Se afișează postările sortate după dată pentru interogarea kobo abe. Sortați după relevanță Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după dată pentru interogarea kobo abe. Sortați după relevanță Afișați toate postările

sâmbătă, 6 aprilie 2024

Bilanț literar: Martie 2024

Salutare!

Martie a fost o lună surprinzător de prolifică - nu mă așteptam să citesc atât de mult și atât de variat. Desigur, am avut câteva volume stufoase începute în februarie și terminate luna asta, dar un bilanț e un bilanț :)


Cosmos de Carl Sagan a fost o lectură absolut fascinantă - deși unele pasaje m-au plictisit, per total volumul e plin doldora de informații privind modul în care omul a perceput cosmosul. De la teoriile din antichitate până la tehnologia secolului XX, autorul aduce în atenția cititorului, succint, o multitudine de informații despre univers ce s-au păstrat din trecut, dar prezintă și în detaliu pașii pe care i-a întreprins omul secolului trecut pentru a ajunge dincolo de stele. Cartea asta te face să vezi dintr-o altă perspectivă viața umană - nimicnicia acesteia - și cât de irelevantă e, de fapt, planeta noastră la nivel de univers.

Toate regretele lui Clover de Mikki Brammer e un volum ce portretizează viața interioară a unui om singuratic, adâncit în trecut, incapabil să se dezlipească de conceptul morții, lipsit de dorința de a ieși din zona de confort. Volumul este foarte frumos scris, cu o multitudine de povești de viață și personaje inedite, pasaje ce îndeamnă la introspecție și pun accent pe relația omului cu timpul.

Mi s-a părut interesant cum protagonista are trei caiete în care notează regretele, sfaturile și confesiunile muribunzilor și recitește aceste pagini, oferind acces cititorului spre lumea interioară a unor oameni aparent banali, care au dus o viață aparent împlinită, dar abia pe patul de moarte au scos la iveală cele mai adânc ascunse regrete sau confesiuni.


Busola către Nova Scotia de Agape F.H. este primul volum din duologia Clepsidra Cormoranului și urmărește echipajul unei nave-fantomă, Cormoranul Albinos, o navă condusă de un căpitan dement și de o mână de mateloți care mai de care. Mi-a plăcut foarte mult partea de dialog și interacțiunile dintre membrii echipajului, povestea și direcția în care o ia aceasta. Urmează să spun mai multe într-o recenzie separată.


Marile legende medievale repovestite de Francesc Mirrales și ilustrate de Adria Fruitos are menirea să trezească apetitul pentru poveştile din Evul Mediu. În acest volum, sunt relatate foarte simplist legende precum cea a Cavalerului Verde, povestea lui Romeo şi a Juliettei sau Cântecul Nibelungilor, invitând micul cititor să le exploreze mai mult odată ce va creşte. Ilustrațiile completează textele într-o formă plăcută.

The Hidden Life of Trees. What They Feel, How They Communicate de Peter Wohlleben e un volum surprinzător de interesant - la prima vedere, ce poveste poate spune un copac? Ei bine, am aflat o multitudine de lucruri despre aceste entități - nu le mai pot spune altfel - despre cât de lungă și lentă le este viața, dar cât de interesantă dincolo de percepția omului despre timp. Copacii sunt un element vital în existența acestei planete și cu siguranță vă recomand volumul dacă sunteți pasionat de drumeții, păduri, floră.

Loveboat Reunion de Abigail Hing Wen este al doilea volum din trilogia Loveboat, Taipei, dar se axează pe două personaje ce au fost secundare în primul volum: Sophie și Xavier. 


Surprinzător, deși ambele personaje nu s-au nimerit printre preferatele mele în Loveboat, Taipei, aici mi-au plăcut foarte mult - au avut o evoluție frumoasă și ambii au oferit o imagine amplă asupra felului în care un adolescent încearcă să descopere cine este de fapt și ce-și dorește de la viitor, ce-l definește și ce-l face să lupte pentru visele sale.

Outlining Your Novel Workbook: Step-by-Step Exercises for Planning Your Best Book de K.M. Weiland e un volum scurt, potrivit pentru scriitorii ce lucrează cu foarte multe (enorm de multe) fișe detaliate privind personajele, povestea, atmosfera, decorul, etc., etc. Ideal ar fi fost să citesc volumașul ăsta după prima carte - ăsta e „caietul cu teme”, dar curiozitatea mea nu era atât de mare privind subiectul încât să-l aprofundez. Voi reveni la această carte la următorul meu proiect, când voi putea lucra în ritmul meu la scris, dar cert e că nu voi aplica absolut toți pașii - mi se par atât de mulți, încât fură și din timp, și din creativitate, din modul în care îmi las mintea să zboare atunci când scriu.


