Bilanț literar: Martie 2026

 Salutare!

Martie e o lună plină de încercări, an de an, așa că nu știu niciodată cum va fi din punct de vedere literar. Tot ce pot spune e că: am citit. Și de pe lista mea de TBR, și titluri pe care nu le aveam în plan, iar faptul că m-am ținut de acest hobby e suficient.

Dire Bound de Sable Sorensen e cartea lunii martie la clubul Oanei și, dacă nu ar fi fost aleasă, nici că aș fi auzit sau ajuns la acest titlu. Pe scurt, e Fourth Wing dar cu lupi, dar mie mi-a plăcut mult mai mult decât Fourth Wing, și imediat detaliez. Aici, o urmărim pe Meryn, o tânără dintr-o familie unde tatăl e mort, mama e bolnavă, iar sora mai mică are nevoie de o viață ceva mai bună decât cea pe care o are Meryn. Așa că protagonista își câștigă traiul luându-se la bătaie cu inși mai puternici, care au impresia că dacă e femeie, e o pradă ușoră. Totul se schimbă atunci când sora ei mai mică dispare, iar Meryn decide să se înroleze în armată pentru a pleca pe front și pentru a lupta cu regatul vecin, locuit de vampiri - cei care răpesc copii umani pentru a-și prelungi viața. Doar că, fără să știe, Meryn ajunge să participe la Proba Legământului, în urma căruia cei ce reușesc ajung să creeze un legământ cu lupi uriași și să devină luptători de elită a regatului.

Dire Bound e un volum ce cuprinde foarte multe elemente la modă din romantasy-ul actual, cu toate acestea, mi-a plăcut enorm povestea cu o singură excepție. Avem o școală militară, o societate împărțită în două - oamenii de rând, ce plătesc prețul războiului și sunt împotmoliți în sărăcie, și elitele de la palat, ducând un trai luxos și sunt complet deconectați de suferința poporului. Proba Legământului mi-a plăcut foarte mult, cruzimea, crimele și vârsarea de sânge din Dire Bound mi s-au părut și justificate, și naturale în contextul poveștii, au avut sens. Avem și un triunghi amoros - ceea ce pentru mine e mereu un mare minus, și ăsta a fost elementul ce mi-a cam tăiat din elan. Deși este clar că personajul A nu urmează să rămână cu Meryn, au fost mult prea multe scene - explicite - între cei doi, și am avut impresia că sunt acolo doar pentru a bifa smut-ul, fără a crea de fapt o conexiune adevărată între personaje. Construcția tensiunii cu personajul B a fost la înălțime și abia aștept să aflu cu ce se continuă seria. Deși cartea se termină relativ clișeic, am prevăzut multe întorsături de situație și intuiesc ce urmează să se întâmple, vreau să continui povestea pentru că-mi place mult cum sunt construite personajele, dar mai ales, universul în care are loc acțiunea.

Librăria lampagiului de Sophie Austin o urmărește pe Evelyn, o tânără ce descoperă că tatăl ei a pierdut conacul și toată averea lor la jocuri de noroc și e nevoită, împreună cu mama sa, să se mute la o rudă îndepărtată în York. Aici, Evelyn decide să-și ia destinul în propriile mâini și se angajează în secret la o librărie, ceea ce pentru înalta societate din Anglia de la finalul secolului 19 nu e tocmai un lucru bine privit sau măcar obișnuit. Doar că apare o problemă: tânăra nu e singura candidată pentru postul de asistent în librărie și se trezește față-n față cu William, un scriitor tânăr, care ascunde propriile secrete. Librăria lampagiului e un volum ce se parcurge ușor și care ne oferă o fereastră spre societatea englezească victoriană din provincie, urmărind atât personaje din nobilime - cum e Evelyn sau lady Violet, antagonista din volum, cât și personaje cu origini modeste - William, ce a plecat la Londra pentru a-și publica manuscrisul și apoi a revenit în York, prietenul acestuia, Jack, sau Naomi, o tânără spălătoreasă. 

Povestea curge firesc, personajele se comportă potrivit statutului, mi-au plăcut mult de tot mătușa lui Evelyn, Clara, dar și Naomi și Jack, oameni cu sufletul cu adevărat mare. M-a cam sâcâit mama lui Evelyn, dar într-un final a avut sens de ce a luat anumite decizii. Protagoniștii au propria evoluție - credibilă, undeva înduioșătoare, și mi-a plăcut de ei separat. Partea de romance a fost forțată, în opinia mea - nu am simțit deloc atracția între cei doi, doar cuvintele autoarei ce spuneau, nu arătau ce se întâmplă între Evelyn și William. Câteva evenimente au fost caricaturale și asupra mea nu au avut impactul dorit (cred) de către autoare. Per total, Librăria lampagiului e un volum ușor de parcurs, cu o acțiune deloc solicitantă și cu personaje simpatice.

Montana de Alexandru Popescu este povestea unui adult care a copilărit într-un spațiu aproape mitic, rupt de realitate. Mai exact, Ivan Josan, în prezent reporter la un post de televiziune englezesc, a crescut într-un vagon de tren, ca mulți alții, într-un spațiu delimitat de un zid înalt de beton. „Baza” este lumea copilului Ion - cu prietenii de aceeași vârstă, cu adulții ce muncesc la calea ferată, cu realitățile istorice din Benderul din anii 1990, când s-a destrămat un imperiu și „Baza” a devenit doar un element de pe teritoriul Transnistriei, o țară ce nu există pe hartă și care nu este recunoscută de majoritatea mapamondului. Volumul ne poartă atât prin prezent, când adultul trăiește cu urmările evenimentelor din copilărie, cât și prin trecut, cititorul observând o copilărie în vremuri tulburi, dar fericită, pentru Ivan de altă dată.

Mi-a plăcut mult de tot vocea narativă și felul în care este prezentată viața oamenilor din Transnistria, poate pentru că, deși sunt mai tânără decât autorul, am copilărit și eu în această „țară”-fantomă, ce-i drept, fără să trăiesc atrocitățile din războiul din 1992, dar rămășițele acestuia și urmările mi-au afectat familia și, retrospectiv, și pe copiii de vârsta mea. Montana e o imagine amplă a unui loc despre care, dacă nu ai avut ocazia să călătorești într-acolo, nu știi mare lucru, decât faptul că e un teritoriu aflat sub influența și controlul Rusiei. Dar e și un roman despre viața omului muncit, a omului simplu, care se trezește de pe o zi pe alta cu un alt steag fluturând peste oraș, și în această harababură, trebuie cumva să supraviețuiască și să nu-și piardă mințile. Titlul romanului semnat de Alexandru Popescu e de impact și atunci când a avut sens în roman, am apreciat enorm toate etapele ce au dus la punctul în care Montana devine nu un cuvânt, ci o poveste complexă, un punct de cotitură într-un destin.

