Recenzie literară: Flori pentru Algernon de Daniel Keyes (1966)

Am deciz ca ziua de joi să o dedic literaturii. Nu că nu aș citi destule cărți sau aș scrie puțin despre acestea, dar mi-am dorit ceva mai mult de la propria persoană, așa că am decis să-mi fac și un canal Youtube, Elena's Bookshelf. Urmăresc booktuberi de la noi și de afară de mult timp și consider că acest format de comunicare cu voi, cititorii mei, se pliază pe gusturile mele.

Joia aceasta, subiectul filmulețului este romanul lui Daniel Keyes - Flori pentru Algernon, pe care vă invit să-l urmăriți.

Drumul spre minimalism - Săptămâna 2

Astăzi este marți, deci ziua raportului. Este a 2-a săptămână în care îmi croiesc încet-încet un drum în viață cât mai curaț și liber - mă debarasez de lucruri care-mi ocupă aiurea casa și mintea și, deși avântul nu este la fel de mare ca în prima săptămână, rezultate sunt.

Ultimile zile am tot fost pe drumuri, cu acte, facultate și tot tacâmul, astfel încât nu am avut prea mult timp să stau acasă să contemplez fiecare colț și să găsesc câte ceva de a elimina din peisaj. Așa că m-am axat mai mult pe mărunțișuri și pe lucruri care sunt la vedere. Mi-am propus să fac curat în hainele mele, dar săptămâna asta nu este niciun progres pe acest plan.

În schimb, mi-am făcut curat în oje și în produsele de frumusețe. Am rearanjat lucrurile și pe măsuța mea de machiaj, dar nu sunt încântată de rezultat, așa că vă las aici doar poza de before, urmând în timp să fac un update:

Apoi, am trecut la un trusou (nu știu exact cum să-i zic), un cadou de Crăciun de la o colegă de facultate. Îmi place mult și este comod, dar am observat că țin foarte puține lucruri în el - să mă gândesc ce aș mai putea depozita în acesta.

Printre componente, se numără câteva funde pentru păr, inele și elastice. Am decis să mă despart de lucrurile care nu mai sunt pe placul meu sau pe care pur și simplu nu le mai folosesc:

Și după această curățenie, trusoul meu arată așa:

Lucrurile de mai sus vor pleca la cineva care și le dorește. Pe FB există o mulțime de grupuri cu vând/schimb/donez, așa că fundele vor merge la cineva care le vrea și care se va bucura de ele. Inele sunt învechite și roase, așa că acestea și-au văzut deja sfârșitul în coșul de gunoi.

Urmează medicamentele. A trecut ceva vreme de când am umblat prin ele și când am făcut curat, am descoperit că am cel puțin cinci cutii de medicamente pe care nu le mai folosesc/expirate, totodată am depistat și ce lipsește. Încă nu am refăcut stocul, dar urmează.

După produsele farmaceutice a urmat cutia cu oje. Nu pot să zic că sunt pe deplin mulțumită de cantitatea de sticluțe pe care o am - aș vrea să am mai puține, pentru că mai am dubluri de nuanțe. Lucrez la acestea în cadrul unui project pan, mai multe despre produsele cosmetice puteți afla de pe blogul meu de beauty. Before & After:

Nu cred că se observă mare lucru, pentru că nu am aruncat decât două oje și am rearanjat celelalte sticluțe în funcție de cum vreau să le folosesc. Ce a dispărut din cutie:

Un set de pensule pentru modele, dotting tools, benzi adezive pentru manichiură (dubluri) și stickere pentru unghii. Urmează să le donez. Pixul din dreapta ar trebui să fie magnetic, dar nu funcționează, așa că îl trimit la coș.

Mi-am luat la revedere și de la aceste trei produse - nu ne mai înțelegeam bine și viața e prea scurtă pentru a mă forța să folosesc makup ce nu mă încântă.

La fel, m-am despărțit și de aceste nimicuri - o brățară pe care nu o mai port, două accesorii pentru păr care nu își fac treaba, o pensulă pentru vopsea de păr învechită și un ceas care mi-a plăcut mult, dar s-a oprit și nu am cum să-i schimb bateria.

