni complet diferiți, care ajung să se întâlnească în cel mai dificil moment din viață.
Mi-a plăcut construcția poveștii, deși pe alocuri acțiunea a fost lălăită. Se discută și despre mental health și depresie, dar într-un mod destul de superficial. De altfel, nu am pretenția de la cărțile romantice să fie și filosofice sau să ofere răspunsuri sau reprezentări veridice pentru subiecte de actualitate.
Paturi oculte de Doina Ruști este un roman unde realismul magic înflorește din belșug, plimbând și personajele, și cititorul printr-un fel de vis febril, unde există multe întrebări și aproape niciun răspuns.
Mi-au plăcut metaforele, imaginile din realitatea imediată, căutarea lui Flori și toate acele paturi pe care le găsește pe parcursul anilor, dar și povestea acestora. Am apreciat modul în care multe fire narative se întrepătrund, iar timpul și realitatea sunt cele două ingrediente vitale în călătoria lui Flori și a lui Lev, împreună și separat.
Acestea sunt lecturile din ultima lună de vară. Ale voastre cum au fost?
