Recenzie literară: Defecți și Perfecți de Cecelia Ahern (2016-2017)

Celstine North este o adolescentă aproape tipică. Are o familie respectabilă, este una dintre cele mai bune eleve din liceu, are un iubit cum altele și-ar dori să aibă. Lumea din jurul ei este perfectă, prietenii  sunt adevărați și săritori la nevoie, iar Defecții... ei bine, sunt o categorie de oameni pe care adolescenta nu-i cunoaște și pe care-i evită. Dar totul se schimbă pentru ea în clipa în care face ceva nesăbuit - ajută un Defect.

Seria Defecți de Cecelia Ahern, formată din cele două volume - Defecți și Perfecți - este numai bună în serile reci de toamnă, pentru că se citește ușor, este un YA drăguț și are destul de multă acțiune.

Ați citit ceva semnat de această autoare? V-a plăcut?

Recenzie literară: Crimă și pedeapsă (1866) de Fiodor Dostoievski

Aproape furtună. Poză din arhiva personală.

Tind să văd în operele lui Dostoievski o relație foarte apropiată între personaje, evenimente, detalii, ceea ce seamănă cu un imens puzzle. De exemplu, atât în Umiliți și obidiți, cât și în romanul dat se întâlnește o afirmație, parafrazată, ce îmi tot bântuie mintea: ”Într-o cameră mică nici gândurile nu au loc de desfășurare”. Iertată să-mi fie traducerea, dar atât decorul, cât și sufletul romanului se suprapun cu acest detaliu.

Într-o încăpere ce ”mai mult arăta a dulap, și nu a cameră”, într-o seară sumbră, îl găsim pe Rodion Roskolinikov, îmbrâncit de soartă într-o situație dură, și, totodată, foarte tipică perioadei respective: tânăr cu posibilități modeste, acesta este nevoit să renunțe la facultate, ducând o viață mizeră într-un oraș murdar, ascuns într-o cameră-dulap. În mintea unui suflet chinuit se trezește un plan întunecat, macabru, aducându-l într-o realitate creată doar de el, pentru el.

Roskolinikov este o fire foarte dură, personalitatea lui fiind o veșnică întrebare a celor din jur: nebun, sau...?, acest sau inducând un interes sporit din partea a mai multor personaje. Un prieten din facultate, Razumikhin, îl consideră ciudat pe colegul său, oferindu-i susținerea și prietenia sa. Avdotia sau Dunia, sora lui Roskolinikov, înțelege că nu-l poate ajuta cu nimic. Svidrigailov, om depravat, pervers și cu anumite înclinații nu prea umane, îndrăgostit de sora lui Rodion, apare în viața acestuia pe neprins de veste, aducând noi frământări, intuind ceva. În sfârșit, Sonia Marmeladova, o fire necăjită și aruncată în vârtejul necruțător al realității, încearcă să-l protejeze cu dragostea ei, uitând că nu-l poate proteja de sine însuși.

Deși crima și pedeapsa sunt temele principale în roman, pe un al doilea plan se dezvoltă tema iubirii, fiind imortalizată în ipostaze diferite: Dunia și căsătoria ei cu Lujin - sacrificiul pentru binele familiei; iubirea lui Razumihin pentru Dunia, înfățișând o relație frumoasă; pe de altă parte, iubirea lui Raskolinikov și a Soniei apare ca o a doua față a medaliei – sentimentul a doi oameni ce sunt văzuți de societate drept murdari, păgâni și pierduți. Astfel, și în acest aspect, are loc o ”crimă” – iubirea, în orice formă a ei, și ”pedeapsa” -  ce este impusă de către soartă oamenilor drept preț pentru sentiment.

Atmosfera sumbră, animată atât de personaje, cât și de gândurile atât de stranii, ”nebune” ale personajului principal transformă romanul lui Dostoievski într-o lectură delicioasă, făcând cititorul martor la evenimente, inducând acea stare de dorință arzătoare de a dezlega misterul. Roskolinikov, un caracter ciudat, răutăcios, ”diferit”, reușește să captiveze prin incapacitatea de a-i înțelege acțiunile, motivele și ideile. La fel, personajul Soniei mi s-a părut unul foarte feminin, brav, puternic și loial.

Recenzie literară: Educația sentimentală (1869) de Gustave Flaubert – albumul unei epoci

Crizanteme. Poză din arhiva personală.

Franța, o țară a romantismului, într-o perioadă boemă, când toată lumea vrea să părăsească orășelul provincial și să plece la Paris, acolo unde toate visele vor deveni realitate, iar viața, ca printr-un miracol, va căpăta un sens. Micii bancheri vor ajunge miliardari, doamnele cu fiice tinere le vor duce pe la baluri, unde un domn cu o avere considerabilă le va cere odrasla de nevastă, iar tinerii abia ajunși la vârsta majoratului, plini de idei infantile și speranțe deșarte, vor pleca în capitală ca să devină avocați de renume.  

Imaginea unui astfel de tânăr este surprinsă în figura lui Frédéric Moreau, care gustă din plin viața Parisului, descoperind pe parcurs jocul de lumini și de umbre de pe scena societății mondene. Frédéric este centrul acestei opere, iar persoana lui atrage în jurul său o mulțime de oameni, total diferiți unul de celălalt, în ”salonul” lor fiind portretizată întreaga societate burheză, și nu numai, a vremii.

Parisul, un munte Olimp al tinerilor din clasa de mijloc, îl întâmpină cu brațele deschise pe tânăr, prinzându-l pentru totdeauna în mrejile sale. Cu un viitor ideal, imaginat de mama sa, cu o înfățișare galantă, admirată de Mareșală și de alte doamne, cu un suflet naiv, pur, întrevăzut de rebela Louise, Frédéric devine un personaj al cărui destin este, în mare parte, dirijat de cei ce-l înconjoară. Ușor influiențabil, acesta ascultă de sfaturile perfide ale lui Charles Deslauriers, un prieten prea puțin adevărat.

Desigur, din viața lui Frédéric nu poate lipsi dragostea, care ia mai multe înfățișări: prima și eterna dragoste o reprezintă doamna Arnoux; o altă dragoste, frivolă, o reprezintă Rosanette Bron, cunoscută și ca ”Mareșala”; Domnișoara Vatnaz, deși nu a reprezentat una dintre iubirile tânărului, face parte din viața lui amoroasă, cunoscund multe detalii mai mult sau mai puțin picante. Pe lângă acestea, Frederic vânează și dragostea altor două femei, a Louisei Roque și a soției bancherului.

În linii mari, romanul lui Flaubert pictează tabloul unei epoci, portretizând în fiecare personaj esențe umane. Oarecum, romanul are loc într-o atemporalitate plasată în Paris, un oraș ce mereu va trezi gânduri romantice și naive. Destinul protagonsitului,  cât și imaginile detaliate ale decorului, întâmplările istorice, idilele amoroase și gândurile fiecărui personaj, împresurate pe parcursul narațiunii, creează o atmosferă relaxantă, plină de culori, făcând cititorul să savureze fiecare capitol, descriere, dialog. Recomand cu multă căldură acest roman în serile ploioase de toamnă sau de iarnă, cu o ceașcă de ceai negru și un cămin cald drept companie.