The Highwayman de Kerrigan Byrne este primul volum din seria Victorian Rebels, fiecare poveste urmărind alt cuplu. Aici o descoperim pe Farrah, o tânără văduvă ce lucrează la Scotland Yard, văzându-și de viața ei și jelind moartea în condiții tragice a singurului om pe care l-a iubit. Când în peisaj apare Dorian Blackwell, un interlop notoriu și un bărbat cu inima neagră, viața lui Farrah se transformă peste noapte. Este răpită și dusă undeva departe, iar Dorian îi aduce la cunoștință faptul că doar un târg încheiat cu el o va salva de la moarte. Dacă acceptă să se căsătorească cu el, Farrah nu doar că va putea dezgropa un secret uriaș, ci-l va putea ajuta pe Dorian să se răzbune pe cei care i-au greșit. Propunerea, oricât de scandaloasă, e totuși singura șansă a femeii la viață...

The Highwayman e un roman previzibil, cu o multitudine de clișee și cu o acțiune pe care am mai întâlnit-o în alte cărți, dar e și genul de comfort read, când vrei să citești o poveste unde personajele suferă, dar o scot la capăt și știi că totul va fi bine. Cu siguranță e un volum perfect între două cărți mai grele sau când vrei să te pierzi într-o poveste de dragoste deloc pretențioasă din Anglia victoriană.

Al patrulea volum din seria Coroanele Nyaxiei de Carissa Broadbent intră direct în pâine. Mi-a plăcut faptul că acțiunea e alertă, că reîntâlnim personaje din primele două cărți, că aflăm lucruri noi despre zei și despre relația dintre aceștia, și că ne apropiem și mai mult de Nyaxia, un personaj pe care autoarea îl dezvăluie câte puțin în fiecare volum. Din păcate, The Fallen and The Kiss of Dusk a avut, pentru mine, aceeași problemă ca și volumul anterior. Pentru început, acțiunea e alertă și ceva mai variată, ca peisaj, decât în primul volum din duologie, dar tot mi s-a părut repetitivă și chiar obositoare de multe ori. Partea de romance... mi-ar fi plăcut o abordare puțin diferită. Am simțit că anumite scene 18+ sunt acolo nu pentru a crea conexiunea dintre protagoniști, ci pentru a bifa că există smut în carte. Sunt în continuare curioasă de universul creat de autoare și abia aștept să văd cu ce se continuă povestea în următoarea duologie din serie.

Champions of the Fox de Kevin Sands este ultima carte din trilogia Hoții din umbră și a fost o carte ce m-a ținut cu sufletul la gură. Aici, aflăm foarte multe lucruri despre zeități, despre legătura dintre acestea și artefactele recuperate de gașcă din volumele anterioare, despre antagoniștii universului, dar și despre trecutul personajelor principale. Fiind al treilea volum din serie, nu pot da prea multe detalii, cert este că personajele se dezvoltă foarte frumos, lucrurile se leagă, iar felul în care gașca pune la cale tot felul de planuri nebunești - și cum le duce la bun sfârșit - e unul tare captivant. E o serie middle grade, dar e potrivită și un public mai în vârstă, nu e deloc puerilă și construcția sistemului magic e complexă.

Wild Thing de Michelle Hercules este a doua carte din seria Blueblood Vampires și aici o urmărește pe Aurora, fiica vrăjitoarei supreme, și pe Saxon, un vampir ce face parte din anturajul lui Luca, prințul din primul volum. Aurora și Saxon se trezesc într-o situație complicată: după o seară petrecută împreună, descoperă că sunt sortiți unul altuia, iar asta e ceva tabu penru societatea din care fac parte. O vrăjitoare nu are ce căuta cu un vampir, iar situația devine și mai neplăcută atunci când ies la iveală niște secrete legate de primii vampiri și de niște artefacte ale vrăjitoarelor. Volumul urmărește și povestea de dragoste dintre protagoniști, și povestea generală a universului creat de autoare. Se citește ușor și rapid, se întâmplă lucruri, dar chiar dacă sunt întunecate și amenință omenirea (vampirimea, vrăjitorimea, etc.), știi că totul va fi bine. Aș fi preferat ceva mai puține scene 18+, uneori simțeam că tergiversează acțiunea și nu aduceau nimic nou relației dintre protagoniști, dar ăsta s-ar putea să fie doar un aspect ce ține de gusturile mele.

Forgotten Heir de Michelle Hercules este al treilea volum din seria Blueblood Vampires și aici o urmărim pe Miranda, sora mai mică a Aurorei, și pe Rikkon, fratele mai mare a lui Vivi, protagonista din primul volum. Rikkon se adeverește a fi cineva diferit față de cum îl cunoaștem în primul volum (e spoiler, așa că nu zic mai multe), și în acest volum urmărim povestea și parcursul lui. Partea de dezvoltare a universului, de descoperire a intrigilor, a motivelor din spatele războaielor ce au loc între specii, a fost punctul forte a cărții. Pe partea de romance, pentru mine a fost cea mai slabă carte de până acum din serie. Miranda e o protagonistă foarte simpatică, e bine conturată, e matură pentru vârsta ei, și pare în general o persoană plăcută. Rikkon e altă poveste. Conjunctura e de așa natură, încât Rikkon deseori se află în situații în care el e cel aflat în dezavantaj, dar îl auzim toată cartea spunându-i Mirandei „te voi proteja/te voi salva/voi avea grijă de tine”, și doar din cum e situația lui în momentul respectiv e clar pentru toată lumea că nu are cum să se țină de cuvânt. Tipul ăsta de replică e repetitiv și la un moment dat mă întrebam ce vede Miranda în Rikkon. Ce am apreciat totuși e cât de treptat evoluează lucrurile dintre cei doi, că nu avem parte de nșpe scene mature care să fie acolo doar pentru a fi. În continuare sunt intrigată de povestea principală; nu mă interesează în mod special cuplul ce urmează să fie protagoniști în volumul următor, dar voi continua seria.

