Recenzie literară: Câinele de teracotă de Andrea Camilleri (1996)

Câinele de teracotă este un obiect găsit într-o peșteră la picioarele unui cuplu. Cei doi, prinși într-o îmbrățișare a morții, reprezintă o poveste pe care comisarul Montalbano trebuie să o descopere și să o aducă la lumină, după mai bine de 50 de ani.

Romanul lui Andrea Camilleri face parte din seria Comisarul Montalbano. Câinele de teracotă este cel de-al doilea volum, dar se citește ușor și chiar dacă are legătură narativă cu volumul 1, acest lucru nu se simte. La început, lectura mi s-a părut cam greoaie, datorită unor cuvinte în italiană necunoscute mie, a argoului pe care-l folosesc unele personaje și a multitudinii de oameni ce interacționează cu Montalbano. Dar pe parcurs, narațiunea prinde contur, se definitivează poziția și rolul unor personaje, iar descrierile menite să aducă în fața cititorului ce fel de om este comisarul transformă acest roman polițist într-o lectură antrenantă.

Montalbano este un personaj interesant, prin faptul că e un om simplu, căruia îi place să mănânce lucruri bune și care are o intuiție de invidiat. În relația sa cu superiorii, este degajat, fără a deveni înfumurat; cu inferiorii săi adoptă un ton autoritar, fără însă a fi o brută. Cu cei pe care-i consideră la același nivel cu el, ei bine, îi tratează după merite. Așa că per total, Montalbano este un om plăcut, dar care dă de înțeles că la o primă abatere, nu va accepta să fie călcat în picioare.

Personajele care apar pe parcurs - cum ar fi indivizi din lumea interlopă, femei frumoase, amante sau fost amante, bătrâni comuniști supărați pe viață, polițiști prostănaci, bișnițari sau fermieri - sunt conturate foarte bine în câteva cuvinte, astfel încât e ușor să îți dai seama cu cine ai de-a face. 

În concluzie, Câinele de teracotă este un roman polițist care începe greoi, dar pe parcurs devine o lectură antrenantă. Misterul din jurul cuplului găsit în peșteră se accentuează, prinde proporții, iar răspunsul se află în cel mai neașteptat loc, astfel încât am stat cu sufletul la gură până la sfârșit să aflu care este, de fapt, povestea celor doi.

PS: volumul de față face parte din proiectul meu, Drumul spre minimalism. Pentru mai multe detalii, vă invit să urmăriți hashtag-urile #citescceam și #cartecălătoare pe contul meu de Instagram.

Recenzie literară: Europolis de Jean Bart (1933)

Bună!

Cartea din această joi este semnată de un autor român, Jean Bart și se numește Europolis. Ce impresii mi-a creat lectura, aflați din filmulețul de mai jos.

Recenzie literară: Cold Mountain de Charles Frazier (1997)

Războiul civil din America e în plină desfășurare. Cold Mountain este refugiul tinerei Ada Monroe, care după moartea tatălui său rămâne singură și din lipsă de bani, e nevoită să se retragă la ferma familiei. W. P. Inman dezertează din armata Confederației și decide să vină acasă și să o găsească pe Ada, iubirea vieții lui. Cold Mountain este o cronică a două vieți, a greutăților pe care trebuie să le îndure fiecare pentru a reuși.

Mi-a plăcut mult romanul, în principal datorită faptului că nu mă așteptam ca acțiunea să mă absoarbă atât de mult. Narațiunea se desfășoară pe două planuri - capitolele alternează între povestea lui Inman și cea a Adei, începând de pe vremea de înainte de război și sfârșind cu prezentul. Lumea celor doi este foarte diferită - Inman este un tânăr sărac ce s-a înrolat în război, dornic să apere valorile și pământul familiei sale. Ada e o tânără educată, ce alături de tatăl său ajunge din Charleston într-o comunitate rurală, situată în apropierea Cold Mountain, Carolina de Nord, unde în treacăt îl cunoaște pe Inman.

În prima jumătate a romanului, povestea lui Inman nu are nicio legătură cu Ada și viceversa, așa că la început nu pea mi-am dat seama încotro se îndreaptă dezertorul. Pe la mijloc, motivele fiecăruia devin clare, acțiunea ia amploare și ultima parte a romanului se citește foarte repede, fiind plină de evenimente și culminează cu un final foarte bine scris.

