Drumul spre minimalism - Săptămâna 7

Hello!

Drumul spre minimalism a fost o alegere acum șapte săptămâni - nici nu-mi vine să cred ce repede trece timpul. Unu, doi și iar vine marți și împreună cu această zi, raportul.

Pentru săptămâna ce a trecut nu am cine știe ce noutăți. Am avut o tentativă de a mă apuca din nou de șifonier și de a sorta hainele, pentru că știu sigur că mai este ceva, undeva ce nu am mai purtat de mult timp, dar nu am mai scăpat de nimic. În această privință, am scos de pe umerașe bluze/sacouri/rochii pe care nu le-am mai purtat și am mers la facultate cu ele, să văd cum se simt pe mine, dacă se încadrează în categoria spark joy. Și s-au încadrat, deși m-am simțit cam ciudățel - un pic în afara zonei mele de comfort, dar mi-a plăcut senzația, așa că mai repetăm. Până la urmă, nu am de unde ști ce se potrivește în garderoba mea și ce nu dacă nu port articolele respective, nu?

Am reușit să mai găsesc niște prostioare prin casă pe care să le arunc - niște cabluri, o curea de la o geantă pe care nu o mai am, un rucsac, niște cutii. Am o zonă în casă unde încă nu vreau să fac nimic, pentru că nu îmi aparține în totalitate, dar îi va veni și ei timpul. 

Săptămâna aceasta nu am cumpărat nimic, nici nu simt nevoia, deși tentații există, un lucru ce mă bucură nespus. Termosul cu cafea luat zilnic la facultate mă salvează, pentru că nu mai sunt dispusă să dau bani pe cafeaua de la automat - mai ales că au scumpit-o (de la 1.5 la 2 lei), iar bursa a rămas aceeași (un rant personal). 

În mare, ultimile șapte zile au însemnat purtarea unor articole vestimentare ce nu au văzut demult lumina zilei și un mini delutter mai mult accidental. 

Voi ce ați mai făcut?

Recenzie literară: Noaptea cu cai albi de Pavel Vejinov (1975)

Când am început să citesc Noaptea cu cai albi, scrisă de autorul bulgar Pavel Vejinov, mă așteptam la o poveste cu elemente fantastice, simboluri și destine tragice. Într-o oarecare măsură, așteptările mele s-au adeverit, dar într-o altă formă decât cea la care mă gândeam.

Profesorul Urmov, după ani buni de căsnicie, se trezește văduv: soția moare în somn, pe neprins de veste, iar bărbatul rămâne față în față cu o viață din care femeia nu mai face parte. Ca alinare, profesorul se adâncește în studiile sale legate de medicină experimentală, la institutul unde este director. La același institut muncește și nepotul său, Sașo, un tânăr mai mult interesat de fuste decât de eprubete, dar care îl place pe unchiul său și ăi este prieten. Într-o escapadă de-a sa, Sașo o întâlnește pe Donka, o tânără aparent depravată, dar cu picioarele pe pământ. La pachet cu Donka vine și Crista, opusul prietenei sale, devenind astfel o persoană de interes pentru Sașo.

La prima vedere, Noaptea cu cai albi este un roman despre viața cotidiană și despre cum un sentiment complex, dragostea, se poate manifesta în viața oricărui om, indiferent de vârstă. Ce nuanțe capătă, cum este trăită într-o zi obișnuită, dar și ce trezește în inimile tinere sau mai puțin, toate acestea se întrevăd printre rândurile unei povești citadine, cu oameni ce se trezesc dimineața, merg la muncă, se văd cu colegii la o cafea, fumează și iau cina împreună.

Atmosfera din carte este una calmă și caldă, evenimentele nu sunt grăbite, ci se perindă într-o ordine firească. Pe la jumătatea cărții am avut parte de o surpriză - o potrivire a două personaje la care nu m-aș fi gândit, dar care a explicat destul de multe lucruri și a contribuit, într-o mare măsură, la deznodământ.

Cartea lui Pavel Vejinov nu oferă cheile de la poarta cunoașterii, dar plasează, într-un mod natural, realitatea în ficțiune. Povestea, deși pare a fi banală la început, prin intermediul evenimentelor demonstrează că nu totul este chiar atât de simplu precum pare. Personajele sunt adevărate, cu defecte, dar și calități, gânduri mai mult sau mai puțin inteligente, câștigând astfel simpatia cititorului. Pentru mine, Noaptea cu cai albi a fost o lectură plăcută și relaxantă.

Recenzie literară: Colecționarul de John Fowles (1963)

Salut!
Săptămâna aceasta am pregătit un filmuleț despre romanul Colecționarul de John Fowles, un roman ce m-a fascinat și dezgustat totodată. John Fowles se numără printre scriitorii pe care-i admir și pe care i-aș reciti ori de câte ori aș avea ocazia, iar lucrarea de față nu ar fi o excepție.

Ați citit romanul? Cum vi s-a părut? Care a fost personajul preferat?

Drumul spre minimalism - Săptămâna 6

Hello!