Premiul pentru cea mai frustrantă lectură din această lună merge spre A Steeping of Blood de Hafsah Faizal, a doua carte din duologia Sânge și ceai. Povestea a început atât de promițător, dar pe parcurs am simțit deseori nevoia să iau o pauză, să oftez și să clatin din cap. Să încep cu punctele forte - autoarea conturează foarte visceral ideea de colonizator, de stat ce acaparează alte state, ce ia cu forța resurse și nenorocește milioane de oameni. Rasismul și ura față de „cei care nu sunt ca noi” sunt și ele bine conturate. Construcția lui Jin și felul în care acesta face pace cu noua sa identitate, parcursul lui Flick, și felul în care se dezvoltă relația între ei mi s-a părut sensibil, plin de duioșie și de completare reciprocă. Cam aici, din păcate, se termină punctele pozitive, pentru mine.

Ce nu mi-a plăcut: voi începe cu Arthie și relațiile ei romantice. Fără să dau prea multe spoilere, în primul volum se construiește tensiunea între protagonistă și personajul A, e foarte volatil totul, există atracție, există neîncredere, există ură, există de detoate. Ca în volumul doi, protagonista brusc, în opinia mea, să se deconecteze de tot ce s-a întâmplat cu personajul A și să construiască ceva cu personajul B - care e și acesta prezent în primul volum, dar e conturat ca un personaj relevant pentru poveste, nu pentru protagonistă. Din acest motiv, nu am simțit chimia dintre Arthie și personajul B, deși autoarea tot a inclus scene (intime, dar nu 18+).

Nu mi-a plăcut felul în care e construit antagonistul și mare dezvăluire de la final, multe lucruri păreau să fie acolo doar pentru a ocupa pagini. Mai e un personaj relevant, important chiar, din primul volum, pe care îl reîntâlnim pe la 80% în poveste și tot ce face e să alerge de colo-colo, s-a simțit de parcă autoarea ar fi uitat de el complet și când l-a readus în poveste, era doar de fundal. Mai e un moment: autoarea a decis să introducă o scenă șocantă, unde un personaj trebuie să ia o decizie ce schimbă totul, și motivația de ce personajul procedează în așa fel a fost una seacă, lipsită de sens, pentru că scena ar fi putut fi de impact și fără ca personajul respectiv să participe în modul în care a făcut-o. Bucata respectivă din poveste mi s-a părut că e acolo doar pentru a șoca și de a aduce un strop de dramă, dar pe mine una doar m-a iritat. 

În concluzie, am fost dezamăgită de poveste și de cum s-a terminat. Nu cred că voi mai citi altceva semnat de autoare, cu toate că mi-au plăcut primele trei cărți semnate de ea.

Luna asta nu s-a lăsat fără cărți abandonate. Spiritul slujitor de Leigh Bardugo ar fi trebuit, în teorie, să fie exact pe gustul meu: realism magic, o premisă intrigantă, o protagonistă interesantă. Dar am tras de mine câteva capitole până să decid că nu are sens. Luzia mi s-a părut foarte apatică, iar stilul autoarei greoi - nu în sensul de complex, ci plictisitor rău. E prima mea întâlnire cu Leigh Bardugo și cred că și ultima, pur și simplu nu e pe gustul meu.

You Killed Me First e un thriller semnat de John Marrs, carte aleasă pentru luna aprilie la bookclubul la care particip. Recunosc că nu am început romanul cu așteptări - eu și thrillerele în general nu ne înțelegem, asta pentru că eu sunt genul de cititor ce trebuie să empatizeze măcar cu un personaj pentru a fi investit în poveste. Aici urmărim două femei, vecine, fiecare cu problemele și secretele sale, cum fac cunoștință cu o a treia femeie, ce se mută în cartier. Am parcurs cam o treime de carte înainte să mă opresc. Niciuna dintre cele trei nu e o persoană bună, nu am putut empatiza cu niciuna, iar acțiunea mi s-a părut foarte lentă și simțeam că povestea stagnează doar de dragul de a fi lungită.

Acestea au fost lecturile lui martie pentru mine. Voi ce ați mai citit?

Bilanț literar: Martie 2025

 Salutare!

E prima lună din primăvară și celebrăm femeia, așa că am decis, pe cât se poate, să citesc doar cărți semnate de femei - cărți din lista mea de lecturi, ca să mai scurtez din TBR :) Să vedem cum a decurs luna și ce am mai citit:

Mireasă de sacrificiu de Ioana Mihaela Curaleț o urmărește pe Joanne Bright, o tânără din provincie, care provine dintr-o familie bună, dar e trecută de douăzeci de ani, deloc mondenă, și chiar foarte ciudată, ceea ce o face indezirabilă pentru nobilii aflați în căutarea unei soții. Ajunsă în Londra, tânăra îl cunoaște pe lordul Wiliem Drake - un burlac convins, tânăr, chipeș, bogat, și extrem de îngâmfat. Soarta îi aduce pe cei doi în fața altarului,dar fericirea conjugală, despre care se vorbește în cărți, întârzie să apară. Și, ca lucrurile să fie și mai interesante, o serie de crime odioase zguduie orașul - suficient cât să-i facă pe anumiți indivizi să sape după răspunsuri.

Romanul e un historical romance, cu o tentă macabră, marca Ioana Mihaela Curaleț, o autoare pe care am mai citit-o și care are o predilecție pentru abordarea laturii întunecate a sufletului uman. Mi-a plăcut felul în care îmbină sentimentele frumoase, naive și curate, pe care le nutresc anumite personaje, cu răutatea ce clocotește în altele. Povestea de dragoste a urmat rețeta clasică pentru un historical romance cu trope-uri precum forced mariage și enemies to lovers, iar elementele de thriller au oferit o notă sumbră.

Pe cine iubești mai mult? de Mihaela Buruiană este un volum ce mi-a trezit multe emoții și am trecut prin foarte multe stări, citind frânturi din poveștile unor personaje atât de variate, dar pe care le leagă o dorință comună: de a iubi și de a fi iubite. Câteva povestiri mi-au plăcut în mod special, dar nu pentru că ar fi vesele și optimiste, ci pentru că, în spatele cuvintelor personajelor, se vede clar că există traume. Unele personaje sunt conștiente de asta și încearcă să se vindece, dar altele rămân ancorate în trecut sau pur și simplu nu își dau seama că au nevoie de iubire. 

