Recenzie literară: Prin Foc și Sabie de Henryk Sienkiewicz (1884)

Salut!

Filmulețul din această săptămână este despre un roman istoric, vă invit să-l vizionați :)

Recenzie literară: Samarkand de Amin Maalouf (1988)

Samarkand este o carte pe care nu aș fi ales-o de bună voie. Pentru început, nu am auzit de autor, Amin Maalouf, iar pentru continuare, subiectul cărții nu mi se pare unul interesant. Romanul a fost ales drept cartea lunii în cadrul unui club de lectură din care fac parte și dacă tot mi-am zis că vreau să ies din zona mea de comfort, am citit cartea.

Am fost plăcut surprinsă de conținutul acestei cărți. Samarkand, apăruta la noi la editura Polirom, are acțiunea împărțită în două. În prima jumătate a cărții, cititorul urmărește viața astronomului, poetului și matematicianului Omar Khayyam în Persia secolului XI și munca acestuia asupra Rubaiatelor, o lucrare de mare interes național și internațional, despre care se discută și în zilele noastre. A doua jumătate îl urmărește pe Benjamin O(mar) Lesage, un american ce călătorește în Persia la începutul secolului trecut în căutarea manuscrisului original a lui Khayyam. Pe când Omar Khayyam interacționează și/sau face parte din curțile unor personaje istorice precum vizirul Nizam-al Mulk sau misionarul Hassan al-Sabah, Benjamin prinde revoluția constituțională din Persia (1905-1911), fiind implicat direct în anumite evenimente. 

Samarkand a fost o lectură bogată în imagini orientale și în informații ce țin de istoria Persiei. Deși subiectul nu m-a atras în mod special la început, stilul în care sunt povestite evenimentele este captivant, astfel încât am fost îndemnată să citesc mai departe.

Mi-a plăcut mai mult prima jumătate a cărții, iar partea a doua, mai ales pe final, mi s-a părut un pic cam trasă de păr (chiar ridicolă pe alocuri). Per total însă, Samarkand este o lectură plăcută, informativă și plină de imagini/evenimente spectaculoase și se citește ușor. Oarecum, te îndeamnă să citești mai mult despre Iranul de azi, istoria acestei țări și a teritoriului pe care cândva se găsea Persia. E potrivită pentru serile liniștite, când tot ce vrei să faci este să citești, să bei un ceai fierbinte și să stai ghemuit sub păturică. Și să nu iei în serios anumite lucruri :)

Recenzie literară: Șoareci și Oameni de John Steinbeck (1937)

Salut!
În această săptămână vorbesc despre Șoareci și Oameni de John Steinbeck. Dacă mi-a plăcut sau nu, aflați din filmuleț :)

Drumul spre minimalism - Săptămâna 24

Ce s-a întâmplat săptămâna aceasta? Mai nimic, așa că Drumul spre minimalism a luat o pauză din simplul motiv că nu a avansat. Până săptămâna viitoare, desigur, așa că fiți aproape :)

Recenzie literară: Confessions of an English Opium-Eater de Thomas De Quincey (1821)

Cartea aceasta, Confessions of an English Opium-Eater, care a fost tradusă la Polirom (Confesiunile unui opioman englez), sălășuia în biblioteca mea de vreo doi sau chiar trei ani. Numele autorului, Thomas De Quincey, nu îmi era cunoscut în momentul în care am achiziționat volumul, dar am fost (irezistibil) atrasă de titlu, așa că l-am luat cu mine acasă.

Romanul este o autobiografie, unde autorul îi prezintă cititorului viața sa, din copilărie până la maturitate și influența opiului asupra tuturor aspectelor din viața profesională și personală. Deși la prima vedere romanul pare a fi doar o poveste al unui dependent de droguri, Confesiunile unui opioman englez aduce în prim plan greutățile prin care trece De Quincey în copilărie, viața de vagabond dusă ca adolescent în Londra, dar și maturizarea sa. Opiul joacă un rol important în toate deciziile pe care le ia autorul, dar dependența sa de acest drog este foarte bine descrisă, chiar romanticizată. 

