Hello!
Pe principiul mai bine mai târziu decât niciodată, vine și un update pentru Drumul spre minimalism. Dacă săptămâna trecută vă spuneam despre o carte ce m-a motivat să continui, săptămâna acasta m-am gândit să vă spun ce rezultate am avut în luna iunie.
Sunt studentă (încă), iar în iunie am fost prinsă cu sesiunea, ceea ce înseamnă mai puțin ieșit afară, mai mult învățat, mai mult timp pentru a observa lucrurile din casă. Unul dintre țelurile mele pentru 2018 în privința minimalismului a fost să nu cumpăr nimic (cosmetice, haine, cărți) măcar 3 luni din an. Abia în iunie am reușit să ating acest țel, deși sunt sigură că dacă m-aș ambiționa, aș putea renunța la multe tentații materiale care costă și în alte luni ale anului.
Suntem la mijlocul lunii iulie, și în afară de o rochie ( sunt domnișoară de onoare la nunta unei colege :D), un tricou și câteva lucruri legate de acest eveniment, nu am cumpărat (încă) nimic. Sper să rămân la această performanță și până la sfârșitul lunii. Deși recunosc că este greu - să renunți la a-ți cumpăra o apă micelară nouă, pentru că cea veche s-a terminat - deși am alte produse care pot face aceeași chestie. Cred că mă repet, dar versatilitatea obiectelor din jur este foarte importantă, trebuie observată și trebuie neapărat să profitați de acest aspect. Nu mă refer neapărat la cosmetice, ci la orice vă înconjoară.
Când vine vorba de minimalism, se trezește latura de creativitate - asta am observat la mine. Am început să folosesc lucruri pe care le aveam în casă, dar cărora nu le puteam găsi un rost anume. De exemplu, am cumpărat acum o mie de ani o agendă foarte drăguță, dar care ocupa spațiu în biblioteca mea, eu păstrând-o pentru o ocazie specială. Ocazia a venit - am început să-mi notez idei legate de cărți în ea. O altă agendă, un planner, l-am cumpărat pentru că mi-a plăcut ideea și abia recent am început să-l folosesc. fiind o persoană uitucă de felul meu, îmi este mult mai ușor acum să îmi notez lucruri pe care trebuie să le fac și să am mereu în față planul pentru o săptămână. Vă recomand să încercați și voi.
Nu e neapărat să fie o agendă specială pentru așa ceva - puteți folosi caiete vechi de prin casă, caiete începute dar care știți că nu vor fi niciodată terminate, post-it, foi albe, orice. Și nu uitați de reciclat liste, bonuri, hârțogăraie de care nu mai aveți nevoie - dacă aveți un centru de colectare în zonă, e perfect.
Datorită minimalismului, dar și a literaturii despre acest subiect, am început să observ că nu mai vreau lucruri. Că nu mi se mai aprind ochii când văd ceva drăguț într-o vitrină. Că nu mai sunt tentată să intru într-un magazin să-mi iau o pereche de blugi. Pur și simplu am început să văd achizițiile mele din punct de vedere al utilității: am nevoie de așa ceva? mai am acasă ceva similar? voi purta/folosi acest articol?
Proiectul meu pe care mi-am propus să-l urmez timp de un an se apropie de sfârșit, dar asta nu înseamnă că mă voi opri aici. Voi continua să urmez anumite principii, pentru că deși nu mă pot considera un minimalist ca la carte, cu siguranță nu mai sunt un maximalist. Deși, cum zic cei ce adoptă acest stil de viață, minimalismul este un concept diferit pentru fiecare om în parte. Nu am ajuns încă în punctul în care să fiu complet mulțumită de deciziile mele, dar mă îndrept într-acolo.
Voi ce planuri aveți pentru viitorul apropiat?