Se afișează postările cu eticheta dante. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dante. Afișați toate postările

miercuri, 7 iulie 2021

Recenzie literară: Dante, Divina Comedie povestită pentru copii de Corina Anton (2021)

Divina Comedie este o operă magnifică, ce poartă cititorul, împreună cu Dante, prin locuri fantastice, unde Dante întâlnește sau reîntâlnește tot felul de oameni, care s-au evidențiat pe parcursul vieții și cărora li s-a stabilit locul în lumea de apoi. Astfel, alături de protagoniști, întâlnim filosofi din antichitate, politicieni mârșavi din zilele lui Alighieri, personaje mitologice sau oratori care au dus la pierzanie orașe întregi. Fiecare cerc din infern este destinat unei categorii mari de oameni - de exemplu, cercul sinucigașilor, cercul clevetitorilor sau a celora ce și-au mințit aproapele și au profitat de bunătatea acestuia. Aceeași orânduire se observă și în purgatoriu, unde poetul, alături de Vergiliu, cunoaște tot felul de personalități, iar în Paradis are ocazia să întâlnească sufletele care s-au evidențiat în viață prin bunătatea și curățenia sufletului de care au dat dovadă.

Corina Anton reușește să prezinte stufoasa operă într-o formă pe înțelesul copiilor, evidențiind întâlnirile principale a lui Dante, dar și sentimentele ce-l macină la fiecare urcuș. Ilustrațiile de Mihail Coșulețu subliniază călătoria poetului și surprind cele mai importante momente.

miercuri, 29 mai 2019

Recenzie literară: Finale (Caraval, #3) de Stephanie Garber (2019)

Cel de-al treilea volum din trilogia Caraval de Stephanie Garber urmărește viața a două surori, Scarlett și Tella. După evenimentele din Legendary, cele două se trezesc în situația în care așteaptă cu nerăbdare trezirea mamei lor, însă acest lucru mai înseamnă ceva: atunci când Paradise va deschide ochii, se vor trezi și Sorțile eliberate din cărți, iar urmările apariției lor sunt imprevizibile, dar cu siguranță sumbre.


Finale de Stephanie Garber este relatat din perspectiva celor două surori, pentru că în acest volum, fiecare are propriul drum de urmat. Tella încă este supărată pe Legend și nu-i poate ierta comportamentul; Jacks o hărțuiește, dar parcă acest lucru nu o mai deranjează. Nu în ultimul rând, devine martora unui eveniment traumatizant, iar de aici, Tella trebuie să decidă de partea cui este și în cine să aibă încredere. Scarlett decide că Julian s-a purtat necuviincios, iar pentru a-l pedepsi, reia legătura cu fostul său logodnic, lucru ce duce la o serie de evenimente menite să descopere adevărata ei moștenire și puterea pe care o are.
Cel de-al treilea volum din trilogie mi-a plăcut cel mai puțin, dar să încep cu punctele forte. Felul în care sunt reprezentate Sorțile este ingenios, iar puterile lor interesante. Universul în care are loc acțiunea este la fel de colorat, chiar dacă în această carte nu mai există ideea de carnaval, joc sau circ. Povestea Sorților și originea lor este descoperită pe parcurs, astfel încât persistă ideea de mister. Se menționează și apariția unor Obiecte și Locuri din cărțile de jucat, iar acestea sunt bine amplasate în narațiune și frumos descrise.
Dar să trec și la ce nu mi-a plăcut: partea romantică a cărții. Atât Scarlett, cât și Tella se trezesc într-un propriu triunghi amoros; Scarlett pentru că vrea să se răzbune pe Julian pentru inima ei frântă, Tella pentru că este „blestemată”. Cele două personaje, care mi-au plăcut în Caraval și Legendary, din femei cu o personalitate distinctă devin eroinele tipice din romanele de dragoste de duzină: nu știu pe care bărbat să-l aleagă, sunt mereu indecise, multe lucruri pe care le fac sau pe care le gândesc sunt legate de „ce va crede obiectul adorației mele”. Trăsăturile dominante pe care le-au avut în trecut - curajul, loialitatea, puterea d sacrificiu, încăpățânarea - trec pe planul doi. Atât Tella cât și Scarlett fac o multitudine de greșeli și iau decizii foarte proaste și negândite, doar pentru a-i demonstra unuia dintre bărbații de care sunt interesate că ele sunt capabile să se descurce singure. Acțiunea spune altceva, pentru că cele două de fiecare dată trebuie salvate de cineva din niște împrejrări în care surorile Dragna din celelalte două volume nu ar fi ajuns de bună voie.
Personajele masculine din acest volum își pierd din contur, mai puțin Legend și Jacks, care cumva se transformă într-o verisune a ciudată a lor. Cred că evoluția lui Legend mi-a plăcut cel mai puțin, pentru că misterul din jurul acestui personaj este potențat de cuvintele Tellei, nu de acțiunile bărbatului. Jacks dintr-o Soartă răutăcioasă devine un adolescent visul tuturor fetelor de 15 ani - crud, însă această trăsătură nu-l face un individ neplăcut, ci foarte cool.
Finalul m-a cam dezamăgit, mai ales că în urma punctului culminant rămân multe întrebări legate de anumite personaje și evenimente, care până atunci aveau un rol important, ca imediat după să dispară pur și simplu din peisaj. Totul se termină convenabil pentru anumite personaje, ceea ce mi s-a părut cam deplasat, având în vedere evoluția lor de-a lungul celor trei cărți.
Per total, Finale m-a dezamăgit în ceea ce privește personajele principale și relațiile lor, dar mi-a plăcut universul în care a avut loc acțiunea și Sorțile - la acest capitol, autoarea a menținut ritmul și atmosfera din cărțile precedente.
Dacă vă plac cărțile YA și vreți să citiți ceva antrenant, dar cu un subiect nepretențios, recomand seria Caraval.

