Recenzie literară: Inocenții de Ioana Pârvulescu (2016)

Eu cred că fiecare om trebuie să aibă un secret al lui, ca să fie cu adevărat frumos. Și mai cred că fiecare carte trebuie să aibă o viață secretă a ei ca să fie cu adevărat bună. Seretele astea nu-i bine săfie dezvăluite decât oamenilor încăpători pe dinăuntru. Când îți pierzi un secret sau îl află cine nu trebuie e ca și cum te-ai împuțina, ca și cum ai scădea în înălțime în loc să crești.

Mi-am dat seama mai târziu că și la unii oameni e la fel: în exterior par șterși, adaptați la mediu, dar când își etalează interiorul, și asta se întâmplă de obicei când se-ndrăgostesc, sunt cu totul alții, frumos desenați și colorați, devin deodată plini de miez și de ochi. Mai târziu am aflat că dragostea e oarbă. Eu cred exact contrariul, că dragostea are ochii cei mai buni. 

Nu știu dacă ai remarcat și tu: uneori amintirile se înroșesc și ard, alteori se înnegresc și se urâțesc și numai unele îți înfloresc înaintea ochilor ca pomii în primăvară.

Frankenstein de Mary Shelly vs Dracula de Bram Stoker

Biserică în ruine. Poză din arhiva personală.

Am decis să citesc  Frankenstein doar datorită lui Dracula de Bram Stoker – care, de altfel, nu a fost o carte strălucită. După lecturarea ambelor opere, am găsit mai multe lucruri ce le au în comun.

Pentru început, ambele au stârnit un interes deosebit la timpul lor, Frankenstein - publicat anonim în 1818, numele autoarei fiind dezvăluit abia pe coperta celei de-a doua ediții, în 1823, și Dracula, apărut în 1897. Ambele romane au în comun o idee inedită: o viață creată artificial și o ființă umană ce posedă niște trăsături supranaturale.

În romanul lui Mary Shelly, care este scris sub formă de un jurnal intim, a cărui relatare are loc de către narator unui alt om, astfel opera fiind un fel de povestire în ramă, se descrie crearea unei noi vieți – de altfel, romanul fiind cunoscut și sub titlul de Prometheus modern. Victor Frankenstein, un tânăr interesat de alchimie, devorând cărțile lui Paracelsus, decide să creeze un homunculus, care va deveni un coșmar al vieții sale, un ”Adam creat de tine”, cum se autodenumește ”creatura”. Eronat, numele de Frankenstein este deseori atribuit monstrului.

Romanul lui Bram Stoker însă capătă o popularitate mai mare, datorită unui stil mai captivant de a scrie. Profesorul Van Helsing acceptă călduros invitația contelui Dracula în palatul său, descoperind acolo lucruri prea puțin obișnuite, groaznice, ajungând să-și dorească să nu fi venit niciodată.

Dacă să vorbim despre sursele de inspirație, se presupune că monstrul lui Shelly își are originea în palatul Frankenstein din Darmstadt, unde tânăra Shelly a călătorit, împreună cu soțul ei, Percy Shelly. Aici, l-au cunoscut pe alchimistul Conrad Dippel, care făcea experiemente umane. O altă sursă de inspirație este poemul lui John Milton, Paradisul pierdut, un citat din care apare la începutul romanului lui Shelly. Frankenstein în sine a apărut datorită unui eveniment din viața scriitoarei: în 1816, vara s-a adeverit foarte ploioasă, astfel încât plimbările la aer liber erau în afara discuției. Strânși în fiecare seară în salonul lordului Byron, un prieten apropiat cuplului Shelly, aceștia au decis să se destindă povestind  povești de groază, câte una inventată de fiecare. Mary Shelly mult timp nu putea să vină cu o idee, dar într-o noapte a visat ceea ce urma să devină un roman horror, cu nuanțe romantice și gotice.

Dracula lui Stoker este un personaj inspirat din domnitorul Vlad Țepeș, zis și Dracul, a cărui biografie sângeroasă se pare că l-a fascinat pe scriitorul irlandez. Pe de altă parte, unele surse sugerează că, de fapt, personalitatea ce l-a inspirat a fost contesa Elizabeth Bathory, cunoscută pentru  o cruzime desăvârșită față de oameni – aceasta a ucis între 36 și 700 de femei tinere, iar zvonurile spuneau că Elizabeth se scălda în sângele lor, pentru a-și menține frumusețea. Deși majoritatea consideră că reședința contelui, castelul, reprezentat în roman, este de fapt castelul Bran din Brașov, o altă sursă de  inspirație arhitecturală a fost castelul Slains din Scoția. Oricare ar fi aceasta, autorul a reușit să surprindă printre rânduri o atmosferă sumbră, rece, gotică.

Astfel, cele două opere au devenit populare datorită ideilor noi, nu neapărat datorită stilului în care au fost scrise. Din punctul meu de vedere, atât monstrul lui Shelly, cât și vampirul lui Stoker sunt niște personaje-senzație, de aceea acțiunea în sine, stilul, limbajul și atitudinea altor personaje din opere sunt atât de șterse, sau, mai bine zis, trecute pe planul doi. De aceea, consider că doar personajul inovator salvează atât  imaginea lui Victor Frankenstein, cât și personalitatea lui Van Helsing.