marți, 12 iulie 2016

Recenzie literară: Cerul nu iartă pe nimeni (1961) de Erich Maria Remarque

Drum în primăvară. Imagine din arhiva personală.
Remarque este unul dintre autorii mei favoriți. L-am descoperit prin intermediul romanului Nimic nou pe frontul de vest și m-am îndrăgostit iremediabil. Nu am descoperit încă un alt scriitor care să picteze atât de reușit în cuvinte natura războiului și a umilinței umane în împrejurări atroce.
 Am citit mai multe romane scrise de Remarque, nu am terminat încă lista cu lecturi. Romanul de față, Cerul nu iartă pe nimeni, l-am luat în mână între două lecturi. Mi s-a făcut dor de scriitor și nu am așteptat să termin alte cărți ca să-l citesc.
În romanul de față o vedem pe Lillian, o femeie internată într-un sanatoriu din Alpi, imediat după război. Lillian este tânără și frumoasă, dar bolnavă - lucru pe care nu-l poate accepta. În anumite împrejurări, ajunge să-l cunoască pe Clerfayt, un bărbat pasionat de mașini, pilot de curse, care simte că trăiește doar atunci când este la volan. Cei doi decid să plece din sanatoriu, la insistențele tinerei,  unde Lillian a petrecut câțiva ani buni.
Pe parcursul romanului cititorul află detalii din viața celor doi oameni, din două surse diferite: viața pe care și-o împărtășesc cei doi și viața pe care o trăiește unul în absența celuilalt. Lillian simte că va muri de tânără, de aceea vrea să trăiască fiecare zi de parcă ar fi ultima, existând într-un fel de atemporalitate plină de rochii frumoase, vin scump și poezie. Clerfayt este un bărbat liber și lipsit de griji, dar care încetul cu încetul se atașează de Lillian și se zbate între dragostea pentru ea și dragostea pentru viteză.
Lectura a fost una plăcută, ușor melancolică, deși m-a mirat faptul că în romanul de față războiul a fost lăsat la o parte, fiind prezente doar câteva rămășițe din el: dispariția unor oameni din viața personajelor, lipsa unor obiecte, eterna melancolie a unui trecut dureros și trist. 
În ceea ce privește finalul, a fost unul liniștit, plin de aceeași melancolie care se resimte pe tot parcursul cărții. Nu pot să spun că a fost neașteptat, însă la un moment dat nu știam spre ce direcție o va lua acțiunea. După un anumit punct, totul a fost clar.
Cerul nu iartă pe nimeni este un roman despre iubire, viteză, atemporalitate și veșnicie, totul presărat cu multă melancolie. Dacă vă doriți o lectură liniștită, care te face să te gândești la personaje și care te absoarbe fără a fi tumultoasă, romanul lui Erich Maria Remarque este cel potrivit.

5 comentarii:

  1. Nu am citit nicio carte scrisa de acest autor.Recenzia ta mă determina sa caut aceasta carte.Imi place mult cum prezinți fiecare carte citita de tine Elena.Si exista un pic de suspans resimțit intre doua recenzii.Ma întreb:care sa fie următoarea carte recenzata?Întotdeauna te citesc cu placere.Ar trebui sa citești mai des,sa scrii mai des pt ca o faci foarte bine

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am citit nicio carte scrisa de acest autor.Recenzia ta mă determina sa caut aceasta carte.Imi place mult cum prezinți fiecare carte citita de tine Elena.Si exista un pic de suspans resimțit intre doua recenzii.Ma întreb:care sa fie următoarea carte recenzata?Întotdeauna te citesc cu placere.Ar trebui sa citești mai des,sa scrii mai des pt ca o faci foarte bine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună Cristian, îți mulțumesc pentru acest comentariu, mă bucur că îți place recenzia și că te face să vrei să citești cartea. Următoarea recenzie va apărea cât de curând :D

      Ștergere