 |
| Aproape furtună. Poză din arhiva personală. |
Tind să văd în operele lui Dostoievski o relație
foarte apropiată între personaje, evenimente, detalii, ceea ce seamănă cu un
imens puzzle. De exemplu, atât în Umiliți și obidiți, cât și în
romanul dat se întâlnește o afirmație, parafrazată, ce îmi tot bântuie mintea:
”Într-o cameră mică nici gândurile nu au loc de desfășurare”. Iertată
să-mi fie traducerea, dar atât decorul, cât și sufletul romanului se suprapun
cu acest detaliu.
Într-o încăpere ce ”mai mult arăta a dulap, și nu a
cameră”, într-o seară sumbră, îl găsim pe Rodion Roskolinikov, îmbrâncit de
soartă într-o situație dură, și, totodată, foarte tipică perioadei respective:
tânăr cu posibilități modeste, acesta este nevoit să renunțe la facultate, ducând
o viață mizeră într-un oraș murdar, ascuns într-o cameră-dulap. În mintea unui
suflet chinuit se trezește un plan întunecat, macabru, aducându-l într-o
realitate creată doar de el, pentru el.
Roskolinikov este o fire foarte dură, personalitatea
lui fiind o veșnică întrebare a celor din jur: nebun, sau...?, acest sau inducând
un interes sporit din partea a mai multor personaje. Un prieten din facultate,
Razumikhin, îl consideră ciudat pe colegul său, oferindu-i susținerea și
prietenia sa. Avdotia sau Dunia, sora lui Roskolinikov, înțelege că nu-l poate
ajuta cu nimic. Svidrigailov, om depravat, pervers și cu anumite înclinații nu
prea umane, îndrăgostit de sora lui Rodion, apare în viața acestuia pe neprins
de veste, aducând noi frământări, intuind ceva. În sfârșit, Sonia Marmeladova,
o fire necăjită și aruncată în vârtejul necruțător al realității, încearcă să-l
protejeze cu dragostea ei, uitând că nu-l poate proteja de sine însuși.
Deși crima și pedeapsa sunt temele principale în
roman, pe un al doilea plan se dezvoltă tema iubirii, fiind imortalizată în
ipostaze diferite: Dunia și căsătoria ei cu Lujin - sacrificiul pentru binele
familiei; iubirea lui Razumihin pentru Dunia, înfățișând o relație frumoasă; pe
de altă parte, iubirea lui Raskolinikov și a Soniei apare ca o a doua față a
medaliei – sentimentul a doi oameni ce sunt văzuți de societate drept murdari,
păgâni și pierduți. Astfel, și în acest aspect, are loc o ”crimă”
– iubirea, în orice formă a ei, și ”pedeapsa” - ce este impusă de
către soartă oamenilor drept preț pentru sentiment.
Atmosfera sumbră, animată atât de personaje, cât și de
gândurile atât de stranii, ”nebune” ale personajului principal transformă
romanul lui Dostoievski într-o lectură delicioasă, făcând cititorul martor la
evenimente, inducând acea stare de dorință arzătoare de a dezlega misterul.
Roskolinikov, un caracter ciudat, răutăcios, ”diferit”, reușește să captiveze
prin incapacitatea de a-i înțelege acțiunile, motivele și ideile. La fel,
personajul Soniei mi s-a părut unul foarte feminin, brav, puternic și loial.