Deși fiecare povestire abordează un eveniment marcant din viața personajului, pe fundal e conturată societatea în toate culorile sale, cu bune și cu rele, cu lipsuri și cu prejudecăți. De foarte multe ori personajele se întrebă - sau țin cont - de ce va spune gura lumii, iar acest lucru este definitoriu pentru deciziile pe care le vor lua.

Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane. Boieroaice din Moldova și Țara Românească în veacurile XVI-XIX de Constantin Gane a fost o adevărată delectare. Un volum atât de bine și minuțios documentat, este mai mult decât evident câtă muncă a depus autorul pentru a găsi fărâmele de informație despre femeile, ceva mai celebre sau mai puțin, din secolele XVI-XIX. Scrisori, note de plată, procese verbale din sala de judecată - acestea sunt actele pe baza cărora autorul construiește potretul unei femei sau a alteia, restabilește cronologia vieții acesteia, dar aruncă lumină și asupra felului în care era văzută și percepută de nobilimea din perioada respectivă. O carte de non-ficțiune pe care o recomand unui cititor dornic să afle cum era văzută, tratată și apreciată femeia de către o societate demult apusă.

Stealer of Souls de Diana Wynne Jones este o povestire inclusă în volumul Mixed Magics, ultimul din seria The Worlds of Chrestomanci, dar eu nu știam lucrul ăsta (că m-am luat după Goodreads), așa că l-am citit separat. Seria am început-o acum mult timp și am avut o reținere - dacă nu-mi voi aminti în detaliu ce se întâmplă? Dar nu a fost cazul, pentru că în această povestire acțiunea se axează pe două personaje sencundare. Ucenicul lui Chrestomanci se trezește că la castel mai este adus un băiețel și ucenicul trebuie să aibă grijă de acesta, iar la un moment dat, cei doi se trezesc față-n față cu un individ ciudat și... își uită numele. Povestirea e scurtă, dar aventuroasă și mi-a plăcut foarte mult - seria în sine e perfectă pentru micul cititor, dar și un adult iubitor de fantasy va regăsi în universul Chrestomanci magia de altă dată.

Mixed Magics. Four Tales of Chrestomanci de Diana Wynne Jones este ultima carte din serie - dar nu e musai să fie citită, pentru că povestirile nu îl au pe Chrestomanci drept personaj principal. Mi-au plăcut toate, dar în special cea unde un magician delicvent, pentru a scăpa de poliție, face o tranzacție dubioasă și ajunge într-o altă lume, într-un univers paralel, unde fură o mașină. Doar că o fură împreună cu o fetiță și cu dulăul acesteia, magia nu-l ascultă așa cum ar trebui, iar evenimentele care se perindă au fost foarte amuzante. Clar e un volum ce merită citit, autoarea are un stil cald, apropiat de sufletul unui copil - sau a unui adult care vrea să se întoarcă în acea perioadă a vieții, măcar pentru o clipă :)

Uimitoarea culoare de după de Emily X.R. Pan e o carte în care o adolescentă trebuie să facă față unei tragedii: mama ei se sinucide, și fata este devastată.

Romanul are elemente de realism magic și aduce la cunoștința cititorului tradiții și credințe taiwaneze în ceea ce privește sufletele morților, ceea ce întregește imaginea de ansamblu a suferinței prin care trece protagonista.

Romanul semnat de Aglaja Veteranyi conturează atât dinamica din cadrul unei familii ce trebuie să-și ia adio de la un membru, cât și greutățile prin care trec personajele în perioada regimului comunist. Vedem trecutul prin ochii protagonistei, care-și amintește momentele-cheie legate de mătușa ei din copilăria sa. În amintiri se strecoară detalii care sunt irelevante pentru un copil, dar care subliniază realitatea adulților de atunci și deciziile dificile pe care au trebuit să le ia.

Raftul cu ultimele suflări e un roman amplu, chiar dacă e scurt. Autoarea reușește să transmită foarte multe stări ale personajelor în cuvinte puține și să construiască scene marcante, ce subliniază felul în care o familie procesează o pierdere în intimitatea propriului cămin. Vă recomand volumul dacă subiectele precum moartea, doliul și relațiile complicate din inima unei familii vă stârnesc interesul.

Scrisoare către tata de Franz Kafka este un volum scurt, dar plin de emoție, ce oferă cititorului ocazia să afle lucruri despre Kafka omul, nu scriitorul. Scrisoarea, adresată tatei, și care nu a ajuns niciodată la destinație, e plină de amărăciune și recunoștință, reproșuri și speranță, ilustrând dinamica din cadrul relației autorului cu tatăl său, cel puțin, cum o vede și percepe Franz Kafka. Mi-a plăcut să descopăr omul din spatele cărților, gândurile acestuia, dar și copilul ce se ascunde în adult, băiatul de altă dată, ce și-a dorit aprobarea părintelui său și nu în ultimul rând, să fie iubit și acceptat așa cum e.

Flowers for the Devil de Vlad Kahany este un romance unde acțiunea se petrece în 1851, în Londra, și o avem în prim-plan pe contesa Alina Bronskaya, văduvă la doar 22 de ani. După ce soțul ei este ucis în Rusia, tânăra, împreună cu părinții ei, fuge în Anglia, unde Alina se dedă muncii de cercetare și face voluntariat într-un spital din cartierele sărace. Într-o noapte, este atacată de un individ și, crezând că până aici i-a fost, Alina se întâlnește cu o legendă: cu Harlan Krow, care o salvează. 

Un bărbat misterios, chipul căruia nu-i este cunoscut lumii, Harlan îi pedepsește pe cei care-i neîndreptățesc pe săraci și neputincioși, indiferent de rangul social al agresorului. Această întâlnire între o contesă fugară și un erou, pentru unii, și criminal, pentru alții, se transformă în ceva mai mult.  E un volum romance, dar dezbate și teme relevante și pentru ziua de azi: inegalitatea de clasă, sărăcia, puterea banului, relevanța aparențelor, nedpretatea socială și juridică.

Prăvălia de vrăji de Sarah Beth Durst este un cozy fantasy, unde o urmărim pe Kiela, o bibliotecară retrasă și timidă, care se simte cel mai bine când e înconjurată de cărți. După o lovitură de stat, tânăra trebuie să fugă din capitală, biblioteca e incendiată, și Kiela reușește să salveze câteva cărți. 

