Se afișează postările cu eticheta carti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta carti. Afișați toate postările

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Recenzie literară: Fata care citea în metrou de Christine Féret-Fleury (2017)

Despre Fata care citea în metrou, o carte semnată de autoarea de origine franceză Christine Féret-Fleury, am auzit multe. La un moment dat, era o carte pe care o vedeam peste tot și la toată lumea pe rețelele de socializare. Când vine vorba despre cărți populare, sunt destul de sceptică, deoarece de multe ori s-a întâmplat să mă las dusă de val și să citesc cartea respectivă, să mă trezesc că nu-mi place deloc sau că nu rezonează cu mine și starea mea de spirit. Norocul meu este că până la urmă, febra cărții a trecut, iar eu am dscoperit volumul în biblioteca cuiva din familie. Fără prea multe așteptări, m-am apucat de citit.
Juliette este o tânără ce trăiește în bula sa - o copilărie liniștită, o adolescență lipsită de peripeții, un job care este doar o sursă de venit. Ce-i place cel mai mult este mersul cu metroul în fiecare zi. Are mereu o carte cu ea, dar cel mai mult îi place să se uite la cei din jur și la cărțile pe care le citesc ceilalți pasageri. Într-o zi, decide să coboare cu câteva stații mai devreme și să meargă pe jos până la servici. În drumul său, descoperă o carte veche ce ține întredeschisă o poartă, iar în spatele porții o așteaptă o clădire sumbră, cu o cameră plină de cărți prăfuite, iar la birou un bărbat ciudat, Soliman, care o introduce în lumea cărților călătoare. Din acest moment, viața lui Juliette ia o întorsătură ce o va scoate din zona de comfort.
Fata care citea în metrou e o carte pe care am îndrăgit-o de la primele pagini. Acțiunea este dinamică și totodată permite cititorului să descopere personajele mai bine, să le vadă calitățile și defectele, micile ticuri, să observe anturajul lor și universul în care trăiesc. Evident, cărțile sunt prezente peste tot - de la titlul din brațele unui călător în metrou, până la influența într-o tranzacție a Rebeccăi de Daphne du Maurier sau descoperirea celor mai intime dorințe doar răsfoind un volum oarecare. 
Juliette e un personaj pe care nu ai cum să nu-l placi, deși e foarte aiurită uneori. E foarte imatură pentru vârsta sa - trăiește mai mult într-o lume imaginară, deși încearcă să se înscrie în peisajul cotidianului. Până când în viața ei nu apar Soliman și Zaide, fiica acestuia, tânăra nu cunoaște provocarea și misterul din spatele lecturilor din metrou. Abia în camera plină de cărți vechi și noi, prăfuite sau rupte, Juliette își dă seama că până acum nu a trăit cu adevărat.
Romanul lui Christine Féret-Fleury nu este despre iubire, maturitate, singurătate sau deznădejde. Este despre căutarea sinelui și factorii ce declanșează dorința de evada din propria piele și de a-ți urma visele. Fata care citea în metrou, la început o funcționară obișnuită, cu o viață lipsită de suspans, devine o aventurieră și descoperă pofta de a trăi. 
Cartea aceasta a încheiat lecturile anului 2017 și a intrat direct în topul cărților favorite. I-am dat nota maximă pe Goodreads, pentru că oferă o stare de bine, este antrenantă și amuzantă, iar Juliette e un personaj în care sunt sigură că se regăsesc foarte mulți cititori. În plus, Fata care citea în metrou este un roman cu și despre cărți, iar farmecul acestora în acțiune nu are cum să nu te cucerească. Găsiți volumul tradus în română la editura Nemira.

sâmbătă, 23 decembrie 2017

Planuri cu și despre cărți pentru 2018

Conform tradiției, la finele anului vă vorbesc despre ce idei am pentru lecturile pe care le voi savura din ianuarie. Am pregătit și lista cu cele mai bune cărți citite în 2017, dar și cele mai proaste, însă nu m-am decis încă dacă vor fi scrise sau în format video pe canalul meu de YouTube, nici nu pot să spun sigur când vor vedea lumina internetului. Vă țin însă la curent, așa că stați aproape de conturile mele de pe rețele de socializare (aveți lista în bara din dreapta).
V-am vorbit despre ce vreau să fac în 2016, iar acum îmi fac planul pentru 2018. Începe să-mi placă mult această tradiție a blogului și nici nu îmi dau seama cum a trecut anul atât de repede - parcă mai ieri îmi făceam planul cărturesc pentru 2017.
Și de data aceasta, îmi voi stabili un număr de cărți pe care vreau să le citesc. Desigur, o voi face pe Goodreads ca să arate bine - un număr simbolic de 100 de cărți. Am reușit în fiecare an să trec peste această limită, doar pentru că mai citeam o piesă de teatru, un volum de manga, o carte de poezie. Până la urmă, numărul nu este relevant, ci calitatea materialului citit și, automat, satisfacția pe care mi-o aduce o lectură. Ce plănuiesc:
- mi-am propus în acest an să citesc măcar zece cărți ce fac parte din literatura clasică;
- în jur de zece cărți scrise de autori români contemporani;
- să nu uit de cărțile pentru copii/piese de teatru/poezie/filozofie, pentru că îmi prinde bine;
- să particip activ în book cluburile din care fac parte și să nu mă dau la o parte de la un titlu care nu-mi sună cunoscut;
- să mai citesc non-ficțiune (o anumită carte mi-a trezit apetitul pentru acest gen);
- să citesc cât mai multe cărți de specialitate (și nu, nu manualele de la facultate);
- să citesc o carte scrisă de un autor african/australian;
- să citesc toate volumele pe care le am cumpărate și odată ce le termin, să mă debarasez de ele (acest punct face parte din proiectul meu Drumul spre minimalism).
Cam acestea sunt punctele pe care vreau să le bifez la finele anului. Dacă am reușit să-mi transform ideile în realitate sau nu, aflăm împreună la finele anului viitor. 
Voi ce v-ați propus în 2018?

