Recenzie literară: Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez (1967)

Bună!

Astăzi vreau să vă prezint una dintre cele mai frumoase cărți citite de mine și anume, Un veac de singurătate de G. G. Marquez. În roman, firul narativ urmărește o familie, generațiile care se perindează și blestemul aruncat asupra satului Macondo. Ați citit cartea? V-a plăcut?

Recenzie literară: Goodbye, Things. The New Japanese Minimalism de Fumio Sasaki (2017)

Dacă mă urmăriți de ceva timp, cu siguranță știți despre proiectul meu, Drumul spre minimalism, care a cam stagnat. Ideea era să scriu în fiecare săptămână despre ce se întâmplă, ce schimbări fac în viața mea și ce rezultate am. Dși nu am mai făcut un update de mult timp, să știți că nu m-am lăsat de această idee. Ba mai mult, am avut niște rezultate în luna iunie, despre care vă voi povesti cu altă ocazie. Până atunci, aș vrea să vă vorbesc despre o carte pe care voiam de ceva timp să o citesc - Goodbye, Things. The New Japanese Minimalism de Fumio Sasaki.

Prima dată am văzut-o la Diana, asta se întâmpla vara trecută, când abia citisem cartea Mariei Kondo. Nu știu de ce am amânat atât lectura, dar săptămâna trecută m-am ambiționat și am început să o citesc. Poate aveam nevoie de un impuls pentru a-mi continua drumul, nu știu.

Stilul celor doi autori diferă foarte mult, chiar dacă subiectul este același. Dacă Marie Kondo pune accent mai mult pe fericirea pe care o oate aduce un obiect din casă, Fumio Sasaki este mai drastic, îndemnând cititorul să scoată din casă (și din viață) toate obiectele nedorite.

În Goodbye, Things, autorul pune în evidență haosul în care se găsea apartamentul în care locuia și viața sa până în momentul în care a decis să ia o altă cale. Un avid colecționar de cărți, aparate foto vechi, reviste și CD-uri cu muzică, Fumio Sasaki trăiește astăzi într-un apartament d 20 mp, dorindu-și să se mute într-un apartament mai mic. Dacă ar fi să se mute, împachtatul lucrurilor sale nu i-ar lua mai mult de 20 de minute. Pentru cei dintre voi care v-ați mutat vreodată, acest timp-record pare a fi imposibil, dar pentru un minimalist înrăit este ceva normal.

Fumio Sasaki aduce drept exemplu multe personalități, printre care Steve Jobs și compania Apple, minimaliști din Japonia și din afară, oameni care l-au inspirat și-l inspiră în continuare. Pentru autor, minimalismul înseamnă nu doar o casă plină de lumină, aer și care conține doar strictul necesar, ci și o ordine în gânduri, spațiu pentru creativitate și timp la îndemână pentru activitățile care într-adevăr contează, dar și oamenii care au un loc special în viața sa.

În Goodbye, Things autorul aduce 55 + idei pentru a-ți îndrepta atenția spre acest stil de viață, sfaturi de cum să scapi de obiecte de care nu ai nevoie, metode de a face această schimbare eficient, dar și puncte de vedere în ceea ce privește importanța unui lucru în viața individului.

Cartea lui Fumio Sasaki nu este despre privarea de plăcerile vieții, ci despre cum să îți faci viața mai ușoară. O idee pe care o consider mai mult decât oportună este faptul că minimalismul este un concept diferit pentru fiecare om. Dacă autorul se simte excelent având doar 5 perechi de haine, asta nu înseamnă că cineva care deține 20 de rochii nu este minimalist și trebuie arătat cu degetul. Stilul de viață minimalist înseamnă să te bucuri de ceea ce ai, să te înconjori de obiecte ce sunt utile, pe care le folosești, care-și sunt dragi și care au o calitate superioară. 

Autorul pune accent pe faptul că nu avem nevoie de prea multe pentru a fi fericiți, iar obiectele care ne înconjoară deseori reprezintă sursa unui stres continuu. Câteva idei care mi-au plăcut în mod special:

- mai multe opțiuni înseamnă mai mult timp pierdut. Atunci când avem de ales dintr-o gamă largă, ne stresăm pentru că nu știm ce să alegem. Atunci când opțiunile sunt mai puține, alegerea făcută ne face să ne simțim împliniți, că nu ducem lipsă de ceva;

- experiențele, comparativ cu obiectele, sunt mereu cu noi, nu avem cum să le pierdem sau să le lăsăm în urmă pentru că nu este destul loc în bagaj;

