Hobby - broderie: Vulpița de la Riolis

Hello!

Nu am mai scris de ceva timp pe blog, mai mult din lipsă de subiect decât din lene. În acastă perioadă am fost ocupată mai mult cu cititul, delectarea cu serialul anime One Piece ( vi-l recomand!) și cu brodatul. 

Cu brodatul e o poveste aparte: mi s-a năzărit anul trecut, tot cam pe vremea asta, să brodez un goblen. Nu am mai făcut-o din clasa a 8-a și mi-am amintit că pe atunci mi s-a părut fun procesul. Așa că m-am dus și mi-am cumpărat un goblen pe care l-am terminat prin septembrie. Dup asta, am început să caut pe instagram dup[ hashtag-ul #broderie până am ajuns la nșpe conturi cu broderii în cruciuliță. E un deliciu să stau seara înainte de somn să mă uit pe instagram la astfel de conturi. Dacă tot am ajuns pe acest tărâm, vă spun un lucru: pasionate de brodat mai multe ca-n Rusia nu găsiți. Cel puțin eu asta am observat - că majoritatea deținătoarelor conturilor de brodat de pe insta sunt rusoaice. Și tot navigând pe acest tărâm al ațelor și materialelor, am ajuns să văd la mai multe persoane o anumită vulpiță. Mi-a plăcut respectiva atât de mult încât am început să răscolesc internetul să găsesc setul în România. Dar nu am avut noroc în această privință - nu puteam găsi nicăieri firma Riolis - cea care a proiectat-o pe fermecătoarea vulpiță sub numărul de 1510. Totuși, salvarea mea a venit din partea dragei mele Mădăline - am văzut setul pe eBay la un preț relativ mic-  cam 80 RON și în toiul nopții am sunat-o pe prietena mea:

- MĂDĂ, VREAU VULPEAAA!

Și Mădă a râs, iar cam într-o săptămână vulpea a ajuns în țară. Asta se întâmpla în preajma sărbătorilor de iarnă, astfel încât am pus lăbuța pe set abia prin ianuarie, însă a mai trecut o lună până m-am apucat de brodat - sesiunea mi-a stat în cale.

Procesul în sine a durat cam o lună - din februarie până în martie. Am brodat cu plăcere, deși totul din acest set era nou pentru mine:

- materialul: de obicei, se folosește un material numit Aida, crem sau alb. În cazul de față, pânza a fost de un bleu-deschis;

- ața: de obicei, se folosește ața Mouline la așa ceva. În setul de față era inclusă o ață de lână Saphire (dacă nu mă înșel);

- schema mi s-a părut drăguță: coloră, dar fiecare culaore corespunde unei ațe numerotate sau unui blend - adică două sau trei ațe combinate, astfel încât modelul brodat astfel iese foarte interesant. Un alt detaliu legat de această vulpe a fost combinația de cruciulițe - punct goblen și backstitch (contur).

Lăsând la o parte detaliile tehnice, vreau să vă prezint progresul meu în imagini:

Și rezultatul final:

Elena este fericită <3
PS: mă puteți urmări pe Instagram și după hashtag-ul #elena_s_embroidery_2016 pentru mai multe poze cu broderiile mele din anul curent.

Micul prinț și apusurile din Constanța

Am început să scriu acest articol de două ori. De două ori am avut vreo 4-5 paragrafe care nu mi-au plăcut și le-am șters imediat. Nu am mai pățit astfel de stagnări. Nu, nu îmi place stilul meu de a scrie atât de mult încât să-l consider fără cusur. Dar nici nu pot să spun că tot ce scriu are sens. În fine, astăzi - sau mai bine zis, de câteva zile - am vrut să scriu despre povestea Micul prinț și despre apusurile din Constanța. Poate merge a treia oară să scriu despre și să îmi placă. 

Revenind... am aflat despre ecranizarea poveștii lui Antoine (Marie Jean-Baptiste Roger, Count) de Saint-Exupéry acum un an și am fost foarte sceptică, pentru că e foarte dificil să ecranizezi ceva frumos și să nu-i strici tot farmecul. Așa că mi-am luat inima în dinți, prietenul de mână și așteptările de o aripă (le-am aruncat cât colo) și am mers la film.