Împreună cu asistentul ei, Caz, o plantă-păianjen vrăjită, femeia ajunge pe o insulă îndepărtată, unde s-a născut și unde a crescut, dar de pe care a plecat încă în copilărie. Dornică să ducă un trai liniștit, doar ea și cărțile ei, Kiela ajunge să socializeze cu localnicii și de aici încep peripețiile ei.

Din păcate, am abandonat Beneath the Haunting Sea de Joanna Ruth Meyer. E un fantasy care a început promițător pentru mine - și ca premisă, și ca stil de scriere. Am citit și alte cărți semnate de autoare, dar în acest volum nu m-am putut conecta cu povestea. Protagonista află că e fiica împăratului, după ce o viață întreagă a crezut că e o nobilă de rang mijlociu. Când regele decide să o facă moștenitoarea sa, are loc o lovitură de stat, iar protagonista este exilată pe o insulă aflată la marginea imperiului, unde descoperă cu stupoare că trebuie să se logodească cu fiul unui baron, ce o primește în casa lui. Încercând să se acomodeze cu noua ei viață, tânăra începe să descopere lucruri noi despre poveștile vechi despre zei, și, deși ea nu crede deloc în puteri supranaturale, evenimentele ce au loc încep să-i schimbe percepția.

Mi-a plăcut partea cu mitologia, cu zeii și evenimentele ce au modelat lumea în care are loc acțiunea, dar nu am reușit să mă conectez cu personajul principal. Mi s-a părut lipsită de personalitate, cu un comportament demn de o fată simplă de la țară, nu o nobilă, iar atunci când în scenă a apărut triunghiul amoros, complet irelevant pentru povestea principală, am decis să închei lectura. Cu părere de rău, pentru că mi-am dorit să-mi placă această carte, prima dintr-o duologie.

Acestea au fost cărțile lunii martie. Cum a arătat, în materie de cărți, prima lună a primăverii pentru voi?

Bilanț literar: Martie 2024

Salutare!

Martie a fost o lună surprinzător de prolifică - nu mă așteptam să citesc atât de mult și atât de variat. Desigur, am avut câteva volume stufoase începute în februarie și terminate luna asta, dar un bilanț e un bilanț :)

Cosmos de Carl Sagan a fost o lectură absolut fascinantă - deși unele pasaje m-au plictisit, per total volumul e plin doldora de informații privind modul în care omul a perceput cosmosul. De la teoriile din antichitate până la tehnologia secolului XX, autorul aduce în atenția cititorului, succint, o multitudine de informații despre univers ce s-au păstrat din trecut, dar prezintă și în detaliu pașii pe care i-a întreprins omul secolului trecut pentru a ajunge dincolo de stele. Cartea asta te face să vezi dintr-o altă perspectivă viața umană - nimicnicia acesteia - și cât de irelevantă e, de fapt, planeta noastră la nivel de univers.

Toate regretele lui Clover de Mikki Brammer e un volum ce portretizează viața interioară a unui om singuratic, adâncit în trecut, incapabil să se dezlipească de conceptul morții, lipsit de dorința de a ieși din zona de confort. Volumul este foarte frumos scris, cu o multitudine de povești de viață și personaje inedite, pasaje ce îndeamnă la introspecție și pun accent pe relația omului cu timpul.

Mi s-a părut interesant cum protagonista are trei caiete în care notează regretele, sfaturile și confesiunile muribunzilor și recitește aceste pagini, oferind acces cititorului spre lumea interioară a unor oameni aparent banali, care au dus o viață aparent împlinită, dar abia pe patul de moarte au scos la iveală cele mai adânc ascunse regrete sau confesiuni.

Busola către Nova Scotia de Agape F.H. este primul volum din duologia Clepsidra Cormoranului și urmărește echipajul unei nave-fantomă, Cormoranul Albinos, o navă condusă de un căpitan dement și de o mână de mateloți care mai de care. Mi-a plăcut foarte mult partea de dialog și interacțiunile dintre membrii echipajului, povestea și direcția în care o ia aceasta. Urmează să spun mai multe într-o recenzie separată.

Marile legende medievale repovestite de Francesc Mirrales și ilustrate de Adria Fruitos are menirea să trezească apetitul pentru poveştile din Evul Mediu. În acest volum, sunt relatate foarte simplist legende precum cea a Cavalerului Verde, povestea lui Romeo şi a Juliettei sau Cântecul Nibelungilor, invitând micul cititor să le exploreze mai mult odată ce va creşte. Ilustrațiile completează textele într-o formă plăcută.

The Hidden Life of Trees. What They Feel, How They Communicate de Peter Wohlleben e un volum surprinzător de interesant - la prima vedere, ce poveste poate spune un copac? Ei bine, am aflat o multitudine de lucruri despre aceste entități - nu le mai pot spune altfel - despre cât de lungă și lentă le este viața, dar cât de interesantă dincolo de percepția omului despre timp. Copacii sunt un element vital în existența acestei planete și cu siguranță vă recomand volumul dacă sunteți pasionat de drumeții, păduri, floră.

Loveboat Reunion de Abigail Hing Wen este al doilea volum din trilogia Loveboat, Taipei, dar se axează pe două personaje ce au fost secundare în primul volum: Sophie și Xavier. 

Surprinzător, deși ambele personaje nu s-au nimerit printre preferatele mele în Loveboat, Taipei, aici mi-au plăcut foarte mult - au avut o evoluție frumoasă și ambii au oferit o imagine amplă asupra felului în care un adolescent încearcă să descopere cine este de fapt și ce-și dorește de la viitor, ce-l definește și ce-l face să lupte pentru visele sale.

Outlining Your Novel Workbook: Step-by-Step Exercises for Planning Your Best Book de K.M. Weiland e un volum scurt, potrivit pentru scriitorii ce lucrează cu foarte multe (enorm de multe) fișe detaliate privind personajele, povestea, atmosfera, decorul, etc., etc. Ideal ar fi fost să citesc volumașul ăsta după prima carte - ăsta e „caietul cu teme”, dar curiozitatea mea nu era atât de mare privind subiectul încât să-l aprofundez. Voi reveni la această carte la următorul meu proiect, când voi putea lucra în ritmul meu la scris, dar cert e că nu voi aplica absolut toți pașii - mi se par atât de mulți, încât fură și din timp, și din creativitate, din modul în care îmi las mintea să zboare atunci când scriu.

