Drumul spre minimalism - Planul pentru 52 de săptămâni

Sunt genul de persoană căreia dacă îi vine o idee în cap, acolo rămâne. Pentru mult timp, mă macină, nu mă lasă să dorm noaptea, dar în același timp, sunt genul de persoană care rar fructifică ideile. Nu pentru că nu aș fi în stare, ci pentru că sunt leneșă. Fie că este vorba despre idei pentru blog, idei pentru o organizare mai bună, viață personală sau profesională, deseori ajung să păstrez în minte planuri și variante, dar nu realizez nimic. Lucru care mă supără, dar sunt conștientă de faptul că sunt eu însămi cea care-și pune bețe în roate. 

De ceva timp îmi mustește în gând o idee realizabilă, dar spre care trebuie să mă îndrept cu pași mici: stilul de viață minimalist. Cunoscându-mă pe mine, știu că nu va fi ușor; e posibil să renunț, dar totuși vreau să încerc să mă îndrept în această direcție. Motivele sunt multiple: îmi doresc ca până când termin facultatea, să nu am mii de bagaje atunci când mă mut. În viața de zi cu zi, vreau să fiu înconjurată doar de obiecte care, în cuvintele celebrei Marie Kondo, spark joy. Atunci când deschid șifonierul, să știu cu ce mă îmbrac a doua zi. Să nu am o bibliotecă plină de volume care nu mi-au plăcut. Îmi doresc ca produsele mele pentru machiaj să-mi încapă toate într-o trusă mică.

Așa că planul meu în acest #drumulspreminimalism este următorul - să scriu în fiecare marți despre cum a trecut săptămâna. Ce lucruri au plecat din posesia mea, ce modificări am făcut în rutina mea zilnică, ce mă inspiră, ce dorințe am, ce lucruri frumoase s-au întâmplat în viața mea. Și pentru asta, voi nota lucrurile aici și pe Instagram. Cert este că vreau să mă țin de acest plan pentru un an - adică 52 de săptămâni.

Am decis să încep această călătorie acum din două motive: este marți, adică început de săptămână, dar nu chiar luni - care e o zi fatidică pentru orice început. Al doilea motiv este că septembrie este luna în care m-am născut, începutul meu de an, așa că am decis să fac primii pași în această călătorie acum.

Acestea fiind spuse, voi menționa câteva elemente legate de ce am făcut până în prezent în acest sens:

- în privința produselor cosmetice, am început ”bătălia” cu ele la începutul anului, prin intermediul #projectpan - un  proiect pe care l-am descoperit pe Instagram și mi-a plăcut atât de mult, încât atunci când m-am uitat prin posesiile mele, am văzut că am cu ce lucra. Progresul meu îl puteți urmări pe celălalt blog, Măsuța mea de machiaj;

- în ceea ce privește hainele, am început să scap, ușor-ușor, de acele lucruri pe care nu le mai folosesc. Voi scrie un articol separat pentru ele în viitorul cât mai apropiat;

- în biblioteca mea sunt foarte puține cărți, deși citesc destul de mult - la acest capitol sunt mulțumită de mine, dar la fel ca în cazul hainelor, voi detalia mai târziu acest subiect.

Ce am zis azi este doar începutul, așa că nu știu momentan ce structură vor avea celelalte postări, dar voi vedea în timp. Am de gând să fac un bilanț și la sfârșitul fiecărui anotimp, să văd dacă am reușit să ating obiectivele propuse. Revin cu un update marțea viitoare.

Recenzie literară: Tailchaser's song de Tad Williams

Povestea începe într-o lume care noi, creaturile denumite mistic the M'an, nu suntem capabili să o vedem. Și nu pentru că am fi orbi, ci pentru că locuitorii acestei lumi o ascund. Cine sunt ei? Cât de banal nu ar suna, sunt niște pisici ce-și trăiesc viața după anumite reguli, respectă tradiții, au o istorie proprie și o luptă doar a lor...

Tailchaser, un motan portocaliu cu stea în frunte, un fel de Făt-Frumos în devenire a lumii pisicești își petrece zilele în pădure, din când în când jucându-se cu o prietenă, Hushpad. În lumea pisicilor, Tailchaser este un tânăr care a trecut de vârsta copilăriei, dar încă nu a devenit un Vânător - statut spre care acesta țintește. Pe lângă dorința de a deveni Vânător, inima lui Tailchaser o caută cu ardoare pe cea a tinerei Hushpad, a cărei chip îi stăruie în minte și atunci când doarme.

Într-o zi însă, Hushpad dispare. Dispare și ea, și alte pisici, iar în împrejurimi se întâmplă lucruri întunecate, despre care nimeni nu știe nimic. Adunarea decide să trimită delegați la curtea Reginei, pentru a găsi o soluționare a dispariției mistice a pisicilor din zonă. Deși nu face parte din delegație, datorită statutului de ”încă nu Vânător”, Tailchaser va porni în propria călătorie spre Curte, căci inima-i spune să o caute pe Hushpad.

Lumea în care se va regăsi va fi o adevărată aventură atât pentru el, pisoiul ce are ceva aparte, ci și pentru micuțul Pouncequick, pentru care călătoria aceasta va fi inițiatică;  apare și enigmatica felină Roofshadow, femelă Vânător, lucru întâlnit foarte rar, a cărei priviri de smarald ascund negură; bătrânul Eatbugs, a cărui nebunie ascunde lumina. Aventura lui Tailchaser va fi una primejdioasă, plină de încercări, dar și de lecții; presărată cu despărțiri, dar și multe regăsiri, aceasta va schimba viața fiecărui personaj.

Astfel, o poveste descoperită târziu, dar nu prea târziu, s-a adeverit a fi o aventură, a cărei momente critice te țin cu sufletul la gură; personajele, conturate foarte bine, punându-și în evidență trăsăturile de feline, acționează așa cum le dictează instinctele, fără a nega însă prezența unor sentimente profunde, cum ar fi dragostea, frica, caramaderia, respectul, deznădejdea, ura și bucuria. Finalul, care te duce mai mult cu gândul la călătoria unei făpturi umane, decât a unei pisici, rămâne deschis: în întuneric, tot timpul există lumină ce te ghidează spre calea cea dreaptă.