Bilanț literar: Iunie 2024

Salutare!

Inițial, iunie a fost o lună foarte prolifică, am reușit să termin cărți începute de ceva timp, printre care și serii, ceea ce e îmbucurător pentru mine, dar de la jumătatea lunii cheful meu de citit s-a cam dus, sau poate că nu am ales lecturile potrivite - am abandonat destul de multe. Dar, per total, în iunie am citit variat și am descoperit autori noi și despre lecturile mele vă spun un pic mai jos.

Spune-mi trei lucruri de Julie Buxbaum e un YA destul de previzibil la un anumit capitol, dar cu o acțiune alertă și cu accent pus nu doar pe prima dragoste, ci și pe doliu, prietenie și dificultatea de a te integra într-un mediu nou când ești forțat să iei totul de la capăt.

Strigă-mă pe numele tău de Andre Aciman e un titlu care a făcut ravagii și a împărțit lumea în două și mă bucur că am ajuns să-l lecturez. Mi-a plăcut în mare măsură tot ceea ce ține de cum simte protagonistul că se naște un sentiment măreț în inima lui, dar au fost două momente care mi s-au părut mult prea specifice și șocante, fără a avea vreun impact asupra dezvoltării acțiunii propriu-zise.

Acesta a fost ultimul volum din trilogia Pământurile de Aur (care ulterior a devenit ciclu, dar celelalte volume se axează pe alte personaje) de fantasy întunecat, adânc ancorat în folclorul slav. Cartea nu e tradusă în altă limbă, iar titlul în română, în traducere liberă, ar suna ca Păsările Codrului Măreț, autoare Ulyana Cherkasova. Volumul încheie povestea începută în Șoimul și corbul - primul volum ce mi-a plăcut enorm, dar față de acesta am niște sentimente contradictorii.

Pe de o parte, mi-au plăcut foarte mult elementele de suferință, întunecime și ideea de lucruri rele li se întâmplă oamenilor buni, tragicul sorții și finalul deschis, dar care totuși indică o încheiere clară a unui fir narativ principal - ăsta e motivul de ce i-am dat cărții, mai degrabă, seriei, patru stele. A fost extrem de realist faptul că, oricât te-ai zbate, uneori eforturile tale sunt absolut zadarnice.

Pe de altă parte, rămân câteva fire narative importante în aer - autoarea a lucrat la ele pe parcursul a mai multor volume, doar ca să le lase neîncheiate aici, ceea ce la unele m-a sâcâit, la altele m-a lăsat rece - nu am fost deloc implicată în ele. Un alt aspect care m-a deranjat a fost că unul dintre personajele principale luptă timp de trei cărți împotriva sorții, doar pentru a ajunge să o accepte așa, într-o doară, fără luptă, fără să ajungă să își dorească să înțeleagă ce și cum. Mai e un conflict major ce se dezvoltă în cele trei cărți - un război iminent, dar care e executat și finisat în două pagini, la final, un aspect pe care nu am putut să-l înțeleg.

În concluzie, Pământurile de Aur a fost o trilogie care mi-a plăcut din ce în ce mai puțin pe parcursul volumelor. Dacă m-am îndrăgostit iremediabil de Șoimul și Corbul și Turnul Bufniței m-a încântat și plictisit deopotrivă, Păsările Codrului Măreț m-a dezamăgit la capitolul „câte ar fi putut fi rezolvate, dar autoarea a ales să primeze doar întunericul, disperarea și moartea în viața personajelor”.

Trilogia e un fantasy bun pentru cei care vor să citească despre povești fără happy end, unde personajele mai mult suferă decât respiră, răul ajunge victorios și e nepedepsit, unele personaje nu se învață minte, nu evoluează deloc și rămân la fel ca la începutul poveștii. Mai e o chestie legată de cum a fost promovată cartea - ca un fantasy cu puternice nuanțe de romance, nu tocmai romantasy, dar cert e că tot ce ține de romance e pe planul -100, iar „cuplul” de bază se adeverește a fi, de fapt, o alianță bazată pe interes din ambele părți, iar la final nu am fost deloc convinsă de „evoluția” relației și de veridicitatea sentimentelor. A fost genul de serie de care m-am bucurat că am terminat-o - a promis foarte multe, dar finalul a fost dezamăgitor, aproape pe toate planurile.

