Eu cred că suntem însămânțați încă de la naștere cu o doză de răutate și întreaga viață ne luptăm să o eliminăm. Să conviețuim împreună, de fapt, să o reducem la tăcere. Ca s-o eliminăm ar însemna să îndepărtăm o parte din noi, să luăm bisturiul și să tăiem fără milă. Am continua apoi să fim noi înșine?
Trebuie să existe contraste, pentru a ști ce alegeri să facem. Nu poți ajunge să fii un om bun dacă nu înțelegi ce înseamnă să fii rău. Teoria nu rămâne totuși valabilă în cazul opus. După ce te-ai obișnuit să trăiești în beznă, asta devine normalul pentru tine. Expunerea la lumină îți provoacă discomfort. Te irită.
Cred că uneori avem nevoie de momente în care să putem fi triști sau furioși sau apatici și să nu trebuiască să ne explicăm comportamentul. Sunt unele părți din tine pe care nu vrei să le arăți nimănui și nici chiar nu e necesar să o faci.
Pare ceva okay de citit, imi plac astea POV. Apropo, cred că ma iau după tine și-mi fac și eu videouri la blogposturi.
RăspundețiȘtergereDepinde dacă e genul tău de carte.
Ștergere