Nu se aude decât clipocitul molcom al valurilor, ca o muzică în surdină, ce lasă să îți pătrundă în suflet o delicioasă melancolie. Timpul a început să încremenească. Se apropie ora crepusculului.
Am descoperit că, în străfundurile sale, sufletul meu e plin de monștri oribili.
Stau în fața mării ca în fața lui Dumnezeu. O găsesc mai frumoasă decât toate catedralele zidite de oameni.
Muzica nu are nevoie de vorbe, ea vorbește în graiul inimii, știe să-i exprime perfect fiecare fior, fiecare tresărire și fiecare durere. Ea poate să ridice de-a dreptul la cer, fără să fie trasă în jos de balastul cuvintelor. Cred că oamenii au învățat să vorbească abia după ce au uitat să cânte ca îngerii.
Dacă mă gândesc bine, pot spune că nu eu am căutat poezia. Ea m-a căutat pe mine. Eu am avut doar înțelepciunea să-i ies în întâmpinare.