Cutia aceasta e plină și ea, la rândul său, cu nimicuri care îmi ocupau spațiu pe măsuță. În cutie mult timp am ținut produse pe măsuța de machiaj, dar am găsit un recipient mai bun și mai frumos, așa că o pensionez pe aceasta.

Hârtia, chiar dacă nu pare, ocupă mult spațiu în casă. Mai am de cotrobăit peste tot pentru a găsi foi de care nu am nevoie, dar mănunchiul acesta l-am scos doar din făcut curat pe un raft cu hârtii și cărți. Momentan o pun într-o pungă și când se mai adună, o trimit direct la reciclare.

Aceste sandale mi-au plăcut mult până când a zburat o floare de pe aia dreaptă. Am rupt floarea de pe sandala stângă și... am uitat de ele. Le-am găsit într-un colț întunecat și nici nu îmi amintesc când le-am pus acolo. Un lucru e clar - nu le voi mai purta niciodată, sunt vechi și tocite, așa că le-am aruncat.

Cam așa a trecut săptămâna asta, fără mari schimbări, dar eu sunt mulțumită - mai puțin de faza cu hainele. În față mai am 50 de săptămâni, așa că am timp.

Voi ce ați mai făcut zilele astea?

Recenzie literară: Eu, Dracula și John Lennon de Jan Cornelius (2016)

Astăzi este 18 septembrie, iar în străinătate se sărbătorește Hide a Book Day - când oricine poate deveni o zână a cărților (Book Fairy). Ideea este să ascunzi o carte (de preferat, o carte care ți-a plăcut mult) undeva într-un loc public. Dacă o urmăriți pe Emma Watson, sigur știți despre ce este vorba!

Deși am ascuns o carte care-mi este dragă (și sper că persoana care a găsit-o se va bucura din plin de lectură), vreau să vă spun despre o coincidență a datelor.

Zilele astea am anunțat pe pagina de Facebook că sunt blogger acreditat la FILIT 2017 - Festivalul Internațional de Literatură și Traducere, iar prima ocupație în această postură a fost să participa la organizarea unui Bookhunt care, din coincidență, a început azi, pe 18 septembrie :).

 Organizare e mult spus, dar ideea este următoarea: tuturor bloggerilor ieșeni care au vrut să participe li s-a pus la dispoziție câte un volum cu sigla FILIT. Toate cărțile disponibile sunt scrise de autori ce vor fi prezenți la festival, iar sarcina noastră, a bloggerilor, a fost să ascundem cărțile respective undeva în oraș, pentru ca ieșenii să găsească volumele și să aibă ocazia de a primi un autograf de la autor.

După cum vedeți în titlu, cartea care mi-a picat mie pentru a o „pierde” undeva prin Iași a fost Eu, Dracula și John Lennon: povestirile unui trăitor și uluit observator în România comunistă și în mirificul Occident de Jan Cornelius. Inițial, am vrut să aleg un alt titlu, eram cu gândul la locul unde voi ascunde volumul, dar odată ce m-am văzut în fața acestei cărți, nu m-am putut abține. Deseori, îmi aleg lectura în funcție de copertă, cum a fost și în cazul de față, doar că de data asta am nimerit-o.

Volumul e publicat la editura Humanitas și face parte din colecția memorii și jurnale. Autorul, Jan Cornelius, a plecat din România în anii 70, sau mai bine zis, a fugit din România și s-a stabilit în Germania în perioada comunismului. În noua țară natală, autorul locuiește de peste 30 de ani, însă nu uită niciodată despre locul în care s-a născut. Pe parcursul celor 51 de capitole, Jan Cornelius povestește despre contrastele între est și vest, oamenii pe care i-a întâlnit în lume, cum a fost în tinerețea sa, cum a fost marcat de perioada comunistă și cum dorul de țară îl tot aduce, din când în când, pe meleagurile natale.

