Se afișează postările cu eticheta go tell it on the mountain. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta go tell it on the mountain. Afișați toate postările

joi, 7 noiembrie 2024

Recenzie literară: Go Tell It on the Mountain de James Baldwin (1953)

Go Tell It on the Mountain de James Baldwin are foarte multe elemente autobiografice, prezentând realitatea populației de afro-americani din Harlemul din 1930. Această perioadă de tranziție este portretizată amănunțit, fără însă ca personajele să discute activ despre trăirile lor. John copilărește într-o epocă a schimbării majore, făcând parte dintr-o generație nouă. Dacă bunicii copiilor de vârsta lui John s-au născut în sclavie și au trăit pe plantație, iar părinții au fost prima generație de afro-americani liberi, care au plecat în masă din Sud pentru a veni în statele din Nord, John este generația care s-a născut la oraș, care nu a văzut ororile de pe moșiile oamenilor albi, prima generație care privește spre viitor ca spre ceva bun, un drum deschis, cu multe posibilități.

Go Tell It on the Mountain e un volum în care se dezbat cu iscusință, fără a fi obositoare, teme precum religia și credința, familia și sexualitatea, dar și rasa și violența domestică în toate formele sale. Deși povestea urmărește în principal conflictul lăuntric pe care-l are John - dorința lui de a nu fi pastor și de a duce o viață simplă, nu dependentă de biserică, prin intermediul gândurilor personajelor cititorul are acces la portretizarea realității pe care au trăit-o afro-americanii în acea perioadă istorică. Scriitura lirică oferă o notă aparte narațiunii, e imposibil să nu treci prin o multitudine de stări împreună cu personajele sau să fii indiferent la poveștile lor de viață.

sâmbătă, 2 noiembrie 2024

Bilanț literar: Octombrie 2024

 Salutare!


Am început să scriu acest bilanț încă de la prima carte terminată în octombrie - adică data de 2 :D, pentru că așa mă asigur că bilanțul acesta va fi la zi la final de lună. Deci habar nu am cum va fi octombrie literar pe anul ăsta, previziunea mea e că voi citi în jur de 4-5 cărți, dar rămâne de văzut.


Spuneam pe Instagram că anul ăsta îmi doresc să termin cât mai multe serii începute, așa că am apelat la lista mea de TBR și m-am uitat ce volume am la dispoziție. The Sundering de Richard A. Knaak este a treia carte din trilogia War of the Ancients, povestea având o strânsă legătură cu universul jocului World of Warcraft. Fiind a treia și ultima carte, nu pot spune prea multe, pentru că ar fi spoiler peste spoiler, cert e că a fost o lectură alertă, cu evenimente sumbre și cu o explorare minuțioasă a firii umane - și nu numai - în ceea ce privește atitudinea unui muritor față de o putere incomensurabilă. Trilogia în sine e un high fantasy pe cinste, pentru că are de toate: un conflict armat unde absolut toți au ceva de pierdut, conflicte mai mici, menite să dezbine popoare, evoluție și dezvoltare complexă a personajelor, care sunt multe și variate, dar absolut admirabil construite. Autorul transmite cu fidelitate tot felul de stări și emoții și, chiar dacă multe dintre personajele implicate nu sunt oameni, ci creaturi precum elfi, orci sau dragoni, le oferă trăsături umane, fără a fi zgârcit cu acestea - personajele sunt pline de calități și defecte, dar Richard A. Knaak le îmbină într-un mod atractiv. Trilogia în sine e foarte bine scrisă, cu o lume complexă, un sistem magic bine pus la punct și o multitudine de mistere pe care cititorul, alături de personaje, le explorează și le descoperă. Cu toate acestea, nu știu în ce măsură trilogia i-ar plăcea unui cititor ce nu e interesat de jocul WoW - pentru că oricât de bine ar fi scrisă, sunt suficiente elemente ce se subînțeleg sau informații pe care un cititor ce a jucat/joacă WoW le știe, dar un cititor neavizat - nu.

Go Tell It on the Mountain de James Baldwin este un volum pe care l-am început luna trecută și inițial lectura a mers greu - în principal, din cauza subiectului. Pe cât de lirică este scriitura autorului, pe atât de complicat și dificil este subiectul. Un roman cu puternice elemente autobiografice, Go Tell It on the Mountain relatează povestea unei familii de negri din America anilor 1930.


Religia și discriminarea rasială sunt elementele-cheie din volum, fiind aduse în discuție simultan cu subiectul violenței domestice și a formelor pe care le poate lua aceasta. E un volum care m-a trecut prin foarte multe stări, iar mai multe impresii le găsiți pe canal.


Un volum de care am tras de mine ca să-mi placă - și nu a fost cazul - e Shogun de James Clavell. Nu am văzut terialul, știam doar superficial despre ce e vorba în roman, dar nu știu de ce aveam așteptări. Poate nu am ales să-l citesc la vârsta potrivită - sau la timpul potrivit. M-a plictisit teribil și scriitura, și personajele, și direcția încotro o ia povestea - efectiv nu mi-a păsat de niciun personaj, nu am empatizat cu trăirile vreunuia și am zis că nu are sens să mă torturez.

Și cam atât a fost - până la urmă, octombrie s-a adeverit a fi o lună deloc productivă din acest punct de vedere. La voi cum arată bilanțul literar?