Bilanț literar: Ianuarie 2026

 Salutare!

Luna literară a fost... intensă, a început în forță și a continuat tot așa :) A început în forță prin prisma cărților pe care le-am abandonat - pentru că da, am început anul cu lecturi ce nu mi s-au potrivit.

Forever Never de Lucy Score este un romance cu trope-urile small town + second chances și e cartea lunii ianuarie la bookclubul la care particip. Recunosc, am fost sceptică în momentul în care am început cartea - nu m-a atras premisa, dar am zis să-i dau o șansă, și nu a fost să fie. Am abandonat-o după două capitole pentru că nu mi-a plăcut stilul de scriere, interacțiunea între personaje a fost ciudățică și nu mi-a trezit deloc interesul marele mister care a avut loc și i-a făcut pe cei doi să se despartă în trecut.

Sezonul spinilor de Kiera Azar este primul volum dintr-o trilogie YA și cred că relația mea cu genul acesta s-a schimbat considerabil față de anul trecut. Îmi e din ce în ce mai greu să empatizez cu o protagonistă care e puternică (fizic sau cu ajutorul magiei) la șaptesprezece ani, cu o „experiență” de douăzeci și. Primul capitol nu m-a convins deloc, trăirile personajului principal m-au lăsat rece, așa că am decis să nu continui lectura.

Nuntașii de Alison Espach e un roman care mi-a atras atenția încă de pe vremea când a apărut, dar am evitat să-l lecturez imediat, am vrut să văd dacă interesul meu pentru carte va persista și după ce trece valul de hype. Urmărim o femeie, un profesor universitar, care vrea să se sinucidă și care ajunge la un hotel de lux, descoperind că hotelul este aproape în totalitate rezervat pentru invitații unei nunți. Protagonista ajunge cu mireasa în lift și-i spune nonșalant că vrea să se sinucidă. Cam aici m-am oprit, pentru că, deși știam care e premisa cărții și în teorie e ceva ce m-ar captiva, în practică nu m-am înțeles cu stilul autoarei. Gândurile protagonistei despre soțul ei sunt lungite, amintiri din trecut apar cam la nimereală, și scriitura mi s-a părut haotică. Drept urmare, nu am mai continuat.

Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene este un volum de povestiri pentru copii, semnate de autori basarabeni, povestiri ce apar pentru prima dată în grafia latină, acestea fiind publicate, de-a lungul secolului trecut, în grafie chirilică. Am regăsit câteva povestiri ce-mi erau deja cunoscute (cum ar fi Păpușa cu inimă de piatră), probabil că le-am citit copil fiind sau chiar le-am avut în programa școlară. Mi-a plăcut faptul că am redescoperit expresii, cuvinte sau exprimări ce se folosesc în Moldova și nu (mai) sunt actuale în limba română vorbită de această parte a Prutului, a fost ca o călătorie în locurile copilăriei mele, dar cu ajutorul poveștilor. Per total e un volum care în sine spune o poveste - despre cum era viața pe vremuri și care erau lucrurile considerate normale și firești pentru un copil în societatea din a doua jumătate a secolului XX.

Fata de la nord de ziuă de Alexandru Voicescu a fost o lectură... interesantă. Gerard, un profesor universitar ce și-a pierdut soția într-un accident și e în plin proces de doliu, se refugiază în nordul Norvegiei, unde cade de pe stânci și e salvat de o Fată, care-l aduce într-un loc ciudat, denumit Colegiu. Aici nu există ferestre, lumina albă e peste tot și aprinsă că e zi, că e noapte, profesorii - toți bărbați - conduc o școală de prestigiu, unde învață doar fete, adolescente, toate fiind cu un aspect fizic perfect și instruite aici pentru a ajunge să defileze pe cele mai cunoscute podiumuri de prezentare a modei. Gerard începe să se obișnuiască cu acest loc ciudat, dar la un moment dat încearcă să plece și... nu poate. Și aici realizează că trebuie să o găsească pe Fată pentru a putea înțelege ce, mai exact, se petrece.

Volumul are o premisă promițătoare și mi-a plăcut mult scriitura, mai ales în prima jumătate a cărții. Totuși, romanul pare a fi o contopire a două povești cu aceleași personaje, dar care se petrec în două perioade diferite, tranziția între acestea fiind una cam stângace în opinia mea. Mi-ar fi plăcut să se fi explicat mai multe lucruri despre Colegiu și despre de ce funcționează așa cum îl descoperă Gerard și aș fi apreciat mai mult dacă antagoniștii din volum ar fi avut mai multe trăsături de caracter definitorii, pentru că mi s-au părut unidimensionali. Mai e un aspect ce nu mi-a plăcut, și anume diferența de vârstă între protagoniști. Dacă în contextul începutului anilor 1900 e ceva normal ca tânăra să fie o adolescentă de 15-16 ani și tânărul să aibă peste 20, în contextul prezentului această diferență e în cel mai bun caz suspectă. Plus că atașamentul se întâmplă brusc, relația celor doi sare de la doi străini care abia se cunosc la un cuplu în toată regula doar pentru că ceva se întâmplă în trecut - nicidecum în prezent.

Cum să le vorbim copiilor când nu vor să asculte de Joanna Faber și Julie King e o carte de parenting pe care am început-o cu rețineri, pentru că în general nu mă înțeleg cu astfel de cărți, însă am fost plăcut surprinsă. Abordarea autoarelor e una destul de simplă - și logică - și cu siguranță voi încerca să aplic anumite „tactici” cu al meu copil. Puncte-cheie: recunoaște sentimentele copilului, oferă-i prin fantezie ce nu-i poți oferi în realitate, fii blând dar ferm, oferă-i opțiuni, pedeapsa nu este eficientă pe termen lung, nu ironiza sau bagateliza problemele copilului, nu îi spune că ceea ce simte e irelevant. Sunt multe situații cotidiene, unde părinții apelează la autoare cu o problemă și încearcă să implementeze tacticile propuse și apoi revin cu rezultatele obținute. E o carte ce mi se pare ceva mai potrivită pentru părinții cu copii mai mărișori, nu tocmai bebeluși, dar e o lectură ce consider că oferă niște resurse ce merg implementate pe termen lung.

Cu Sera vrăjită de la Sarah Beth Durst nu m-am înțeles, deși a început promițător și, în teorie, ar fi trebuit să-mi placă. Cozy fantasy, o seră vrăjită, o pisică zburătoare, o plantă vorbitoare, o bibliotecară transformată în statuie pentru o vrajă interzisă și care e trezită de cel ce are grijă de seră - elemente care, în mod normal, sunt foarte pe gustul meu. Dar am tras de mine un sfert de carte și nu am simțit deloc magia, ci mai degrabă, aceeași poveste din Prăvălia cu vrăji, doar că personajele au alte nume. Nu am fost în starea de spirit necesară să recitesc aceeași carte, dar cu câteva elemente modificate.

