Recenzie literară: Serile în cătunul de lângă Dikanka și Mirgorod (1831-1832) de Nikolai Gogol

Cai din herghelia din Mangalia. Poză din arhiva personală.

Cu opera lui Nikolai Gogol am făcut cunoștință prin gimnaziu, când profesoara de limbă rusă ne-a dus pe toți la teatru - asta se întâmpla în Chișinău, 2008. Am văzut cu toții un spectacol, Suflete moarte, iar pe mine m-a marcat reprezentarea operei, chiar dacă recunosc, nu i-am înțeles pe deplin esența. Cartea am citit-o prin 2013 și parcă-parcă am prins ideea. Ceea ce mi-a plăcut la acest poem, cum îl denumește însuși Gogol, a fost umorul personajelor și situațiile comice în care acestea reușeau să nimerească.

Serile în cătunul de lângă Dikanka și Mirgorod a fost o experiență literară pentru mine; povestire în ramă, aceasta reprezintă relatările diaconului Foma Grigorievici, relatări adunate și re-relatate de către Rudii Paniko, un apicultor din zona Dikankăi. Acesta este însuși naratorul, reprezentând elementul de legătură între povestiri. Mirgorod, o colecție de povestiri scrisă după Serile..., nu îl mai are pe Paniko drept narator, povestirile fiind lipsite de un element de legătură între ele, în schimb critica literară consideră că acest volum este, de fapt, continuarea Serilor în cătunul de lângă Dikanka.

Povestirile din cele două volume sunt o reprezentare a folclorului rusesc și ucrainean, o frescă a prezentului lui Gogol, dar și o portretizare a timpurilor de mai demult. În cadrul povestirilor, relatate într-un stil amuzant și care captează atenția, Gogol, prin intermediul personajelor și a regionalismelor abundente (pe care, de altfel, le explică în notele de la subsol), transpune cititorul într-o lume veche, învăluită în mister. În prim plan apar cazacii, popor iute la mânie, spirite melancolice și dispuși oricând să ciocnească un păhărel-două, aceștia își trăiesc viața într-o comunitate mică, unde flăcăii aleargă după fete mândre, o babă mai ursuză este considerată vrăjitoare iar popa satului se ocupă cu mârșăvii. Povestirile din volumele Serile în cătunul de lângă Dikanka și Mirgorod nu sunt neapărat legate între ele; fiecare povestire vizează un alt personaj, într-o altă perioadă, însă toate au în comun faptul că se petrec în aceeași zonă. Lectura a fost una plăcută și plină de momente amuzante, obiceiurile și tradițiile din acea perioadă, valorile cazacilor, dar și defectele acestui popor.

Personajele animate, aproape vii, întâmplările adevărate, înflorite pe alocuri, undeva chiar amestecate cu puțin mister, dar și descrierea detaliată a vieții țăranului și  deopotrivă a nobilului din acea perioadă m-au cucerit, ca cititor, astfel încât pe tot parcursul lecturii am fost absorbită de atmosfera pe care a creat-o opera lui Nikolai Gogol. 

Deși pe alocuri Serile... este o carte plină de elemente noi - pentru străini și arhaice - pentru poporul rus și ucrainean, consider că lectura este una potrivită pentru serile de vară - parcă se pliază mai bine pe acest anotimp și, în plus, oferă posibilitatea de a savura din plin imaginile auditive dacă lecturarea cărții are loc afară.