Anul trecut, pe vremea asta, eram într-o continuă stare de incertitudine. Festivitățile de la terminarea facultății și banchetul deja trecuseră, iar eu m-am trezit în fața unui turn de cărți și o dată limită - venea licența. Și nu neapărat cantitatea de materie pe care trebuia să o revizuiesc m-a speriat - am avut examene mai dificile decât o recapitulare generală - ci lipsa unei idei clare în ceea ce privește ce-mi rezervă viitorul.
Șase ani de facultate sunt lungi. Intri în anul întâi cu acea sclipire copilărească în ochi - „voi fi medic veterinar! voi salva animăluțe!” - și aceste gânduri optimiste încep să se metamorfozeze atunci când dai de materii grele. Din primul an, ești lovit cu anatomia animalelor, pe care o vei studia timp de patru semestre. Toate oasele și denivelările acestora, inserția tendoanelor, straturile de mușchi, nervii, organele - la 8 specii diferite - bulversează. Și aici îți dai seama că mai e mult și bine până la capitolul „voi salva animăluțele”.
Apoi apar materiile care nu au treabă cu ce vrei tu să faci - biologia vegetală, agronomia, creșterea animalelor sau nutriția - ambele se axează prioritar pe animalele de rentă, dar și tot felul de alte materii care te îndepărtează de scopul principal.
Primii doi ani sunt plini de teorie și nu intri în contact cu un animal decât prin intermediul unor exponate, osuar, piese băgate la formol sau cadavre - când înveți despre anatomia patologică, prin anul trei. Tot atunci începi cu semiologia - o materie care mi-a plăcut mult, care e foarte utilă din punctul meu de vedere și datorită căreia m-am decis pe ce temă voi face lucrarea de licență (spoiler - imagistică - Examenul radiologic al afecțiunilor articulațiilor membrului anterior la câine). Și cam tot de prin anul trei de facultate începi să faci cunoștință cu clinicile - cu medicala, clinica de parazitologie, radiologia, bolile infecțioase. Și aici începe „distracția”.
 |
| Pișcot |
Nu voi povesti mai mult, pentru că asta ar însemna să scriu un roman la cât de mult NU mi-a plăcut facultatea și cât de mult așteptam ziua în care îmi voi prezenta lucrarea de licență și voi pleca cu o adeverință să-mi încerc norocul în lume.
Dar, revenind, anul trecut pe vremea asta revizuiam cărțile pe care le-am studiat de-a lungul anilor. Astăzi, o foarte mare parte dintre ele nu-mi folosesc la nimic. Nu conțin informații importante pentru mine acum, în domeniul în care lucrez.
 |
| Sushi |
Mi-am permis o ultimă vacanță de vară înainte de a mă angaja și la scurt timp după ziua mea, am început să muncesc într-o clinică veterinară din Constanța. Nu era prima mea experiență cu o clinică în afara facultății - din anul trei am făcut practică la un cabinet veterinar din Iași, Dinda Pet, unde am învățat foarte multe lucruri practice și unde am văzut diferențe mari în ceea ce privește cum se fac lucrurile „în afară” și cât de limitată era porțiunea practică a meseriei între pereții facultății.
 |
| Chorix |
Dinda Pet mi-au oferit o imagine amplă atât în ceea ce privește aspectul medical, cât și cel moral, social și psihologic chiar a profesiei. Tot medicii de la Dinda, prin acțiunile sale și pasiunea de care dau dovadă, m-au convins să profesez în domeniu. Mi-au demonstrat că pe lumea asta, există medici veterinari dispuși să-i învețe pe cei care abia pășesc pe acest tărâm, fără a-i critica sau lua la mișto că „nu știi informația cutare, pe care ai învățat-o în anul doi”. Și pentru că am văzut partea frumoasă a meseriei, mi-am zis că voi încerca și voi vedea cum vor funcționa lucrurile.
 |
| Bubi |
Așa că din toamnă până-n prezent, lucrez într-o clinică din Constanța, la Aristocrat Vet. Despre cât de ușor sau greu a fost și tot ce înseamnă evoluția mea, ca medic și ca individ, pe parcursul acestor luni, voi scrie într-un articole separat. Dar, ca să revin la titlul acestei postări - viața la un an după absolvire este frumoasă. Cei mai dragi oameni îmi sunt alături - familia mea, iar pandemia curentă nu ne-a schimbat radical viața. Muncesc în domeniul pentru care m-am pregătit în ultimii șase ani și îmi place. Frica de la început de drum profesional s-a estompat datorită susținerii familiei mele și a deschiderii pe care mi-au arătat-o colegii mei de muncă.
 |
| Paco |
Viitor medic veterinar, viitorul nu este chiar atât de sumbru și există loc sub soare pentru fiecare, trebuie doar să știi unde să-l cauți. Ce sfat îți pot da? Perseverează. Învață. Descoperă care ramură a acestei meserii îți place cel mai mult. Tot timpul petrecut între cărți este timpul pe care-l investești în tine; învață pentru tine, nu pentru note sau profesori. Fă voluntariat la o clinică, dacă-ți plac animalele mici sau la o fermă/pe teren, dacă te atrag animalele de rentă. Informează-te despre legislație, dacă ramura pe care vrei să o alegi este controlul calității. Astfel, vei vedea cum arată, de fapt, meseria aceasta - cu bune, cu rele, cu satisfacții și dezamăgiri profesionale. Bonus - văzând realitatea, îți vei da seama dacă asta vrei să faci în viață sau nu.
 |
| Joy |
Și, dacă te decizi asupra ultimei variante - nu e nici o rușine să realizezi că nu îți dorești să muncești în domeniul pentru care ai dat șase ani din viața ta facultății. Șase ani este o perioadă lungă și între timp, e posibil să descoperi o altă chemare, o altă pasiune - și nu e nimic greșit ca, la final de drum, când te trezești cu diploma în mână, să realizezi că acest domeniu nu este pentru tine.
Nu în ultimul rând, dragă absolvent, îți doresc curaj - curaj să te afirmi, să înveți ce este mai greu și să te perfecționezi în fiecare zi.