Prima carte abandonată pe luna aceasta a fost Manuscrisul fanariot de Doina Ruști. Nu este prima mea întâlnire cu autoarea, am mai citit Mâța Vinerii și Paturi oculte și mi-au plăcut, dar când am ajuns la acest volum am realizat că nu mă mai simt atrasă de stilul de scriere adoptat de autoare. Am încercat să mă forțez și să citesc câteva pagini bune, dar nu am reușit să mă imersez în atmosferă sau să ajung să mă atașez de vreun personaj.

Am terminat de citit și acest volum, Cercul mincinoșilor. Cele mai frumoase 100 de povești filozofice din lumea întreagă de Jean-Claude Carriere. Ediția este adaptată pentru micul cititor, poveștile fiind împărțite cumva tematic, și deși mi-au plăcut o parte, iar o parte îmi erau deja cunoscute, au fost multe povești seci, care nu spuneau nimic. E genul de volum pe care e bine ca un copil să-l citească împreună cu un adult, pentru a discuta textul parcurs, pentru că multe fragmente mi s-au părut mult mai potrivite pentru un cititor mai în vârstă.

Crenshaw de Katherine Applegate este, la prima vedere, o poveste drăguță pentru copii, despre cum protagonistul are nevoie de un prieten când viața lui pare să se schimbe. În realitate însă, e o poveste destul de întunecată, pentru că pune accent pe realitatea de zi cu zi a unei categorii de oameni, iar situația deloc roz e văzută prin ochii unui copil. Mi-a plăcut povestea și mi-a trezit o multitudine de emoții, cert este că e genul de carte din care ai ce învăța, mai ales pe partea de recunoștință și apreciere.

Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet de G.G. Marquez este un volum de proză scurtă, unde domnește fantasticul și realismul magic. Autorul are un stil inconfundabil de a scrie și, deși poveștile din carte nu au fost exagerat de lungi sau complexe, am reușit să pătrund în lumea imaginată de autor și să regăsesc farmecul scriiturii sale. 

Ultima povestire, mai lungă, ce oferă titlu volumului, mi-a plăcut enorm și s-a simțit mai mult ca o nuveletă decât povestire.

In a Glass Darkly de J. Sheridan Le Fanu este o colecție de povestiri scurte, unde subiectul principal se învârte în jurul fantomelor. Am citit prima povestire și nu am fost convinsă, așa că am abandonat cartea.

Același lucru l-am pățit și cu The King in Yellow de Robert William Chambers - un alt volum de povestiri scurte cu elemente de horror și unde primează ideea de stafie. Nu am putut trece de capitolul doi, stilul de scriere a fost absolut plictisitor pentru mine.

William și secretele universului. Povești științifice pentru copii de Gertrude Kiel relatează despre cum William, un băiețel destul de retras, e nevoit să-și petreacă o săptămână din vacanța de vară cu o mătușă ciudată, pe care nu prea o cunoaște. Dar mătușa Gunvor se adeverește a fi mai mult decât ciudată - iar pentru William, vacanța va fi una de neuitat.

Povești care te trag de mânecă de Adriana Ștefan a fost un volum care m-a distrat foarte mult. Povești simpatice și amuzante, cu personaje aiurite și cu evenimente bizare sau imposibile, volumul semnat de autoare și minunat ilustrat de Bianca Bratu este mai mult ca sigur o idee perfectă de cadou pentru un copil sătul de poveștile „clasice”.

Perla, supercățelușa de Isabel Allende este o poveste drăguță despre prietenia dintre un cățel adoptat și un băiețel curajos, cărticica axându-se pe felul în care se vede Perla în ochii adulților și cum se simte, de fapt, atunci când are grijă de familia sa. Ilustrațiile lui Sandy Rodriguez cu singuranță vor cuceri micii cititori.