Anul trecut am citit Prima carte, ultima carte de Cătălin Bursaci și a fost o carte intensă, plină de emoție, o viață de om pe care am trăit-o prin intermediul paginilor. Plîng, iubite prinț de Cristina Tacoi e un volum scris după moartea fiului autoarei, și e prezentat ca un fel de saga de familie, un omagiu adus lui Cătălin, dar eu nu am reușit să citesc mai mult de 50 de pagini. E o serie de scrisori, prin care mai greu refaci firul evenimentelor, și cel mai important, e neclar despre cine se vorbește, cine și în ce relație de rudenie se află cu cine, dar mai ales, ce legături au avut persoanele respective cu Cătălin. Am impresia că această carte a fost publicată doar pentru că atât autoarea, cât și soțul acestuia, erau persoane publice cu notorietate în lumea teatrului la acea vreme. Scriitura lui Cătălin Bursaci a fost mult mai pe sufletul meu, mai profundă, mai matură, mai cu sens.

Nightshade de Autumn Woods e un volum ce m-a ținut captivă pe tot parcursul lecturii. O întâlnim pe Ophelia, părinții căreia au murit într-un accident aviatic, dar urma acestui eveniment este ștearsă de peste tot de către cel care deține compania, miliardarul Corbeau-Green. Opheliei i se oferă ocazia să devină studentă la misterioasa universitate Sorrowsong, acolo unde părinții ei lucrau. Dornică să afle ce s-a întâmplat - și să-l defăimeze pe cel care e responsabil de moartea părinților ei, Ophelia acceptă să se înscrie la facultate. Aici, însă, din prima zi dă de Alex Corbeau-Green, fiul miliardarului și cel mai mare dușman al ei, Ophelia fiind sigură că acesta nu e cu nimic mai bun decât tatăl lui. Dar pe parcurs, când o serie de evenimente sinistre încep să se întâmple la Sorrowsong, Ophelia are de ales între a lupta singură - și a pierde - și a colabora cu Alex, care se adeverește a fi un om diferit de ce și-a imaginat ea.

Volumul este un romance dark academia, cu accent pe partea de dark - se întâmplă multe lucruri făcute cu sânge rece, dispariții, familii bogate ce nu ezită să facă sau să acopere fărădelegi. Totodată, elementul de dark e oferit și de lumea interioară a personajelor - mi-a plăcut mult de tot cum a construit autoarea suferința Opheliei, doliul și modul în care acesta a remodelat-o ca persoană, dar și pe Alex - care aparent e un tip hot, musculos, cu tatuaje, pus pe glume și cam atât. 

Deși pe alocuri cartea mi s-a părut haotică și unele elemente au fost cam din topor (niște aspecte de-a dreptul puerile sau evenimente care nu erau credibile), Nightshade m-a ținut în priză prin prisma zbuciumului interior pe care-l trăiesc cele două personaje principale, iar partea de romance, cu câteva mici excepții, a fost foarte antrenantă și credibilă. Abia aștept să citesc continuarea.

În teorie, Zile nefaste de Genoveva Dimova ar fi trebuit să fie exact pe gustul meu. O protagonistă care e vrăjitoare, ce e nevoită să-și dea la schimb umbra, cea mai importantă posesie a sa, pentru a se salva și, implicit, pentru a salva orașul iubit. Magie cât cuprinde, monștri inspirați din mitologia slavă, o protagonistă ce nu e nici panseluță, nici cea mai tare din parcare. În practică, Kosara mi-a fost antipatică încă de la început și nu am putut să o urmăresc cu interes, așa că după două capitole am abandonat lectura. Kosara e o vrăjitoare slabă, care ia o decizie importantă fără să o gândească prea bine, iar motivul de ce trebuie să renunțe la umbra ei mi s-a părut insuficient pentru a lua o astfel de decizie. Mi-ar fi plăcut să fie o lectură pe gustul meu, dar n-a fost să fie.

Naufragii de Akira Yoshimura este o carte scurtă, dar dură, în care este portretizată cu lux de amănunte lupta omului împotriva naturii. Vedem cum funcționează un sat japonez izolat prin ochii lui Isaku, un băiat ce trebuie să se maturizeze mult prea repede. Viața în sat e extrem de grea, iar fiecare zi e o luptă pentru supraviețuire - pământul e sterp, iar pentru a putea trăi, oamenii se ocupă cu pescuitul și cu făcutul sării, pentru a face apoi troc cu satul vecin. Atunci când fac sare, aprind focuri mari pe plajă, în speranța de a atrage o-fune-sama - vapoare comerciale. Sătenii speră că focul îi va induce în eroare pe cei aflați la bord, nava va eșua, iar tot ce e la bord - orez, sake, haine, obiecte de valoare - va putea fi capturat și va hrăni satul pentru o vreme. 

Îl urmărim pe Isaku fascinat de ideea de o-fune-sama, dorința lui de a prinde măcar unul, să vadă cum e viața când nu e doar o luptă continuî, și tot prin intermediul personajelor vedem mai bine care e pulsul comunității din care face parte. Acțiunea se întinde pe mai mulți ani, și avem ocazia să-l vedem pe Isaku maturizându-se, să observăm dramele ce au loc în sat și să înțelegem mai bine cât de fragilă este existența din inima unei comunități izolate.

Mi-a plăcut mult scriitura, ritmul poveștii, intensitatea crescândă a evenimentelor ce modelează comunitatea, realismul crunt. Vă recomand volumul dacă subiectul luptei omului versus naturii vă e de interes.

Societatea londoneză de spiritism este a doua carte pe care o citesc de la Sarah Penner, și pot să spun că mi-a plăcut chiar mai mult decât Apotecara pierdută. Aici, o urmărim pe Lenna, o tânără din epoca victoriană ce e foarte rațională și nu crede în stafii sau puteri supranaturale, cum o face sora ei mai mică. Dar atunci când sora ei este găsită moartă, iar poliția nu vrea să ancheteze mai amănunțit, Lenna pleacă din Anglia și ajunge să o cunoască pe Vaudeline. Aceasta este o spiritistă foarte cunoscută, ce, din motive neclare, a părăsit Londra, dar la scurt timp după ce Lenna ajunge să lucreze cu aceasta, vice-președintele societății londoneze de spiritism o roagă să revină în țară și să țină o ședință de spiritism pentru a-l invoca pe șeful societății, care a murit în aceeași noapte în care a murit sora Lennei. Protagonista simte că există o legătură între societate și moartea surorii ei, așa că o urmează pe Vaudeline în capitala Angliei.
Romanul m-a surprins din mai multe puncte de vedere. Mai întâi, mă așteptam la o altfel de poveste, unde se explorează mult mai mult partea de lumea spiritelor, în schimb am primit un roman polițist, cu foarte multe elemente ce conturează societatea victoriană și construcția acesteia. Apoi, romanul explorează subiectul de sexualitate, cum e văzută și percepută aceasta de către englezii vremii, iar elementele de LGBT+ ancorate în roman nu întârzie să apară. Asta i-a oferit o notă aparte și chiar mi-a plăcut modul în care autoarea a introdus acest subiect, fără a „fura” din poveste, ci potențând-o. Societatea londoneză de spiritism e un roman ce se parcurge rapid, te ține în priză, are multe elemente de mister, iar subiectele precum politica, conduita în societate și sexualitatea în epoca victoriană sunt explorate într-un mod armonios prin intermediul experiențelor personajelor. 