Acum ceva timp am citit primul volum din tetralogia/cvartetul Small Spaces de Katherine Arden și am zis că am de gând să termin seria, se pare că în martie a fost momentul. În Dead Voices, Ollie, Coco și Brian ajung într-o stațiune de ski, unde brusc se întrerupe curentul, animalele împăiate par să se miște în diferite locuri, iar Ollie și Coco văd în vis o fetiță ce-și caută oasele. Află că pensiunea la care se cazează a fost cândva un orfelinat, iar odată ce acesta s-a închis, un adevăr sumbru a ieșit la suprafață.
Tare mult mi-a plăcut acest volum - la fel de mult ca primul, pentru că are de toate: suspans, mister, evenimente ce te fac să fii prins în poveste și să vrei să rămâi acolo. Katherine Arden are un stil minunat de a scrie și, deși volumul e middle grade, pe mine m-a înfricoșat destul de mult pe alocuri. Vi-l recomand dacă vă plac poveștile cu fantome.


Nu m-am putut abține și imediat ce am terminat Dead Voices am trecut la Dark Waters. În acest volum, cei trei protagoniști, Ollie, Coco și Brian, cărora li se alătură și Phil, un coleg de clasă, ajung cu barca pe un lac, iar după ce se lasă o ceață densă și un monstru mitic le atacă ambarcațiunea, eșuează pe o insulă despre care nimeni nu a auzit vreodată. Aici descoperă că The Smiling Man, antagonistul din universul creat de Katherine Arden, le pregătește un nou joc mortal. Dark Waters mi-a plăcut mai puțin decât volumele anterioare - parcă i-a lipsit ceva, mi-a displăcut modul în care s-a comportat un personaj, deloc caracteristic portretului conturat în primele două cărți. 


Am citit și o povestire foarte scurtă de E. A. Poe, Berenice, care sunt absolut sigură că „a făcut ravagii” la vremea ei - premisa e sumbră și înfricoșătoare, mi-ar fi plăcut ca subiectul - moartea unei logodnice și posibila nebunie ce coboară asupra protagonistului - să fie explorat ceva mai amplu, în mai multe pagini.

Six Characters in Search of an Author de Luigi Pirandello e o piesă de teatru pe care am ales să o citesc pentru că nu am mai lecturat un scenariu cred că de pe vremea când eram la facultate și era timpul să remediez acest aspect. Mi-a plăcut latura de absurditate și drama prin care trec cele șase personaje, în frunte cu actorii, punându-se accent pe drama omului contemporan.


Ultimul volum din cvartetul semnat de Katherine Arden, Empty Smiles, mi-a plăcut cel mai puțin. De data aceasta, protagoniștii nimeresc la un bâlci, unde trebuie să dezlege o ghicitoare care ar putea să-i reunească și să salveze și lumea pe care o iubesc așa mult. Din păcate, multe lucruri mi s-au părut grăbite, deși ideea era foarte faină, scenele s-au perindat cu rapiditate acolo unde mi-ar fi plăcut ca autoarea să insiste, iar finalul nu a fost satisfăcător. Probabil că felul în care s-a terminat cvartetul e mai mult decât potrivit pentru publicul țintă, e totuși o serie middle grade, cert este că-mi place cum scrie Arden și clar voi citi și ultima ei carte apărută.

Din păcate, nu s-a putut fără lecturi abandonate - de o parte dintre ele chiar îmi pare rău, pentru că premisa suna extraordinar de bine. Am propus A Thousand Steps into Night de Traci Chee la un club de carte și sincer mă bucur că nu a ieșit la cartea lunii. Premisa e faină - o fată simplă e blestemată de un duh rău și trebuie să găsească o metodă de a scăpa de blestem. Am tras de mine să-mi placă, dar execuția a șchiopătat rău. Protagonista e o smiorcăită care face greșeli încontinuu și ia decizii pripite și după o dă pe „trăiesc într-o lume a bărbaților, sunt privită/trată diferit doar pentru că sunt femeie, bla bla bla”. Sunt foarte multe elemente din folclorul chinezesc (?), dar sunt aruncate în fața cititorului și acțiunea e repetitivă, iar scriitura e foarte simplistă, dacă nu ar fi câteva trigger warnings, ai zice că e o carte middle grade. Nu am putut să trec peste aceste aspecte, așa că am abandonat cartea.