Kepler62 - Cartea a patra: Pionierii de Timo Parvela, Bjorn Sortland și Pasi Pitkanen mi-a plăcut mult datorită evoluției fulminante a lui Marie, din perspectiva căreia urmărim povestea în acest volum. Întâlnim creaturile de pe Kepler, ne confruntăm cu ciudățenia Oliviei, adultul ce refuză să spună tot ce știe, dar mai ales, o vedem pe Marie cum începe să deschidă ochii și să vadă lumea altfel decât atunci când era izolată în casa ei de pe Pământ. Volumul se termină într-un punct important și abia aștept să aflu continuarea poveștii.

Nu m-am putut abține și am continuat aventura cu Kepler62 - Cartea a cincea: Virusul de Timo Parvela, Bjorn Sortland și Pasi Pitkanen. A fost un volum intens, cu multe dezvăluiri și dezvoltare a personajelor, mai ales a celora secundare. Am aflat mai multe despre creaturile de pe Kepler62, dar și mai multe despre oamenii care au venit să își însușească planeta. Mi-a plăcut de faptul că aflăm care-i treaba cu Olivia și ce scop are ea în expediția respectivă.

Nu știu de ce, dar aveam impresia că seria Kepler62 se termină cu acest volum, Cartea a șasea: Secretul, dar se termină doar primul sezon și încă îmi e clar dacă povestea va continua cu aceleași personaje sau cu altele. Volumul a fost intens și plin de răsturnări de situație, și, deși mai am niște întrebări legate de motivele anumitor personaje, mi-a plăcut modul în care a fost încheiat acest capitol din viața lui Ari, Joni, Marie și planeta Kepler62. Sper că se va traduce și continuarea.

Acestea au fost lecturile lunii iunie. Voi ce interesant ați mai citit?

Bilanț literar: Iunie 2023

Salutare!

 Iunie a început cu două titluri de non ficțiune, care au oferit două experiențe diametral opuse.

Mama și copilul de Elizabeth Fenwick e de ceva timp pe lista mea - mi-am dorit să am așa ceva în casă, pentru că e genul de carte pe care e bine să o parcurgi dacă te pasionează subiectul acesta - familia, medicina, formarea vieții la mamifere. Este bine scrisă, informativă - nu complexă, astfel încât cei care au crescut cu copii mici în familie sau au mai mult de un copil știu cam tot ce scrie în volum - dar e un ghid ușor de parcurs și mai ales, care oferă posibilitatea să găsești repede informația necesară legată de sarcină, îngrijirea bebelușului sau a copilului până în trei ani.

Secretul veacurilor de Robert Collier - prima carte abandonată din iunie. E scrisă în 1926 și nici pe vremea aceea sunt sigură că nu era destinată omului de rând. Este clar că e un volum scris de un om ce face parte din acea categorie a populației care a avut resurse pentru a începe în viață - și vorbește foarte nonșalant despre ideea că oricine poate obține orice, doar să-și pună mintea la contribuție și să nu fie leneș. E clar că autorul habar nu are cum trăiește omul de rând - că jobul de genul 9-17 e totuși obositor, iar timpul rămas din zi trebuie petrecut odihnindu-te, socializând cu familia, somn, mâncare, nu muncit încă un job pentru a deveni „de succes”. Am citit doar 24 de pagini, dar mi-a fost suficient cât să înțeleg că e o carte din aia motivațională care e scrisă de un nene care habar nu are ce e aia să muncești pe salariu minim pe economie și să nu fii sigur că-ți ajung banii pentru toată luna (o groază de oameni sunt în situația asta). M-a deranjat și aerul de superioritate pe care îl afișează atunci când vorbește despre știință și despre lucrurile demonstrate științific, transmițând în mai multe rânduri că dacă vrei să crezi în ce zic oamenii de știință, nu ai decât, dar de fapt o entitate superioară e cea care a făcut viața să existe pe pământ.

Am citit primul volum din trilogia War of the Ancients de Richard A. Knaak, The Well of Eternity. Mi-a plăcut foarte mult - explorează niște evenimente importante și acaparatoare ce au format lumea prezentă din universul WoW, punând accent și pe evoluția a numeroase personaje. Cu siguranță e o carte (și o serie) potrivită pentru cei pasionați de universul WoW și voi continua seria.