Ca cititor, mi-a plăcut mult stilul în care este scrisă cartea. Am citit-o în engleză, iar exprimarea este pur și simplu delicioasă - formularea propozițiilor, crearea tensiunii, utilizarea unor cuvinte arhaice, toate te fac să rămâi pironit cu ochii pe text și să urmărești acțiunea. 

Opiul, care ar putea fi considerat un personaj aparte, este descris în cele mai multe moduri - ca un elixir salvator uneori, alteori, ca o otravă. Prepararea lui, senzațiile pe care le oferă, imaginile pe care le creează în cap, dar și urmările unui consum îndelungat - toate aceste detalii autorul le oferă cu mult drag, explicând fiecare lucru într-un mod interesant, astfel încât uneori pare să te îndemne să-l încerci și tu.

Mi-a plăcut cartea datorită limbajului și a felului în care opiul dictează viața autorului. Evenimentele ce au loc nu sunt neapărat spectaculoase, dar foarte diferite, atât în ceea ce privește percepția unui om ce nu utilizează opiul, cât și din punct de vedere al autorului, privind în urmă la cele întâmplate.

Un alt motiv de bucurie pentru mine este faptul că am ajuns să citesc acest volum în cadrul unui proiect colectiv cu alte fete dintr-un club de literatură: se numește #citescceam și constă în lecturarea tuturor titlurilor necitite din bibliotecă înainte de a procura cărți noi. #citescceam are legătură și cu proiectul meu personal, Drumul spre minimalism, așa că bucuria este dublă.

Dacă vă tentează o biografie al unui om dependent de droguri, volumul acesta s-ar putea să fie ceea ce căutați.

Recenzie literară: Zbor deasupra unui cuib de cuci de Ken Kesey (1962)

Salutare!

Astăzi vorbesc despre romanul Zbor deasupra unui cuib de cuci de Ken Kesey, pe care l-am citit la recomandarea mamei mele, căreia i-a plăcut foarte mult. Ce impresii mi-a creat lectura, aflați din filmulețul de mai jos :)

Drumul spre minimalism - Săptămâna 23

Bună!

Săptămâna ce a trecut a stat sub semnul drumurilor - pentru că am plecat într-o mini-vacanță în Republica Moldova. Așa ca să notez ceva legat de Drumul spre minimalism, iată ce am făcut:

- am avut un bagaj foarte mic și chiar m-am felicitat pentru faptul că tot ceea ce am luat cu mine a fost folosit, nu doar plimbat dintr-o parte în alta;

- am început un proiect sub denumirea #cartecalatoare, am lăsat în Chișinău o carte pe care am citit-o deja și despre care voi vorbi pe blog cât de curând. În cadrul Drumului spre minimalism mi-am propus să citesc toate cărțile necitite din bibliotecă și să le dau mai departe. Ar fi varianta să le vând, dar volumele pe care le am eu nu par a fi foarte populare sau căutate și nici să stau pe grupuri să vând o carte-două nu mă tentează. Merg pe ideea lui Marie Kondō: dacă ai dat bani pe un lucru și l-ai folosit, te poți debarasa de acesta, pentru că scopul pentru care l-ai adus în casă a fost îndeplinit;

- mi-am dat seama cât de mult îmi place colecția mea de haine pentru iarnă. Am vreo 9 piese - pulovere, bluze, un cardigan și 3 perechi de blugi plus două rochii. Sunt extraordinar de mulțumită de aceste haine, se potrivesc bine între ele, țin de cald, mă avantajează, mă simt bine în ele. Mi-am zis că până la urmă, voi încerca să iau pas cu pas hainele și să nu mă arunc direct în toate pe care le am. Pe acelea de primăvară-vară-toamnă le voi sorta când le va veni timpul, pentru că doar purtându-le îmi pot da seama dacă le mai vreau sau nu. Șifonierul meu încă nu arată așa cum mi-aș dori, dar aștept să se schimbe sezonul ca să intru direct în pâine, cum s-ar zice.

În rest, mă bucur de vacanță și de zilele în care pot să fac ce vreau și să petrec cu omul meu drag. Voi ce mai faceți?