Ce este
moartea? O salvare, sau un blestem? O ușurare, o piatră la gât, un fund
de mare, o înălțime a cerului? Similar adevărului, moartea este
diferită pentru fiecare.
În prim plan, ne lovim de un capăt de
lume demult uitat de lumină. O clădire pământie și mohorâtă, la fel ca
cele trei fantome din ea: o bătrână aflată la sfârșitul zilelor, o fiică
nefericită, visând la mare și un majordom surd, a cărui tăcere ascunde
lucruri neașteptate. Aici, în clădirea uitată de timp, un călător
găsește o cameră cât de cât curată, iar pentru câțiva bănuți în plus, un
ceai preparat cu măiestrie de hangițe.
După douăzeci de ani de uitare, fiul
risipitor se întoarce acasă, cu gândul de a-și răsplăti mama și sora
pentru zilele negre ce le-au trăit în absența lui. Soția acestuia,
Maria, este prima ce prevede o noapte lungă, prea lungă, prima în care
va fi despărțită de soțul său. Bărbatul însă este decis să rămână la
han, agățându-se de ideea că va găsi cuvinte potrivite la timp. În umbra
sălii de așteptare, acesta se lovește de răceala surorii sale,
sălbăticită și devenită o fiară în acest ținut blestemat. În contrast cu
aceasta, bătrâna pare a fi imaginea unei mame ce a uitat despre copiii
săi. Pe lângă cele două femei, apare și bătrânul, un majordom surd, o
umbră eternă a hanului.
Noaptea a fost una lungă, în care s-a
dezlănțuit un vânt ce mirosea a sare, a vise spulberate, a moarte.
Dimineața următoare nu a adus nimic bun, decât realizarea unei crime a
destinului, o singurătate eternă și un iz rânced. Încet-încet, răsăritul
începe să contureze o nouă iluzie pentru cei ce au reușit să rămână
neclintiți.
Sursă imagine: http://i.imgur.com/1r6GOgkh.jpg |
Această piesă mi-a stârnit un interes
aparte, atât datorită personajelor, cât și a decorului, acțiunii ce te
ține cu sufletul la gură. Deși inițial eram dispusă să o urăsc pe Marta,
fiica bătrânei, în final am început să întrezăresc o personalitate
aparte, mult mai complexă decât s-ar crede la prima vedere. Deși
apariția fiului dă impresia că el ar fi personajul principal, demonul
din umbră rămâne totuși Marta, a cărei unică dorință în viață este să
scape din acel loc și să vadă marea demult visată. Pe lângă aceasta,
apare și Maria, opusul Martei, ființă gingașă și încă naivă, pentru care
iubirea este totul.
Într-un final, zarurile sunt aruncate: învinge cel ce a apucat un nou răsărit plin de speranțe…