Am citit primul volum din seria Shades of Magic de V. E. Schwab, A Darker Shade of Magic. Acum câțiva ani, a fost o serie foarte populară pe booktubeul străin, mai puțin la noi. Adevărul este că nu aveam de gând să citesc acest volum, mai ales după experiența cu Addie LaRue de aceeași autoare, dar a fost aleasă cartea lunii într-un club de lectură și așa am ajuns să-i mai ofer lui Schwab încă o șansă. Ce mi-a plăcut în poveste: lumea creată, intriga, jocurile politice, construcția magiei. Ce nu mi-a plăcut: construcția personajelor. Efectiv, nu mi-a păsat de nici unul, de emoțiile sau trăirile lor. Cred că e felul în care le creionează autoarea, care e strict nepotrivit mie. Nu voi continua seria.

Popas la orizont de Erich Maria Remarque nu este un roman în care autorul să abordeze tema pentru care a devenit celebru - și anume, războiul. 

Aici, este vorba despre niște tineri pasionați de viteză, care-și petrec zilele pe pistă, încercând să ajungă la viteza maximă, rivalizând atât în ceea ce privește mașinile pe care le conduc, cât și femeile frumoase ce le ies în cale. Este un roman ce intră în miezul sufletului generației pierdute, a tinerilor care, după ce trăiesc ororile Primului Război Mondial, vor să se bucure de prezent și să trăiască momentul.

Saint de Adrienne Young nu m-a convins de la început, dar pe parcurs m-am atașat de personaje. Ironic, de toate, mai puțin de Saint. În continuare nu știu ce ar trebui să fie - un sfânt, un nebun, un om obsedat de dreptate? În schimb, mi-a plăcut mult de Clove și de Nash, dar, mai ales, de Isolde - a fost o plăcere să o „cunosc” pe mama lui Fable așa cum a fost, nu din amintirile altora. 

Deși cartea a fost scrisă, mai mult ca sigur, ca un fan service, e o poveste bună, neforțată, despre lumea navigatorilor, a comerțului cu nestemate și a dorinței oamenilor de a ajunge undeva și, mai ales, de a aparține.

9 povești cu mustăţi despre niște hamsteri cu adevărat adevărați de Voicu Bojan este o cărțulie simpatică ce cuprinde o serie de povestiri despre hamsterii familiei. Cu nume simpatice și cu niște personalități pe măsură, mustăcioșii care au fost prietenii copiilor Bojan învață să scrie, evadează mai ceva ca în Shawshank Redemption, sunt specialiști în mâncăruri sănătoase sau devin cei mai buni prieteni cu bunicii sau vecinii. Cartea mi-a amintit de hamsterii pe care i-am avut în facultate, Pudding și Charlotte, două fetițe afurisite, dar tare dragi mie.

Nu e nicio clipă fără o pisică de David Grossman este o poveste simpatică despre o pisică galbenă cu ochi albaștri, care a apărut în visul tuturor copiilor de la grădiniță și apoi și-a făcut apariția în viața lor. O carte drăgălașă rău, mai ales datorită ilustrațiilor, pentru micul cititor.

Elantris de Brandon Sanderson a fost prima mea întâlnire cu autorul și mi-a plăcut mult: construcția personajelor, politica și religia din universul creat, structura orașului Elantris, dar și felul în care este percepută magia.

 Am apreciat că există un personaj feminin puternic, nu doar pentru că e frumoasă, ci pentru că dă dovadă de inteligență și logică.

The Hope of Elantris de Brandon Sanderson e o povestire scurtă, iar acțiunea are loc în paralel cu un eveniment important din volumul Elantris. Accentul se pune pe un Seon și pe acțiunile acestuia și mi-a plăcut să-l reîntâlnesc în această povestire.

