Povestea lui Genji (Genji Monogatari) este un titlu ce mi-a stârnit interesul în adolescență, atunci când în loc să-mi fac temele la informatică citeam manga. Nu aveam cum să nu aud despre prințul Genji, cel mai frumos, deștept, sensibil și extraordinar bărbat ce a trăit vreodată (și nobil, pe deasupra!), doar că în acea perioadă romanul nu a fost tradus în română, așa că am lăsat-o pentru mai târziu.
Pe la începutul anului mi-am amintit de titlu și mi-am zis să-l caut, să văd dacă am cum să obțin un volum - în engleză, rusă, română, nu conta; spre norocul meu, am găsit toată lucrarea pe internet, la liber - pe site-ul acesta. Există opțiunea de a descărca textul, eu asta am făcut și m-am delectat cu lecturarea acestuia până recent - am terminat volumul la începutul lunii.
Povestea prințului Genji a fost scrisă de Murasaki Shikibu, o doamnă de onoare de la palatul imperial nipon din perioada Heian (794-1185). Romanul este considerat ca fiind prima lucrare din istorie de acest fel - un roman complex, social, psihologic și nu în ultimul rând, un clasic al literaturii japoneze. În Povestea lui Genji este arătată viața nobilului din acea perioadă, evenimentele ce au avut loc în Japonia de atunci, intrigile și relațiile complexe între locuitorii palatului imperial. În centrul tuturor evenimentelor este prințul Genji, căruia i se mai zice cel strălucitor - un copil ilegitim al imperatorului Kiritsubo, care, din motive politice, este înlăturat din pătura socială din care face parte și este cunoscut drept un om de rând. Pe ce se axează povestea însă nu este doar urcarea lui Genji pe scara socială, ci și viața sa amoroasă - complicată și plină de mistere. Prințul este o fire romantică și neliniștită, iar toate aventurile sale - cu femei de vază sau mai puțin - se termină într-o notă melancolică.
Genji Monogatari este un roman care trebuie citit lent; multitudinea de nume, ranguri ale unor persoane sus-puse, dar și evenimentele ce se petrec ba într-o regiune, ba în alta, pot bulversa cu ușurință. Anul acesta cartea a fost tradusă și la noi, la editura Polirom, însă eu nu am răsfoit volumul și nu știu cum arată textul în limba română. În engleză, textul e destul de aglomerat de nume proprii.
Povestea este interesantă și nu prea; pe alocuri, acțiunea se desfășoară într-un ritm alert, pe alocuri - doar frânturi din gândurile unor personaje, destul de multe pasaje descriptive în ceea ce privește înfățișarea și îmbrăcămintea personajelor, dar mai ales, ce semnifică culoarea unui kimono și ce efect are asupra bărbaților sau ce, mai exact, semnifică modelul floral. Aceste pasaje mi-au plăcut - ca cititor, m-au informat cu privire la ce reguli existau la curtea imeprială, dar și cum nobilii își exprimau gândurile printr-o bucată de material. Mi-au plăcut și versurile care apăreau pe ici, pe colo în conversațiile sau corespondența dintre mai multe personaje - o abordare a limbajului pe care nu am mai întâlnit-o într-o altă carte.
Ultima treime din roman mi-a plăcut cel mai puțin - s-au schimbat personajele principale și chiar dacă acțiunea a devenit mai alertă și pasajele descriptive s-au împuținat, nu am fost prinsă de povestea personajelor și nici de finalul, oarecum abrupt, al cărții.
Mi-a plăcut mult de personajul-narator, dar și de Murasaki - o copilă ce pe parcursul cărții devine fiică, amantă, logodnică, soție și nu în ultimul rând, prietenă. Din punctul meu de vedere, este portretizată cel mai bine, atât prin intermediul naratorului și a altor personaje, cât și prin intermediul descrierii și a versurilor pe care le ticluiește.
Povestea lui Genji este un roman care trebuie savurat și privit din perspectiva istorică în care a fost creat. Există multe păreri negative în ceea ce privește relația lui Genji și a lui Murasaki - cum cei doi oameni, pe care-i desparte o diferență destul de mare de vârstă și de rang social, devin o familie - însă eu nu am avut nimic de obiectat în ceea ce privește modul în care s-au întâmplat lucrurile. Japonia este o cu totul altă cultură, diferă destul de mult în ceea ce privește relațiile sociale (mai ales în trecut și la nobilime), de aceea nu înțeleg de ce unii cititori țin morțiș să vadă unele evenimente strict din perspectiva personală, nu și pe cea din spatele textului.
Mie romanul mi-a plăcut, chiar dacă nu este o lectură ușoară. Multitudinea de nume, personaje și evenimente ce se întâmplă concomitent, dar și stilul în care este scrisă cartea nu facilitează o citire rapidă, dar dacă este găsit ritmul potrivit, Povestea lui Genji oferă cititorului o imagine complexă a unor vremuri demult apuse.
