Recenzie literară: Donul liniştit (1928) de Mihail Șolohov

Cai pe malul râului. Poză din arhiva personală.

Făcând parte din tezaurul literaturii ruse, alături de Război şi Pace, Fraţii Karamazov și  Ana Karenina, Donul liniştit este  una dintre capodoperele literaturii secolului al XX-lea. Romanul oferă cititorului o frescă a vieții cazacilor de pe malurile Donului, cu tradiţiile şi obiceiurile lor, punându-se accentul  pe contrastul dintre perioada ţaristă și perioada comunistă.

Cea mai mare parte a romanului se petrece în Veshenskaya stanitsa (oraş cazac de pe malurile Donului), unde locuieşte eroul principal, Grigorii Melehov. Acţiunea are loc între anii 1912-1922, incluzând perioada Ţaristă, Primul Război Mondial  şi Războiul Civil (1918-1923), după desfăşurarea Revoluţiei  Ruse din 1917. Viaţa  cazacilor de pe Don şi a lui Grigorii ia o altă întorsătură când începe Primul Război Mondial, rezultatul fiind destrămarea Imperiului Rus şi mai târziu formarea URSS-ului, când pe lângă lupta contra inamicului ţara se împarte în două tabere, după abdicarea ultimului Ţar rus Nicolae al II-lea, venind la putere Partidul Bolşevic. De aici începe sortarea pe menşevici sau Armata Albă – cei care doreau reîntoarcerea Ţarismului (printre care se numărau şi cazacii de pe Don) şi bolşevici sau Armata Roşie (cei ce optează pentru noul regim).

Eroul principal îşi trăieşte liniştit viaţa alături de familie, în satul natal până în momentul în care izbucnește Războiul Civil. Pe tot parcursul romanului, Melehov caută adevărul, încercând să-l găsească  în idiologia comunistă și cea țaristă, dar îl aşteaptă o dezamăgire totală. Dezastrele în viaţa lui vin unul după altul: moartea oamenilor apropiați şi veşnica frică de a nu fi prins şi executat pentru faptele lui din trecut. O mare dramă pentru el o reprezintă dragostea pentru două femei, Axinia, soţia vecinului, prima şi cea mai puternică dragoste şi Natalia, soţia lui, pe care o acceptă cu greu.

Romanul a fost  comentat de critica internațională, generând numeroase controverse. Deşi autorul „oficial” al romanului este Şolohov,  a fost avansată acuzația de plagiat, un argument invocat fiind acela al vârstei autorului – primul volum a apărut în 1928, când scriitorul avea doar 22-23 de ani și doar  patru clase de școală. Viteza cu care au apărut următoarele două volume, cu o diferenţă de mai puţin de un an între ele, a amplificat semnele de întrebare legate de autorul real al cărții. Unul dintre cei care îl învinuiesc pe Şolohov de plagiat este scriitorul Alexandr Soljeniţîn, care demonstrează contrastul față de celelalte lucrări ale lui, mult mai slabe decât Donul liniştit. S-a vehiculat și ideea că autorul real  ar fi  Fyodor Kryukov, un cazac care a luptat de partea Armatei Albe şi a murit de tifos, manuscrisele lui fiind furate şi achiziţionate de Şolohov cu ajutorul socrului acestuia.

Deși paternitatea operei rămâne o enigmă pentru mulți, ea a fost apreciată de lumea criticilor literari, iar Şolohov a luat Premiul Nobel pentru Literatură (1965), motivaţia juriului fiind „…pentru forța artistică și integritatea cu care a dat expresie, în epica Donului, unei etape istorice din viața poporului rus.”.

Recenzie literară: Serile în cătunul de lângă Dikanka și Mirgorod (1831-1832) de Nikolai Gogol

Cai din herghelia din Mangalia. Poză din arhiva personală.

Cu opera lui Nikolai Gogol am făcut cunoștință prin gimnaziu, când profesoara de limbă rusă ne-a dus pe toți la teatru - asta se întâmpla în Chișinău, 2008. Am văzut cu toții un spectacol, Suflete moarte, iar pe mine m-a marcat reprezentarea operei, chiar dacă recunosc, nu i-am înțeles pe deplin esența. Cartea am citit-o prin 2013 și parcă-parcă am prins ideea. Ceea ce mi-a plăcut la acest poem, cum îl denumește însuși Gogol, a fost umorul personajelor și situațiile comice în care acestea reușeau să nimerească.

Serile în cătunul de lângă Dikanka și Mirgorod a fost o experiență literară pentru mine; povestire în ramă, aceasta reprezintă relatările diaconului Foma Grigorievici, relatări adunate și re-relatate de către Rudii Paniko, un apicultor din zona Dikankăi. Acesta este însuși naratorul, reprezentând elementul de legătură între povestiri. Mirgorod, o colecție de povestiri scrisă după Serile..., nu îl mai are pe Paniko drept narator, povestirile fiind lipsite de un element de legătură între ele, în schimb critica literară consideră că acest volum este, de fapt, continuarea Serilor în cătunul de lângă Dikanka.

Povestirile din cele două volume sunt o reprezentare a folclorului rusesc și ucrainean, o frescă a prezentului lui Gogol, dar și o portretizare a timpurilor de mai demult. În cadrul povestirilor, relatate într-un stil amuzant și care captează atenția, Gogol, prin intermediul personajelor și a regionalismelor abundente (pe care, de altfel, le explică în notele de la subsol), transpune cititorul într-o lume veche, învăluită în mister. În prim plan apar cazacii, popor iute la mânie, spirite melancolice și dispuși oricând să ciocnească un păhărel-două, aceștia își trăiesc viața într-o comunitate mică, unde flăcăii aleargă după fete mândre, o babă mai ursuză este considerată vrăjitoare iar popa satului se ocupă cu mârșăvii. Povestirile din volumele Serile în cătunul de lângă Dikanka și Mirgorod nu sunt neapărat legate între ele; fiecare povestire vizează un alt personaj, într-o altă perioadă, însă toate au în comun faptul că se petrec în aceeași zonă. Lectura a fost una plăcută și plină de momente amuzante, obiceiurile și tradițiile din acea perioadă, valorile cazacilor, dar și defectele acestui popor.

Personajele animate, aproape vii, întâmplările adevărate, înflorite pe alocuri, undeva chiar amestecate cu puțin mister, dar și descrierea detaliată a vieții țăranului și  deopotrivă a nobilului din acea perioadă m-au cucerit, ca cititor, astfel încât pe tot parcursul lecturii am fost absorbită de atmosfera pe care a creat-o opera lui Nikolai Gogol. 

Deși pe alocuri Serile... este o carte plină de elemente noi - pentru străini și arhaice - pentru poporul rus și ucrainean, consider că lectura este una potrivită pentru serile de vară - parcă se pliază mai bine pe acest anotimp și, în plus, oferă posibilitatea de a savura din plin imaginile auditive dacă lecturarea cărții are loc afară.