- experiențele durează mai mult, fericirea pe care o resimțim în urma unei experiențe frumoase este de lungă durată, comparativ cu fericirea resimțită în urma procurării unui obiect. Atunci când obiectul nu mai este nou, prezența lui permanentă în viața noastră nu ne mai încântă ca la început;

- aceleași experiențe sunt unice pentru fiecare și nu simțim nevoia să le comparăm cu experiența altora, așa cum se întâmplă când vine vorba de lucruri;

- regretul de a nu fi făcut ceva este mult mai mare și mai prezent în viața unui individ decât regretul de a fi făcut ceva și eșuat;

- minimalismul înseamnă și înlăturarea oamenilor toxici din viața noastră, astfel încât timpul pe care-l avem să-l împărtășim cu mare drag cu cei câțiva oameni apropiați.

Desigur, nu orice idee adusă de autor este universal valabilă. De exemplu, Fumio Sasaki afirmă că un singur prosopel în casă, un prosop mic, tradițional japonez, este mai mult decât suficient. Pe cât de mult îmi place ideea de a descoperi obiecte ce pot fi folosite în cât mai multe moduri sau pentru cât mai multe acțiuni, eu personal nu aș putea folosi un singur prosop și pentru corp, și pentru cap, și pentru mâini. 

O altă idee ce este greu îndeplinită este să vezi mereu partea plină a paharului. Autorul afirmă că o persoană ce are un stil de viață minimalist are tendința să vadă mereu partea bună, dar eu cred că asta depinde strict de individ, indiferent de ce stil de viață are. 

Și nu în ultimul rând, experiențele, zic eu, pot fi puse în comparație cu experiențele altora, la fel ca și obiectele deținute, deși în teorie sună foarte bine ce afirmă autorul. Oamenii au tendința de a se compara mereu cu alții, de a fi interesați în cum arată iarba din curtea vecinului, uitând și neglijând faptul că și în grădina lor crește iarbă.

Goodbye, Things este o lectură relaxantă, dar foarte motivantă. Mi-a plăcut mult că Fumio Sasaki a oferit câteva referințe legate de alți minimaliști, site-urile unde-i poate găsi cititorul și un mic rezumat la sfârșitul cărții despre principiile unui stil de viață minimalist și de ce omul modern l-ar adopta.

Dacă vă plac cărțile motivaționale, care să vă inspire să faceți ceva, sau dacă minimalismul este un concept pe care vreți să-l cunoașteți mai bine, cartea lui Fumio Sasaki este un bun început în această direcție.

Recenzie literară: Șarpele din Essex de Sarah Perry (2016)

Salutare!
Astăzi vă prezint un roman cu o copertă pur și simplu minunată - Șarpele din Essex de Sarah Perry. Dacă vă place epoca victoriană, cartea de față este o lectură de luat în considerare. Ați citit-o? Vă tentează titlul?

Recenzie literară: Păsările galbene de Kevin Powers (2012)

Hello!

În această săptămână vă vorbesc despre un roman citit de curând, care m-a surprins în mod plăcut. Modul în care este descrisă acțiunea și atmosfera redată sunt exact pe placul meu. Mai multe am spus în filmulețul de mai jos:

Recenzie literară: Eleanor Oliphant se simte excelent de Gail Honeyman (2017)

Salutare!

Astăzi vă prezint una dintre cele mai bune cărți citite în acest an și anume Eleanor Oliphant se simte excelent de Gail Honeyman. M-am îndrăgostit de multe personaje din carte, iar povestea lui Eleanor este una foarte interesantă. Vă invit să vizionați recenzia de pe canalul meu:

Recenzie literară: Luni de fiere de Pascal Bruckner (1981)

Am ajuns să citesc acest titlu datorită unui eveniment, despre care, spre rușinea mea, tot nu am apucat să scriu și e deja prea târziu. Dar poate dacă va mai fi o ediție, vă anunț cu siguranță. Vreau cartea ta! a fost o experiență interesantă, pentru că am făcut schimb de cărți cu oameni pe care nu-i cunoșteam neapărat, iar volumul de față mi-a fost împrumtat de către o doamnă profesor de limbă română de la liceul pe care l-am absolvit acum cinci ani.

Luni de fiere de Pascal Bruckner mi-a captat atenția nu datorită titlului, ci a prezentării oferite de către doamna D. Mi s-a părut interesantă premisa, așa că am ridicat mâna, ca la școală, am rostit un vreau cartea ta! și astfel volumul a ajuns în biblioteca mea.