vineri, 1 septembrie 2017

Toamna începe cu Book Blogger Tag :)

În ultima vreme, au început să-mi placă tag-urile, în special dacă sunt legate de cărți. Motive ar fi mai multe: e distractiv, sunt pusă în situația de a răscoli prin minte sau prin lista de Goodreads în căutarea unor titluri care mi-au trezit anumite emoții, găsesc întrebări în tag-uri la care nu m-aș fi gândit cu o altă ocazie. După ce am făcut un bilanț al lecturilor din prima jumătate a anului, am văzut tagul de azi, Book Blogger Tag, pe FB, postat de Iubitoarea de cărți și mi-a plăcut ideea, așa că m-am băgat și eu în horă. 

 

1. Trei lucruri pe care nu le supoți la o carte.

În primul rând, nu suport să citesc un text plin de greșeli - lingvistice, de punctuație, logice. Înseamnă că scriitorul/editorul nu s-a sinchisit să verifice textul final.
În al doilea rând, mă deranjează foarte mult când o carte este mediocră, chiar prost scrisă, dar plină de cuvinte de laudă (nefondate) pe coperta 4.
Și în al treilea rând, nu suport acele cărți cărora le zboară foile pur și simplu. Mă enervează să dau bani pe un produs care nu este de calitate, deși se pretinde a fi unul bun.

2. Descrierea locului tău preferat de citit.


Nu am un loc preferat de citit, dar de obicei o fac pe canapeaua mea, pe bancă la facultate - în pauze, sau pe plajă în timpul verii. Dar, în general, nu sunt fana cititului afară pentru că orice sunete, chiar și cele ale naturii - păsări, greieri, vânt - mă distrag.

3. Trei confesiuni legate de (cu privire la) cărți.


Deși am multe semne de carte, îmi place să îndoi colțul paginii pentru a ști unde am rămas.
Sunt genul de cititor care trebuie să sublinieze cu pixul și să facă însemnări pe carte. O carte imaculată care trece prin mâna mea este o carte lipsită de interes.
Îmi semnez toate cărțile și las câte o semnătură la pagina 81, stânga sus. O obișnuință din copilărie și nu văd de ce aș renunța de ea.

4. Când a fost ultima dată când ai plâns în timpul lecturării unei cărți?

Eu nu plâng la cărți, de obicei filmele (foarte bune) mă înduioșează mult, dar la cărți nu am pățit să plâng, deși am avut parte de lecturi care m-au emoționat.

5. Câte cărți se află în acest moment pe noptiera ta?

Două - Un bărbat pe nume Ove de Fredrick Backman, pe care o citesc în momentul de față și volumul doi din trilogia Haiganu de Marian Coman - Haiganu. Furia oarbă, pe care urmează să îl lecturez după ce termin cu Ove.

6. Care este gustarea ta preferată în timp ce citești?

De obicei nu ronțăi nimic în timp ce citesc, pentru că mă distrage, dar îmi place să sorb un ceai fierbinte sau un cidru.

7. Numește trei cărți pe care le-ai recomanda tuturor.

Originea speciilor de Charles Darwin, Un veac de singurătate de G.G. Marquez, Aventurile lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn de Mark Twain.

8. Arată-ne o poză cu raftul preferat din bibliotecă.


Biblioteca mea este în creștere, așa că momentan un astfel de raft nu există.
9. Scrie în trei cuvinte ce înseamnă cărțile pentru tine.

Inspirație, informare, relaxare.

10. Care este cel mai mare secret de cititor al tău?


Nu înțeleg întrebarea, mi se pare abstract (și prost) formulată. Așa că voi spune un random fact despre mine, ca cititor: nu pot citi o singură care o dată. Trebuie să am măcar trei lecturi diferite la activ pentru a mă simți bine :)

Acestea au fost răspunsurile mele la Book Blogger Tag. Voi cum ați răspunde la aceste întrebări?

vineri, 30 decembrie 2016

Planuri cu și despre cărți pentru 2017

Anul trecut am scris un post micuț cu aproximativ același titlu, menționând planurile mele mărețe pentru 2016. Să vedem dacă le-am îndeplinit:


