Recenzie literară: Douăsprezece scaune de Ilf și Petrov (1928)

Astăzi vă vorbesc despre romanul Douăsprezece scaune, o frescă a societății rusești din perioada comunistă, prin ochii și acțiunile marelui Ostap Bender. Acest roman este foarte savuros, amuzant și plin de culoare - vă invit să vizionați recenzia mea.

Mid-Year Book Freak Out Tag

Pentru mine, vacanța mult așteptată începe de sâmbătă încolo (medicină veterinară, doamnelor și domnilor). Până atunci, dacă tot nu pot să mă apuc de vreo carte care NU este de specialitate, mi-am zis să particip în acest tag drăguț, pe care l-am tot văzut zilele astea prin blogosferă și Booktube.

Se numește Mid-Year Book Freak Out Tag și e practic un bilanț a lecturilor din acest an, sau mai bine zis, a tuturor cărților citite până la jumătatea acestui an. Mi-a plăcut ideea și mi-au plăcut întrebările, așa că am trecut la treabă :)

1. Cea mai bună carte pe care ai citit-o până în prezent:

Cea mai frumoasă, mai captivantă și mai memorabilă lectură din anul acesta a fost Magicianul de John Fowles. Nu mă voi lungi aici cu povestitul, dar John Fowles e un autor extraordinar, cu povești inedite, care te prind și nu te mai lasă.

2. Cea mai bună continuare pe care ai citit-o în prezent:

Nu aș numi-o continuare, deși un personaj-cheie se regăsește și în această carte. Este vorba despre Ostap Bender, care termină o peripeție în cadrul a 12 Scaune și cititorul are ocazia să-l întâlnească din nou, dar în alte împrejurări, în Vițelul de aur. Romanul de față m-a amuzat teribil, nu cred că am mai citit o carte ATÂT de amuzantă - personaje, acțiune, poveste.

3. O apariție nouă pe care n-ai apucat încă să o citești, dar vrei să o faci:

Aici voi menționa două cărți, Vegetariana de Han Kang și Hendrik de Mol și Planeta de Jad  de K. J. Mecklenfeld, care a apărut anul trecut, dar mi-a rămas gândul la aceasta - recenzia pentru primul volum o găsiți aici. Nu le am încă în bibliotecă, dar urmează să le achiziționez și să le citesc vara aceasta.

4. Cea mai anticipată apariție pentru a doua jumătate a anului:

Deși mă mai uit la apariții, liste pe Goodreads și ce mai văd pe rețelele de socializare, nu am descoperit încă un titlu care urmează să apară și care mă tentează. Sau cel puțin nu îmi vine în minte unul acum.

5. Cea mai mare dezamăgire:

Câinii negri de Ian McEwan - am avut mari așteptări de la această carte, dar nu am reușit să o îndrăgesc. Nu știu dacă problema a fost legată de unele personaje sau acțiunea și întorsătura pe care o luase, dar am terminat volumul și... asta a fost.

6. Cea mai mare surpriză:

John Brunner - Să prinzi o stea căzătoare. Am început să citesc cartea ca o lectură de relaxare înainte de somn și pe parcurs acțiunea a început să devină din ce în ce mai captivantă, așa că am terminat-o într-o suflare.

7.  Autor nou preferat (care tocmai a debutat sau nou pentru tine):

Diana Wynne Jones este o descoperire a anului 2017. Mai exact, abia anul acesta am apucat să o citesc. Unul dintre filmele preferate este Howl's Moving Castle de la Studio Ghibli și când am aflat că este parțial bazat pe trilogia cu același nume semnată de Jones, am zis că trebuie să o citesc. Autoarea scrie cărți pentru copii, dar lectura celor trei volume mi s-a părut potrivită și pentru adulți - un stil antrenant, cu personaje memorabile și amuzante.

8. Cel mai nou crush ficțional:

Nu sunt genul care să se ”îndrăgostească” de un personaj fictiv, de aceea la capitolul crush nu am pe cineva. Mi-a plăcut totuși destul de mult Ostap Bender, care e mai bine conturat în Vițelul de aur decât în 12 scaune: carismatic, escroc sentimental, omul cu o mie de idei gata să fie puse în aplicare.

9. Cel mai nou personaj preferat:

Nietzsche din Plânsul lui Nietzsche de Irvin D. Yalom.  Îmi plac cărțile unde personajele principale sunt personalități care au existat în realitate, pentru că prin intermediul unor astfel de opere cititorul are ocazia, într-o mai mare sau mai mică măsură, să-l ”cunoască” pe omul din spatele operei.

10. O carte care te-a făcut să plângi:

Copilăria de Maksim Gorky. Este o autobiografie captivantă, colorată, dar foarte depresivă. E genul acela de carte pe care nu ai mai vrea să o citești a doua oară, pentru că e plină de nedreptăți, supărări, durere și tristețe.

11. O carte care te-a făcut fericită:

Autoportretul unui visător cu ochii deschiși de Artur Lundkvist. Este o biografie scrisă sub formă de interviu, dar m-a binedispus, iar stilul lui Lundkvist este antrenant și inspiră optimism, chiar dacă autorul (și naratorul) trece prin clipe grele, dar pe care le privește cu ochi senini (sau deschiși, cum sugerează titlul).

