Salutare!
Iunie a început cu două titluri de non ficțiune, care au oferit două experiențe diametral opuse.
Am citit primul volum din trilogia War of the Ancients de Richard A. Knaak, The Well of Eternity. Mi-a plăcut foarte mult - explorează niște evenimente importante și acaparatoare ce au format lumea prezentă din universul WoW, punând accent și pe evoluția a numeroase personaje. Cu siguranță e o carte (și o serie) potrivită pentru cei pasionați de universul WoW și voi continua seria.
Am citit primul volum din seria Shades of Magic de V. E. Schwab, A Darker Shade of Magic. Acum câțiva ani, a fost o serie foarte populară pe booktubeul străin, mai puțin la noi. Adevărul este că nu aveam de gând să citesc acest volum, mai ales după experiența cu Addie LaRue de aceeași autoare, dar a fost aleasă cartea lunii într-un club de lectură și așa am ajuns să-i mai ofer lui Schwab încă o șansă. Ce mi-a plăcut în poveste: lumea creată, intriga, jocurile politice, construcția magiei. Ce nu mi-a plăcut: construcția personajelor. Efectiv, nu mi-a păsat de nici unul, de emoțiile sau trăirile lor. Cred că e felul în care le creionează autoarea, care e strict nepotrivit mie. Nu voi continua seria.
Popas la orizont de Erich Maria Remarque nu este un roman în care autorul să abordeze tema pentru care a devenit celebru - și anume, războiul.
Aici, este vorba despre niște tineri pasionați de viteză, care-și petrec zilele pe pistă, încercând să ajungă la viteza maximă, rivalizând atât în ceea ce privește mașinile pe care le conduc, cât și femeile frumoase ce le ies în cale. Este un roman ce intră în miezul sufletului generației pierdute, a tinerilor care, după ce trăiesc ororile Primului Război Mondial, vor să se bucure de prezent și să trăiască momentul.
Saint de Adrienne Young nu m-a convins de la început, dar pe parcurs m-am atașat de personaje. Ironic, de toate, mai puțin de Saint. În continuare nu știu ce ar trebui să fie - un sfânt, un nebun, un om obsedat de dreptate? În schimb, mi-a plăcut mult de Clove și de Nash, dar, mai ales, de Isolde - a fost o plăcere să o „cunosc” pe mama lui Fable așa cum a fost, nu din amintirile altora.
Deși cartea a fost scrisă, mai mult ca sigur, ca un fan service, e o poveste bună, neforțată, despre lumea navigatorilor, a comerțului cu nestemate și a dorinței oamenilor de a ajunge undeva și, mai ales, de a aparține.
Nu e nicio clipă fără o pisică de David Grossman este o poveste simpatică despre o pisică galbenă cu ochi albaștri, care a apărut în visul tuturor copiilor de la grădiniță și apoi și-a făcut apariția în viața lor. O carte drăgălașă rău, mai ales datorită ilustrațiilor, pentru micul cititor.
Elantris de Brandon Sanderson a fost prima mea întâlnire cu autorul și mi-a plăcut mult: construcția personajelor, politica și religia din universul creat, structura orașului Elantris, dar și felul în care este percepută magia.
Am apreciat că există un personaj feminin puternic, nu doar pentru că e frumoasă, ci pentru că dă dovadă de inteligență și logică.
Povești despre speranță de Mihai Mănescu e un volum foarte trist, dar totodată bine închegat pentru micul cititor. Prin intermediul celor câteva povestioare scurte, autorul prezintă realitatea copiilor ce suferă de boli incurabile, felul în care aceștia sunt văzuți de cei din jur, dar și modul în care copiii încearcă să vadă viața dincolo de efemeritatea sa. Mi-a plăcut foarte mult povestea ariciului Virgil, care e foarte bolnav și-și pierde țepii, dar un suflet bun îl acceptă așa cum e, fără a ține cont de aparențe.
Cum am devenit vărjitor. Din carnetul unui explorator de Alexandru N. Stermin a fost genul de carte pe care am parcurs-o cu sufletul la gură. Deși multe din informațiile prezentate despre floră și faună îmi erau deja cunoscute (eu fiind medic veterinar), m-am simțit din nou copil, descoperind lumea din jurul meu. Autorul are un stil foarte plăcut de a prezenta lucrurile pentru micul cititor, iar seria de curiozități, cum ar fi istoria unor anumite plante galbene din Transilvania și cum acestea pot „prezice” trecutul, dar și mica lecție despre de ce unele animale au ochii în față și altele în lateral, îndeamnă cititorul să sape mai adânc și să se informeze cât mai mult. Foarte frumos, informativ și acaparator volumul, cu siguranță o carte pe care trebuie să o aibă orice copil ce descoperă fascinanta lume a florei și a faunei.
Ultimii dinozauri. Piticii și uriașii din Insula Hațeg de Cristian Ciobanu este acel gen de carte ce te surprinde prin cât de succint poate prezenta niște informații și cât de frumos se îmbină textul cu ilustrațiile. Adevărul este că habar nu aveam despre Insula Hațeg - ce a existat acum foarte mult timp pe locul României actuale - despre faptul că am avut dinozaurii „noștri” și o bună parte dintre aceștia erau endemici. Insula Hațeg e un fel de Galapagos despre care nu se știe prea multe - de altfel, acesta este volumul care mi-a adus la cunoștință despre existența unui astfel de loc, fie și cu mii de ani în trecut. Cu siguranță voi vizita geoparcul Hațeg și recomand cu cea mai mare căldură volumul atât cititorilor mici, cât și adulților. E pur și simplu uimitor.
Radio Popov și copiii uitați de Anja Portin este o carte ce m-a făcut să trec prin o multitudine de stări. De la supărare și chiar furie, la înduioșare și speranță.
Povestea se axează asupra unui băiat care este efectiv uitat de tatăl său, care pleacă în delegații lungi, lipsește cu săptămânile, timp în care băiatul nu are nici mâncare, nici bani, nici curent sau un adult responsabil care să aibă grijă de el. Totul se schimbă când o femeie misterioasă îi oferă un ziar, iar de aici, băiatul descoperă că nu este singurul copil uitat și că poate face ceva în privința asta.
Daniel Martin de John Fowles e genul de carte unde lălăiala cu povestea are un rost - e vorba de un grup de prieteni care au terminat la Oxford (acțiunea având loc prin anii 60-70) Se pune accent pe Daniel Martin, care a devenit scenarist și pe relația acestuia atât cu fosta soție, cât și cu sora acesteia, dar și cu cel mai bun prieten al său.
E plăcut să reîntâlnești lentoarea aia specifică unor clasici, când se întamplă trei chestii importante, dar între ele alte o mie mai puțin, dar care subliniază foarte bine atmosfera și conturează personajele.
Acestea au fost lecturile primei luni din vară. Voi ce ați mai citit?