De foarte mult timp nu am mai citit o carte care să mă prindă atât de strâns în mrejile sale și care să mă facă să chicotesc, atrăgând privirile încruntate ale oamenilor din jur. Eu, Dracula și John Lennon este un jurnal al contrastelor, al situațiilor penibile și jenante, dar care sunt prezentate de către autor într-o manieră comică. În cele două zile în care am avut volumul la mine, l-am devorat și am rămas cu o ușoară dezamăgire când l-am terminat - stilul lui Jan Cornelius de a scrie este foarte captivant și plin de ironii care nu au cum să te amuze.

Astăzi am ascuns cartea undeva în oraș, iar indiciul l-am lăsat pe pagina de Facebook. Cine va găsi volumul va avea ocazia să primească, cum ziceam mai sus, un autograf de la autor, dacă vine cu acesta la festival. Și pentru că e un bookhunt, sunt sigură că v-ar interesa pe unde au ascuns ceilalți bloggeri cărțile lor - lista cu ei o găsiți aici.

Acestea fiind spuse, abia aștept următoarea activitate din cadrul acestui festival. Ne auzim în curând! :)

Recenzie literară: Cel mai lung drum de Nicholas Sparks (2013)

Navigând prin lista mea de cărți audio (în timp ce mă îndreptam cu 100 la oră spre mare), am ales să încep o nouă lectură. Și pentru că mai dura ceva până ajungeam la destinație, am ales Cel mai lung drum ( pun intended).

Romanul este scris de Nicholas Sparks, autorul unor bestsellere precum The Notebook sau Dear John, dar și a altor romane apreciate de către cei care preferă cărțile despre dragoste. Uitându-mă prin bibliografia autorului, am văzut că e destul de prolific, dar până în momentul de față nu prea m-a tentat ideea de a-i citi opera.

Ira Levinson, un bărbat de 91 de ani, face un accident rutier și rămâne blocat în mașina răsturnată. Este conștient, dar rănit și se gândește că i-a venit sfârșitul, moment în care începe să discute cu Ruth, soția sa care a decedat 9 ani în urmă. Știe că ceea ce vede este o iluzie, dar iubirea pe care o poartă femeii alături de care a trăit aproape toată viața îi amintește despre cele mai frumoase clipe ce-l leagă de lume.

Sophie Danko, o studentă la istorie, iese dintr-un bar. Tânăra este recent despărțită de Brian, relația celor doi terminându-se prost, iar prezența fostului la petrecerea din bar nu o încântă în mod special. Afară, vede pe cineva. Numele lui este Luke Collins, un tânăr ce locuiește la o fermă din zonă. Cei doi încep o conversație, care continuă cu o altă întâlnire, astfel încât Sophie și Luke ajung să se întrebe despre lucrurile care îi atrag unul spre celălalt. Ea, studentă la istorie, pasionată de artă. El - cowboy, băiat dintr-o bucată, participant la rodeo. Ce-i unește pe cei doi oameni din lumi diferite?

Acțiunea romanului se desfășoară pe două planuri - bătrânul blocat în mașină și studenta și cowboyul.

Cel mai lung drum este, în principal, povestea Sophiei și a lui Luke, printre capitole fiind introduse pasaje cu Ira. La început, nu știam ce rol are bătrânul în poveste și într-o oarecare măsură, existența celor două planuri plasa acțiunea în atemporalitate. Spre final, are loc o întorsătură neașteptată - un lucru care mie mi-a plăcut.

Romanul Cel mai lung drum este o carte ușor de parcurs, fără prea multă filozofie în pagini. Nu trebuie să te gândești la de ce un personaj a procedat în vreun fel, nu este nimic excepțional în spatele acțiunilor care au loc sau a evenimentelor ce se întâmplă. Este doar... viața, care decurge așa cum o fac tot timpul. A fost o carte foarte bună pentru un drum - relaxantă, cu un ritm moderat, ușor de parcurs și care mi-a trezit un zâmbet la final.