Acum ceva timp am citit primul volum din tetralogia/cvartetul Small Spaces de Katherine Arden și am zis că am de gând să termin seria, se pare că în martie a fost momentul. În Dead Voices, Ollie, Coco și Brian ajung într-o stațiune de ski, unde brusc se întrerupe curentul, animalele împăiate par să se miște în diferite locuri, iar Ollie și Coco văd în vis o fetiță ce-și caută oasele. Află că pensiunea la care se cazează a fost cândva un orfelinat, iar odată ce acesta s-a închis, un adevăr sumbru a ieșit la suprafață.

Tare mult mi-a plăcut acest volum - la fel de mult ca primul, pentru că are de toate: suspans, mister, evenimente ce te fac să fii prins în poveste și să vrei să rămâi acolo. Katherine Arden are un stil minunat de a scrie și, deși volumul e middle grade, pe mine m-a înfricoșat destul de mult pe alocuri. Vi-l recomand dacă vă plac poveștile cu fantome.

Nu m-am putut abține și imediat ce am terminat Dead Voices am trecut la Dark Waters. În acest volum, cei trei protagoniști, Ollie, Coco și Brian, cărora li se alătură și Phil, un coleg de clasă, ajung cu barca pe un lac, iar după ce se lasă o ceață densă și un monstru mitic le atacă ambarcațiunea, eșuează pe o insulă despre care nimeni nu a auzit vreodată. Aici descoperă că The Smiling Man, antagonistul din universul creat de Katherine Arden, le pregătește un nou joc mortal. Dark Waters mi-a plăcut mai puțin decât volumele anterioare - parcă i-a lipsit ceva, mi-a displăcut modul în care s-a comportat un personaj, deloc caracteristic portretului conturat în primele două cărți. 

Am citit și o povestire foarte scurtă de E. A. Poe, Berenice, care sunt absolut sigură că „a făcut ravagii” la vremea ei - premisa e sumbră și înfricoșătoare, mi-ar fi plăcut ca subiectul - moartea unei logodnice și posibila nebunie ce coboară asupra protagonistului - să fie explorat ceva mai amplu, în mai multe pagini.

Six Characters in Search of an Author de Luigi Pirandello e o piesă de teatru pe care am ales să o citesc pentru că nu am mai lecturat un scenariu cred că de pe vremea când eram la facultate și era timpul să remediez acest aspect. Mi-a plăcut latura de absurditate și drama prin care trec cele șase personaje, în frunte cu actorii, punându-se accent pe drama omului contemporan.

Ultimul volum din cvartetul semnat de Katherine Arden, Empty Smiles, mi-a plăcut cel mai puțin. De data aceasta, protagoniștii nimeresc la un bâlci, unde trebuie să dezlege o ghicitoare care ar putea să-i reunească și să salveze și lumea pe care o iubesc așa mult. Din păcate, multe lucruri mi s-au părut grăbite, deși ideea era foarte faină, scenele s-au perindat cu rapiditate acolo unde mi-ar fi plăcut ca autoarea să insiste, iar finalul nu a fost satisfăcător. Probabil că felul în care s-a terminat cvartetul e mai mult decât potrivit pentru publicul țintă, e totuși o serie middle grade, cert este că-mi place cum scrie Arden și clar voi citi și ultima ei carte apărută.

Din păcate, nu s-a putut fără lecturi abandonate - de o parte dintre ele chiar îmi pare rău, pentru că premisa suna extraordinar de bine. Am propus A Thousand Steps into Night de Traci Chee la un club de carte și sincer mă bucur că nu a ieșit la cartea lunii. Premisa e faină - o fată simplă e blestemată de un duh rău și trebuie să găsească o metodă de a scăpa de blestem. Am tras de mine să-mi placă, dar execuția a șchiopătat rău. Protagonista e o smiorcăită care face greșeli încontinuu și ia decizii pripite și după o dă pe „trăiesc într-o lume a bărbaților, sunt privită/trată diferit doar pentru că sunt femeie, bla bla bla”. Sunt foarte multe elemente din folclorul chinezesc (?), dar sunt aruncate în fața cititorului și acțiunea e repetitivă, iar scriitura e foarte simplistă, dacă nu ar fi câteva trigger warnings, ai zice că e o carte middle grade. Nu am putut să trec peste aceste aspecte, așa că am abandonat cartea.

The Tangled Tree: A Radical New History of Life de David Quammen e o nonficțiune cu un subiect promițător - genetica și promite că vorbește în profunzime despre gene și cum funcționează acestea. Deși subiectul mă pasionează, nu am putut trece de vocea narativă și de glumițele deloc amuzante din primele pagini - mi-a dat senzația că ascult un curs de la mine de la facultate și poate 1% din profii mei chir vorbeau liber pe subiect și captivant, iar vocea autorului acestui volum nu intră în acel procent.

Leagănul respirației de Herta Muller a fost prima mea întâlnire cu autoarea și chiar am încercat să avansez cu lectura, dar stilul fragmentat m-a plictisit teribil, nu-mi păsa nici măcar un pic de personaje, iar subiectul e departe de a se număra printre preferatele mele. Nu știu dacă voi mai încerca altceva de la autoare. Tind să cred că nu sunt deloc publicul țintă pentru romanele sale.

După Chip străin și Femeia nisipurilor, Harta arsă a fost a treia mea întâlnire cu Kobo Abe - și un mare fiasco. Premisa e super interesantă: un funcționar dispare dar soția lui îl dă dispărut abia după o jumătate de an, iar când un detectiv particular vine la femeie acasă pentru a afla mai multe detalii, lucrurile se complică și detectivul urmează să fie tras într-o adevărată mlaștină a lumii interlope. Totuși, romanul începe cu o cascadă de descrieri inutile - de exemplu, cum arată niște femeie ce traversează strada sau ce culoare au pereții din casa soției. M-a plictisit atât de rău încât am decis să nu mă forțez.

Acestea au fost cărțile primei luni din primăvară. Voi cu ce lecturi v-ați delectat?

Bilanț literar: Martie 2023

Salutare!

Mi-am propus să mai citesc și din cărțile fizice pe care le aveam în bibliotecă, așa că în luna martie m-am axat mai mult pe aceste titluri. 