Dintre personaje, mi-a plăcut mult de Inman, un bărbat care a văzut toate ororile războiului, nu mai este impresinoat de nimic, dar care este ghidat de speranță spre locurile natale. Ada, deși inițial dă impresia de o femeie neputincioasă, se maturizează repede și învață lucruri pe care nu s-ar fi gândit că va fi nevoită să le facă. Este ajutată mult de Ruby, un personaj tare drag mie prin trăsăturile de caracter de care dă dovadă. Ruby e o tânără foarte descurcăreață, dar care nu are un loc al său. Condiția ca ea să o ajute pe Ada este ca aceasta să nu o trateze cu superioritate, iar între cele două femei, în aceste vremuri grele pentru patria lor, se naște o prietenie trainică. Ruby o învață pe Ada lucruri legate de prelucrarea pământului, conducerea fermei și metode de supraviețuire, iar Ada îi citește cărți și-i împărtășește cunoștințele legate de modă, istorie, geografie.

Cold Mountain are și o ecranizare, cu Jude Law, Nicole Kidman și Renee Zellweger în rolurile principale. Filmul a primit numeroase premii și este foarte bine privit de critici. Eu nu l-am văzut încă, dar urmează.

Romanul lui Charles Frazier este oarecum și biografic, deoarece Inman este parțial bazat pe imaginea fratelui străbuniciului autorului, acesta amintindu-și de acest om, prin intermediul povestirilor din familie, drept o personalitate excepțională.

Cold Mountain a fost o lectură plăcută și intensă pe alocuri. Am învățat lucruri legate de Războiul Civil și despre condițiile soldaților, a dezertorilor, a oamenilor de rând și a societății în sine, schimbarea pe care o suferă aceasta fiind radicală. Personajele sunt foarte credibile și te atașezi cu ușurință de acestea, te întristezi când sunt melancolici și suferi când îi vezi că greșesc. Romanul de față m-a impresionat prin felul în care este scris, prin descrierea amănunțită a sentimentelor și stărilor de spirit prin care trec personajele, dar și prin elementele de istorie prezentate cititorului într-o formă accesibilă și cu o notă personală.

Recenzie literară: This Side of Paradise & The Beautiful and Damned de F. Scott Fitzgerald (1922)

Când eram în gimnaziu, am descoperit un volum negru, cu scris auriu pe copertă în biblioteca mamei mele. Era Blândețea nopții, roman semnat de F. Scott Fitzgerald. A fost prima mea întâlnire cu acest scriitor și mi-a plăcut foarte mult cartea - plină de melancolie, povestea unei vieți și a unei iubiri sortite eșecului. Mai târziu, am citit Marele Gatsby și cam în aceeași perioadă am cumpărat volumul de față, This Side of Paradise & The Beautiful and Damned.

 This Side of Paradise/ Cealaltă parte a Paradisului apare în 1920 și prin intermediul protagonistului, Amory Blaine, un student la universitatea Princeton, înfățișează cititorului, în toată splendoarea sa, viața tinerilor din perioada de după Primul Război Mondial. Accentul se pune pe prietenii lui Amory, pe relațiile dintre ei și pe sentimentele ce se nasc și transformă un grup de tineri în adulți. Statutul social, proveniența, banii și încercarea de a răzbate în lume reprezintă principalele motive ale romanului.
The Beautiful and Damned (1922), tradus la noi ca Cei frumoși și blestemați, apărut la editura Polirom,  are în prim plan societatea newyorkeză și elita din era Jazzului. În miezul acțiunii se află Anthony Patch și Gloria Gilbert, doi tineri ce se îndrăgostesc și se căsătoresc, relația lor fiind reprezentativă acelor vremuri.
Deși ambele romane mi-au plăcut, nu au reușit să ajungă la nivelul primei cărți semnate de Fitzgerald pe care am citit-o. Tinerii din Cealaltă parte a Paradisului sunt amuzanți, teribiliști, vanitoși și departe de a fi maturi. Cuplul Anthony-Gloria din Cei frumoși și blestemați par a fi destul de siguri pe ei la început, cu un țel bine definit și serioși, însă odată ce se căsătoresc, lucrurile încep să degenereze, iar cele două personaje își pierd conturul și se transformă în ceva nedorit pentru partener.
Interesant este faptul că aceste două romane au cucerit inima unei femei, care s-a căsătorit cu autorul, devenind cunoscuta Zelda Fitzgerald.  Mi se pare foarte romantic modul în care Fitzgerald a „curtat-o” pe Zelda - nu prin scrisori de dragoste, ci prin două romane.
Volumul de față s-a citit ușor, m-am relaxat lecturând și imaginându-mi personajele, decorul și modul în care s-a desfășurat acțiunea. Fitzgerald are un stil de a scrie ce te introduce cu ușurință în atmosfera din roman, astfel încât nu îți dai seama când a trecut timpul. This Side of Paradise & The Beautiful and Damned sunt tocmai potrivite pentru o lectură de seară.