- mi-am propus să citesc câte 20 de cărți în limba română, în limba engleză și în limba rusă.
Am reușit să citesc cel puțin 20 de cărți în fiecare limbă.
- mi-am propus să citesc 5 cărți în format pdf și 5 cărți de specialitate - tratate, manuale, studii de caz cu și despre animale;
Ei bine, am reușit să citesc doar 3 cărți de specialitate, 2 fiind în lista mea de currently reading. Evident că nu voi reuși să le termin până la anul - adică poimâine, așa că rămân pentru planul 2017. În ceea ce privește cărțile în format pdf, am citit mai multe.
- am de gând să citesc toate manualele pe care le am de învățat pentru anul III;
Am reușit, ba mai mult, am citit și aproximativ 40% din manualele pentru anul IV, așa că la acest aspect sunt mulțumită;
- vreau să citesc câteva cărți la nimereală, eventual volume pe care le voi cumpăra neprogramat sau volume care m-ar intriga foarte mult.
Și aici mi-am atins scopul - am citit cărți neprogramate pentru anul care vine, luate de pe raft/net/de la prieteni.
Pentru 2017, îmi propun să:
- termin de citit ce mi-a rămas în lista de currently reading;
- să citesc toate cărțile cu Harry Potter;
- să citesc trilogia Howl's moving castle;
- să nu uit de lecturile de specialitate.

Anul meu „cărturesc” 2016 poate fi văzut aici.
Ce planuri aveți pentru 2017? Ce cărți vreți să citiți?

miercuri, 25 mai 2016

Studiu de caz: Top nu știu câte cărți de citit într-o viață

Cărți din biblioteca mea
Azi am dat peste un articol care m- scos din sărite. Nu știu ce am ultima perioadă de-mi sare imediat muștarul, dar m-a enervat la culme titlul: top 10 cele mai bune cărți de citit într-o viață. Hm, interesant, îmi zic, deschid linkul, citesc, îmi sare muștarul. Ce-i cu porcăriile astea, cu volume de maculatură, pentru care au murit degeaba mii de copaci?
Într-o altă ordine de idei, nu-mi plac articolele cu astfel de clasamente, mai ales când văd printre titluri niște nulități - exemplu ”operele” lui Coelho (pe care nu-l suport și-l consider un scriitor ieftin) sau Fifty Shades - serios? Mai observ o tendință idioată de a confunda ”cele mai citite” și ”cele mai vândute” cărți sau și mai rău, de a face un clasament-salată cu volume vândute, citite, interzise.
După care mă liniștesc și îmi amintesc că pe lumea aceasta există mult prea multe cărți frumoase, gândite, ce duc cititorul spre lumi deosebite. Iar clasamentele stupide - exemplu peste ce am dat azi - sunt făcute pentru cei care nu știu ce cărți le plac. Pentru că nu-i poți băga în aceeași oală pe F. Dostoievski și pe S. Meyer. 
Așa că dragi cititori - vă doresc să dați peste cărți frumoase și care au ceva acolo, printre file, ce îndeamnă la procesul numit gândire. Și care rămân în minte ca o experiență frumoasă. Lecturi faine vă doresc!

marți, 12 ianuarie 2016

Planuri cu și despre cărți în 2016

Se pare că a cam trecut febra ”ce am de gând să fac în 2016”, dar pe mine tocmai m-a apucat și nu-mi dă drumul până nu scriu un paragraf. Bine, vor fi mai multe paragrafe, dar asta e. My home, my rules.

Un lucru pe care vreau să-l fac este să citesc alea 100 de cărți pe care mi-am propus să le citesc anul acesta. Sper că voi reuși, având în vedere că anii precedenți am citit mai multe cărți decât plănuisem. După cum vedeți în imaginea de mai jos, am cont de Goodreads din 2013 și până în prezent am reușit să depășesc momentele critice - de lene - și să îmi termin cărțile la timp.
Click pentru a mări imaginea
Nu mă apuc să enumăr titluri pe care vreau să le citesc anul acesta, dar am câteva chestii de referință:
- mi-am propus să citesc câte 20 de cărți în limba română, în limba engleză și în limba rusă. În română pentru că îmi place cum sună și pentru că am o groază de cărți care mă tot așteaptă să le deschid și pentru că e limba mea natală și pentru că pot. În engleză pentru că nu știu această limbă cât mi-aș dori să o știu și sunt atâția scriitori englezi formidabili încât ar fi păcat să îi citesc în traducere. În rusă, pentru că cititul în rusă e un exercițiu de reîmprospătare a memoriei și o fereastră spre operele clasicilor ruși;
- mi-am propus să citesc 5 cărți în format pdf și 5 cărți de specialitate - tratate, manuale, studii de caz despre și cu animale - evident, în aceste 5 nu intră lectura obligatorie de la facultate;
- am menționat mai sus - am de gând să citesc toate manualele pe care le am de învățat în anul III;
- vreau să citesc câteva cărți la nimereală, eventual volume pe care le voi cumpăra neprogramat sau volume care m-ar intriga foarte mult. Și cred că aici am rezolvat cu cele 100 de cărți pe 2016.
O mică-mică parte din biblioteca mea
Cum stați cu lecturile pentru 2016?