The Emotional Lives of Animals de Mark Bekoff a fost o lectură informativă, unde autorul prezintă studii ce demonstrează că animalele simt tot felul de emoții și trec prin nenumărate stări. Totodată, dezbate subiecte precum dacă omul (biologic vorbind, un animal și el) este singura specie care poate simți ură, furie, bucurie, frustrare, etc., dacă tindem să umanizăm doar anumite animale (câini și pisici, în principal) și să ignorăm trăirile altora, și cum tratăm, în general, animalele din jurul nostru. Autorul pune mare accent și pe faptul că ar trebui să îmbunătățim tot ceea ce înseamnă condițiile în care trăiesc animalele în captivitate (că e vorba de grădini zoologice, ferme sau laboratoare) și să tratăm animalele cu mai mult respect. Sunt multe aspecte din volum ce nu mai sunt actuale (de exemplu, condițiile în care sunt crescute animalele de fermă în Uniunea Europeană vs. în SUA) și o parte dintre informațiile prezentate sunt infirmate la momentul actual (volumul a fost publicat în 2007), dar per total, modul de abordare a subiectelor de bunăstare și de atitudine a omului față de animale a fost unul cu care eu, una, rezonez în multe privințe.

Cireșul trist și toate lucrurile invizibile de Teodora Gheorghe este un volum pe care Loredana (@bookinista08) l-a menționat acum ceva timp în vlogurile ei și mi-a trezit interesul - sunt mereu în căutare de cărți semnate de autori români contemporani, așa că l-am pus pe listă. Am primit cartea de Crăciun și nu am amânat prea mult lectura, care a fost o adevărată aventură.
Îl urmărim pe Egor, un bărbat oarecare, ce se trezește dintr-o dată cu un cireș ce-i crește din umăr. Când acest lucru se întâmplă, oamenii din jur își schimbă radical atitudinea față de el, și Egor se simte nefericit și marginalizat. Dar atunci când apare Eva Nor, o tânără ce vrea să publice o carte la editura la care lucrează Egor, bărbatul se îndrăgostește de ea nebunește, și din una în alta, ajunge să cunoască un bătrân misterios, Amos, care-i propune să facă niște călătorii ciudate în alte lumi.
Așa cum se menționează și în descrierea cărții, universul din Cireșul trist și toate lucrurile invizibile este construit în stilul lui Boris Vian (de la care am citit Spuma zilelor și mi-a plăcut), dar Teodora Gheorghe îi oferă un farmec aparte, și mi-a plăcut enorm să descopăr viziunea autoarei. Stilul de scriere a Teodorei e foarte pe gustul meu, un limbaj colorat și încărcat de emoție, fără a deveni clișeic sau prea dulceag.

Povestea e un carusel de evenimente, de lumi pe care autoarea le clădește complex în cuvinte puține, dar care au greutate și imersează cititorul în atmosferă. Mi-ar plăcea să văd o animație făcută după acest micro-roman și cu siguranță voi mai căuta să citesc texte semnate de autoare.

Amurgul marinarului de Yukio Mishima este un volum scurt, dar foarte dur, și cât se poate de actual, deși cartea e scrisă în 1963. Îl urmărim pe Noboru, un tânăr de 13 ani, care locuiește cu mama sa, ce se ocupă de un magazin de obiecte de lux. Tatăl lui Noboru a murit cu câțiva ani în urmă, iar băiatul crește cumva de capul lui, la capitolul educație masculină, până când în viața familiei nu apare Ryuji, un ofițer de marină. Noboru e fascinat de tot ceea ce înseamnă marea, corăbiile, viața departe de uscat, și la început, îl idolatrizează pe Ryuji, dar lucrul acesta se schimbă atunci când despre marinar află prietenii lui Noboru. Sunt un grup de băieți de 12-14 ani, din familii bune, cu note stelare la școală, „tocilarii”, dar care atunci când se întâlnesc, vorbesc despre cât de deșartă este viața, cât de ipocriți și buni de nimic sunt adulții, cât de murdare le sunt sufletele, și cât de sentimentali și buni de nimic sunt bărbații, în general. Așa că atunci când Ryuji decide să lase marea de dragul mamei lui Noboru, băiatul, împreună cu gașca de prieteni, decide că viața ofițerului de marină și-a pierdut sensul și rostul.

Amurgul marinarului e un roman foarte scurt, dar care explorează ce se întâmplă în sufletul unui băiat ce se află la granița între copilărie și adolescență și care, în absența unei figuri paterne, își poate forma niște idei absolut ireale despre lumea din jur. Cruzimea de care dă dovadă Noboru este una ce te face să reflectezi cât de important este să-i oferi casă, masă, o educație bună și o viață fără lipsuri copilului tău, dar cât de puțin înseamnă acestea dacă nu petreci timp cu copilul tău, nu discuți cu el, nu-i cunoști anturajul, nu știi ce valori are, de fapt.

Acestea au fost cărțile din prima lună a lui 2026. Voi ce ați mai citit?

Bilanț literar: Ianuarie 2025

 Salutare! Să aveți un an cât mai plin de lecturi frumoase și nu numai!

În 2025, până în octombrie, cel puțin, planul e următorul: să citesc titlurile care se află pe lista mea de TBR, rămâne de văzut dacă reușesc să mă țin de marele plan. Nu mă ambiționez să citesc exclusiv din această listă - sigur vor fi cărți ce vor fi alese la bookclubul la care particip și care nu sunt pe lista mea, sau vor apărea titluri pe parcursul anului ce-mi vor face cu ochiul, sau voi dori să continui serii începute. Cum s-ar zice, vom trăi și vom vedea :)

Am început anul în forță - cu un titlu abandonat =))). Străinul de la nuntă de A.E. Gauntlett este cartea aleasă pentru luna ianuarie la clubul de carte la care particip și am simțit din prima că nu e ceva ce e pe gustul meu, dar am vrut să-i dau o șansă. Este vorba despre Annie, care se căsătorește cu Mark și e foarte încântată în ziua nunții, dar atunci când ajunge la altar, descoperă o față necunoscută printre invitați - un bărbat cu trăsături ascuțite și acesta îi strică toată buna dispoziție. Am tras de mine patru capitole, sau 10%, ca să mă conving că noi două nu ne vom înțelege. Nu mi-a plăcut stilul de scriere, personajul principal nu e simpatic, în patru capitole s-au făcut patru salturi în timp și e neclar unde e trecutul, unde e prezentul, ce s-a întâmplat înainte de nuntă și ce - după. Cartea e un thriller, dar elementul de suspans este integrat forțat în poveste - cel puțin mie mi-a luat două zile să trag de mine să citesc patru capitole.

Aveam acest titlu pe listă de când a apărut - sau cam pe acolo - și m-am bucurat că l-am găsit pe Vinted la un preț bun. Apă, praf și soare de Adriana C. Grigore este o carte despre iubire - cea frățească, scrisă într-un mod duios. Deși la început textul mi s-a părut ușor greoi (volumul e destinat unui public tânăr, pre și adolescenți, în principal), pe parcurs m-am obișnuit și nu m-a mai deranjat acest fapt.

Volumul are foarte multe elemente inspirate din mitologia română și din folclorul nostru și mi-a plăcut enorm cum autoarea a portretizat personajele și cum a introdus anumite creaturi în narațiune.