Drumul spre minimalism - Săptămâna 1

Săptămâna trecută v-am spus despre ce vreau să fac cu timpul meu în următoarele 365 de zile, iar azi, pentru că e marți, vin cu un update. Pentru că sunt încă în vacanță și voi intra în ritmul meu normal abia de săptămâna viitoare, ultimele șapte zile le-am dedicat informării și realizării planurilor pentru ce va urma. 

Am terminat de citit Magia ordinii de Marie Kondo (recenzia aici), un ghid pentru cei care vor să se debaraseze de toate lucrurile (și gândurile) care sunt în plus și nu servesc la nimic, nu aduc fericirea. Mi-am făcut un board pe Pinterest unde salvez imagini și idei pentru viitor - în ceea ce privește o mai bună organizare a garderobei, a produselor cosmetice, a altor obiecte.

Și am aruncat câteva lucruri care erau în plus:

Am început cu două reviste - care, apropo, sunt al naibii de grele. VIP Magazin este o revistă din Republica Moldova și aveam aceste două numere de vreo jumătate de an. Le-am răsfoit, le-am admirat - au o hârtie calitativă, dar conținutul nu m-a dat pe spate. Nu citesc astfel de reviste dar dacă tot au ajuns la mine, am zis că e păcat să le arunc fără să văd ce au de zis. Am mai trimis la coșul de gunoi o carte, Novalis - Între veghe și vis. Am citit-o acum vreo trei ani și nu a fost cea mai frumoasă lectură. Aș fi păstrat-o pentru a o dona, însă de pe vremea când o citeam au început să-i zboare paginile și nu mi s-a părut corect să o dau cuiva așa, șchioapă.

Urmează aceste semne de carte. Eu nu prea folosesc semnele de carte, sunt genul ăla de cititor care îndoaie colțul paginii pentru a ști unde a rămas. Acum am un semn de carte foarte drăguț și care mă va ține mult și bine:

Acesta e, nu am o poză separată. Mi se pare că e un semn frumos, finuț, care sigur ar fi pe placul unei persoane care iubește pisicile. Poate fi achiziționat de la Felicity store - e un magazin on-line cu multe lucrușoare frumoase, dacă vă interesează. 

Să revin la semnele de carte. Am atât de multe pentru că le-am tot primit ultima dată când am fost la un târg de cărți, dar adevărul este că doar ocupă spațiu și chiar nu am nevoie de ele. Am păstrat unul singur, pentru a-l folosi atunci când merg la plajă cu cartea după mine sau dacă se întâmplă să am un volum când plec de acasă. Parcă nu aș scoate din casă semnul cu pisica...

Și ultimele două obiecte care au văzut lumina gunoiului săptămâna aceasta au fost pensulele de față. Prima este dintr-un kit pentru manichiură, cealaltă - dintr-o trusă de machiaj. Nu o foloseam pe niciuna, iar calitatea lor lasă de dorit. Drept urmare, nu le voi duce dorul.

Acestea fiind spuse, vreau să menționez trei persoane care în ultima săptămână m-au ajutat în misiunea mea. În primul rând, Diana Solomon, pentru că blogul ei este o inspirație continuă în ceea ce privește minimalismul. În al doilea rând, Lorelei, pentru că mi-a dat câteva idei și m-a adăugat în două grupuri despre minimalism de pe FB (aici și aici), unde găsesc multe informații utile și oameni care gândesc ca mine în ceea ce privește stilul de viață minimalist. Și nu în ultimul rând, vreau să o menționez pe Distandi, pentru că mi-a recomandat un titlu interesant - Goodbye, things de Fumio Sasaki și pentru că, dintr-o coincidență, ne-am apucat de același lucru aproape simultan :)

Acestea fiind spuse, voi ce ați făcut zilele astea? Ce lucruri au plecat din casa voastră?