Raportul pentru săptămâna numărul șase din drumul spre minimalism vine cam târziu, pentru că efectiv nu am apucat să stau liniștită câteva clipe la laptop.

 Voi începe prin a vă spune că săptămâna ce a trecut nu am fost acasă, ci în practică, la Vatra Dornei. Despre cât de frumoasă e zona și cât de mult mi-a plăcut să fac ceva practic legat de viitoarea mea meserie, vă voi spune altă dată, astăzi însă mă axez pe ce am făcut legat de subiectul articolului.

În primul rând, în momentul în care mi-am făcut bagajul, am conștientizat cât de multe lucruri am ales să iau cu mine și cât de puțin aveam nevoie de fapt. Nu prea aveam să știu ce și cum va fi acolo unde ne vom caza, așa că am luat cu mine și lenjerie de pat, și haine de casă, și mai multe halate - dintre care am purtat unul singur, ca să-mi țină de frig. Privind în retrospectivă, aș fi putut lua și mai puține lucruri cu mine, chiar dacă am fost pe deplin mulțumită de acea singură valiză care a reprezentat „zestrea” mea pe care am luat-o la Vatra Dornei.

La capitolul cosmetice și produse de îngrijire, am stat și mai bine. Am luat mini trusa mea de călătorie (despre care am scris aici) și pe lângă aceasta, am trișat puțin: am mutat în recipiente mai mici produse care nu sunt neapărat grele, ci voluminoase. Nu am făcut rost de foarte mult spațiu în valiză, dar nici nu am luat cu mine mai mult decât îmi trebuia.

 După ce m-am întors, am decis să merg la un shopping. Aveam nevoie de o haină de toamnă, ceva mai grosuț decât o geacă ușoară și nu la fel de călduros ca haina mea de iarnă. Cu alte cuvinte, am zis că un palton mi-ar prinde bine, mai ales că nu am acest articol vestimentar în garderoba mea (de care nu sunt încă pe deplin mulțumită). Îmi mai doream și niște botine de toamnă, ceva simplu, care să meargă și cu blugi și cu fuste și cu rochii. Înainte de a mă duce să le caut prin mall, am stat la cumpănă dacă chiar ma nevoie de ele și dacă răspunsul e da, cum să fie?  Calitative, comode, versatile. 

Spre norocul meu, am găsit destul de ușor ceea ce căutam, deși nu din prima. Botinele le-am găsit la Deichmann, de la 5th Avenue. De la ei mai am o pereche de bocanci de iarnă, pe care-i port de vreo trei ani deja și încă arată bine, îmi țin de frig și sunt trainici  având în vedere că sunt genul care nu poartă foarte grijuliu încălțămintea. Prețul, deși inițial pare cam mare, se justifică în timp.

A urmat paltonul. L-am căutat în magazine ceva mai scumpe, dar nu am găsit ce mi-am dorit. Am ajuns la New Yorker, magazinul meu de suflet, unde l-am găsit pe cel ales.

Mi-a plăcut foarte mult materialul, culoarea, dar mai ales gluga, care se așează așa cum vreau eu - gluga, guler, eșarfă (dacă ar fi să adaug o broșă).  Dacă tot eram în New Yorker, m-am dus să caut bustiere - am 3 de la acest brand și sunt cele mai comfortabile chestii posibilie. Merg de minune iarna, mai ales la layering - țin de cald, sunt drăguțe și au un preț foarte bun.

În drumul meu spre această zonă, am văzut un cardigan care mi-a furat ochii. Recunosc, nu am venit cu ideea de a cumpăra un cardigan, dar mi-am amintit pe loc cum în ultimul an am tot probat cardigane și cum rămâneam dezamăgită că ceva nu îmi plăcea. Clar, corpul meu vreau un cardigan, așa că i l-am oferit.

Și cu asta termin raportul pentru săptămâna trecută. Desigur, aș fi vrut să mă laud că am făcut nu știu ce mare lucru, că m-am apropiat foarte mult de țelul propus. Adevărul este că, paradoxal, mi-am mărit garderoba, dar nu mă simt deloc prost și nici nu regret ce am cumpărat. Rămâne să văd în timp cum se va modifica șifonierul meu.

Pentru săptămâna viitoare plănuiesc să mai trec o dată prin hainele mele să văd ce mai port, ce nu (excepție hainele de vară) și să fac curat și în cosmetice. Până săptămâna viitoare, mă puteți urmări pe Instagram pentru a fi la curent cu ce mai fac :)

Recenzie literară: Jurnalul unui killer sentimental de Luis Sepulveda (1998)

Salut!

Astăzi am postat o nouă recenzie video pentru o carte micuță, dar interesant scrisă și captivantă. Pentru prima dată, Jurnalul unui killer sentimental este publicat împreună cu o altă povestire, Yacare, iar editura Polirom de la noi traduce, în 2004, ambele titluri într-un singur volum. Am citit dor Jurnalul unui killer sentimental, însă stilul lui Sepulveda mă îndeamnă să lecturez și alte lucrări semnate de el.