Volumul 2 din seria Kepler62, Numărătoarea inversă, de Pasi Pitkanen, Bjorn Sortland și Timo Parvela a fost o surpriză plăcută pentru mine. Primul volum nu mi-a plăcut deloc - mi s-a părut scris stângaci, lucrurile se întâmplă din pod și nu m-am conectat deloc cu personajele. Volumul 2 introduce un personaj nou, pe Marie, fiica unui bogătaș, o copilă singuratică și cu o pasiune nesănătoasă pentru arme. Deși povestea ei se leagă cu povestea lui Ari și Joni, personajele din primul volum, mi s-a părut mult mai interesantă și mai bine scrisă și acum chiar sunt curioasă cu ce se continuă această serie.

Povești despre speranță de Mihai Mănescu e un volum foarte trist, dar totodată bine închegat pentru micul cititor. Prin intermediul celor câteva povestioare scurte, autorul prezintă realitatea copiilor ce suferă de boli incurabile, felul în care aceștia sunt văzuți de cei din jur, dar și modul în care copiii încearcă să vadă viața dincolo de efemeritatea sa. Mi-a plăcut foarte mult povestea ariciului Virgil, care e foarte bolnav și-și pierde țepii, dar un suflet bun îl acceptă așa cum e, fără a ține cont de aparențe.

Cum am devenit vărjitor. Din carnetul unui explorator de Alexandru N. Stermin a fost genul de carte pe care am parcurs-o cu sufletul la gură. Deși multe din informațiile prezentate despre floră și faună îmi erau deja cunoscute (eu fiind medic veterinar), m-am simțit din nou copil, descoperind lumea din jurul meu. Autorul are un stil foarte plăcut de a prezenta lucrurile pentru micul cititor, iar seria de curiozități, cum ar fi istoria unor anumite plante galbene din Transilvania și cum acestea pot „prezice” trecutul, dar și mica lecție despre de ce unele animale au ochii în față și altele în lateral, îndeamnă cititorul să sape mai adânc și să se informeze cât mai mult. Foarte frumos, informativ și acaparator volumul, cu siguranță o carte pe care trebuie să o aibă orice copil ce descoperă fascinanta lume a florei și a faunei.

Ultimii dinozauri. Piticii și uriașii din Insula Hațeg de Cristian Ciobanu este acel gen de carte ce te surprinde prin cât de succint poate prezenta niște informații și cât de frumos se îmbină textul cu ilustrațiile. Adevărul este că habar nu aveam despre Insula Hațeg - ce a existat acum foarte mult timp pe locul României actuale - despre faptul că am avut dinozaurii „noștri” și o bună parte dintre aceștia erau endemici. Insula Hațeg e un fel de Galapagos despre care nu se știe prea multe - de altfel, acesta este volumul care mi-a adus la cunoștință despre existența unui astfel de loc, fie și cu mii de ani în trecut. Cu siguranță voi vizita geoparcul Hațeg și recomand cu cea mai mare căldură volumul atât cititorilor mici, cât și adulților. E pur și simplu uimitor.

 

Volumului Imposibil de Sarah Lotz i-am dat DNF pag. 170. M-a plictisit acțiunea, deși se întâmplă lucruri. Nu m-am lămurit cu direcția în care se îndreaptă povestea. Nu îmi pasă în mod special de protagoniști și nici nu pot spune că m-au atras cu ceva până acum. Limbajul pe alocuri e vulgar și nu din cauza înjurăturilor. Per total, mi se pare că se trage mult mâța de coadă și povestea e lungită din considerente care nu o fac sub nicio formă alertă.

Pământul făgăduinței de Erich Maria Remarque m-a surprins prin lejeritatea scriiturii. De data aceasta, povestea se desfășoară pe pământ american, unde cititorul urmărește un imigrant de origine germană, persecutat în țara sa pentru faptul că este evreu. 

Ajuns în state, acesta, datorită unor cunoștințe pe care le reîntâlnește aici, încearcă să-și construiască o viață în acest loc străin, dar inima, mereu trădătoare, îl îndeamnă să privească spre Europa, să spere că războiul va lua sfârșit și că se va putea întoarce acasă. Remarque introduce tot felul de personaje și oferă complexitate lumii imigranților și e mare păcat că aceasta, fiind una dintre ultimile cărți ale autorului, este neterminată.

