Avem un pasaj din Biblie. Avem un personaj principal, Ilie, care indiferent de ce se întâmplă, că plouă, că ninge, că privește cerul înstelat sau că este bătut de soldați, vorbește cu aceeași voce monotonă și lipsită de expresivitate. Avem o poveste încărcată pe ici pe colo cu frânturi descriptive sărăcăcioase, filozofie palidă, plină de adevăruri universal valabile, ”originale”.
Febra Coelho, statusurile ”inteligente”, cu citate la fel de originale
ca afirmația ”iarba este verde” desprinse din ”operele” acestui scriitor au împânzit
lumea. Mulți îl consideră pe Coelho drept un scriitor sensibil, capabil să
atingă sufletul uman, să găsească cele mai tainice gânduri și sentimente și să
le expună pe tavă.
Am zis, să nu fiu rea, să nu judec un scriitor după un citat. Și mi-am propus să citesc și eu ceva din Coelho, să pot judeca opera prin intermediul
propriei percepții despre romanele sale.
Din toată ”cariera” mea de cititor, Al cincilea munte a fost primul roman citit cu atâta
silă. Cu scârbă chiar – dialog sărăcăcios, monoton, ca un film dublat de o
singură persoană; acțiune banală, personaje șterse, atmosferă de teatru ieftin
– toate într-un singur pachet. Romanul respectiv mi-a inspirat genul acela de
cărți pe care le citești pe tren, dacă ai de mers vreo 4-5 ore și dacă vrei să uiți că ai creier. Se citește
foarte ușor, nu trezește niciun sentiment, nu există suspans, filozofie
profundă sau un contur cât de cât acceptabil al (vreunui personaj.
Părerea mea despre acest scriitor este una extrem de proastă – e atât
de simplu scrisul lui, încât nu găsesc nicio expresivitate, nicio frază sau
idee interesantă. Așa că nu știu ce găsesc oamenii în operele sale; Al cincilea
munte - o carte mediocră, cu o acțiune slăbuță, personaje gri, care vorbesc toate
deodată și se pierd într-un monolog cretinoid.
Am mai citit o carte scrisă de Paulo Coelho - Veronika se hotărăște să moară (despre care voi vorbi altă dată) și am terminat-o cu greu - nu am putut trece de banalitatea scrierilor acestui ”om literar”. Deși mi-am propus să mai citesc câteva cărți semnate de scriitor, am ajuns la concluzia că îmi va exploda creierul și mă voi tâmpi iremediabil dacă mai citesc un pasaj scris de Coelho. Așa că am renunțat - pe lumea aceasta există nenumărate cărți care merită atenția și care sunt net superioare volumelor scumpe și lipsite de valoare a sus-numitului scriitor.