Înainte de a vorbi despre film, vreau să menționez că Micul prinț a fost dragoste la a doua vedere. Pentru că la prima lectură mi s-a părut o poveste idioată pentru copii - eram prin clasa a 5-a. Maică-mea mi-a zâmbit ciudat și a ascuns cartea. De atunci nu am mai văzut volumul respectiv. 

A doua oară când am citit povestea a fost în liceu, prin clasa a 12-a (în loc să învâț pentru BAC, nerușinata de mine, bla bla bla), mai mult forțat: nu aveam de gând să revin vreodată la povestea lui Saint-Exupéry, dar am primit cadou un volum care cântărea vreo 10 kg (glumesc, doar 1). Volumul respectiv l-am văzut la un târg de carte, dar nu m-a atras deoarece era o antologie de povești și prima era despre micul prinț. Dar băiatul ăla care s-a născut la o distanță de 10 minute de mine (aka fratele meu geamăn) a zis că ar fi o idee bună să mă reîntorc la povești și mi-a pus volumul pe birou. Și uite așa Elena s-a ales cu o carte care arată foarte fancy (cei de la Wordsworth Classics sunt niște oameni de treabă oricum - cărți mai ieftine și totodată calitative nu am mai văzut prin comerț). 

Am recitit povestea Micul prinț și am rămas zombată vreo două zile. Cum de nu mi-a plăcut prima dată? E o carte genială și am fost oarbă de nu i-am văzut farmecul din prima. Dar cred că am o scuză: eram mică și-l vedeam pe Micul prinț ca pe o poveste, nu ca pe o experiență.

Pentru cei care nu știu ce-i cu Micul prinț ăsta: este o poveste pentru oameni mari și începe cu un aviator a cărui avion a căzut în pustiul Sahara. Aici, aviatorul întâlnește un copil blond care-i cere să-i deseneze o oaie. Nu are sens să vă povestesc tot ce se întâmplă în carte, pentru că nu am talent de povestitor și pentru că Micul prinț este o creație cu puține pagini și multe desene - de aceea este deseori confundată cu o carte doar pentru copii.

Și pentru că am îndrăgit povestea atât de mult, m-am codit mult și bine înainte să decid să merg să văd și filmul. Nu voiam să văd o mizerie ordinară care să-mi strice povestea. Noroc de faptul că nu am avut așteptări, pentru că am avut parte de o experiență inedită - să traduc: am bocit tot filmul, iar când micul prinț a vorbit cu Vulpea (porțiunea preferată din carte), am citat în gând fiecare replică.

Nu mă așteptam să bocesc, pentru că, teoretic, știam povestea și nu aveam niciun motiv să vărs lacrimi de crocodil. Dar uite că le-am vărsat și am ieșit cu ochii roșii din cinema. 

În ce privește ecranizarea, mie mi-a plăcut foarte mult faptul că a fost păstrată esența, că am văzut povestea așa cum am înțeles-o eu, că s-au folosit mai multe tehnici de desen și s-au introdus desenele din carte - care sunt realizate chiar de autor. M-a întristat finalul, deși îmi era deja cunoscut, dar cel mai mult m-a făcut să bocesc aviatorul: în carte acesta este chiar naratorul care eșuează în marea de nisip, povestea fiind bazată pe o experiență din viața scriitorului. Antoine de Saint-Exupéry a dispărut fără urmă în 1944, considerându-se că avionul acestuia a fost doborât de armata germană. Deși câteva segmente din avionul lu is-au găsit de-a lungul timpului, corpul lui Saint-Exupéry nu a fost recuperat niciodată. Tristă soartă, dar și misterioasă, nu?

Deci vă recomand să mergeți să vedeți filmul. Neapărat. Dacă sunteți un copil mare, cu siguranță veți înțelege mesajul.

A, să nu uit: apusurile. Micul prinț iubește faorte mult apusurile. Într-o zi, a vâzut multe-multe apusuri (vreo 44), pentru că planeta lui este mică și-i permite să vadă atâtea apusuri. În ziua în care am văzut filmul, apusul s-a adeverit a fi unul ca din poveste. Ce să zic, Constanța; numai în Constanța am văzut apusuri atât de frumoase, magice și liniștitoare. Și pentru că încă eram sub efectul filmului, apusul mi s-a părut mai deosebit ca niciodată; poate undeva, într-un univers exuperian, micul prinț râde cu vocea lui de clopoțel.