 |
| Biserică în ruine. Poză din arhiva personală. |
Am decis să citesc Frankenstein doar datorită lui Dracula
de Bram Stoker – care, de altfel, nu a fost o carte strălucită. După lecturarea
ambelor opere, am găsit mai multe lucruri ce le au în comun.
Pentru început, ambele au stârnit un interes deosebit la timpul lor, Frankenstein
- publicat anonim în 1818, numele autoarei fiind dezvăluit abia pe coperta
celei de-a doua ediții, în 1823, și Dracula, apărut în 1897. Ambele
romane au în comun o idee inedită: o viață creată artificial și o ființă umană
ce posedă niște trăsături supranaturale.
În romanul lui Mary Shelly, care este scris sub formă de un jurnal
intim, a cărui relatare are loc de către narator unui alt om, astfel opera
fiind un fel de povestire în ramă, se descrie crearea unei noi vieți – de
altfel, romanul fiind cunoscut și sub titlul de Prometheus modern.
Victor Frankenstein, un tânăr interesat de alchimie, devorând cărțile lui
Paracelsus, decide să creeze un homunculus, care va deveni un coșmar al vieții
sale, un ”Adam creat de tine”, cum se autodenumește ”creatura”.
Eronat, numele de Frankenstein este deseori atribuit monstrului.
Romanul lui Bram Stoker însă capătă o popularitate mai mare, datorită
unui stil mai captivant de a scrie. Profesorul Van Helsing acceptă călduros
invitația contelui Dracula în palatul său, descoperind acolo lucruri prea puțin
obișnuite, groaznice, ajungând să-și dorească să nu fi venit niciodată.
Dacă să vorbim despre sursele de inspirație, se presupune că monstrul
lui Shelly își are originea în palatul Frankenstein din Darmstadt, unde tânăra
Shelly a călătorit, împreună cu soțul ei, Percy Shelly. Aici, l-au cunoscut pe
alchimistul Conrad Dippel, care făcea experiemente umane. O altă sursă de
inspirație este poemul lui John Milton, Paradisul pierdut, un citat din
care apare la începutul romanului lui Shelly. Frankenstein în sine a
apărut datorită unui eveniment din viața scriitoarei: în 1816, vara s-a
adeverit foarte ploioasă, astfel încât plimbările la aer liber erau în afara
discuției. Strânși în fiecare seară în salonul lordului Byron, un prieten
apropiat cuplului Shelly, aceștia au decis să se destindă povestind
povești de groază, câte una inventată de fiecare. Mary Shelly mult timp nu
putea să vină cu o idee, dar într-o noapte a visat ceea ce urma să devină un
roman horror, cu nuanțe romantice și gotice.
Dracula lui Stoker este un personaj inspirat
din domnitorul Vlad Țepeș, zis și Dracul, a cărui biografie sângeroasă se pare
că l-a fascinat pe scriitorul irlandez. Pe de altă parte, unele surse sugerează
că, de fapt, personalitatea ce l-a inspirat a fost contesa Elizabeth Bathory,
cunoscută pentru o cruzime desăvârșită față de oameni – aceasta a ucis
între 36 și 700 de femei tinere, iar zvonurile spuneau că Elizabeth se scălda
în sângele lor, pentru a-și menține frumusețea. Deși majoritatea consideră că
reședința contelui, castelul, reprezentat în roman, este de fapt castelul Bran
din Brașov, o altă sursă de inspirație arhitecturală a fost castelul
Slains din Scoția. Oricare ar fi aceasta, autorul a reușit să surprindă printre
rânduri o atmosferă sumbră, rece, gotică.
Astfel, cele două opere au devenit populare datorită ideilor noi, nu
neapărat datorită stilului în care au fost scrise. Din punctul meu de vedere,
atât monstrul lui Shelly, cât și vampirul lui Stoker sunt niște
personaje-senzație, de aceea acțiunea în sine, stilul, limbajul și atitudinea
altor personaje din opere sunt atât de șterse, sau, mai bine zis, trecute pe
planul doi. De aceea, consider că doar personajul inovator salvează atât
imaginea lui Victor Frankenstein, cât și personalitatea lui Van Helsing.