Studiu de caz: Top nu știu câte cărți de citit într-o viață

Cărți din biblioteca mea

Azi am dat peste un articol care m- scos din sărite. Nu știu ce am ultima perioadă de-mi sare imediat muștarul, dar m-a enervat la culme titlul: top 10 cele mai bune cărți de citit într-o viață. Hm, interesant, îmi zic, deschid linkul, citesc, îmi sare muștarul. Ce-i cu porcăriile astea, cu volume de maculatură, pentru care au murit degeaba mii de copaci?

Într-o altă ordine de idei, nu-mi plac articolele cu astfel de clasamente, mai ales când văd printre titluri niște nulități - exemplu ”operele” lui Coelho (pe care nu-l suport și-l consider un scriitor ieftin) sau Fifty Shades - serios? Mai observ o tendință idioată de a confunda ”cele mai citite” și ”cele mai vândute” cărți sau și mai rău, de a face un clasament-salată cu volume vândute, citite, interzise.

După care mă liniștesc și îmi amintesc că pe lumea aceasta există mult prea multe cărți frumoase, gândite, ce duc cititorul spre lumi deosebite. Iar clasamentele stupide - exemplu peste ce am dat azi - sunt făcute pentru cei care nu știu ce cărți le plac. Pentru că nu-i poți băga în aceeași oală pe F. Dostoievski și pe S. Meyer. 

Așa că dragi cititori - vă doresc să dați peste cărți frumoase și care au ceva acolo, printre file, ce îndeamnă la procesul numit gândire. Și care rămân în minte ca o experiență frumoasă. Lecturi faine vă doresc!

Recenzie literară: Al cincilea munte de Paulo Coelho

Avem un pasaj din Biblie. Avem un personaj principal, Ilie, care indiferent de ce se întâmplă, că plouă, că ninge, că privește cerul înstelat sau că este bătut de soldați, vorbește cu aceeași voce monotonă și lipsită de expresivitate. Avem o poveste încărcată pe ici pe colo cu frânturi descriptive sărăcăcioase, filozofie palidă, plină de adevăruri universal valabile, ”originale”.

Febra Coelho, statusurile ”inteligente”, cu citate la fel de originale ca afirmația ”iarba este verde” desprinse din ”operele” acestui scriitor au împânzit lumea. Mulți îl consideră pe Coelho drept un scriitor sensibil, capabil să atingă sufletul uman, să găsească cele mai tainice gânduri și sentimente și să le expună pe tavă.

Am zis, să nu fiu rea, să nu judec un scriitor după un citat. Și mi-am propus să citesc și eu ceva din Coelho, să pot judeca opera prin intermediul propriei percepții despre romanele sale. 

Din toată ”cariera” mea de cititor, Al cincilea munte a fost primul roman citit cu atâta silă. Cu scârbă chiar – dialog sărăcăcios, monoton, ca un film dublat de o singură persoană; acțiune banală, personaje șterse, atmosferă de teatru ieftin – toate într-un singur pachet. Romanul respectiv mi-a inspirat genul acela de cărți pe care le citești pe tren, dacă ai de mers vreo 4-5 ore și dacă vrei să uiți că ai creier. Se citește foarte ușor, nu trezește niciun sentiment, nu există suspans, filozofie profundă sau un contur cât de cât acceptabil al (vreunui personaj.

Părerea mea despre acest scriitor este una extrem de proastă – e atât de simplu scrisul lui, încât nu găsesc nicio expresivitate, nicio frază sau idee interesantă. Așa că nu știu ce găsesc oamenii în operele sale; Al cincilea munte - o carte mediocră, cu o acțiune slăbuță, personaje gri, care vorbesc toate deodată și se pierd într-un monolog cretinoid.

Am mai citit o carte scrisă de Paulo Coelho -  Veronika se hotărăște să moară (despre care voi vorbi altă dată) și am terminat-o cu greu - nu am putut trece de banalitatea scrierilor acestui ”om literar”. Deși mi-am propus să mai citesc câteva cărți semnate de scriitor, am ajuns la concluzia că îmi va exploda creierul și mă voi tâmpi iremediabil dacă mai citesc un pasaj scris de Coelho. Așa că am renunțat - pe lumea aceasta există nenumărate cărți care merită atenția și care sunt net superioare volumelor scumpe și lipsite de valoare a sus-numitului scriitor.