Un alt titlu abandonat - cu tristețe - este Secretele Nilului de Isabel Ibanez. Am văzut cartea lăudată în bula mea de bookstagram, de oameni ce-mi împărtășesc gusturile literare, așa că a fost o mare dezamăgire când am început să citesc cartea și mi-am dat seama că noi două nu ne vom înțelege. Povestea o urmărește pe Inez, fiica unor oameni bogați, ce jumătate din an și-o petrec în Egipt și de fiecare dată când fata îi roagă să-i ia cu ei, părinții o refuză. Aproape de cea de-a nouăsprezecea aniversare, Inez primește o scrisoare de la unchiul ei din Egipt, care o anunță că părinții ei au murit. Devastată de veste și cu o multitudine de întrebări în minte, fata decide să călătorească până la fața locului pentru a afla toate detaliile. 

Nu am avansat decât două capitole, dar cert este că m-am plictisit teribil, personajul principal feminin nu este deloc genul de persoană despre care aș vrea să citesc ceva, iar felul în care este adusă în discuție magia mi se pare extrem de abstract și deloc explicat. Am citit opiniile altor cititori ce nu au rezonat cu volumul ulterior abandonării acestuia și am văzut că nu am pierdut nimic. Drept urmare, nu voi continua seria - deși suna promițător.

Se pare că am început anul cu lecturi nu tocmai potrivite stării mele de spirit. După ce am parcurs cam o treime din Beauty and the Baller de Ilsa Madden-Mills, am realizat că nu-mi plac deloc nici personajele, nici povestea. Este vorba despre Ronan - fost jucător profesionist de fotbal american, ce într-un accident oribil își pierde logodnica și rămâne cu sechele, ceea ce-l oprește din a mai juca profesionist. Ronan ajunge să aibă o aventură de o noapte cu o străină seducătoare în cea mai urâtă perioadă din viața sa. Doi ani mai târziu, Ronan este antrenorul echipei de fotbal american dintr-un oraș mic din Texas, iar aici o cunoaște pe Nova. Tânăra revine în orașul natal după moartea mamei, pentru a avea grijă de sora ei, și descoperă că vecinul lor este fix bărbatul pe care vrea să-l evite - cel care i-a oferit o noapte de neuitat acum noi ani, în cel mai oribil sens al cuvântului.

Volumul este un small town romance, prevalând trope-ul Second Chance, pe care eu nu-l caut neapărat în cărțile mele de romance, dar aici nu e prima mea întâlnire cu autoarea, așa că mă așteptam să îmi placă povestea. Și totuși, am tras de mine până la o treime din carte ca să mă decid, într-un final, să las volumul la o parte. Personajele, deși au în jur de 30 de ani, gândesc și se comportă ca niște adolescenți, sunt multe drame inutile, iar chimia dintre personaje - complet inexistentă. Atât Nova, cât și Ronan jelesc pe cineva din trecut, dar cumva sunt atrași unul de celălalt, dar cumva nu se poate decide nici unul, nici celălalt, să treacă peste și să o ia de la capăt. Indecizia asta comună, dar și personalitățile lor complet inexistente, m-au făcut să nu vreau să aflu cu ce se termină povestea lor.

Ion Minulescu se numără printre poeții mei preferați și i-am adorat poezia în liceu, așa că eram absolut sigură că volumul de față, Romanțe pentru mai târziu, va fi exact de ce am nevoie în materie de literatură în perioada asta. Volumul cuprinde poezii simboliste din mai multe perioade ale vieții poetului, și mi-a plăcut enorm felul în care au fost abordate teme precum singurătatea, moartea, iubirea față de sine, dar și elogiul adus naturii și lumii în care trăim.

Medalionul domniței de K.J. Mecklenfeld este un roman polițist cu elemente de thriller și multe referințe istorice, urmărind două morți suspecte și cum protagonistul, colaborând și interacționând cu măicuțele, polițistul din zonă și alte personaje misterioase, încearcă să afle cine i-a omorât pe cei doi - Magdalena și Frantz, dacă morțile lor sunt legate una de alta, ce caută o persoană precum Ruxandra printre măicuțe, și ce legătură are totul cu Safta Brâncoveanu, un personaj istoric despre care aflăm foarte multe lucruri pe parcursul romanului.

Volumul de față a fost, din păcate, dezamăgitor. Conține cinci povestiri, dintre care mi-au plăcut doar două, The Bowl (urmărește un jucător de fotbal american ce e bun la joc, dar urăște acest sport) și Berenice Bobs Her Hair (rivalitate între două verișoare și o răzbunare foarte feminină la final :D). The Diamond as Big as the Ritz de F. Scott Fitzgerald cred că va fi și ultima mea întâlnire cu autorul - am mai citit de la el Blândețea nopții (am adorat povestea) și Marele Gatsby (un clasic, dar nu mi-a plăcut la fel de mult precum Blândețea nopții).

Ariciul în ceață, de Sergei Kozlov și Iuri Norstein, cu ilustrații de Francesca Iarbusova, este una dintre acele cărți pe care vrei să le păstrezi în bibliotecă și să le recitești/răsfoiești periodic, atât de minunată e! Relatează povestea unui arici plecat la prietenul său, ursulețul, dar ariciul se pierde în ceață, iar această călătorie e plină de peripeții și de necunoscut. Tare minunată e cartea - absolut fidelă desenului animat care stă la baza poveștii. Îl găsiți pe Youtube, e în rusă, dar are subtitrări. Ariciul în ceață a fost votată drept cea mai bună animație din lume la două festivaluri diferite, vă propun să o urmăriți și să trageți propriile concluzii. Pentru mine, e unul dintre acele desene animate din copilărie pe care-l revăd cu drag de fiecare dată, iar încântarea este aceeași, copilărească, pură, atemporală.

Goran Mrakic are un stil de a așterne pe hârtie impresiile și amintirile de altă dată într-un mod ce te face melancolic, chiar dacă nu ai copilărit nici în acele timpuri, nici pe acele meleaguri. Micile plăceri ale morții oferă o viziune nu doar despre satul bănățean din anul revoluției, ci și despre oamenii care formau comunitatea respectivă, dincolo de religia pe care o aveau, locul de proveniență a strămoșilor sau viziunea despre scena politică a timpului. M-am distrat copios urmărind ciondănelile dintre vecini, prostiile pe care le făceau elevii și cum erau pedepsiți, desfășurarea unui meci de fotbal local și cât de tare puteau să se încingă spiritele din cauza unei mingi. Și nelipsitele sindrofii bahice, care duceau la niște decizii sau evenimente comice și memorabile.

Deși nu e deloc o carte stufoasă, Domnișoara Brodie în floarea vârstei de Muriel Spark aduce o multitudine de informații despre pulsul academic din Scoția anilor 1930, despre intrigile din cadrul profesoral, despre viziunea elevelor despre lume și pune accent pe admirația trupei lui Brodie pentru această domnișoară, aflată în floarea vârstei. Pe parcursul romanului, acțiunea căruia nu e deloc cronologică, se urmărește felul în care influența domnișoarei Brodie ajunge să dicteze deciziile pe care le iau fostele ei eleve, legătura strânsă dintre acestea, dar și modul în care învățătoarea este percepută de-a lungul timpului și impactul acesteia asupra viitorului fetelor.

