Locul meu nu era nici pe uscat, nici pe chei, nici în orașele împrăștiate de-a lungul Strâmtorilor. Locul meu dispăruse.
În momente din astea, mama spunea că atingem sufletul furtunii. Când năvălea așa peste noi, ne invita în inima ei și ne îngăduia să-o vedem. Ne spunea ceva. Și abia atunci puteam să aflăm ce era înăuntrul ei.
Abia atunci puteam să aflăm cine e.