The Tangled Tree: A Radical New History of Life de David Quammen e o nonficțiune cu un subiect promițător - genetica și promite că vorbește în profunzime despre gene și cum funcționează acestea. Deși subiectul mă pasionează, nu am putut trece de vocea narativă și de glumițele deloc amuzante din primele pagini - mi-a dat senzația că ascult un curs de la mine de la facultate și poate 1% din profii mei chir vorbeau liber pe subiect și captivant, iar vocea autorului acestui volum nu intră în acel procent.


Leagănul respirației de Herta Muller a fost prima mea întâlnire cu autoarea și chiar am încercat să avansez cu lectura, dar stilul fragmentat m-a plictisit teribil, nu-mi păsa nici măcar un pic de personaje, iar subiectul e departe de a se număra printre preferatele mele. Nu știu dacă voi mai încerca altceva de la autoare. Tind să cred că nu sunt deloc publicul țintă pentru romanele sale.


După Chip străin și Femeia nisipurilor, Harta arsă a fost a treia mea întâlnire cu Kobo Abe - și un mare fiasco. Premisa e super interesantă: un funcționar dispare dar soția lui îl dă dispărut abia după o jumătate de an, iar când un detectiv particular vine la femeie acasă pentru a afla mai multe detalii, lucrurile se complică și detectivul urmează să fie tras într-o adevărată mlaștină a lumii interlope. Totuși, romanul începe cu o cascadă de descrieri inutile - de exemplu, cum arată niște femeie ce traversează strada sau ce culoare au pereții din casa soției. M-a plictisit atât de rău încât am decis să nu mă forțez.

Acestea au fost cărțile primei luni din primăvară. Voi cu ce lecturi v-ați delectat?

duminică, 1 septembrie 2019

Bilanț literar: August 2019

 Salutare și bine v-am regăsit pe blog în prima zi a acestei toamne!
August a fost o lună plină de timp liber, soare, mare și vacanță, mi-am făcut plinul la cărți (trăiască Gaudeamus Litoral!), am avut onoarea să primesc câteva cărți și de la o editură, cu alte cuvinte, am citit mult și variat. 


În acest bilanț literar, mă pot lăuda cu faptul că nu am abandonat nicio lectură în ultima lună și că am citit atât cărți frumoase, cât și volume populare, dar care pe mine m-au dezamăgit. Fiind o lună atât de prolifică din acest punct de vedere, am reușit să scriu și câteva recenzii pe blog, dar urmează să fac și filmulețe noi pentru canalul meu, așa că rămâneți alături pentru a citi/asculta impresiile mele :)


Și-n mintea mea dansam desculță de Olivia Zeitline este o carte pe care am primit-o de la editură, Act și Politon, care s-a adeverit a fi o adevărată lectură de vară: ușoară, nepretențioasă, o carte numai bună de luat pe plajă. Am scris mai multe despre ea aici.


Un gentleman la Moscova de Amor Towles este o carte pe care am început-o în vacanța de Paște și am terminat-o abia acum.


Acțiunea se desfășoară în Moscova secolului trecut, mai exact, într-un singur loc: în hotelul Metropol, unde o Fostă Persoană, Contele Alexandr Rostov, este în arest la domiciliu și observă cum lumea din jurul lui se schimbă drept urmare a venirii bolșevicilor la putere. E o carte ce se citește lent, dar este minunată și abia aștept să vă vorbesc pe canal despre ea.


O viață măruntă de Hanya Yanagihara - cartea populară care m-a dezamăgit total. Relatează povestea a patru prieteni în New york și problemele cu care se confruntă aceștia pe parcursul timpului. Abia i-am dat 2 stele, a fost o lectură menită să te manipuleze emoțional, fără a aduce un aport în lumea lierară în ceea ce privește povestea sau structura personajelor. În plus, m-a băgat în reading slump și eu am terminat-o în primele zile ale lui august. Dacă nu vă este frică de spoilere, am spus cam tot ce m-a deranjat la această carte pe Goodreads.


An Enchantment of Ravens de Margaret Rogerson - a fost volumul care m-a scos din reading slumpul creat de cartea de mai sus. Este o poveste fantasy despre o adolescentă care este un pictor talentat și cei din neamul zânelor apelează la ea pentru a li se face portrete.


