Recenzie literară: Moștenirea: Făuritoarea de vise de Ioana Mihaela Curaleț (2022)

Ela este o studentă a cărei viață e amară. Crescută de o bunică ce a iubit-o şi protejat-o, tânăra e nevoită să se mute în casa părinților ei după decesul bunicii. Părinții Elei sunt nişte monştri: abuzul - fizic, psihic şi emoțional - este singurul lucru pe care aceştia l-au oferit fetei şi Ela nu înțelege de unde vine toată răutatea aceasta.

După o zi proastă la facultate, tânăra decide să olece din oraş şi să viziteze casa bunicii, acolo unde a crescut şi copilărit. O ploaie ciudată se abate peste sat şi o prinde pe Ela în pădure, iar atunci când se întoarce la casă, simte că a adus cu ea nu doar frigul şi umezeala...

Moştenirea: Făuritoarea de vise de Ioana Mihaela Curaleț este un Urban Fantasy cu foarte multe elemente de folclor românesc ingenios introduse în lumea magică pe care o descoperă Ela. Normalul fetei se transformă într-un coşmar când, pe de o parte, creaturi magice apar în calea ei şi majoritatea îi vor răul, iar pe de altă parte, mama Elei decide să o anihileze din motive neînțelese de tânără.

Călătoria protagonistei nu este doar o plecare în lumea necunoscută, ascunsă oamenilor de rând, ci şi o încercare de a-şi descoperi originea, puterile şi nu în ultimul rând, respectul şi iubirea față de propria persoană.

Ela debutează ca o studentă ştearsă, fără prieteni, de care se poate profita uşor, îndurerată de pierderea bunicii şi abuzată de cei care ar trebui să îi ofere doar iubire. Dar Ela, odată ce păşeşte în inima unei lumi pline de primejdii, învață să se apere, să riposteze şi să nu se lase bătută, să se ridice şi să folosească toate resursele posibile pentru a găsi răspunsurile căutate.

Cine a fost de fapt bunica? Ce secret întunecat a luat cu ea şi l-a dus în altă lume? De ce mama Elei e atât de crudă cu ea şi de ce-i vrea moartea? Cine este ea, Ela, şi care e rolul ei în povestea alambicată, plină de capcane, mistere şi blesteme, care domneşte asupra lumii de dincolo de hotarele oamenilor?

Făuritoarea de vise este un volum alert, cu o multitudine de personaje originale, cu multe elemente de roman polițist şi cu o protagonistă ce are curajul să devină mai puternică în primul rând pentru ea însăşi.

Recenzie literară: Sâmbătă seara, în Cișmigiu de Aurelia Chircu (2022)

 În iarna lui 1912, trei colege de clasă din Bucureşti creează clubul Busuioacelor, acesta având menirea să le ajute să-şi viseze ursiții şi să se căsătorească cu aceştia. Anemona, Cesonia şi Aimée sunt fericite în micul lor univers, dar o serie de crime odioase se întâmplă în capitală şi ursiții fetelor sunt vizați de forțe necunoscute...

Lisandra este mătuşa Anemonei. Puțin mai în vârstă decât nepoata, Lisandra creaază probleme acasă: are o reputație nu tocmai de fată cuminte, respinge orice pretendent la inima ei şi e destul de rece cu Anemona. Viața Lisandrei se schimbă atunci când în peisaj apare un tânăr enigmatic ce-i suceşte mințile, iar relația celor doi scoate la iveală lucruri sinistre.

Sâmbătă seara, în Cişmigiu de Aurelia Chircu este o poveste-carnaval, unde totul începe aparent banal, într-un decor de poveste, dar uşor-uşor în scenă apar noi elemente, care schimbă atât pulsul oraşului, cât şi viața protagoniştilor. Normalul devine mistic, irealul începe să capete sens, iar destinele personajelor iau întorsături neaşteptate.

Mi-a plăcut ritmul poveştii, evenimentele care se succed rapid şi te țin mereu interesat de ce se întâmplă, personajele pestrițe - unele îngâmfate, altele indecise, unele malefice şi absolut toate fascinante prin originalitatea lor.

Lisandra mi-a plăcut cel mai mult - o femeie tânără, aparent sigură pe ce vrea şi independentă, Lisandra este infectată cu virusul iubirii pătimaşe şi ajunge să revizuiască toată viața sa şi visele pe care le are. Anemona e o tânără încă naivă, dar care atunci când e pusă în fața unei decizii dificile, gândeşte clar şi rațional. De Cesonia şi Aimée nu mi-a plăcut - sunt exact tipul prietenului fals, care îşi urmăreşte interesul şi apropie un om doar când are nevoie de acesta. Atitudinea lor față de Anemona nu le-a făcut cinste şi am apreciat felul în care primesc de la viață exact ceea ce oferă.

