Se afișează postările cu eticheta abigail hing wen. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta abigail hing wen. Afișați toate postările

joi, 25 iulie 2024

Recenzie literară: Loveboat Forever (Loveboat, Taipei, #3) de Abigail Hing Wen (2023)

Loveboat Forever urmărește modul în care, într-o singură vară, protagonista ajunge să se maturizeze și să vadă viața cu alți ochi, în mare parte datorită faptului că iese din mediul ei obișnuit și face cunoștință cu o comunitate pe care în mod normal ar fi ignorat-o. Marea pasiune a fetei este muzica, iar în tabăra Loveboat descoperă un instrument tradițional chinez, asta făcând-o să-și reconsidere viziunea despre ce înseamnă muzica adevărată. Autoarea screionează foarte frumos călătoria fizică și emoțională a lui Pearl în ceea ce privește descoperirea și aprecierea muzicii tradiționale chineze și cum fata dezvoltă un interes major pentru strămoșii săi, viața cărora e legată într-un mod neașteptat de muzică.

În volum nu lipsesc prietenii noi și vechi sau construirea relațiilor romantice. Loveboat îi aduce lui Pearl atât prieteni de nădejde, oameni care o apreciază și o iubesc pentru ceea ce este ea, nu pentru titlurile pe care le-a obținut de-a lungul timpului, cât și un tânăr, Kai, ce-i arată că muzica nu se limitează doar la pian sau la compozitorii europeni. Abigail Hing Wen face o treabă minunată dezvoltând cele două fire narative principale - explorarea muzicii și maturizarea emoțională a lui Pearl - în tandem într-o formă atractivă. Mi-a plăcut și faptul că, deși există o relație romantică care se dezvoltă într-o formă realistă și înduioșătoare, aceasta nu a acaparat ideea principală a cărții.

joi, 6 iunie 2024

Recenzie literară: Loveboat Reunion (Loveboat, Taipei, #2) de Abigail Hing Wen (2022)

După evenimentele ce au avut loc în Loveboat, Taipei, Sophie și Xavier se întorc acasă - de data aceasta, în relații cordiale, lăsând trecutul în urmă. Dacă Sophie vrea să exceleze academic, aruncându-se complet în o multitudine de proiecte în primul ei an de facultate, Xavier își dorește liniște și distanțare față de familia sa, cel puțin până când devine major și poate intra în stăpânirea moștenirii lăsate de mama sa. Dar lucrurile se complică pentru cei doi: cel mai important proiect la care lucrează Sophie este considerat drept a fi prea feminin și chiar infantil de către profesorul ei, iar tatăl lui Xavier îi pune un ultimatum: ori termină liceul, ori își ia la revedere de la moștenire. Deciși să lupte împotriva nedreptăților din viața lor, Sophie și Xavier ajung să se alieze pentru a găsi o soluție comună pentru problemele lor: o reuniune a absolvenților taberei Loveboat ce ar putea fi cheia succesului pentru ambii.

Relația amoroasă dintre Sophie și Xavier este unul dintre firele narative principale din poveste, dar nu le eclipsează pe celelalte - maturizarea fiecăruia în parte, influența culturii și a tradițiilor din familie asupra unor tineri ce sunt prima generație de taiwanezi-americani, lupta pentru cel mai mare vis. Deși nu mă număr printre fanele trope-ului friends to lovers, în acest volum relația lui Sophie cu Xavier a evoluat credibil și frumos, cu suișuri și coborâșuri, fiecare ajutându-l pe celălalt să se ridice. Susținerea, respectul și lupta până-n pânzele albe pentru idealuri sunt doar câteva dintre elementele-cheie din relația celor doi și mi-a plăcut enorm dinamica dintre Sophie și Xavier și cum a decis autoarea să-i facă pe cei doi să devină un cuplu.

joi, 3 martie 2022

Recenzie literară: Loveboat, Taipei (Loveboat, Taipei, #1 ) de Abigail Hing Wen (2020)

Loveboat, Taipei este, în primul rând, un volum despre identitate și despre regăsire. În America, Ever este o chinezoaică și părinții ei, care ar fi avut cariere bine privite în China, sunt nevoiți să muncească pe brânci pentru a o întreține pe ea și pe sora ei mai mică. În Taipei, Ever este văzută ca o americancă, pentru că nu vorbește limba și e clar că nu e din partea locului. Deși toată viața a fost privită ca o străină, în tabără Ever poate respira în liniște, pentru că nu e singura chinezoaică și are ocazia să cunoască tot felul de oameni ce sunt în aceeași poziție socială.

Frământându-se între datorie și vis, Ever încearcă să-și înțeleagă părinții și motivațiile lor, dar gustă și din libertatea oferită de o vară departe de casă, descoperind pe parcurs ce-și dorește, de fapt, cât de adânci îi sunt rădăcinile și ce își dorește de la viață.