O furtună de ceai de Hafsah Faizal este un volum fantasy cu o idee foarte atractivă și cu o construcție interesantă a societății în care are loc acțiunea. Regatul este condus de un individ mascat, Berbecul, despre care nimeni nu știe nimic, acesta având două obiective majore: mai întâi, să colonizeze cât mai multe țări și continente, iar la nivel local, să eradicheze vampirii.

Deși oamenii și vampirii învață să trăiască într-un echilibru oarecum stabil, deciziile suveranului creează tensiune în inima populației, iar banda lui Arthie profită din plin de asta.

Aceasta a fost luna ianuarie pentru mine. Voi ce ați mai citit?

Bilanț literar: Ianuarie 2024

 Salutare în noul an și la cât mai multe lecturi faine!

Ianuarie a început binișor - m-am axat mai mult pe a termina cărțile începute anul trecut (în decembrie), dornică să mă lămuresc dacă am făcut o pauză de la citit pentru că intram în reading slump sau pentru că titlurile respective nu mă atrăgeau.

Când am devenit oameni. Incredibila poveste a evoluției noastre de Michael Bright, cu ilustrații de Hannah Bailey și în traducerea lui Matei-Măceșaru-Szorenyi este un volum absolut superb despre istoria omului - evoluția acestuia, locurile unde s-au găsit urme ale oamenilor primitivi și a predecesorilor acestora, cât și paragrafe informative despre antropologie. Mi-a plăcut enorm acest volum, i l-am citit lui Bebuț și dacă momentan e absorbit doar de imagini, sunt sigură că în următorii ani va aprecia și informațiile relatate.

The Echo of Old Books de Barbara Davis e o ficțiune istorică ce a început destul de lent, dar cam după 1/3 povestea și-a luat avânt. Ashlyn este o tânără ce se ocupă cu restaurarea cărților vechi și în posesia ei ajung două volume nesemnate, care abordează aceeași poveste, dar din două puncte diferite, iar cei doi autori necunoscuți se învinuiesc reciproc de anumite lucruri. Dornică să afle cine sunt autorii și cât de veridică este povestea, Ashlyn începe să sape în trecut.

Foarte frumoasă, lirică, emoționantă și tristă narațiunea, atât cea dintre paginile volumelor misterioase, cât și cea a lui Ashlyn. Scriitura este accesibilă și înflorată pe alocuri, mi-a făcut plăcere să lecturez povestea așternută de autoare.

După volumul precedent am vrut să citesc ceva lejer, un romance, alegând Reign de Cassandra Robbins, dar experiența a fost un fiasco și am abandonat lectura. Povestea urmărește o protagonistă ce-și prinde iubitul cu cea mai bună prietenă în pat (în casa ei). Fiind solista unei trupe rock, protagonista decide să îmbrățișeze o carieră solo, iar pentru asta are nevoie de un mentor, și astfel intră în scenă protagonistul - un geniu al muzicii, masculul alfa, cuceritorul tuturor inimilor și a altor părți din corpul femeilor. De obicei nu mă deranjează exagerările astea, dar m-am oprit din lectură în clipa în care protagonistul intră peste protagonistă și o forțează să întrețină relații intime pentru a o „învăța minte să-l respecte” și ”inspira să creeze muzică de calitate”, evident ei brusc îi place să fie abuzată și i se pare normal ce se întâmplă. În mod normal nu citesc dark romance, dar volumul nu era prezentat drept fiind asta, așa că mi-am luat țeapă strict din descriere. Cum nu sunt adepta unor astfel de personaje și nu-mi place să citesc despre relații toxice, am abandonat cartea.

Aveam Amintiri din casa morților de F. M. Dostoievski pe TBR din 2013 (de altfel, e cea mai veche carte de pe TBR pe Goodreads) și mă bucur că am ajuns să o citesc, fie și datorită unui maraton de lectură, unde una dintre cerințe era să citești cartea pe care o ai de cel mai mult timp în lista de TBR.

Romanul este un pic diferit față de la ce mă așteptam să citesc - este un jurnal al unui fost deținut din Siberia, viața în temniță și dificultatea traiului atât cauzată de clima deloc prietenoasă, cât și de contingentul de oameni alături de care protagonistul își petrece zece ani - ucigași cu sânge rece, hoți, tâlhari, escroci, criminali. Volumul este puternic autobiografic, iar vocea narativă încearcă să transmită cât mai veridic și detașat trăirile din inima Siberiei, să ofere portrete cât mai detaliate a oamenilor alături de care se află protagonistul, să transmită, sub forma unui reportaj complex, atmosfera vieții de deținut. Este un volum pe care să-l savurezi în doze mici pe timp de iarnă, cu un ceai cald alături.

Secretul din pădure de Kate Alice Marshall - absolut fascinantă şi dinamică povestea asta! Nu sunt mare cititoare de thrillere, aproape că nu am ghicit cine e the bad guy, am presupus care e adevărata identitate a unui personaj, dar per total a fost plină de răsturnări de situații şi protagonista a avut o evoluție credibilă. 

Clar mai citesc și alte cărți scrise de autoare, o recomand.

Două furnici și un elefant de Augustin Cupșa, ilustrată de Andreea Dobreci, urmărește șase călătorii în care se aventurează cele trei personaje. Protagoniștii mi s-au părut plictisitori, pe alocuri vocea narativă încerca să fie amuzantă, dar parcă forțat.

Ultima carte terminată în ianuarie este Ruthless Vows de Rebecca Ross, volum ce încheie duologia Scrisori fermecate. Mi-a plăcut nespus de mult - primul volum, Rivali divini, a fost una dintre cele mai bune cărți citite în 2023 și abia așteptam să ajung la deznodământul poveștii.

Voi vorbi mai multe într-o recenzie pe canal, dar până atunci tot ce pot spune este că am urmărit cu sufletul la gură evenimentele și foarte multe lucruri au fost realiste și exemplar executate.

Acestea au fost cărțile din ianuarie. Voi ce ați mai citit?

Bilanț literar: Ianuarie 2023

 Salutare și bine v-am găsit în noul an!

Am început luna - și anul - în forță și am avut o mare poftă de citit, drept urmare, am mai multe titluri despre care vreau să vă vorbesc în cadrul acestui bilanț literar.

Invizibilii de Ioana Pârvulescu a fost prima carte terminată în 2023, dar din păcate, nu a fost așa cum mă așteptam. Mi-a plăcut ideea și unele replici, foarte amuzante, de altfel, dar stilul a fost ușor greoi pentru mine.

The Divine and the Cursed de J.E. Reed mi-a atras atenția prin intermediul premisei sale: o prințesă care devine sclavă și își ascunde adevărata față în spatele unei măști și un comandant brutal, care ajunge să devină stăpânul tinerei. 

Relația dintre cei doi se dezvoltă interesant, iar lumea magică, viața creaturilor și principiile după care se ghidează acestea m-au captivat.