Despre dragoste și umbră este a treia carte semnată de Isabel Allende pe care o citesc.

Stilul ei este unul plăcut mie, pentru că, deși cărțile semnate de Allende nu merg citite într-o zi, lentoarea din poveste, dar și amalgamul de emoții pe care le trezește autoarea, sunt binevenite.

Logodnicii iernii de Christelle Dabos m-a impresionat prin felul în care autoarea abordează genul YA. Protagoniștii sunt bine gândiți și, deși nu i-am iubit din prima, am ajuns să fiu foarte implicată în tot ceea ce li se întâmplă. Abia aștept să citesc continuarea.

Petale senzuale. Muugri de Eros, antologie semnată de autorii editurii Petale Scrise, este un volum mai mult decât potrivit dacă vreți să vă dedați unor povestiri pline de patimă, flăcări, dorințe și așteptări îndeplinite.

Nu s-a lăsat și fără abandonate. Aveam The Princess Bride de William Goldman pe listă de foarte mult timp, dar când am ajuns la carte, am rămas profund dezamăgită. Este scrisă într-un stil care te face să te întrebi dacă autorul are pic de respect pentru cititorii săi, multă ironie la adresa genului fantasy, ya și romance, dar și nu de puține ori comentarii care nu-și au deloc rostul. Povestea în sine este plată, lipsită de personaje pentru care să ții pumnii și să speri că vor reuși în viață. Cu alte cuvinte, și printre clasici există cărți slabe.

Apă proaspătă pentru flori de Valerie Perrin a fost un roman mai puțin obișnuit pentru mine - subiectul dezbătut e unul mai mult cinematografic, tragi-comic. Cu toate acestea, am apreciat felul în care protagonista s-a deplasat prin viață și cum a făcut din trecut un scut și nu o armă.

Povestea fără sfârșit de Michael Ende e genul de clasic pe care trebuie să-l citești la vremea sa. Deși per total mi-a plăcut, au fost prea multe momente când mă plictiseam și mi-a lipsit mult punctul culminant - care efectiv nu a existat. Romanul este mai mult despre călătorie decât despre destinație.

Instant Karma de Marissa Meyer e un YA simpatic, ce a început cu o notă discordantă pentru mine - mi-a fost antipatică protagonista, dar pe parcurs aceasta a crescut și s-a maturizat, devenind cea mai bună versiune a sa.

Secera de Neal Shusterman o aveam pe listă de ani buni, probabil de când a apărut, dar am rămas dezamăgită. Ideea sună bine - o societate utopică, unde nu există presiune socială, sărăcie sau moarte, unde un grup ales de oameni trebuie să fie Seceri - cei ce decid cine și când moare. Dar am citit câteva capitole și acțiunea nu m-a prins. Nu am putut forma vreo legătură cu personajele și nici nu am putut aștepta până când apare prima piatră subacvatică în lumea aceasta perfectă.

O altă lectură abandonată din această lună a fost The Queen`s Poisoner de Jeff Wheeler - din nou, o serie pe care o aveam pe listă de ceva timp. Dar nu am fost deloc cucerită nici de stilul scriiturii, nici de personaje, așa că am decis să nu forțez nota.

O altă carte abandonată și din fericire ultima pe martie a fost Iubiri paralele de Cella Serghi - m-a plictisit din primele pagini și felul în care se sărea de la o idee la alta nu m-a încântat.

The Girl Who Fell Beneath the Sea de Axie Oh a fost o lectură pe care am început-o fără așteptări și am rămas cucerită de poveste, dând gata romanul în două zile. Mi-a plăcut mult de tot inserția elementelor mitologice, protagonista și scriitura cinematografică.

Uniforme însângerate de Cătălin Dumitrescu urmărește soarta personajelor din Fiul dușmanului, la aproape douăzeci de ani după evenimentele în care au fost implicați Ovidiu Dumbravă și maiorul Cândea. Am scris mai multe despre volum aici.

Amintirea palidă a munților de Kazuo Ishiguro este volumul de debut al autorului, portretizând viața unei femei japoneze, care emigrează în Anglia în perioada postbelică. Deși aparent viața ei e lipsită de evenimente marcante, pe parcursul romanului cititorul află că, oricât de banală ar fi existența unui om, mereu există o perioadă plină de incertitudine și de evenimente ce-i marchează viața pentru totdeauna.

Aceasta a fost luna martie pentru mine. Voi ce ați mai citit?

Bilanț literar: Martie 2022

Salutare și o primăvară frumoasă, liniștită și minunată vă doresc!

În prima lună a primăverii mi-am propus să citesc exclusiv autori români contemporani, așa că am pus pe pauză tot ce aveam început și am purces la treabă.

Ecoul iubirii de Eliana Popa a fost prima carte abandonată pe luna martie. Stilul autoarei de a scrie este unul melancolic și romantic și cred că mi-ar fi plăcut foarte mult să citesc cartea asta în liceu. Însă nu am reușit să rezonez nici cu Ioana, pe care nu am deslușit-o după 50+ pagini, nici cu Alex, care e un personaj definit de faptul că e periculos și că se îndrăgostește iremediabil de o puștoaică. Nu am înțeles care sunt vârstele lor atunci când sunt prezentați în narațiune, ea dă simulări pentru Bac, dar nu știu dacă e în clasa a 10-a, a 11-a sau a 12-a, iar el are permis de conducere și nu pare, la prima vedere, să aibă doar 18 ani și diferența asta de vârstă + felul în care se întâlnesc nu sunt punctele narative care-mi plac personal în cărți sau filme. Relația celor doi începe undeva în afara cărții și asta mi-a tăiat din avânt, pentru că pe o pagină sunt doi străini și pe pagina următoare sunt deja extraordinar de interesați unul de celălalt. Nu a fost credibil pentru mine. 

Toate păcatele noastre de Mihail Victus este un roman ce te ține în priză. Deși nu există foarte multă acțiune, introspecția este principalul atribut ce împinge povestea, iar felul în care autorul reușește să portretizeze personajele sale, de altfel, complexe, este unul interesant și fascinant deopotrivă.

Traumele prin care trec Irina și Horia, crescând, definesc esența lor și principiile lor de viață, fiecare dintre cei doi frați analizând diferit trecutul și stabilind limite privind relațiile lor cu alți oameni. Mi-a plăcut mult povestea relatată de Irina, dar și seria de întrebări ce apar pe parcurs, întrebări ce o macină și care o fac să chibzuiască, pe alocuri, dacă încrederea ei în Horia este una bazată pe rațiune sau doar pe atașamentul ei de soră.