Până marțea viitoare, vă doresc o săptămână productivă și numai bine :)

Recenzie literară: Magia ordinii de Marie Kondō (2011)

Acum câțiva ani, aveam o viziune diferită asupra lucrurilor care mă înconjoară sau mai bine zis, asupra lucrurilor pe care mi le doresc. Adunam orice prostioară mică și o puneam în cutiuță, pentru atunci când voi avea nevoie de acel lucru. Evident, nu aveam nevoie niciodată, iar chițibușul rămânea uitat în cutie. La acesta se adunau altele și altele și oricât de mult nu făceam curățenie, nu sortam și rearanjam, mă simțeam sufocată de mult prea multe lucruri care erau „necesare”. Mi-am zis că e timpul să pun punct acestui instinct de a aduna obiecte, să mă detașez de zicala bătrânească cum că totul e bun la casa omului.

Am început cu project pan - un proiect prin care mi-am propus să diminuez cantitatea de produse cosmetice din casa mea - am scris aici mai pe îndelete despre ideea de panning. Odată ce l-am început, mi-am dat seama că problema nu este doar faptul că am produse adunate în cutii. Dulapul meu bubuia de articole și încă mai am de lucrat la el. Numărul cărților pe care le dețin mă supără, dar tot nu ajung să mă debarasez de volumele care nu mi-au plăcut.

Astea sunt doar câteva aspecte, dar dacă ar fi să iau fiecare colț din casă, aș ajunge să descopăr și alte lucruri care îmi stau în cale - în calea mea spre minimalism. Dacă acum un an nu eram sigură, acum pot să spun cu siguranță că asta îmi doresc. O casă luminoasă, plină de lucruri care-mi plac, nimic în plus, nimic în minus. Și pentru a-mi pune planul în aplicare, primul lucru pe care l-am abordat a fost informarea.

Eu nu sunt genul care citește cărți motivaționale - pentru mine, titlurile precum „Cum să-ți câștigi primul milion” sau „Fă-i pe cei din jur să facă ce vrei tu”. Dar uite că am ajuns să citesc și eu o carte motivațională care e, în primul rând, practică - un aspect pe care nu știu în ce măsură îl poți găsi în cărțile despre cum să faci bani sau să obligi pe cineva să te placă. Se prea poate să greșesc la acest aspect.

Magia ordinii de Marie Kondō este o carte care a creat multă zarvă în rândurile oamenilor care vor să îmbrățișeze stilul de viață minimalist și nu numai. Esta una dintre cele mai vândute cărți din domeniu, prezintă în detaliu metoda KonMari și este considerată de mulți drept o lucrare revoluționară. Deși am citit câte un fragment pe ici, pe colo, am zis să citesc cartea integral - să văd ce lucruri noi aflu din aceasta.

Lectura mi s-a părut foarte ușoară, iar stilul Mariei Kondō de a povesti este antrenant și plăcut. Autoarea și-a prezentat viața și îndeletnicirile care i-au îndreptat pașii spre a inventa metoda KonMari; de la adolescenta dornică de a organiza totul în casă la femeia de succes care din dragostea pentru ordine a făcut o carieră strălucită. Cartea este împânzită de exemple de așa da/așa nu, preluate din realitate. Kondō își explică metoda, aducând drept exemplu cazurile clienților săi - atât punctul de unde au pornit, cât și rezultatul final. Mi-a plăcut mult acest aspect - pentru că exemplele din viață au un impact mult mai puternic decât doar informația adusă pe platou, fără a fi pusă în aplicare.

La sfârșitul lecturii acestei cărți m-am simțit inspirată. Nu neapărat de informația citită - pentru că multe lucruri le știam deja și parțial le puneam deja în aplicare - ci pentru că stilul în care Marie își prezintă metoda este unul ce te motivează. Desigur, nu am fost de acord cu toate aspectele din carte, pentru că trebuie luat în considrare faptul că viața unui japonez, apartamentul său și tabieturile diferă de cea a unui român, dar cred că multe lucruri din cele citite pot fi adaptate. Am citit și multe păreri negative legate de această carte - motivul fiind faptul că autoarea „vorbește” cu obiectele din casa ei, un lucru considerat ilar și ridicol de către publicul european sau american. Din păcate, multora le scapă contextul și apartenența etnică a autoarei, implicit mentalitatea, concepțiile, stilul de viață și credințele japonezilor.

