Salutare, cititori!
Iulie a fost o lună destul de prolifică pentru mine, am citit multe cărți „ușoare”, de vară chiar, am lecturat cărți pentru copii ce m-au făcut să mă întorc în acea perioadă și am terminat și câteva volume pe care le aveam începute de ceva timp.
Dante, Divina comedie povestită pentru copii de Corina Anton e un volum ce mi-a reamintit de perioada în care am citit această operă, în viaranta cărților de la BPT, cu foarte multe notițe de subsol. Divina comedie de Dante Alighieri e o carte sueprbă și mă bucur că a fost tradusă și reinterpretată pentru tânărul cititor.
Am citit un volum tare simpatic, O călătorie în timp la oamenii de Neanderthal de Iulian Comănescu. E un volum pentru copii și e bine scris și ilustrat, iar modul în care un personaj explică subiecte complicate altor personaje e fascinant de urmărit.
Swimmy de Leo Lionni e un alt volum drăguț, despre un peștișor care vrea să schimbe lumea. Mi-au plăcut mult ilustrațiile și mesajul, e o carte potrivită pentru micul cititor, pentru că ai ce să-ți imaginezi cât răsfoiești cartea.
Cerberus de Marius Albert Neguț e genul de carte ce te lovește în moalele capului cu subiectul pe care-l abordează, în contextul societății noastre. Tare dificil de digerat au fost unele pasaje.
Am terminat volumul din universul WoW, War Crimes de Christie Golden. Acesta urmărește procesul de judecată a lui Garrosh Hellscream - un lider desăvârșit pentru unii, un criminal atroce pentru alții. Mi-a plăcut pentru că mereu apărea câte ceva ce schimba cursul acțiunii, iar zilele procesului, sala de judecată, părerile împărțite i-au oferit un aer aparte.
Cazul doamnei stângace de Nancy Springer este volumul doi din seria Enigmele Enolei Holmes și m-am distrat citind despre aventurile fetei. Enola e o adolescentă foarte ușor de îndrăgit și-i admir curajul și inteligența.