Radio Popov și copiii uitați de Anja Portin este o carte ce m-a făcut să trec prin o multitudine de stări. De la supărare și chiar furie, la înduioșare și speranță. 

Povestea se axează asupra unui băiat care este efectiv uitat de tatăl său, care pleacă în delegații lungi, lipsește cu săptămânile, timp în care băiatul nu are nici mâncare, nici bani, nici curent sau un adult responsabil care să aibă grijă de el. Totul se schimbă când o femeie misterioasă îi oferă un ziar, iar de aici, băiatul descoperă că nu este singurul copil uitat și că poate face ceva în privința asta.

Daniel Martin de John Fowles e genul de carte unde lălăiala cu povestea are un rost - e vorba de un grup de prieteni care au terminat la Oxford (acțiunea având loc prin anii 60-70) Se pune accent pe Daniel Martin, care a devenit scenarist și pe relația acestuia atât cu fosta soție, cât și cu sora acesteia, dar și cu cel mai bun prieten al său. 

E plăcut să reîntâlnești lentoarea aia specifică unor clasici, când se întamplă trei chestii importante, dar între ele alte o mie mai puțin, dar care subliniază foarte bine atmosfera și conturează personajele.

Acestea au fost lecturile primei luni din vară. Voi ce ați mai citit?

Bilanț literar: Iunie 2022

 Salutare și bine v-am găsit la final de iunie!

În prima jumătate a lunii nu am avut spor la citit. Faptul că am început luna cu o carte abandonată nu a fost de mare ajutor :)

Sănătatea animalelor de companie de Gary Richer - un volum promițător, dar care, după 25% de text nu m-a lămurit dacă este o carte dedicată proprietarilor de căței și pisici sau medicilor. Terminologia folosită e prea tehnică, din punctul meu de vedere, iar faptul că autorul, medic veterinar fiind, afirmă că mâncarea din comerț - boabele și conservele - sunt nocive, pe când în spatele unor diete echilibrate sunt numeroase studii și cunoștințe ale nutriționiștilor veterinari, nu i-au oferit credibilitate în ochii mei.

Unde este Anne Frank de Ari Folman și Lena Guberman este un roman grafic ce urmărește aventurile lui Kitty, prietena imaginară a Annei Frank din jurnalul pe care l-a ținut fata. Kitty iese din jurnal în zilele noastre și își amintește despre Anne, totodată fiind nevoită să facă față realităților din secolul XXI, văzând cum istoria tinde să se repete. Mi-au plăcut stilul și ilustrațiile, poveștii însă i-a lipsit ceva pentru a o face memorabilă.

Mi-a plăcut Visătorul de visuri de Regina Maria a României, e o carte plină de melancolie și, mai ales, suferință. Pasajele descriptive au fost preferatele mele, în schimb cele moralizatoare au diminuat din plăcerea lecturii. 

Cartea mi-a creat impresia că a vrut să abordeze în profunzime mult prea multe teme vitale - viața, sacrificiul, iubirea, însă a fost prea scurtă. Faptul că în roman e exagerat de multă suferință și după fiecare victorie lucruri rele continuă să se întâmple m-a făcut să mă întreb în ce măsură mi-aș fi dorit să citesc o asemenea poveste, daca aș fi fost încă un copil.

Umorul fin, întâmplările ciudate și haioase, dar mai ales tragi-comice, care leagă mai multe destine în cel mai bizar mod au fost elementele care mi-au plăcut în Bilili de Andrei Crăciun. 

Se citește ușor și, chiar dacă este destul de scurtă, cuprinde foarte multe povești și surprinde atmosfera vremurilor de altă dată - începutul secolului trecut. 

Zidului de John Lanchester i-au lipsit foarte mult descrierile și explicațiile pentru a-l face un roman distopic memorabil pentru mine. Despre ce s-a întâmplat înainte de construcția Zidului - o perioadă cunoscută drept Schimbarea - nu se menționează mai nimic. Nu se explică nici cine, mai exact, sunt Ceilalți și de ce trebuie împiedicați să ajungă pe teritoriul Marii Britanii.

