Salutare!
Am adorat primul volum din seria Maiyei Ibrahim - a fost o descoperire din aia, de pe BookTok, dar care s-a adeverit a fi o poveste cu un sistem magic bogat și cu personaje complexe. Mi-a plăcut că Serpent Sea intră direct în pâine - o urmărim pe Imani cum încearcă să salveze lumea, fiind nevoită să ia tot felul de decizii deloc simple sau ușoare, pe Taha, care are o dezvoltare foarte bine gândită în acest volum, și îi urmărim pe toți cei implicați în conflictul început în volumul unu. Va fi cam vagă recenzia acestei cărți, pentru că e a doua din trilogie, și cu toate că am regăsit magia din Spice Road, au fost niște elemente care m-au dezamăgit - tare.
E a doua carte fantasy cu magia inspirată din foclorul arab și a popoarelor din Orientul Mijlociu, și e a doua carte în care dau de o situație care pentru mine e problematică: triunghi amoros. Nu îmi place deloc acest trope, și pe lângă asta, nu-mi place o abordare pe care din nou, o regăsesc pentru a doua oară anul ăsta. Avem în volumul unu personajul principal, care pare să aibă o atracție complicată față de personajul A, și mai avem în peisaj un personajul B, care și acesta are ceva cu protagonista. Dacă în primul volum Imani construiește ceva cu personajul A, în volumul doi acțiunea ia o cotitură bruscă și toată cartea am urmărit cum Imani construiește ceva cu personajul B, dar îi mai fuge gândul la personajul A. Toată treaba e complicată, sunt multe trădări, jocuri politice, interese ascunse, identități false... cu toate acestea, atitudinea de ping-pong a lui Imani mi-a displăcut foarte mult. Voi continua seria pur din curiozitate legată de sistemul magic, de cum se va rezolva conflictul de bază, dar partea de romance pentru mine și-a pierdut absolut tot farmecul. Dacă mai știți serii cu tiparul ăsta - în fiecare volum personajul principal umblă cu altcineva (din proprie inițiativă, nu forțat de împrejurări), vă rog să mă anunțați ca să evit.
Fiind ultimul volum din serie, nu pot oferi prea multe spoilere și voi încerca să fiu vagă, dar: am adorat ritmul poveștii și felul în care cele trei fire narative se împletesc în momentele critice, oferind o imagine de ansamblu asupra conflictului principal din universul Penelor. Am reîntâlnit personaje care mi-au plăcut mult de tot în celelalte cărți (Hello, Kathryn, Seth și Eirwen), am descoperit motivele ce au împins alte personaje la fapte nesăbuite, am aflat mai multe despre Zei.
Volumul care încheie seria Pene este plin de răspunsuri, de răsturnări de situație, de povești ale personajelor care nu te lasă rece. Deși e o carte stufoasă și se întâmplă multe lucruri, toate au sens și oferă straturi și complexitate lumii în care are loc acțiunea. Am apreciat și momentele de respiro între evenimentele mai intense, unde am râs cu personajele sau m-am amuzat de anumite situații.
Pene, blesteme și Zei este un volum ce încheie într-un fel foarte pe placul meu povestea din universul trilogiei semnate de M.K. Lynn, și dacă vreți să citiți un Dark Urban Fantasy (cu de toate, mai ales suferință) semnat de un autor român contemporan, nu ezitați să puneți mâna pe Pene.
Am abandonat Cântecul mării de Oleg Serebrian după o perioadă foarte îndelungată în care am încercat să mă atașez de personaje. Am mai citit Pe contrasens (care a fost cartea anului pentru mine) și Woldemar, și împreună cu volumul de față, acestea relatează povestea unei familii. Dar nu este o serie - nu oficial - e un pic dificil să citești cărțile cronologic și sunt mai multe momente unde într-o carte primești un spoiler major din cartea anterioară. Dacă ar fi să luăm cronologic, după cum se întâmplă evenimentele, prima carte este Pe contrasens, urmată de Cântecul mării și mai apoi Woldemar. Dar ca dată a publicării, prima e Cântecul mării, apoi Woldemar, apoi Pe contrasens. Și eu am citit mai întâi Pe contrasens, apoi Woldemar, iar când am ajuns la Cântecul mării, unde urmărim niște personaje despre care știu ce se întâmplă cu acestea în Woldemar, mi-a fost foarte greu să avansez cu lectura. Nu a ajutat nici faptul că, văzându-le prin prisma cum sunt în Woldemar, nu m-am putut atașa de ele în Cântecul mării, ambele personaje principale mi s-au părut mult mai antipatice decât versiunile lor mai în vârstă, drept urmare am decis să nu mă forțez să le citesc povestea și să-mi stric impresiile despre cărțile autorului.
The Lost Plot de Genevieve Cogman este a patra carte din seria Biblioteca invizibilă și aici, Irene și Kai ajung în New York-ul din perioada prohibiției. Din nou, trebuie să facă rost de o carte rară, problema e că un bibliotecar pare să lucreze pentru un dragon, lucru ce încalcă grav înțelegerea dintre Bibliotecă, dragoni și alte creaturi. Simțind că la mijloc e o nouă conspirație, Irene ia decizia să facă tot ce îi stă în puteri pentru a opri izbucnirea unui conflict de proporții, dar evident, cu cât mai multe lucruri ies la iveală, cu atât mai mult situația se complică.
Recunosc, am tras de mine ca să parcurg acest volum. Parcă se întâmplă multe și nimic totodată, dialogurile mi s-au părut foarte lungi și repetitive, iar conflictul dintre două personaje a fost pur și simplu neinteresant pentru mine. The Lost Plot a bătut pasul pe loc la capitolul dezvoltarea personajelor principale, Irene nu a evoluat deloc de la început până la sfârșit, iar Kai și-a pierdut tot șarmul. Drept urmare, am decis să nu mai continui seria, pentru că deși ideea îmi place tare mult, povestea devine din ce în ce mai plictisitoare pentru mine de la un volum la altul.
Așa a fost luna mai pentru mine. Voi ce ați mai citit?