Phantom de Greer Rivers este o carte din categoria dark romance, o repovestire a Fantomei de la operă, dar aici fantoma este cea care câștigă inima sopranei. Romanul m-a convins, încă o dată, că genul dark romance nu e de mine. Pe lângă faptul că personajele sunt foarte slab conturate (protagonista e definită strict de problema ei medicală plus faptul că are o voce angelică, în rest e o domnișoară deloc interesantă și de-a dreptul proastă în unele situații. În cazul protagonistului, acesta cu siguranță nu este genul de om pe care ai vrea să-l ai vreodată în preajma ta în viața reală), povestea e plină de evenimente banale, iar „intriga” este slabă. De la bun început știi cine este răufăcătorul (da, există și așa ceva pe lângă celebra fantomă), iar felul în care unele personaje tratează situația este de-a dreptul jenant. Scenele de amor (ghebos) nu sunt niciodată consensuale, dar cumva totul e ok, pentru că deh, protagonistul este chipeș și bogat, i se iartă. Nu am simțit adevărata atracție între personaje, totul se întâmplă pur și simplu. Drept urmare, voi evita acest tip de literatură de azi înainte.

10 povești și rețete pierdute prin Deltă de Teodor Hossu-Longin este acel tip de volum de care nu știai că ai nevoie. Este un album-poveste, prin intermediul căruia trăiești istoria unei zone despre care știi doar că e plină de pește și păsări, dar adevărul este că e mult mai mult de atât. M-au încântat pozele, dar mai ales, poveștile culese de la oamenii de rând, care sunt ei înșiși niște monumente din mijlocul Deltei Dunării.

Sâmbătă seara, în Cișmigiu de Aurelia Chircu este un roman plin de suspans, răsturnări de situație și împletire între istorie, tradiție, magie neagră și sentimentalism.

Cartea aceasta, dacă nu aş fi citit-o cu Farrahale, ar fi fost abandonată de pe la un 40%. Piatră, hârtie, foarfecă de Alice Feeney cu siguranță nu a fost pe placul meu.

Nu sunt mare cititoare de thrillere de felul meu, dar nimic în povestea asta nu a avut sens. Nici acțiunile personajelor, nici motivele lor, dar mai ales, premisa în sine - promițătoare din synopsis, la capitolul execuție, în schimb...

Nu mi-a plăcut de vreun personaj. Retrospectiv, niciunul nu a fost complex, iar motivele care i-au făcut pe cei implicați să ajungă unde au ajuns nu aveau sens.

Mi-a plăcut primul plot twist, a fost puternic, a avut impact. Dar frumusețea acestuia a pălit o dată cu celelalte n plot twisturi, care au curs ca o ploaie torențială după marele moment de tensiune, astfel încât toată povestea a căpătat o tentă comică, deloc credibilă.

Ultimul capitol a fost fix ca nuca de perete - irelevant şi cu un element de paranormal scos de nicăieri.

Plusul lecturii a fost că a mers destul de repede (dar nu a zburat, cum te aştepți de obicei de la thrillere) şi am discutat mult cu Farrhale pe baza textului, a acțiunilor personajelor şi am desfăcut firul în patru la fiecare eveniment „relevant” din poveste.

Twisted Emotions de Cora Reilly este un mafia romance drăguț prin modul în care protagonistul are grijă de protagonistă după ce află despre o traumă majoră din copilăria ei. S-a pus mai mult accent pe relația lor decât pe partea întunecată a „meseriei” și m-am distrat urmărind evoluția căsniciei celor doi.

Urletul gheții de Diana Boitor a fost o lectură plină de evenimente, răsturnări de situații și conflicte interioare. Am apreciat vastitatea lumii create de autoare și faptul că oamenii sunt rasa care aduce distrugerea.

După ce anul trecut am citit ciclul The Illuminae Files, am știut că vreau să mă reîntorc la poveștile țesute de Amie Kaufman și Jay Kristoff, așa că am citit The Aurora Cycle, serie formată din volumele Aurora Rising, Aurora Burning și Aurora`s End. Dacă vreți să savurați o operă spațială ca la carte, vă foarte recomand această trilogie.

Din păcate, am și abandonat o carte - Violet Made of Thorns de Gina Chen după un singur capitol parcurs. Am o prietenă ce a citit cartea și m-a ținut la curent cu ce se întâmplă în carte și o admir pentru determinarea de care a dat dovadă pentru a termina lectura :) Protagonista, Violet, este o râzgâiată și doar într-un capitol au ieșit la suprafață atâtea lucruri negative despre ea, încât nu am simțit absolut nicio conexiune cu fata și nu m-a convins să fiu de partea ei.

Twisted Pride de Cora Reilly mi-a plăcut și mai mult decât Twisted Emotions. Aici este vorba despre Remo, cel mai mare dintre frații Falcone și ideea lui de a o răpi pe Serafina în ziua nunții ei, pentru a stârni un conflict în clanul mafiot rival. Doar că Serafina se adeverește a fi mai mult decât o tânără speriată, crescută pentru a deveni soție devotată și mamă iubitoare. Dinamica dintre cei doi mi-a plăcut mult, iar întunericul din sufletul lui Remo a fost foarte bine construit. 

Acestea au fost cărțile lui ianuarie. Voi ce ați mai citit?

Bilanț literar: Ianuarie 2022

 Salutare și bine v-am găsit în noul an! Să avem parte de ce lecturi ne dorim și să descoperim titluri care să ne plimbe prin cele mai frumoase tărâmuri și stări!

În ianuarie am ascultat multe cărți audio și a fost o plăcere să mă reconectez cu limba rusă, fie și doar prin intermediul acesta.

Primul volum terminat în ianuarie a fost Airman`s Odyssey de Antoine de Saint-Exupery, care cuprinde mai multe povestiri legate de experiența sa de pilot. Îmi pare tare rău de felul în care a sfârșit autorul, pentru că, mai mult ca sigur, am fi avut parte de mai multe texte scrise atât de frumos, plin de melancolie și optimism în natura umană. Vă foarte recomand să citiți ceva semnat de acest autor, este deosebit.

Roșu și negru de Stendhal este primul roman clasic din acest an și a fost o deosebită plăcere să-l lecturez. Un roman unde temele principale sunt carierismul, dragostea, ipocrizia și restaurația franceză, Roșu și negru a fost o lectură captivantă și plină de introspecții și reprezentări ai societății vremii.

 Roman psihologic, volumul semnat de Stendhal m-a impresionat atât prin temele abordate și poveste, cât și prin limbaj. Autorul, folosind vocea unui narator omniprezent, deschide în fața cititorului cele mai tainice gânduri ale personajelor, monologurile din clipele de cumpănă, dar și trăirile lor cele mai intime.

The Last Guardian de Jeff Grub se numără printre cărțile mele preferate din universul WoW din câte am citit până acum. Unul dintre cei mai puternici oameni de pe Azeroth, Medievh, un mag temut, reprezintă o infinită sursă de cunoaștere pentru cei din jur, iar acest fapt atrage tot felul de oameni. Kadhar, un tânăr iscusit și cu foarte mult potențial, devine ucenicul magului și între ei se stabilește o relație profesională frumoasă, totul până când tânărul ucenic observă tot felul de mici detalii legate de maestrul său care-l pun pe gânduri. 