Cât priveşte personajele masculine, Adam nu a fost neapărat pe placul meu, în schimb Amza şi Prichindel m-au amuzat teribil - firi puternice, încăpățânate, cu un mod original de gândire.

Vă recomand volumul Aureliei Chircu dacă vă pasionează thrillerele setate în spațiul românesc, poveştile alerte, misterul şi personajele inedite.

Recenzie literară: Baltagul de Mihail Sadoveanu (1930)

Într-un sat de munte, Vitoria, soția oierului Nechifor Lipan, își așteaptă soțul, însă acesta întârzie să se întoarcă acasă și femeia intră la bănuieli. Plecat la Dorna pentru a vinde niște oi, Nechifor nu revine acasă atunci când trebuie, iar întârzierea lui inițial o sâcâie pe Vitoria, însă odată cu trecerea zilelor, femeia devine din ce în ce mai neliniștită, fiind sigură că ceva rău i s-a întâmplat soțului ei. Așa cum veștile despre Nechifor întârzie să apară, Vitoria este sigură că acesta a fost ucis și decide să plece pe traseul pe care l-a parcurs soțul ei pentru a descoperi adevărul. 

Baltagul de Mihail Sadoveanu este un roman cu elemente de epopee, protagonista - Vitoria Lipan - fiind un personaj mânat de un puternic simț al răspunderii, dar și de dorința de a descoperi adevărul. Pentru Vitoria, găsirea lui Nechifor este o datorie morală și femeia dă dovadă de o îndârjire mai rar întâlnită în ceea ce privește resursele pe care le îndreaptă spre descoperirea adevărului.

Împărăția Ultimului Cerb - Coperta Anului 2021

Prieteni,

Volumul meu, Împărăția ultimului cerb, este înscris în cursa pentru cea mai bună copertă a anului 2021, organizată de Dreamstime, și aș aprecia enorm susținerea voastră!

Puteți vota pentru Cerb aici, până în data de 22 octombrie.

Mulțumesc tare mult <3

Recenzie literară: Recviem pentru umbre de Ioana Mihaela Curaleț (2020)

Pe multe nici nu le cunoștea, avea doar niște idei asupra identității lor. Nici nu le cunoștea numele. Erau ca niște umbre care îi zgâriau sufletul, forțând-o să-și retrăiască amintirile și să le descopere sensul.

Recenzie literară: Majestique de Bianca Sol (2020)

Era ciudat că se simțea ca o unitate distinctivă în propriul corp, de parcă mintea era adevărata lui esență, iar scheletul acoperit de mușchi și piele reprezenta mijlocul prin care putea să-și transpună ideile în dimensiunea fizică. Era constrâns să locuiască într-un trup trecător, prizonier într-un vas organic ce-i limita expansiunea și, cu toate acestea, era integrat într-un organism senzorial ce-i permitea să perceapă lucrurile într-un mod diferit.

Dacă totul s-ar fi redus la aspectul fizic, acesta putea la fel de bine să fie un manechin gol, însă unicitatea unei ființe era dată de dimensiunea intangibilă a ceea ce se afla în interiorul său. Psyche era suflet, o conștiență și avea tot dreptul la viață. 

Recenzie literară: Kurt de Teodor Bordeianu (2019)

 Kurt de Teodor Bordeianu este un volum plin de amintiri, care trezește nostalgia și dorința de a mai revedea o dată copilăria, dar, de data aceasta, prin ochii adultului care ești astăzi. Un volum pe care-l recomand cititorilor ce provin din Republica Moldova și care sunt departe de țară, dar își doresc să se întoarcă, prin intermediul literaturii, în țara natală.

Recenzie literară: Toți câinii aleargă după fluturi de Bianca Dragomir (2019)

...- își dădea seama că în libertate nu există nici frică, nici vinovăție, nici moarte. Și, pentru câteva minute, ca într-o meditație transcedentală, se împăca iar cu moartea. Înțelegea. moartea își are propriile reguli. Ea cunoaște libertatea absolută.

A simțit cum privirea ei o apăsa pe stern: într-o luptă nesfârșită între putere și vulnerabilitate, între sensibilitate și răceală, între grație și umilință. O piatră care ar fi vrut să spună și nu, din când în când, dar nu o făcea de teamă că nu va mai fi iubită.