miercuri, 1 mai 2019

Recenzie literară: Legendary (Caraval, #2) de Stephanie Garber (2018)

Noaptea în care Scarlett câștigă jocul organizat de Legend este plină de veselie; toți participanții se distrează, dansează și se bucură de magia din jur, însă Tella, a cărei găsire a reprezentat cheia spre trofeu, este nefericită. Bea, dansează cu oricine și ajunge la un moment dat în brațele unui necunoscut, care-i pune-n palmă o monedă.


Tella are un secret bine păzit: un prieten, căruia i-a scris de nenumărate ori și i-a cerut să-i găsească mama în schimbul unui serviciu: numele adevărat a lui Legend. Dacă Scarlett refuză să vorbească despre mama lor, Tella are multe amintiri legate de acastă femeie și se învinuiește pentru faptul că aceasta a dispărut.
Donatella era pasionată de bijuteriile mamei sale și la un moment dat, găsește în cutia cu pietre prețioase un set de cărți de jucat și acestea se adveresc a fi foarte frumoase, magice și periculoase. Dintre toate, îi atrage atenția Aracle, cartea care-ți arată viitorul. Mama o găsește pe Tella cu cărțile în mâini și a doua zi dispare, iar fata rămâne doar cu Aracle, cu amintirile despre mama ei și cu inima frântă.
Deși Caraval se organizează o singură dată pe an, la scurt timp după încheierea acestuia Legend anunță că va mai ține un spectacol în Elantine, pentru a celebra ziua de naștere a reginei. Aici, Tella are ocazia să afle ceea ce-și dorește prietenul ei - numele lui Legend, însă acesta - prietenul - se adeverește a fi un personaj pe care îl cunoaște deja; un personaj foarte periculos.
În aceste împrejurări, tânăra află lucruri despre trecutul mamei sale, despre cărțile de joc ce țin în frâu Sorțile, puteri distrugătoare care tind să iasă din nou la suprafață. În același timp, trebuie să facă o alegere: să afle numele adevărat a lui Legend și astfel să își plătească datoria față de prietenul misterios sau să se asigure că acesta nu va afla care este identitatea magicianului, pentru a proteja omenirea. Deși alegerea pare a fi una simplă, la mijloc apare mama ei și toate secretele acestei femei, iar Tella nu poate să renunțe atunci când adevărul este atât de aproape.
Dacă în primul volum toată magia spectacolului se răsfrânge asupra lui Scarlett și jocul este unul aparent lipsit de pericole vitale, în Legendary jucătorii își dau seama că această ediție s-ar putea să fie mai aproape de realitate, iar evenimentele - palpabile.
Magia spectacolului, culorile și personajele din prima carte se regăsesc și în cel de-al doilea volum, însă totul este mai potențat, iar personajele suferă o transformare: Scarlett începe să ascundă lucruri față de Tella, Julian trece pe planul doi, Dante, un personaj aproape secundar din Caraval, începe să o urmărească pe Tella și să apară în cele mai ciudate momente. Protagonista, despre care cititorul nu află prea multe în primul volum, manifestă trăsături bine definite în Legendary. Nu pot să zic că ea mi-a plăcut mai mult ca Scarlett, însă a evoluat binișor, iar relațiile pe care le construiește cu cei din jur sunt credibile.
Mi-a plăcut acest volum, dar nu la fel de mult ca primul. Dacă în Caraval totul era lipsit de malițiozitate, în Legendary realitatea începe să se schimbe, spectacolul devine o luptă, iar soarta personajelor și implicit, a umanității, devine incertă. Totuși, antagoniștii din cel de-al doilea volum sunt bine reprezentați, mi-a plăcut modul în care arată unele dintre Sorți, puterea pe care o au și modul în care influențează realitatea.
Cel de-al treilea volum, Finale, urmează să apară pe 7 mai și abia aștept să aflu cum se termină povestea surorilor Dragna și a oamenilor care le sunt dragi.