O bună parte din acțiunea cărții este inclusă în filmul Warcraft, pe care vă recomand să-l vedeți dacă sunteți fani. The Last Guardian a fost o lectură plină de acțiune, dinamism, urmărind maturizarea lui Khadgar și transformarea acestuia, sub îndrumarea maestrului său, Medich. Mi-a plăcut povestea și execuția sa.

Golful francezului de Daphne du Maurier este un roman dinamic, plin de viață, portretizând societatea englezească din secolul al XVII-lea. Dona, aparent un personaj fad - o aristocrată ce-și petrece viața prin saloanele regești, bârfind și ducând o existență plictisitoare, se adeverește a fi o femeie plină de inițiativă și de curaj. Aceste aspecte ies la iveală odată ce femeia pleacă din cercul său social și se dedă libertății la care visează, iar atunci când întâlnește un pirat care se adeverește a fi un om foarte cult și interesant, femeia își pierde capul.

Mi-a plăcut mult povestea din Golful francezului, modul în care autoarea descrie societatea și relațiile ce se construiesc între personaje, portretizarea protagoniștilor și a antagonistului, dar și felul în care lucrurile se întâmplă treptat, însă te țin cu sufletul la gură lipit de poveste.

Sângele elfilor de Andrzej Sapkowski este primul roman din ciclul Witcher, primele două volume fiind colecții de povestiri și abia în această carte urmărim un fir narativ continuu, făcând cunoștință cu personajele. Cu Geralt din Rivia, care se pricopsește cu o copilă, Ciri, care îi este predestinată, o copilă pe care trebuie să o învețe tot ce știe, dar să o și apere. Acțiunea în acest volum nu mai este la fel de ușoară și inocentă ca-n primele două volume, întunericul începând să se strecoare în poveste de-a binelea. Lucrurile devin mai serioase, iar greutățile prin care trec personajele mai palpabile. Ciri, un personaj important în acest volum, e foarte copilăroasă și pe alocuri chiar enervantă, dar bine construită și abia aștept să aflu ce se mai întâmplă cu ea și cu ceilalți protagoniști. Mi-a plăcut Sângele elfilor și voi continua seria în viitorul apropiat.

Am citit una dintre cele mai minunate cărți fantasy cu elemente de mitologie și folclor slavic, frumusețea asta se numește Șoimul și corbul (traducere mot a mot) de Ulyana Cherkasova, primul volum din trilogia Pământurile de Aur. Este una dintre cărțile pe care le urmăream pe bookstagramul rusesc de mult timp și să vă spun sincer, e genul de carte de care nu mă puteam dezlipi.

Acțiunea are loc undeva în perioada medievală, când în lumea din roman tot ce înseamnă credință veche este alungat și distrus, vrăjitoarele - vidmele - sunt arse de către Vânători, iar spiritele naturii, pe care oamenii i-au iubit atât de mult timp și cărora li s-au închinat, încep să fie marginalizați, preoții aducând și forțând poporul într-o nouă credință, pedepsind politeismul și ridicând în slăvi monoteismul.

Șoimul și corbul urmărește mai multe personaje - o fiică de morar, care este o vrăjitoare și s-a născut în Codrul Măreț, căruia i-a fost promisă. Darina, deși nu își dorește soarta, ajunge să-și trezească puterea și de aici viața ei se schimbă radical. Miloș, un tânăr vrăjitor/koldun, fură un artefact periculos ce aruncă un blestem asupra sa, iar pentru a-l dezlega, tânărul, împreună cu sluga sa, Yeji, trebuie să ajungă în Codrul Măreț. Vyachko, fiul din flori al marelui cneaz, trebuie să prindă un koldun ce ajunge în Codrul Măreț și să-l aducă acasă, pentru a-i câștiga încrederea tatălui său.

Șoimul și corbul este un roman complex, cu personaje ce au drumuri grele și întortocheate în fața lor, drumuri ce ajung să se întâlnească în cele mai neașteptate moduri. În prima carte din trilogie, Ulyana Cherkasova ne face cunoștință cu niște personaje superbe prin realismul și vulnerabilitatea de care dau dovadă, iar lumea pe care o creează autoarea este una vastă, plină de secrete. Mi-a plăcut mult modul în care autoarea reușește să creeze diferite popoare, fiecare cu religiile și politicile sale, personaje de care să te atașezi sau care să te facă să îți dai ochii peste cap, la ce prostii fac.

Aștept cu nerăbdare următorul volum și mi-aș dori tare mult ca această trilogie să se traducă și la noi. 

Naratorul, un tânăr dintr-o familie nobilă, este pus pe șotii și datorită comportamentului său, devine oaia neagră a familiei. Familia ar fi bucuroasă să-l alunge, dar o anumită clauză dintr-o moștenire îi oprește pe părinții lui să se dezică de fiu. Tânărul, perfect conștient de situația sa, nu neagă toate cuvintele grele aduse la adresa comportamentului său, ci îmbrățișează viața pe care și-a ales-o cu zâmbetul pe buze. 

În A Rogue`s Life de Wilkie Collins, întâlnim un protagonist tare simpatic - pe de o parte,  prin sinceritatea de care dă dovadă când își povestește peripețiile - deseori aflate la limita decenței și a legii - care e dezarmantă, iar pe de altă parte, prin modul în care reușește să iasă din tot felul de situații neplăcute e plin de vervă și originalitate.

Illuminae de Amie Kaufman și Jay Kristoff e o carte cu o tematică și cu un format ce sunt în afara zonei mele de confort, dar, având în vedere că am tot cochetat cu ideea de a citi seria, am decis să încep cu începutul. Illuminae urmărește viața a doi adolescenți, ce se trezesc în plină invazie pe planeta lor. Deși reușesc să scape, o navă inamică îi urmărește prin spațiu, nava lor de război, Alexander, e parțial dezafectată, iar în una din navele de cercetare se întâmplă ceva cu oamenii. AIDAN, sistemul de inteligență artificială de pe Alexander, ia niște decizii pe care oamenii nu le înțeleg, dar cert este că salvarea lor e foarte departe și în aceste împrejurări, Kady și Ezra, protagoniștii, aflați în două nave diferite, trebuie să supraviețuiască.

Cartea asta a reușit să mă facă să simt ceva. Frică. Furie. Neputință. Tristețe nemărginită. Și să mă transpună în miezul acțiunii, prin intermediul stilului epistolar în care e scrisă. M-am atașat mult de personajele principale, autorii i-au conturat bine, fiecare a avut vocea proprie, plină de inflexiuni ce le-a oferit unicitate. Pentru mine, Illuminae ar fi fost o carte de 5 stele, dar finalul parcă a diminuat din imensitatea de sentimente ce mă bântuiau pe parcursul lecturii. Încă mă gândesc dacă voi continua seria, având în vedere că tot settingul e, cum am menționat mai sus, în afara zonei mele de confort.