Ce părere ai despre cărțile polițiste? Dar despre literatura sud-americană?

Drumul spre minimalism - Săptămâna 5

Bună!

A trecut săptămâna cu numărul 5 din drumul meu spre minimalism, o săptămână în care am făcut lucruri puțin observabile cu ochiul liber. Mai exact, am făcut curățenie în rețelele de socializare.

Acestea ocupă mult din timpul meu, mai ales înainte de culcare sau în transportul public. Stau pe Facebook, pe Instagram, Pinterest, Goodreads și nu numai. Cert este că în ultima perioadă am ajuns în etapa în care deschideam o aplicație, dădeam scroll și nu vedeam absolut nimic interesant. Știu că, mai nou, au avut loc niște modificări pe aceste platforme, modificări ce nu mă încântă în mod special, dar încet-încet mă obișnuiesc cu ele și cu faptul că văd o postare veche de o săptămână lângă o știre ce nu mă interesează deloc.

Ideea este că am început să dau unfollow la multă lume, pentru că ceea ce postau nu mă interesa. A fost o metodă stupidă de a-mi curăța feed-ul, pentru că, până la urmă, acele persoane tot rămâneau în lista mea de prieteni. Așa că m-am așezat frumos într-o seară și am luat la puricat lista. Nu am mai făcut curat în aceasta de foarte mult timp și după câteva zeci de minute am rămas mulțumită de rezultat. Pe lângă unfriend-uri, am ieșit din mai multe grupuri care nu prezintă interes pentru mine, sau care au un titlu interesant, dar lumea a început să devieze de la subiect. Sau pur și simplu nu mă mai simțeam atrasă de acea comunitate. Pentru mine este important să mă implic în discuțiile de pe grupurile din care fac parte, iar dacă subiectele discutate nu îmi captează atenția, atunci e clar că nu mai are sens să le tot văd în feed.

Am făcut același lucru cu Instagram - am dat unfollow la persoane/conturi ce nu mă interesează. Pe la sfârșitul verii m-am băgat în grupuri cu C4C (comment for comment) sau L4L (like for like) și tot așa. Ideea era de a ne promova reciproc, fie că era vorba de cont de Instagram sau blog/canal de YT. La primul meu C4C mi-am dat seama cât de puțin mi se potrivește această metodă. În primul rând, există o serie de reguli - dai like la postarea omului, te duci pe blog, lași un comentariu de cel puțin 4 cuvinte. Dacă se înscriu 3 oameni, e ușor să faci toate astea. Dacă numărul participanților trece de 10... Ei bine, a fost un chin să intru pe blogul fiecăruia și să citesc absolut tot articolul, pentru a-mi exprima apoi părerea. Mie îmi place să scriu și să comentez, dar atunci când subiectul abordat nu e din sfera intereselor mele, e dificil să găsesc cuvinte pentru a spune ceva. Am citit și articole foarte prost scrise, pline de greșeli, sau niște păreri care-mi sunt străine. Am primit și eu o serie de comentarii la articolul participant în C4C, dar comentarii forțate - se vede de la o poștă că omul nu e interesat de ce ai scris ci comentează de dragul comentatului.

Ideea unor astfel de acțiuni în masa este promovarea reciprocă, dar statisticile sunt altele: nu mă ajută cu nimic numărul mare de vizitatori unici pe zi plus 10 comentarii la același articol, dacă acest lucru este forțat. Pentru că a doua zi numărul de vizitatori revine la normal, statisticile nu o iau în sus stabil, ci fac un salt și apoi cad în punctul din care au plecat. Așa e în cazul meu, poate pentru altcineva C4C a meritat efortul. Dar pentru mine, e mult prea mult timp consumat aiurea cu cititul unor bloguri ce nu mă încântă.

Același lucru și cu Follow 4 Follow pe Instagram: mi-am umplut lista cu conturi ce postează lucruri prea puțin interesante pentru mine, astfel încât nu mai ajungeam să văd ce mai posta contul X sau Y pe care-l urmăresc de plăcere. 

Curățenia de toamnă în rețele de socializare a durat ceva timp, dar mi-am învâțat lecția: pentru a mă înconjra de frumos, trebuie să pun accent pe lucrurile ce mă interesează cu adevărat, să citesc articole ce mă fac să vreau să întrețin o conversație cu autorul, să dau like la poze cu oameni și lucruri ce-mi plac cu adevărat. Acum feed-ul meu arată mult mai bine, iar pozele pe care le văd pe Insta sunt exact din domeniul care mă interesează.

Tu ce ai făcut săptămâna aceasta?

Recenzie literară: Amantul doamnei Chatterley de D. H. Lawrence (1928)

Bine te-am (re)găsit! Joia aceasta am venit cu un nou video, o recenzie pentru romanul controversat Amantul doamnei Chatterley de D. H. Lawrence. E destul de interesantă povestea apariției acestei cărți, dar și modul în care a fost primită de către cititorii vremii.

Ai citit această carte? Ce impresii ți-a creat? Ne vedem joia viitoare! :)