 Din acest punct de vedere, nu am putut să mă imersez complet în poveste și să empatizez cu personajele, deși li se întâmplă multe lucruri oribile și toate acestea au un impact major asupra viziunii personajelor despre lume.

Turnul rândunicii de Andrzej Sapkowski este a VI-a carte din seria Witcher și, până acum, este preferata mea. Dacă la sfârșitul volumului anterior cititorul e lăsat oarecum în aer, în acest volum îl urmărim atât pe Geralt și creaturile alături de care călătorește, în căutarea lui Ciri, cât și pe Ciri, care intră într-o nouă etapă a vieții sale. Mi-a plăcut enorm limbajul din carte și personajele, indiferent de ce parte a baricadei se află. Abia aștept să aflu ce se întâmplă mai departe.

Romanul semnat de Alexei Salnikov, Petrovii in vremea gripei, urmărește viața familiei, o viață obișnuită la suprafață, dar presărată cu tot felul de evenimente bizare, întâlniri dictate de soartă, frământări lăuntrice despre care nu știe nimeni. 

Personajele mereu interacționează cu cineva, mereu își amintesc de trecut, fără însă a ignora realitatea tristă a prezentului - salariile mici, iernile geroase,  familiile mereu nemulțumite. Autorul are un stil aparte de a scrie, pentru că reușește să contureze realitatea unui oraș post-sovietic, ieșit, într-un fel, din regim, totuși fiind ancorat în așteptările și mentalitatea acelor vremuri.

Ikigai - Cum să-ți găsești drumul în viață de Hector Garcia și Francesc Miralles este un volum care la început mi s-a părut destul de abstract, dar pe parcurs a devenit mai interesant.

Autorii încearcă, prin intermediul unor exerciții de imaginație și de exemple de povești de succes, să trezească interesul tânărului cititor pentru creație și descoperirea unei pasiuni în viață. Ikigai îndrumă la introspecție și la căutarea lucrurilor frumoase din jur, dar și arată că drumul spre succes este unul anevoios și numai de călător depinde dacă vrea să-l ușureze sau nu.

Barion, lupul singuratic de Diana Boitor este un roman fantasy unde povestea se axează pe sentimentele protagonistului și pe drumul care-l duce spre descoperirea sinelui. Mi-a plăcut lumea pe care o construiește autoarea, popoarele ce împânzesc pământul și descrierea lor, relațiile ce se construiesc între protagonist și alte personaje. 

Mi-a plăcut în special de Tamakk, un fierar ce vrea să plece într-o ultimă aventură înainte de a se așeza pentru totdeauna la casa lui. Un bărbat foarte vorbăreț și deschis, Tamakk îl completează pe Barion - ursuz și singuratic.

Suntem bine de Nina LaCour explorează tristețea, singurătatea și însingurarea, relațiile interumane și complexitatea acestora, frământările interioare a unei tinere atunci când ajunge într-un moment de cumpănă.

Suntem bine e o carte cu un scris simplu, dar care îți trezește interesul și compasiunea, oferind o perspectivă asupra vieții lui Marin, care pierde foarte multe lucruri în același timp, încercând să înțeleagă încotro trebuie să o apuce.

Doamna England de Stacey Halls este un roman cu nuanțe gotice și victoriene, urmărind viața unei familii, văzută prin ochii lui Ruby May, care se angajează dădacă pentru copiii familiei England. Misterul planează asupra casei, ceva se întâmplă între soții England, iar comunitatea izolată din care fac parte nu are prea multe de spus despre ei.

Autoarea are un stil plăcut de a scrie, un stil acaparator, pentru că te ține aproape cu sufletul la gură de poveste, fără a o face un thriller sau o poveste de groază.

Acestea au fost cărțile pe care le-am citit în iunie. Vouă ce titluri vă fac cu ochiul?

Bilanț literar: Iunie 2021

Salutare!