Ab Aeterno de Adrian Păsărin este o carte pe care am văzut-o ca pe o repovestire a mitului Adam și Eva, cu Șarpele, de data acasta sub chip uman, intrând în viața lor. Aici însă se termină asemănarea cu povestea biblică. Tare bizară a fost cartea asta, cu o poveste ce pare să urmărească mai multe teme, fără a se axa pe una singură, ceea ce i-a oferit un aer uşor împrăştiat. Mi-au plăcut imaginile vizuale - natura, transformarea, viziunea personajelor. Ilustrațiile din cadrul volumului sunt reprezentative şi plăcute.

Stilul de scriere a fost cam greoi pentru mine, iar o parte din poveste mi s-a părut opțională. Cu toate acestea, Ab Aeterno pare a fi genul de carte potrivită cititorilor cărora le plac textele unde accentul se pune pe descriere şi introspecție, nu pe acțiune. 

Petale scrise. Povestiri cu final neașteptat este un volum ce însumează povesitri de la autorii editurii Petale scrise, iar printre aceștia mă număr și eu :) O antologie este mereu o idee bună atunci când vrei să vezi dacă îți place stilul unui autor pe care vrei sã citeşti, dar şi o cale de a descoperi voci noi pentru tine. Povestiri cu final neaşteptat conține povestiri din toate genurile, de la romance la thriller, ficțiune contemporană la fantasy, ai de unde alege. Unele mi-au plăcut, altele mai puțin, cert este că m-am distrat lecturând această carte.

Mi-a plăcut mult stilul romanului și limbajul folosit, autentic și liric, prezentând evenimentele așa cum sunt văzute de o femeie din popor, care nu are o educație în adevăratul sens al cuvântului, însă are parte de o intuiție foarte bună și o cunoaștere nativă a lumii și a regulilor acesteia. Felul simplu al Vitoriei de a fi, de a acționa fără ocolișuri și de a căuta, până în pânzele albe, adevărul, iar mai apoi asigurarea că pedeapsa celor vinovați se va înfăptui, sunt acele elemente care o fac pe Vitoria Lipan un personaj pe care-l admir foarte mult.

În romanul lui Sadoveanu, tradiția este literă de lege, iar personajele se ghidează după reguli străvechi și resping tot ce înseamnă modern - Vitoria Lipan își scuipă în sân când aude despre căi ferate și trenuri, iar atunci când e nevoită să vorbească la telefon, simte că face un mare păcat. În schimb fiul ei, Gheorghiță, deși respectă datinile din familie și nu iese din vorba părinților, este deschis spre schimbare, accentuând prezența, deși nu foarte pregnantă în roman, a temei de conflict dintre generații.

 La vârsta de 105 ani, domnul Ștefan se stinge din viață, lăsând în urmă două fiice, Romina și Sanda. Două firi total opuse, cele două trebuie să își pună în ordine lucrurile și mai ales, gândurile, apropiindu-se și ele de finalul călătoriei. Nimeni nu s-a așteptat ca tatăl lor să trăiască atât, iar o viață îndelungată, plină de povești, le pune pe cele două surori în ipostaza de a-și revedea propriile vieți și realizări de-a lungul timpului.

Orfanele de Alex Constantin Manea este un roman care cuprinde o bună parte din istoria României din secolul trecut, din atmosfera Bucureștiului de după cel de-al doilea război mondial, prezentând și o rețea complicată de relații din cadrul unei familii extinse.

Cartea aventurilor minunate, un volum tare simpatic publicat la Humanitas Junior, a ajuns la mine la începutul lunii. Este format dintr-o serie de povestiri scrise și ilustrate de copii de gimnaziu din România (povestirile au fost selectate în cadrul unui concurs). Un proiect tare simpatic și o serie de povești surprinzător de complexe pentru dimensiunea lor. O parte dintre ele m-au întristat, o parte m-au făcut încrezătoare în viitor, cu certitudine o carte ce poate fi citită la orice vârstă.

Diavolul vânează inima ta de Daniel Bănulescu a fost o lectură care m-a distrat copios. În 1988, Diavolul se întoarce în București, unde are niște treburi de rezolvat și are nevoie de un ajutor, iar pe acesta îl găsește în chipul taximetristului Genel, care știe să învărtă totul în jur și să se descurce mai ceva ca un spion de clasa întâi. Volumul semnat de Daniel Bănulescu este o comedie continuă, cu personaje parcă scoase dintr-o altă lume, care visează, speră și fac tot felul de lucruri doar-doar să le iasă ceva. Ce nu știu aceste personaje este faptul că Diavolul este pe urmele lor și le observă fiecare mișcare, iar Genel cel descurcăreț se asigură că al său client este mulțumit și obține ceea ce vrea. Diavolul vânează inima ta este o piesă de teatru abstract, iluzoriu și absurd totodată și am petrecut o seară plăcută citind despre evenimentele ce se perindează fără niciun fel de oprire.

Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie  de Mihai Mănescu este o carte ce introduce cititorul în lumea unui copil care știe ce este pierderea și încearcă să trăiască viața așa cum mereu și-a dorit să o facă, însă frica îi stă în cale. 

Mi-a plăcut tare mult de Mara, de felul în care gândește, de modul în care vede lumea, acel munte de curaj de care dă dovadă în fața inevitabilului. Mihai Mănescu creează un personaj pe care vrei să-l ții în brațe și să-i spui că totul va fi bine.

Cai verzi pe pereți: Antologie a 50 de ani de caricatură de Ion Lucian Ciucu a fost o lectură neobișnuită pentru mine - antologiile de caricatură nu mai sunt „la modă” în literatura de zi de zi, așa că am privit volumul mai mult ca pe un album din trecut, unde sunt importalizate tot felul de personalități din diferite domenii - muzică, pictură, teatru, sport. Mi-au plăcut mult și comentariile adiacente fiecărei caricaturi - informative și amuzante, surprinzând esența unei personalități sau a epocii în care aceasta a strălucit. Este evident că s-a depus o muncă substanțială pentru a crea această antologie și vă foarte recomand să o căutați în librării, e deosebită.

Acestea au fost lecturile lunii martie. Cum a fost luna voastră în materie de literatură?