Recenzie literară: Colecționarul de istorie de Elizabeth Kostova (2005)

Colecționarul de istorie de Elizabeth Kostova este o carte despre căutarea urmelor existenței a Contelui Dracula timp de trei generații. Mistere, istorii ascunse, vasali uciși sau ucenici otrăviți, narațiunea deschide poarta spre istoria Europei Medievale, tainele bine ascunse ale acesteia și poveștile ei întunecate.

Recenzie literară: Serile în cătunul de lângă Dikanka și Mirgorod (1831-1832) de Nikolai Gogol

Cai din herghelia din Mangalia. Poză din arhiva personală.

Cu opera lui Nikolai Gogol am făcut cunoștință prin gimnaziu, când profesoara de limbă rusă ne-a dus pe toți la teatru - asta se întâmpla în Chișinău, 2008. Am văzut cu toții un spectacol, Suflete moarte, iar pe mine m-a marcat reprezentarea operei, chiar dacă recunosc, nu i-am înțeles pe deplin esența. Cartea am citit-o prin 2013 și parcă-parcă am prins ideea. Ceea ce mi-a plăcut la acest poem, cum îl denumește însuși Gogol, a fost umorul personajelor și situațiile comice în care acestea reușeau să nimerească.

Serile în cătunul de lângă Dikanka și Mirgorod a fost o experiență literară pentru mine; povestire în ramă, aceasta reprezintă relatările diaconului Foma Grigorievici, relatări adunate și re-relatate de către Rudii Paniko, un apicultor din zona Dikankăi. Acesta este însuși naratorul, reprezentând elementul de legătură între povestiri. Mirgorod, o colecție de povestiri scrisă după Serile..., nu îl mai are pe Paniko drept narator, povestirile fiind lipsite de un element de legătură între ele, în schimb critica literară consideră că acest volum este, de fapt, continuarea Serilor în cătunul de lângă Dikanka.

Povestirile din cele două volume sunt o reprezentare a folclorului rusesc și ucrainean, o frescă a prezentului lui Gogol, dar și o portretizare a timpurilor de mai demult. În cadrul povestirilor, relatate într-un stil amuzant și care captează atenția, Gogol, prin intermediul personajelor și a regionalismelor abundente (pe care, de altfel, le explică în notele de la subsol), transpune cititorul într-o lume veche, învăluită în mister. În prim plan apar cazacii, popor iute la mânie, spirite melancolice și dispuși oricând să ciocnească un păhărel-două, aceștia își trăiesc viața într-o comunitate mică, unde flăcăii aleargă după fete mândre, o babă mai ursuză este considerată vrăjitoare iar popa satului se ocupă cu mârșăvii. Povestirile din volumele Serile în cătunul de lângă Dikanka și Mirgorod nu sunt neapărat legate între ele; fiecare povestire vizează un alt personaj, într-o altă perioadă, însă toate au în comun faptul că se petrec în aceeași zonă. Lectura a fost una plăcută și plină de momente amuzante, obiceiurile și tradițiile din acea perioadă, valorile cazacilor, dar și defectele acestui popor.

Personajele animate, aproape vii, întâmplările adevărate, înflorite pe alocuri, undeva chiar amestecate cu puțin mister, dar și descrierea detaliată a vieții țăranului și  deopotrivă a nobilului din acea perioadă m-au cucerit, ca cititor, astfel încât pe tot parcursul lecturii am fost absorbită de atmosfera pe care a creat-o opera lui Nikolai Gogol. 

Deși pe alocuri Serile... este o carte plină de elemente noi - pentru străini și arhaice - pentru poporul rus și ucrainean, consider că lectura este una potrivită pentru serile de vară - parcă se pliază mai bine pe acest anotimp și, în plus, oferă posibilitatea de a savura din plin imaginile auditive dacă lecturarea cărții are loc afară.

Cărțile colorate cu zâne ale lui Andrew Lang

Dacă vă plac poveștile, mai mult ca sigur că v-ar plăcea colecția încropită cu grijă și răbdare de Andrew Lang - novelist, poet, puțin antropolog, folclorist, cunoscut pentru dedicația pe care a avut-o colectării poveștilor din toată lumea. Cele 12 volume cu povești, Fairy Books, cunoscute și ca Volumele colorate, sunt definite de o culoare, după cum urmează:

The Blue Fairy Book (1889);
The Red Fairy Book (1890);
The Green Fairy Book (1892);
The Yellow Fairy Book (1894);
The Pink Fairy Book (1897);
The Grey Fairy Book (1900);
The Violet Fairy Book (1901);
The Crimson Fairy Book (1903);
The Brown Fairy Book (1904);
The Orange Fairy Book (1906);
The Olive Fairy Book (1907);
The Lilac Fairy Book (1910).

Le-am găsit în engleză, pe site-ul Project Gutenberg, unde pot fi accesate gratis. Dacă vă tentează să le citiți, vă recomand sursa.

Nu știu dacă au fost traduse în română, dar ce m-a atras la aceste colecții de povești, pe lângă conținut, au fost copertele - foarte frumoase, magice aș zice ( le puteți vedea aici). Un alt lucru ce mi-a plăcut a fost faptul că printre poveștile drăguțe, pline de culori vii, se mai strecurau povești macabre, în care nu totul se termină cu happy-end, lucru ce m-a dus cu gândul că mi-ar plăcea să am varianta fizică a colecției. 

A durat o veșnicie până când am terminat de citit toate volumele, datorită faptului că la un moment dat lectura stagna; ori dădeam de o poveste plictisitoare, ori aveam alte lecturi mai interesante pentru moment, ori venea sesiunea și trebuia să abandonez beletristica. Dar luna aceasta am reușit să o duc la capăt, după 2 ani de la descoperirea ”zânelor”. 

Progresul meu cu Fairy Books pe Goodreads.

Dintre toate volumele, preferatul meu este The Yellow Fairy Book. Volumele mai târzii, în special de la Crimson încolo, mi s-au părut cam plictisitoare, probabil datorită faptului că se repetau poveștile, sau mai bine zis, se repetau ideile într-o altă formă - variante ale aceleiași povești, dar din pirspectiva a mai multor popoare. 

Per total, cred că Fairy Books sunt o operă frumoasă, destul de complexă - pentru că durează ceva timp și efort să încropești 12 volume cu povești cât mai reprezentative fiecărui popor. Mie mi-au plăcut și le recomand.