Recenzie literară: Sexagenara și tânărul de Nora Iuga (2004)

Față-n față stau doi oameni. O bătrână de 60 de ani și un domn cu ochii verzi. Sexagenara și tânărul, doi elemenți din epoci diferite, dar pe care-i leagă o discuție lungă cât o noapte. Un dialog care se evaporă ca fumul unei țigări, ca o tinerețe demult uitată, ca un gând după care nu mai ai forță să alergi.

Anna își deapănă amintirile despre studenția sa, despre lumea din care a avut ocazia să facă parte cândva, despre soțul ei Nino, despre Terry, cea mai bună prietenă și cea mai mare piatră în calea ei, deopotrivă. Tânărul doar ascultă. Fumează și ascultă, în timp ce în cameră atmosfera devine din ce în ce mai tensionată, mai intimă, iar o senzație de interzis plutește în aer...

Mi-a plăcut mult romanul Norei Iuga. La început pare ceva abstract, dar odată ce evenimentele încep să se lege între ele, să devină o înșiruire de amintiri dintr-o viață plină de culoare, lectura se transformă într-o parcurgere aproape intimă a unui jurnal. 

Între sexagenară și tânăr există o scânteie care se resimte în toate gesturile celor doi, atitudinile și mai ales, privirile aruncate pe furiș. Această tensiune permanentă, la limita dintre curiozitate și indecență, alimentează imaginația cititorului, mânându-l să afle ce se întâmplă mai departe.

Viața literară a Bucureștiului din anii 60-80, eterna competiție cu Terry, inexistența unei linii temporale bine definite, atmosfera confidențială și tensiunea aproape erotică dintre cei doi din cameră fac din Sexagenara și tânărul un roman viu, ușor de urmărit, bogat în imagini și scene pe care nu ai cum să nu le trăiești și tu odată cu cei implicați. Lipsa unui final închis îi conferă o invitație la inventat, imaginat și redefinit limite dintre generații.

Blogs To Follow: Distandi

Și a mai trecut o lună, oficial e primăvară, timpul pentru a vă spune despre blogurile pe care le urmăresc în cadrul Blogs to Follow. Astăzi vă vorbesc despre Diana Stan, pe care am cunoscut-o prin intermediul blogului ei, Distandi.

Nu-mi amintesc cu exactitate cum am descoperit blogul Dianei - asta se întâmpla în perioada liceului - dar țin minte că mi-a plăcut foarte mult cum îi sună titlul. Pe vremea aceea, activam pe alt blog, pe platforma Wordpress și parcă-mi lipsește acea conexiune care se creea între bloggeri și cititorii săi.

Trecând peste aceste detalii, blogul Dianei m-a cucerit prin simplitatea sa și prin postările calde, care transmiteau o multitudine de emoții adolescentine. Dacă nu mă înșel, eu și Diana suntem de aceeași vârstă, iar adolescența noastră s-a suprapus calendaristic, ca să-i spun așa. Practic, în momentele în care mă simțeam la pământ, postările de pe blogul ei m-au ajutat să trec peste anumite lucruri. Când eram fericită, postările de pe blogul ei mă inspirau să-mi urmez visele. 

Ca să o cunoașteți mai bine pe Diana, trebuie să-i răsfoiți blogul. Eram fascinată de faptul că ea a făcut arheologie (sper să nu mă înșel, dacă da, mii de scuze!), că a lucrat într-un muzeu și că ultima dată știu că era undeva în lumea cărților. Multe lucruri ne leagă: pasiunea pentru lectură, scrisul pe blog, drumul spre minimalism... dar cel mai mult pentru mine Distandi înseamnă melancolia zilelor în care rămâneam în fața monitorului ore în șir, citind postări, fraze, comentarii și răsfoind blogul Dianei, iar timpul părea să nu mai existe.

Oriunde ai fi astăzi sau în viitor, îți doresc o viață frumoasă, făcând ceea ce-ți dorești să faci, să fii apreciată pentru meritele tale și să rămâi mereu o persoană simpatică și luminoasă, așa cum te-am cunoscut eu prin intermediul cuvintelor!

Blogs To Follow: Fascinație de Anamaria Ghiban

Salut!

Mi-am propus ca la începutul fiecărei luni să vă vorbesc despre blogurile pe care le citesc și despre oamenii ce stau în spatele acestora. Nu știu încă unde mă va duce această categorie de articole de pe blog... dar simt nevoia să vă împărtășesc blogurile care mă inspiră și pe care le urmăresc de mult timp - deci nu e o simpatie de moment.

Blogul din această lună este Fascinație, sau cel puțin, eu așa l-am cunoscut în 2012, când a luat naștere. Eram în liceu și făceam parte din echipa de redactori ai revistei LIIS (de care-mi amintesc cu drag), o revistă ce era coordonată de Anamaria Ghiban sau simplu, profa de română. 

Relația mea cu profa de română, cea care scrie pe Fascinație, a devenit una de prietenie încă de pe băncile școlii, o prietenie care a trecut cu brio de cursul festiv, Bacalaureat și viața la facultate. Continuăm să ne vedem când avem timp, să împărtășim idei și povești din viață și să lucrăm împreună la diferite proiecte - cum a fost FILITul, de exemplu.

Cum ziceam, urmăresc Fascinație de când a apărut. Într-un fel, e o modalitate de a ne vedea și de a sta de vorbă atunci când fizic nu este posibil acest lucru. Modul de a scrie, cărțile pe care le recomandă, Franța și orașele ei (după care nu mă dau în vânt, dar articolele acestea mă fac să-mi doresc neaprat un bilet doar dus), evenimentele pe care le descrie cu atâta pasiune și filele de jurnal, pe care le poți înțelege sau nu, te captivează și te îndeamnă să mai stai pe pagină, să mai citești un articol, să mai vezi ce idei (care ulterior devin realitate) se mai aștern pe paginile virtuale.

Fascinație este unul dintre acele bloguri ce m-au inspirat să scriu mai departe, atunci când aproape am renunțat la a mai scrie, când nu mă mai regăseam pe vechiul blog, când mi-am zis că nu are niciun sens ceea ce fac. Iar asta, în timp, a însemnat mult pentru mine. 

PS: pe această cale vreau să vă felicit pentru ceea ce faceți și vă doresc succes (și expansiune :D) cu Wakatech alături de partener(i). Mă bucur nespus de mult că această idee a voastră a devenit realitate!