Nom nom nom... nu cred că am scris vreodată despre mâncare. Dar astăzi voi face o excepție și voi vorbi despre unt. Da da, unt, produs lactat pe care-l consumam mult mai des în copilărie decât în prezent, produs de care mă leagă anumite amintiri.
Îmi amintesc de perioada în care în familia mea dulciurile se mâncau la zile de naștere și atunci când ceream o bomboană bunica îmi împingea fraza ”acum e vară, mănâncă fructe, bomboane vei mânca la iarnă”. Venea iarna și pe masă apăreau compoturile și dulceața, așa că bomboanele/ciocolata/prăjiturelele rămâneau de domeniul zilelor de naștere/Crăciun/Paște sau vizita vreunei rude.
Eu sunt pofticioasă de felul meu în ceea ce privește dulciurile, așa că în pauzele dintre fructe și compoturi mă delectam cu pâine cu unt și miere. Aveam obișnuința să înfulec la micul dejun câteva felii de pâine coaptă de bunica, unsă cu unt delicios, cu nu știu câte procente grăsime, iar deasupra un strat generos de miere (și aia cumpărată de la niște vecini care aveau șaptezeci de mii de albine). Astăzi, când sunt adult și pot să cumpăr bomboane și ciocolată și să le mănânc când vreau, pâinea cu unt și cu miere a cam dispărut din peisaj. Dar când reapare, nu e de bine, s-a dus o baghetă în 5 minute :)
Să revenim la unt: cred că a fost un produs minunat în copilărie, pe care nu ar trebui să-l evit nici ca adult. Eu îl folosesc când îmi fac ouă ochiuri pe post de ulei - mi se pare că ies mai cremoase și cumva mai pufoase. Oricum, chiar dacă nu-l consum zilnic, untul este un produs pe care-l am permanent în frigider. Ca viitor medic veterinar, calitatea produsului mă interesează în mod special - există și o expresie, de la furcă la furculiță, ceea ce înseamnă că pe mine, ca viitor specialist, mă interesează de unde provine materia primă, pe unde trece și ce modificări suferă, ca la sfârșit să ajungă pe masa consumatorului în forma finală.
Din acest punct de vedere, m-a interesat marca de unt Kerrygold, deși recunosc că nu am mai văzut-o prin magazine. Kerrygold este un produs obținut din laptele unor văcuțe irlandeze care sunt crescute liber, pe pășune, 11 luni din an. Acest tip de creștere este relativ noi în țara noastră, dar e considerat din mai multe puncte de vedere un sistem mai apropiat de ”obișnuințele” taurinelor, în plus creându-le mai puțin discomfort. Pe acest principiu, de la văcuțe fericite, cu un minim de factori de stres, rezultă un produs mai bun calitativ și cantitativ.
Sunt foarte curioasă în ceea ce privește gustul acestui unt, poate-poate seamănă cu acela din copilărie. Cred că știu ce să trec pe următoarea listă de cumpărături. Să nu uit și de borcanul de miere trimis de acasă :)