Kingdom of the Cursed de Kerri Maniscalco este primul volum abandonat pe anul acesta. Dacă primul volum din trilogie, Kingdom of the Wicked, mi-a plăcut mult și abia așteptam să aflu ce se întâmplă cu protagoniștii, nu am reușit să trec de capitolul trei. Nu am găsit nimic din ce m-a fascinat în primul volum în Kingdom of the Cursed - nici atmosferă, nici mister, nici îngrijorare, nimic. Doar o protagonistă căreia mintea îi stă la un singur lucru - sau demon și... cam atât. Trei capitole, pe care le-am citit târâș, mi-au demonstrat faptul că nu voi găsi în această poveste frumusețea din primul volum. Poate că e de vină faptul că, de la Young Adult, autoarea a decis să „transfere” povestea în genul New Adult, poate pentru că Emilia, protagonista, e nesuferită și cam bătută-n cap în Kingdom of the Cursed, cert este că nu voi continua seria. Volumul de față, pe cât de așteptat a fost, pe atât de dezamăgitor s-a adeverit a fi.

Un călugăr este trimis în India pentru a aduce în China scrierile sacre de la însuși Buddha. În marea sa călătorie, călugărului îi trimit zeii patru ucenici care să-l apere și să se căiască pentru fărădelegerile din viața lor. Regele maimuțelor, un porc mistreț, un tigru și un dragon formează suita călugărului, învățând pe parcursul călătoriei ce este smerenia, bunătatea, camaraderia.

Monkey. Journey to the West de Wu Cheng En este o carte foarte frumoasă, chiar dacă o parte din acțiune pare repetitivă. Dacă vă place Dragon Ball Z și tot ce înseamnă media unde accentul se pune pe călătorie - bătălie cu inamici puternici - găsirea unor prieteni de nădejde pe parcurs - povețe și îndemnuri să fii mai bun, cartea aceasta, un adevărat clasic, este pentru voi.

 

Lily Bart, o tânără dintr-o familie bogată, dar ruinată, își petrece zilele în compania unor oameni înstăriți, se gândește doar la rochii, dineuri și jocuri de bridge. Deși se apropie de vârsta de 30 de ani, Lily este încă o femeie nemăritată, ceea ce în societatea înaltă a New Yorkului din 1905 poate însemna mai multe lucruri, de obicei dezagreabile. Însă Lily, o tânără foarte frumoasă, rafinată și plăcută, cucerește inimile tuturor, iar statutul ei este trecut cu vederea.

Casa veseliei de Edith Wharton se axează pe povestea domnișoarei Bart și pe modul în care fata înoată în lumea în care s-a născut, plină de culoare și de strălucire, fără a avea resursele necesare pentru a se ridica la același nivel cu oamenii influenți ce o înconjoară. 

Gemina de Amie Kaufman și Jay Kristoff urmărește povestea Hannei, fiica comandantului de pe platforma spațială Heimdall și a lui Nik, un tânăr dintr-o grupare criminală. Se apropie Terra Day și cei de pe Heimdall habar nu au despre ce s-a întâmplat pe Kerenza. Când majoritatea oamenilor pleacă de pe platformă pentru a sărbători ziua Terrei, o grupare se infiltrează pe Heimdall cu scopul de a distruge locul și de a șterge orice urmă a evenimentului de pe Kerenza. În mijlocul unor oameni pregătiți pentru a ucide, Hannah și Nik trebuie să-i salveze pe cei pe care-i iubesc.

Gemina a fost un volum antrenant, plin de răsturnări de situație și cu personaje pe care le îndrăgești din start. Mi-a plăcut mult de Hannah, mi-a plăcut și de Nik, dar și de Ella, verișoara hacker a lui Nik. Abia aștept să văd ce se întâmplă mai departe.

În Obsidio de Amie Kaufman și Jay Kristoff, povestea principală se încheie. Pe Kerenza IV, spre care se îndreaptă supraviețuitorii de pe Hypatia, Alexander și Heimdall, încă există oameni ce luptă împotriva BeiTech, dar resursele și timpul nu sunt de partea lor. BeiTech mai au un pic și reconstruiesc nava Magellan, care să-i ducă departe de genocidul pe care l-au creat, iar cei din rezistență trebuie să găsească o cale pentru a-i împiedica. 

Mi-a plăcut să reîntâlnesc personajele din celelalte două cărți și să mai stau un pic în universul creat de Amie Kaufman și Jay Kristoff. Personajul meu preferat din serie rămâne a fi AIDAN, o inteligență artificială, care dă dovadă de niște lucruri bine reprezentate și introduse în narațiune, legate de relația om-tehnologie. Deși nu mi-a păsat în mod special de Rhys și Asha, mi-a foarte plăcut cum autorii au încheiat povestea principală.Vă recomand să citiți seria The Illuminae Files dacă vreți multă acțiune și povești unde viața umană este fragilă și mereu amenințată.

Romanul lui Irwin Shaw, Om bogat, om sărac, introduce cititorul în atmosfera Amercii din anii 1945-1965, urmărind viața a trei frați, modul în care aceștia luptă pentru idealuri și felul în care își gestionează relațiile de rudenie. Dacă Tom este un tânăr violent și, mai târziu, un adult care nu evită să-și rezolve problemele cu pumnii, Rudy este opusul lui, gândindu-se de mai multe ori înainte de a acționa. Deși romanul se axează preponderent pe ascensiunea lui Tom și a lui Rudy, cititorul are ocazia să observe și cum decurge viața lui Gretchen. 

Un personaj foarte enervant a fost mama, Mary, care, din punctul meu de vedere, a fost sursa tuturor relelor pentru copii, inoculându-le de mici idei care i-au marcat și deseori i-au oprit din a-și urma visul în anii tinereții. Un personaj trecut cu vederea mi s-a părut tatăl familiei, Axel, un om calitățile căruia nu au fost apreciate de niciunul dintre cei trei copii, deși Axel este genul de tată care face orice pentru familia sa și suportă, în tăcere, toate greutățile vieții.

Mi-au plăcut povestirile semnate de Vassily Shukshin - fiecare are potențialul de a deveni un roman, autorul formând conflictul de la bun început, conturând personajele atât cât să ne dăm seama ce rol ocupă în povestire și introducând tot felul de elemente ce îndeamnă cititorul să rămână ancorat în acțiune.

În Un vrăjitor din Pământșimare, Ursula K Le Guin creează un univers în care magia joacă un rol important în viața de zi cu zi, fără a deveni singura sursă de putere sau de existență pentru oameni. Lanțurile de insule din Pământșimare, poparele pe care le întâlnește Ged și obiceiurile lor, dar și creaturile care-i ies în cale pentru a-l ajuta sau pentru a-l încurca, toate aceste elemente autoarea le înlănțuie într-un fir narativ captivant și plin de culoare.

Autoarea scrie într-un fel atractiv, reușind să contureze lumea în care are loc acțiunea suficient de mult cât să-ți imaginezi locurile sau oamenii, fără însă a pune totul în fața cititorului. Modul în care decurge acțiunea îndeamnă cititorul să chibzuiască mai mult asupra ce zic personajele sau ce fac și să fie atent la toate detaliile din jur.

Am încheiat luna cu Marea, Marea de Iris Murdoch și încă procesez tot ce s-a întâmplat. A fost o lectură neobișnuită pentru mine, cu foartă multă introspecție, un protagonist despre care nu știu ce să zic - nu mi-am dat seama dacă e nebun, infatuat sau pur și simplu un actor. Revin cu impresii pe canal cât de curând.

Acestea au fost lecturile lunii ianuarie. Voi ce ați mai citit?