Luni de fiere aduce în prim plan cuplul modern și ce este acesta. Acțiunea este prezentată din perspectiva lui Didier, un tânăr profesor de la o școală pariziană care, împreună cu logodnica sa, Beatrice, decide să descopere misterul Orientului înainte de a se căsători. Cei doi petrec cinci zile la bordul Truvei, un vas turcesc ce urmează să le fie casă în noaptea dintre ani.

Aici, Didier face cunoștință cu un cuplu ciudat - Franz, un bărbat în scaun cu rotile și soția acestuia, Rebecca, o femeie frumoasă și enigmatică. Fără a-și dori acest lucru, Didier este ademenit de către Franz în cabina sa, unde ologul îi expune toată povestea vieții sale împreună cu Rebecca, fără a omite un detaliu, oricât de intim n-ar fi. Didier devine martorul unei căsnicii deloc obișnuite, unde rolurile se schimbă abrupt, iar printre povestirile lui Franz, pe care tânărul le găsește odioase, senzuala Rebecca îl ademenește să petreacă o noapte împreună.

Luni de fiere a fost o lectură pe care am lungit-o din simplul motiv că nu puteam să citesc prea multe pagini într-o repriză. În prima treime, acțiunea m-a cam plictisit, deși m-a amuzat mult cum Franz, dornic de a-i împărtăși absolut totul lui Didier, descrie, în două pagini, cât de minunat este posteriorul neveste-sii și cât de perfectă este această femeie. La prima vedere, este vorba doar despre adorarea unui bărbat pentru o tânără exotică, dar povestea lui Franz ia câteva întorsături neașteptate, astfel încât am ajuns să las cartea la o parte pentru câteva zile.  Reluând-o, lectura a mers ceva mai lin, pentru că m-am obișnuit cu stilul lui Bruckner și m-am familiarizat cu personajele.

Cele două cupluri, Didier-Beatrice și Franz-Rebecca sunt diferite, dar în același timp la fel. Dacă primii sunt ca o apă lină, ce curge molcom printre pietre, ceilalți doi sunt o cascadă ce se lovește furios de fundul apei. Dacă primii sunt o pereche cu mici tabieturi și o rutină pusă la punct, unde există respect, înâelegere și susținere, ceilalți doi au o relație bazată pe hazard, un adevărat haos în care este greu să nu te adâncești din ce în ce mai mult.

Franz m-a dezgustat nespus, de la bun început până la sfârșit, dar în aclași timp, mi s-a părut cel mai interesant personaj. Crud, sadic și laș, el este cel ce trage de toate sforile și tot el este cel care îi schimbă viața lui Didier pentru totdeauna. Învățătorul, un naiv care visează la măreția Orientului și la o căsnicie liniștită alături de Beatrice, nu vede la timp pânza de păianjen ce se țese în jurul său. Rebecca, o fire rebelă și plină de surprize, ajunge să creeze propriul joc, păstrând distanța. Beatrice, un personaj mai mult absent, dar important în anumite momente, m-a uimit prin metamorfoza ei.

În Luni de fiere, Bruckner șochează cititorul prin narațiunea pe care o construiește, prin descrierea vieții amoroase a unui cuplu deloc obișnuit, detaliind fiecare lucru și eveniment. Relația dintre Franz și Rebecca este una bazată pe principiul sclavă-stăpân, unde scatofilia și urofilia sunt elemente complet la locul lor, iar ura este cel mai puternic sentiment care poate uni și dezbina două suflete. Didier, care în câteva zile își schimbă complet percepția asupra relațiilor interumane, suferă o transformare radicală, fără a fi însă conștient de faptul că sâmburele nu a fost niciodată plantat de către Franz ci a stat în stare dormantă în el toată viața. Pentru deținătorii unui stomac mai sensibil sau nervi mai puțin pregătiți pentru scene dure, romanul acesta este de evitat.

Finalul este cel ce m-a făcut să îndrăgesc Luni de fiere. Până pe la jumătate, eram sigură că acest volum nu este pentru mine, că îl citesc doar ca să-l termin și abia așteptam să închid cartea. Ultimile pagini mi-au schimbat complet percepția; mi-a plăcut nespus de mult întorsătura de situație, soarta de care a avut parte fiecare personaj și întrebarea rămasă suspendată în aer: cât de inofensivă este dragostea?

Recenzie literară: Trilogia Culorile dragostei de Kerstin Gier

Salutare!

Astăzi vă prezint o trilogie Young Adult, Culorile dragostei, formată din volumele Roșu de rubin, Albastru de safir și Verde de smarald, unde o descoperiți pe adolescenta Gwendolyn Shepherd, secretul ei, călătoria în timp și, evident, dragostea în persoana misteriosului Gideon de Villiers. Ați citit aceste volume? Ce impresii v-au creat?