12. Adaptarea preferată a unei cărți pentru film pe care ai văzut-o anul acesta:

Anul acesta am văzut destule filme făcute după cărți, dar nu îmi amintesc să fi citit vreuna dintre ele. Totuși, aș menționa Cloud Atlas, ca film mi s-a părut extraordinar, dar nu știu dacă urmărește cu fidelitate firul narativ al cărții.

13. Recenzia preferată pe care ai scris-o anul acesta:

E un punct cam... ciudățel, având în vedere că eu nu public o recenzie dacă nu îmi place cum a ieșit. Așa că nu am niciun articol nominalizat aici :)

14. Cea mai frumoasă carte cumpărată/primită anul acesta:

În ceea ce privește coperta, cea mai frumoasă este, pentru mine, Copilăria lui Maksim Gorky.

15. Ce cărți trebuie să citești până la sfârșitul anului:

În fiecare an îmi propun să citesc cam 100 de cărți și de obicei trec peste acest număr. 100 însemnând și beletristică, și cărți de specialitate, și volume de manga. Momentan vreau să termin cărțile de specialitate începute (puteți să mă urmăriți pe Goodreads dacă sunteți curioși ce citesc acum), Povestea prințului Genji și seria Harry Potter. Mi-aș dori foarte mult să citesc și câțiva autori români contemporani și cele două cărți menționate la punctul 3. 

Care sunt cărțile memorabile ale acestui an pentru tine?

Recenzie literară: Vițelul de aur de Ilf și Petrov (1931)

 Una dintre cele mai cunoscute cărți din epoca sovietică este Vițelul de aur, care merge mână-n mână cu 12 scaune, ambele romane fiind scrise de către Ilya Ilf  și Yevgeni Petrov. 

 Am o carte ponosită în casă, care a rămas fără coperți. Acest lucru se datorează mamei mele, care recitește cele două romane, incluse într-un singur volum, aproape anual. Când eram mai mică mă tot mira faptul că citește și recitește o carte pe care sigur o știe cap-coadă și când am întrebat-o ce e atât de fascinant în volumul fără coperți mi-a zis să văd singură. Așa că vreo zece ani mai târziu m-am gândit să citesc și eu cartea misterioasă. 

Vițelul de aur este, într-o oarecare măsură, continuarea a 12 scaune, sau mai bine zis, a aventurilor mărețului escroc Ostap Bender. Romanul este deseori inclus ( dar nu de către criticii literari ruși) în categoria de roman picaresc, un gen literar în care eroul principal ( care face parte din pătura de jos a societății) se aventurează în lume, călătorește din loc în loc și vine în contact cu diferiți oameni, din toate cercurile posibile.

Așa este și Ostap Bender, care se proclamă ”Marele escroc” și afirmă că este cunoscătorul a 400 de metode relativ legale de a face omul de rând să se despartă de banii săi. Un ins care se proclamă sensibil, artist, antreprenor și om cu suflet mare, Bender reușește să adune în jurul său diferite personaje care reprezintă uneltele pentru a-și atinge scopul. De data aceasta, scopul este milionul unui

oarecare Koreiko, un individ ce reușește cu iscusință să ducă o viață dublă. 

Bender își întemeiază o echipă formată din trei inși a căror scop este să-i servească visul și atât. Primii doi, sau ”copiii locotenentului Schmidt”, sunt Shura Balaganov, tâlhar nerealizat și Mikhail Panikovsky, un hoț mărunt, bătrân și smiorcăit. Al treilea membru este Adam Kozlevich, tânăr naiv, șoferul unui autoturism care mai târziu este botezat în ”Antilopa Gnu”. Cei patru, în frunte cu Ostap, pleacă pe urmele lui Koreiko, drumul acestora fiind plin de peripeții și situații comice.

Nu cred că am citit foarte multe cărți care pe tot parcursul lecturii să mă facă să chicotesc. De fapt, cred că aș putea să le număr pe degete. E uimitor faptul cum cei doi scriitori conturează personajele, le fac să ducă un dialog amuzant, plin de vorbe de duh, caracterizare a altor personaje, dar și a situației din țară din perioada respectivă. Momentele comice se țin în lanț, planurile dau greș, dar Ostap Bender, un optimist inventiv, reușește să iasă de fiecare dată din încurcătură. 

Deși romanul este o comedie continuă, undeva pe fundal se observă și partea cealaltă a medaliei, dar este ascunsă astfel încât cititorul să o vadă din când în când, dar nu în detaliu. Destul de multe lucruri din roman sunt plasate în perioada comunistă, atât aspectele bune cât și cele negative ale regimului, dar se găsesc undeva în fundal, astfel încât cititorul nu este lipsit și de o doză de realitate.

Finalul romanului, comic și tragic în același timp, mi s-a părut la fel de neașteptat ca și finalul primei cărți, 12 scaune. Neașteptat, dar nu forțat - îmi place să fiu surprinsă de o carte și mai ales de ultimele pagini ale sale. 

Vițelul de aur este un roman colorat, savuros, plin de umor și răsturnări de situații, pe care-l recomand cu mare drag!