Recenzie literară: Pianista de Elfriede Jelinek (1983)

Bună!

Astăzi vă vorbesc despre romanul Elfriedei Jelinek, Pianista. Cine l-a mai citit? :)

Recenzie literară: Eleganța ariciului de Muriel Barbery (2006)

Eleganța ariciului este o carte ce mi-a captat atenția de fiecare dată când am trecut printr-o librărie. Mi-a plăcut mult cum sună titlul și coperta e simpatică tare, iar atunci când am început să citesc romanul, am rămas surprinsă. În mintea mea, titlul mă ducea la cu totul altă acțiune, nu mă așteptam să o găsesc pe doamna Renée Michel, pe Paloma Josse și Kakuro Ozu, un trio ce a transformat lectura acestui roman într-o aventură.

Acțiunea este narată când de Renée, când de Paloma. Renée este o femeie de 54 de ani, care de 27 de ani lucrează ca portăreasă într-un bloc de bogătași. În toți acești ani, femeia a reușit să învețe toate obiceiurile și stranietățile familiilor, lucruri pe care le transmite cititorului. Este o fire inteligentă, care admiră frumosul, apreciază arta, citește multe cărți, are și un pisoi pe nume Leo în cinstea lui Lev Tolstoi, dar preferă să nu se afișeze, jucând foarte bine rolul de portăreasă neștiutoare și făcând tot posibilul să nu fie descoperită.

Paloma, pe de altă parte, este fiica mai mică din familia Josse. Are 12 ani, este foarte inteligentă pentru vârsta sa și deși încearcă să nu iasă în evidență, este cea mai bună elevă din școală. Paloma o ironizează pe sora ei mai mare, Colombe, pe care o consideră o snoabă și de-a dreptul proastă și nu o suportă pe mama ei, psiholog, care urmează orbește toate recomandările pe care i le face psihologul personal. Paloma ține două jurnale, unul dedicat observării lumii din jurul ei și celălalt ideilor profunde. Apropiindu-se de adolescență, Paloma este decisă să se sinucidă, dar înainte de asta, își dorește să cerceteze un pic oamenii din bloc, în special pe doamna Michel, pe care o suspicionează de falsitate.

Toată atmosfera în bloc se schimbă odată ce unul dintre locatari moare, iar apartamentul acestuia nu este lăsat moștenire unei rude, ci este cumpărat de enigmaticul domn Kakuro Ozu, un japonez cult și inteligent care din prima clipă își dă seama că portăreasa poartă o mască. În anumite condiții, Kakuro și Paloma ajung să se cunoască mai bine, iar atunci când devin prieteni, decid să o „descopere” pe adevărata Renée.

Eleganța ariciului este o carte despre societate, imaginea unui om în public, modul în care este perceput, rolul care i se atribuie și cum acesta trebuie să învețe să se încadreze în anumite norme. Renée este un personaj foarte amuzant prin modul ei de a gândi și de a critica (fără pic de răutate) oamenii din jur și deciziile acestora, cucerește cititorul. Un adevărat arici, cum o descrie Paloma, portăreasa este greu de citit, ca om, dar o fire interesantă și elegantă prin rolul pe care și-l atribuie și principiile pe care le urmează.

Mi-a plăcut mult acțiunea și modul în care au interacționat personajele între ele, dar finalul mi s-a părut abrupt și de-a dreptul neașteptat. A chimbat complet atmosfera care a fost creată pe parcursul cărții și acest lucru a avut un impact destul de mare asupra percepției mele despre roman. Acest lucru i-a oferit o notă realistă cărții, astfel încât Eleganța ariciului de Muriel Barbery a fost o lectură savuroasă și cu mai multe răsturnări de situație.

Recenzie literară: Mireasa tânără de Alessandro Baricco (2015)

Bună!

Hello! Astăzi vă vorbesc despre romanul lui Alessandro Baricco, Mireasa tânără. Deși multe aspecte în această carte mi s-au părut ciudate, lectura a fost interesantă. Ați citit acest roman?