Uneori am impresia că nici nu vreau să-mi controlez durerile. Alunec spre ele și le sunt datoare. Apoi, nu mai am putere să mă întorc. Devine tot mai puțin despre mine. 

- Mi-a fost mereu teamă să ratez vreo întâlnire importantă, vreo iubire definitorie a cărei prezență să mă lase goală. De aceea, am rămas tot timpul în căutare, ca să nu regret ratarea unei despărțiri sau a unei împăcări. De fapt, mi-a fost mereu teamă să nu ratez întâlnirea cu mine însămi.

În plânsul ei se nășteau demoni pe care oamenii îi inventează singuri ca să se autodistrugă, la chemarea abisului. Nu putem atinge frumusețea profundă a ceea ce suntem, fără să plătim cu dorința de a merge spre abis.

Recenzie literară: Eu, Dracula și John Lennon de Jan Cornelius (2016)

Astăzi este 18 septembrie, iar în străinătate se sărbătorește Hide a Book Day - când oricine poate deveni o zână a cărților (Book Fairy). Ideea este să ascunzi o carte (de preferat, o carte care ți-a plăcut mult) undeva într-un loc public. Dacă o urmăriți pe Emma Watson, sigur știți despre ce este vorba!

Deși am ascuns o carte care-mi este dragă (și sper că persoana care a găsit-o se va bucura din plin de lectură), vreau să vă spun despre o coincidență a datelor.

Zilele astea am anunțat pe pagina de Facebook că sunt blogger acreditat la FILIT 2017 - Festivalul Internațional de Literatură și Traducere, iar prima ocupație în această postură a fost să participa la organizarea unui Bookhunt care, din coincidență, a început azi, pe 18 septembrie :).

 Organizare e mult spus, dar ideea este următoarea: tuturor bloggerilor ieșeni care au vrut să participe li s-a pus la dispoziție câte un volum cu sigla FILIT. Toate cărțile disponibile sunt scrise de autori ce vor fi prezenți la festival, iar sarcina noastră, a bloggerilor, a fost să ascundem cărțile respective undeva în oraș, pentru ca ieșenii să găsească volumele și să aibă ocazia de a primi un autograf de la autor.

După cum vedeți în titlu, cartea care mi-a picat mie pentru a o „pierde” undeva prin Iași a fost Eu, Dracula și John Lennon: povestirile unui trăitor și uluit observator în România comunistă și în mirificul Occident de Jan Cornelius. Inițial, am vrut să aleg un alt titlu, eram cu gândul la locul unde voi ascunde volumul, dar odată ce m-am văzut în fața acestei cărți, nu m-am putut abține. Deseori, îmi aleg lectura în funcție de copertă, cum a fost și în cazul de față, doar că de data asta am nimerit-o.

Volumul e publicat la editura Humanitas și face parte din colecția memorii și jurnale. Autorul, Jan Cornelius, a plecat din România în anii 70, sau mai bine zis, a fugit din România și s-a stabilit în Germania în perioada comunismului. În noua țară natală, autorul locuiește de peste 30 de ani, însă nu uită niciodată despre locul în care s-a născut. Pe parcursul celor 51 de capitole, Jan Cornelius povestește despre contrastele între est și vest, oamenii pe care i-a întâlnit în lume, cum a fost în tinerețea sa, cum a fost marcat de perioada comunistă și cum dorul de țară îl tot aduce, din când în când, pe meleagurile natale.

De foarte mult timp nu am mai citit o carte care să mă prindă atât de strâns în mrejile sale și care să mă facă să chicotesc, atrăgând privirile încruntate ale oamenilor din jur. Eu, Dracula și John Lennon este un jurnal al contrastelor, al situațiilor penibile și jenante, dar care sunt prezentate de către autor într-o manieră comică. În cele două zile în care am avut volumul la mine, l-am devorat și am rămas cu o ușoară dezamăgire când l-am terminat - stilul lui Jan Cornelius de a scrie este foarte captivant și plin de ironii care nu au cum să te amuze.

Astăzi am ascuns cartea undeva în oraș, iar indiciul l-am lăsat pe pagina de Facebook. Cine va găsi volumul va avea ocazia să primească, cum ziceam mai sus, un autograf de la autor, dacă vine cu acesta la festival. Și pentru că e un bookhunt, sunt sigură că v-ar interesa pe unde au ascuns ceilalți bloggeri cărțile lor - lista cu ei o găsiți aici.

Acestea fiind spuse, abia aștept următoarea activitate din cadrul acestui festival. Ne auzim în curând! :)