Magia ordinii este o carte plăcută, ușor de parcurs și motivațională, mai ales pentru cei care abia pășesc pe drumul spre minimalism sau încă nu sunt deciși. Conține multe informații utile legate de cum să-ți depozitezi lucrurile, cum să sortezi obiectele astfel încât să îți dai seama ce nu mai vrei în casa ta, în ce ordine să iei bunurile atunci când faci restructurări și cum procedezi cu ceea ce nu mai vrei în casa (și viața) ta.

Drumul spre minimalism - Planul pentru 52 de săptămâni

Sunt genul de persoană căreia dacă îi vine o idee în cap, acolo rămâne. Pentru mult timp, mă macină, nu mă lasă să dorm noaptea, dar în același timp, sunt genul de persoană care rar fructifică ideile. Nu pentru că nu aș fi în stare, ci pentru că sunt leneșă. Fie că este vorba despre idei pentru blog, idei pentru o organizare mai bună, viață personală sau profesională, deseori ajung să păstrez în minte planuri și variante, dar nu realizez nimic. Lucru care mă supără, dar sunt conștientă de faptul că sunt eu însămi cea care-și pune bețe în roate. 

De ceva timp îmi mustește în gând o idee realizabilă, dar spre care trebuie să mă îndrept cu pași mici: stilul de viață minimalist. Cunoscându-mă pe mine, știu că nu va fi ușor; e posibil să renunț, dar totuși vreau să încerc să mă îndrept în această direcție. Motivele sunt multiple: îmi doresc ca până când termin facultatea, să nu am mii de bagaje atunci când mă mut. În viața de zi cu zi, vreau să fiu înconjurată doar de obiecte care, în cuvintele celebrei Marie Kondo, spark joy. Atunci când deschid șifonierul, să știu cu ce mă îmbrac a doua zi. Să nu am o bibliotecă plină de volume care nu mi-au plăcut. Îmi doresc ca produsele mele pentru machiaj să-mi încapă toate într-o trusă mică.

Așa că planul meu în acest #drumulspreminimalism este următorul - să scriu în fiecare marți despre cum a trecut săptămâna. Ce lucruri au plecat din posesia mea, ce modificări am făcut în rutina mea zilnică, ce mă inspiră, ce dorințe am, ce lucruri frumoase s-au întâmplat în viața mea. Și pentru asta, voi nota lucrurile aici și pe Instagram. Cert este că vreau să mă țin de acest plan pentru un an - adică 52 de săptămâni.

Am decis să încep această călătorie acum din două motive: este marți, adică început de săptămână, dar nu chiar luni - care e o zi fatidică pentru orice început. Al doilea motiv este că septembrie este luna în care m-am născut, începutul meu de an, așa că am decis să fac primii pași în această călătorie acum.

Acestea fiind spuse, voi menționa câteva elemente legate de ce am făcut până în prezent în acest sens:

- în privința produselor cosmetice, am început ”bătălia” cu ele la începutul anului, prin intermediul #projectpan - un  proiect pe care l-am descoperit pe Instagram și mi-a plăcut atât de mult, încât atunci când m-am uitat prin posesiile mele, am văzut că am cu ce lucra. Progresul meu îl puteți urmări pe celălalt blog, Măsuța mea de machiaj;

- în ceea ce privește hainele, am început să scap, ușor-ușor, de acele lucruri pe care nu le mai folosesc. Voi scrie un articol separat pentru ele în viitorul cât mai apropiat;

- în biblioteca mea sunt foarte puține cărți, deși citesc destul de mult - la acest capitol sunt mulțumită de mine, dar la fel ca în cazul hainelor, voi detalia mai târziu acest subiect.

Ce am zis azi este doar începutul, așa că nu știu momentan ce structură vor avea celelalte postări, dar voi vedea în timp. Am de gând să fac un bilanț și la sfârșitul fiecărui anotimp, să văd dacă am reușit să ating obiectivele propuse. Revin cu un update marțea viitoare.