 Isobel, protagonista, ajunge să-i facă portretul Prințului Toamnei, Rook și acesta este nemulțumit de rezultat, răpind-o din lumea ei pentru a fi dusă la palat și judecată. Cartea este o poveste simpatică, romantică și nepretențioasă, dar frumos scrisă. Bonus - este un roman de sine-stătător așa că dacă vreți să citiți un fantasy drăguț dar nu aveți chef să vă dedicați trilogiilor, îl recomand.


Decameronul de Giovanni Boccaccio - un clasic pe care l-am citit în cadrul provocării mele 100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă. A fost o carte voluminoasă, pe care nu am citit-o constant. Este o serie de povestiri amuzante, majoritatea erotice, spuse de zece tineri care pe vremea ciumei decid să plece din oraș și să se ascundă la țară, până când trece urgia. În acest timp, se distrează împărtășind diferite ovestiri. Unele mi-au plăcut, altele m-au plictisit, dar per total, a fost o carte interesantă din punct de vedere a efectului acsteia pentru literatura vremii.


Peter Pan de J. M. Barrie - mi s-a făcut dor de o carte pentru copii și pentru că o aveam pe acasta la-ndemână, am lecturat-o. Relatează povestea unui băiat care nu vrea să devină adult și peripețiile acestuia lângă alți copii ca el, aventura pe care o au împreună și lupta pe care o duc cu un pirat răutăcios. Pentru că am văzut animațiile și filmul, cartea nu mi-a oferit nimic nou, dar mi-a plăcut să mă întorc în lumea magică a lui J. M. Barrie.


Acolo unde cântă racii de Delia Owens - cartea preferată citită în august, i-am dat 5 stele și e inclusă în lista mea cu favorite. Explorează copilăria Kyei Clark în mlaștinile din Carolina de Nord, în anii 50 ai secolului trecut și crima care e comisă în aceste mlaștini prin anii 60.


Scriitura este una lirică, plină de sentimente și descrieri minunate ale naturii și a făpturii umane. Am îndrăgit protagonista și m-am atașat de ea, dar nici personajele secundare nu au întârziat să mă încânte. Vă spun mai multe pe canal, voi posta aici linkul când apare recenzia.


Sirena și alte povestiri de Giuseppe Tomasi di Lampedusa. Un volum pe care l-am citit cu drag și am admirat stilul scriitorului. Cele patru povestiri, mai ales Sirena, mi-au încântat câteva după-amiezi leneșe petrecute pe plajă. Recenzia volumului o găsiți aici, pe blog.


Clubul norocoaselor de Amy Tan - povestea a patru tinere din SUA, a căror mame au emigrat din China în secolul trecut, formând un Club al norocoaselor și împărtășind povești și experiențe. Cartea explorează relația mamă-fiică și cât de diferită poate fi aceasta în funcție de împrejurări, perioadă istorică, evenimente personale și nelipsitul conflict dintre generații. A fost o lectură relaxantă, mi-ar fi plăcut să mă implic mai mult în acțiune, dar poveștile se întrerupeau în cel mai interesant moment, din punctul meu de vedere.


Scrisorar de Mihail Șișkin este o altă carte minunată pe care am citit-o în august. Este o serie de scrisori schimbate între Sașa și Volodia, pline de sentiment, dor, dorință, dragoste, singurătate și durere.


Evenimentele din lumea exterioară se răsfrâng asupra lumii interioare a protagoniștilor, iar timpul începe să-și piardă din relevanță o dată ce Sașa și Volodia ajung în anumite etape din viețile lor. Urmează să-i fac o recenzie pe canal.


Chip străin de Kobo Abe - după ce am citit Femeia nisipurilor, m-am gândit să citesc și altceva semnat de autor. Chip străin urmărește confesiunea unui om care își pierde fața și e nevoit să poarte o mască. Acest eveniment are un puternic impact emoțional asupra individului, influențându-i mult viața socială, statutul pe care-l are și atitudinea oamenilor din jur.
Unele pasaje din carte au fost de-a dreptul înfricoșătoare, altele - mai plictisitoare. Per total, mi-a plăcut cartea, dar nu are cum să bată Femeia nisipurilor.
Acestea au fost cărțile pe care le-am citit în august. Mai am câteva pe care le citesc acum, pe care sper să le termin în septembrie care, apropo, va fi o lună plină de începuturi pentru mine, așa că cine știe ce și cât voi reuși să lecturez.
Ce ați citit în această vară? Care cărți v-au impresionat? Ce autori preferați ați descoperit?