Bilanțul literar din iunie vine foarte târziu. Mă gândeam să îl combin cu cel din iulie, dar m-am răzgândit. Am citit destul de multe cărți ce mi-au plăcut, dar nu am apucat să vă spun despre ele, așa că urmează să rezolv această inconveniență :)

Voi începe cu o carte pe care am îndrăgit-o din clipa în care am pus ochii pe ea - Habarnam în Orașul de Piatră de Igor Nosov. Protagonistul, Habarnam, e un personaj din copilăria mea și cred că am citit de n ori toate cărțile cu și despre el și mă bucur să văd că fiul autorului continuă tradiția și scrie despre pe unde mai umblă Habarnam și ce prostii mai face :)

Toate pânzele sus! de Radu Tudoran e una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta. Deși mi-a luat ceva mai mult să o parcurg, am adorat fiecare capitol, fiecare situație, fiecare personaj. Cred că e un volum pe care ar trebui să-l citească toată lumea, măcar o dată în viață. Sau, dacă nu vreți să-l citiți, există un serial pe care nu l-am văzut, dar lumea zice că e fidel cărții și că e foarte bun.

Odiseea, repovestită și ilustrată de Gareth Hinds, e un graphic novel reușit. Mi-a plăcut mult de tot să mă reîntâlnesc cu personajele din copilărie și să retrăiesc povestea.

Am terminat volumul doi din seria Frăția corbilor, Hoții din vis de Maggie Stiefvater. Foarte bizară seria, nu cred că am mai citit ceva similar. Acțiunea se axează pe un personaj care, cumva, reușește să facă rost de obiecte în vis și să le aducă în preajma sa atunci când se trezește, iar asta duce la tot felul de încurcături și situații greu de descifrat. Voi continua seria, dar simt că după fiecare volum am nevoie de o pauză. 

Mi s-a făcut dor de un romance drăguț, așa că am citit trei volume din seria Briar U de Elle Kennedy - The Chase, The Risk și The Play. Toate volumele au acțiunea amplasată în mediul universitar, unde tinerii încearcă să se regăsească. Personajele principale, în general, sunt atleți - hocheiști, mai exact, iar fiecare volum se axează pe o relație amoroasă. Volumul meu preferat este The Play, urmat de The Risk, dar toate trei sunt perfecte pentru clipele când vrei să te pierzi într-o poveste nepretențioasă.

Kinderland de Liliana Corobca e genul de carte ce te face să-ți retrăiești copilăria prin intermediul a trei copii dintr-un sat din fundul Moldovei, copii lăsați de izbeliște de părinții plecați peste hotare pentru „bani lungi”. Volumul te face să te întrebi care e rostul sacrificiilor de acest fel și dacă merită să acționezi așa cum au făcut-o adulții din această carte.

Iliada, repovestită și ilustrată de Gareth Hinds, recunosc, nu mi-a plăcut la fel de mult ca Odiseea - este vorba despre poveste în sine, nu execuția ei. Ilustrațiile autorului sunt la fel de bune ca-n celălalt volum și oferă o variantă mult mai ușor de urmărit a evenimentelor din carte unui public care preferă romanele grafice în detrimentul cărților clasice.

Amândoi mor la sfârșit de Adam Silvera e un volum care surprinde nu prin povestea sa, ci prin modul de execuție. Într-un univers în care omul este anunțat când moare și are la dispoziție 24 de ore pentru a trăi așa cum și-a dorit, doi tineri descoperă care sunt visele lor. Mi-a plăcut mult și vă recomand să lecturați cartea.

În iunie am avut și două cărți pe care le-am abandonat. Este vorba despre The Monster și Memoriile unei fete cuminți.

Deși toate cărțile semnate de L.J. Shen citite până acum mi-au plăcut, The Monster m-a plictisit teribil de la primele capitole, așa că am abandonat lectura fără nicio remușcare. Nu mă interesa ce zic personajele, nu am reușit să creez o conexiune cu protagonista, iar acest aspect m-a întristat.

Memoriile unei fete cuminți de Simone de Beauvoir era în biblioteca mea de vreo doi ani, dar, odată ce am început să o citesc, mi-am dat seama că nu mă atrage lectura și că poate nu e cea mai potrivită perioadă pentru mine să citesc memorialistică, așa că am abandonat cartea.

Acestea au fost lecturile lunii iunie și abia aștept să vă împărtășesc impresiile mele despre cărțile lunii iulie!