Așteptare

 Pentru tine, munții vor fi doar niște pietre pe care zeii vor încerca să le arunce în calea ta. Pentru mine, o stâncă va fi sfârșitul visului. Aș vrea să ne întâlnim undeva la mijloc.

Și să pășim, mânați de o dorință arzătoare de a descoperi lumea, unul spre celălalt. Să ne căutăm acolo unde știm că umbrele noastre încă se ridică, molcome, eterne. 

Poate că unul dintre noi va ajunge primul și-l va aștepta pe celălalt. Sau poate, crezând că a întârziat, va pleca mai departe, spre noi orizonturi. Dar, în inima mea de ființă muritoare, sper că există ceva ce se numește Soartă, ceva ce ne va spune să așteptăm.

Cum crezi că va fi a noastră reuniune? Ne vom da seama simultan că celălalt a ajuns? Ne vom privi pentru o clipă eternă? Ne vom zâmbi? Sau va fi o fărâmă de timp în care ne vom aminti cine se află în fața noastră?

O să-ți spun cât mi-ai lipsit sau, în felul meu, voi păstra tăcerea, sperând că tu, cum obișnuiai odinioară, îmi vei putea citi chipul, îmi vei putea desluși cele mai intime gânduri doar privindu-mi fruntea ridată?

Necunoașterea este o povară ce nu dispare niciodată. Indeciziile, adunate una câte una, acoperă pământul, ca un strat gros de zăpadă. Tăcerile, mici și mari, stau la baza orașelor din care am vrut să fugim.

Când îmi voi părăsi, odată pentru totdeauna, trupul lipsit de eternitate, mă vei aștepta?

Recenzie literară: Dans dans dans (1988) de Haruki Murakami

Flori. Poză din arhiva personală.

Am citit mai multe cărți semnate de Murakami, iar impresia generală este că acesta scrie de parcă ar picta cu niște culori inexistente  o lume pe care o vedem de la fereastra din tramvai. Nici nu știu cum aș putea exprima acea senzație pe care ți-o creează cufundarea în lecturarea cărții de față... este o senzație de parcă ai nimeri într-un cub de sticlă și ai observa acțiunile personajelor dintr-un alt unghi, tu fiind totuși prezent acolo, total invizibil.

Deși Dans dans dans este a patra carte din ciclul Șobolanul, am citit-o fără să mă interesez de acest lucru. Totuși, nu cred că e chiar necesară lectura în ordine cronologică; în Dans dans dans este menționat un personaj care apare în cărțile precedente, dar nu influențează acțiunea și nici nu reprezintă o verigă pierdută pentru cei care nu au citit primele trei volume; deci saltul la a patra carte nu este o problemă.

În Dans dans dans cititorul îl întâlnește pe personajul principal care narează acțiunea, interacționând cu  alte personaje foarte diferite: o recepționistă de la hotel, cu un nume ciudat - Yumiyoshi; o copilă de 13 ani, fiică de oameni celebri, rebelă și complet neglijată; tatăl acesteia, pentru care banii cumpără totul; mama ei, un fotograf cu capul în nori, de care are grijă un poet cu o singură mână; un fost coleg de școală, actor chipeș, dar blestemat să joace mereu doctori și profesori de liceu.

Acțiunea se desfășoară în jurul personajului fără nume, care revine în Sapporo pentru a căuta hotelul Dolphin, unde petrecuse o perioadă frumoasă alături de o femeie a cărui nume adevărat nu îl cunoaște. Ajuns la hotel, descoperă că acesta nu mai este o clădire veche și dărăpănată, ci un hotel de lux. Totuși, între pereții acestuia, la etajul 16, uneori se întâmplă lucruri cunoscute doar câtorva; de aici, începe căutarea.

Romanul tratează mai multe subiecte: căutarea iubirii pierdute, participarea în creșterea și dezvoltarea unui individ, evoluția unui caracter, dar și visul în care spiritul încearcă să se regăsească în ochii altora... Lectura a fost, cum am menționat mai sus, o plonjare lentă într-un univers care se întretaie cu realitatea, dar în același timp se întâmplă undeva departe. Personajul principal m-a făcut să-l urmăresc peste tot, să-i citesc gândurile și să trec prin aceleași stări de spirit, lucru ce se întâmplă mai rar.

 Prin atmosfera ei mistică, vârtejul de evenimente într-un timp indefinit, Dans dans dans rămâne să fie una dintre cărțile  ce m-a impresionat și s-a clasat pe raftul operelor preferate. Nu am reușit încă să parcurg toate titlurile din biografia lui Murakami, dar până acum, Dans dans dans este romanul meu favorit.

Recenzie literară: Neînțelegerea de Albert Camus

Ce este moartea? O salvare, sau un blestem? O ușurare, o piatră la gât, un fund de mare, o înălțime a cerului? Similar adevărului, moartea  este diferită pentru fiecare.

În prim plan, ne lovim de un capăt de lume demult uitat de lumină. O clădire pământie și mohorâtă, la fel ca cele trei fantome din ea: o bătrână aflată la sfârșitul zilelor, o fiică nefericită, visând la mare și un majordom surd, a cărui tăcere ascunde lucruri neașteptate. Aici, în clădirea uitată de timp, un călător găsește o cameră cât de cât curată, iar pentru câțiva bănuți în plus, un ceai preparat cu măiestrie de hangițe.

După douăzeci de ani de uitare, fiul risipitor se întoarce acasă, cu gândul de a-și răsplăti mama și sora pentru zilele negre ce le-au trăit în absența lui. Soția acestuia, Maria, este prima ce prevede o noapte lungă, prea lungă, prima în care va fi despărțită de soțul său. Bărbatul însă este decis să rămână la han, agățându-se de ideea că va găsi cuvinte potrivite la timp. În umbra sălii de așteptare, acesta se lovește de răceala surorii sale, sălbăticită și devenită o fiară în acest ținut blestemat. În contrast cu aceasta, bătrâna pare a fi imaginea unei mame ce a uitat despre copiii săi. Pe lângă cele două femei, apare și bătrânul, un majordom surd, o umbră eternă a hanului.

Noaptea a fost una lungă, în care s-a dezlănțuit un vânt ce mirosea a sare, a vise spulberate, a moarte. Dimineața următoare nu a adus nimic bun, decât realizarea unei crime a destinului, o singurătate eternă și un iz rânced. Încet-încet, răsăritul începe să contureze o nouă iluzie pentru cei ce au reușit să rămână neclintiți.

Sursă imagine: http://i.imgur.com/1r6GOgkh.jpg

 Această piesă mi-a stârnit un interes aparte, atât datorită personajelor, cât și a decorului, acțiunii ce te ține cu sufletul la gură. Deși inițial eram dispusă să o urăsc pe Marta, fiica bătrânei, în final am început să întrezăresc o personalitate aparte, mult mai complexă decât s-ar crede la prima vedere. Deși apariția fiului dă impresia că el ar fi personajul principal, demonul din umbră rămâne totuși Marta, a cărei unică dorință în viață este să scape din acel loc și să vadă marea demult visată. Pe lângă aceasta, apare și Maria, opusul Martei, ființă gingașă și încă naivă, pentru care iubirea este totul.

Într-un final, zarurile sunt aruncate: învinge cel ce a apucat un nou răsărit plin de speranțe…