duminică, 3 februarie 2019

Bilanț literar: Ianuarie 2019

New Year, Better Me, cum zice Ianca. Ideea este că am decis să fac un bilanț literar în ceea ce privește lecturile mele lunare. Mi-am propus să fiu ceva mai organizată anul acesta și să citesc și din lista mea de to-read, așa că lunar îmi voi alege cel puțin două titluri din aceasta și le voi lectura.



Deși în ianuarie am avut sesiune (ultima sesiune de iarnă, iuhu!), mi-am făcut timp să citesc și altceva în afară de materialele pentru examene. Am citit opt cărți, am abandonat una și în momentul de față am nouă cărți începute. Dar să le iau pe rând.
Pentru ianuarie, am ales, cu ajutorul random.org, Lolita de V. Nabokov și Artemis de A. Weir. Lolita a fost o lectură destul de ciudată, în sensul că deși nu mi-a plăcut subiectul și de multe ori voiam să abandonez cartea, mi-a plăcut naratorul - personajul principal - și modul în care acesta încearcă să-și expună punctul de vedere într-o formă ce-i scuză acțiunile. Finalul mi s-a părut destul de potrivit pentru evenimentele ce au avut loc de-a lungul cărții, cu toate acestea, cred că am avut anumite așteptări pentru protagonist, așteptări care nu s-au realizat.


Artemis, în schimb, nu a rămas în lista mea de lecturi pentru mult timp. Am încercat să o lecturez, am încercat să intru în atmosferă și să mă atașez de protagonistă; dar pe la capitolul cinci mi-am dat seama că nu merită timpul meu. I-am făcut o mini-recenzie aici.
Prima carte pe care am terminat-o anul acesta a fost De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi, un volum relativ scurt, dar impresionant. Impresiile mele le găsiți mai jos.


Mi-a fost dor de literatura rusă clasică, așa că am citit și Spring Torrents de Ivan Turgenev. Povestea în sine a părut banală până la un punct, iar mai târziu a luat o întorsătură diferită de ce credeam eu că se va întâmpla. Mi-a plăcut și voi mai citi cărți semnate de acest autor.
Un volum scurt pe care l-am lecturat în ianuarie a fost Hagakure. The Book of The Samurai de  Yamamoto Tsunetomo, non-ficțiune. Așa cum spune și titlul, este o colecție de povețe și obiceiuri pe care trebuie să le aibă un samurai sau un bărbat în general pentru a se ridica la rangul social pe care-l are.


O altă carte semnată de un autor japonez pe care am citit-o este Death in Midsummer de Yukio Mishima. Am mai citit ceva semnat de nipon în liceu și mi s-a făcut dor de scriitura sa. Deși e o poveste scurtă, despre cum o familie pierde câțiva membri importanți și cum se obișnuiește cu ideea, aceasta este plină de fragmente care-ți dau de gândit.
Ultimele trei cărți pe care le-am citit luna trecută sunt Tropicul Cancerului de Henry Miller - o lectură despre care nu pot spune că mi-a plăcut în mod special, căci povestea în sine nu e deosebită, însă modul în care naratorul aduce în fața cititorului anumite subiecte și le dezbate este interesant; Cuibul de vipere de François Mauriac - m-a amuzat datorită temelor principale și a portretizării personajelor - o familie unde toți membrii acesteia sunt interesați de un singur lucru: de banii tatălui.


O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții de Mark Haddon a fost o descoperire pentru mine: nu știam subiectul romanului, însă mi-a plăcut mult; mi-a amintit, ca stil, de Flori pentru Algernon și în viitorul apropiat urmează să vă povestesc pe canal mai multe despre romanul lui Haddon.

Acestea sunt cărțile pe care le-am terminat luna trecută; dacă sunteți curioși ce citesc acum, vă invit să mă urmăriți și pe Goodreads.
Februarie e o lună în care mi-am propus să continui cu lecturile începute în ianuarie, poate să descopăr un autor preferat sau un personaj care să mă impresioneze peste măsură, vom vedea.
Voi ce mai citiți?

joi, 31 ianuarie 2019

Recenzie literară: Foamea de Knut Hamsun (1890)

Atunci când nu-ți mai rămâne nimic de făcut, visezi. Visezi că următorul articol pe care-l vei scrie va fi apreciat, te va face cunoscut și nu în ultimul rând, bogat. Dar până atunci, aștepți în fiecare zi pe o bancă din parc, sau plimbându-te pe străzile vechiului oraș, vizita unei doamne: a Inspirației. Care, ca orice doamnă ce se respectă, se lasă așteptată. Așa că până vei da cu ochii de ea, păstrează-ți capul limpede și fii alert, căci nici în ziua aceasta, nici următoarea, stomacul tău nu va primi nici o firimitură de pâine.
Foamea de Knut Hamsun este un roman scurt, dar care te face să simți această senzație mai mult ca niciodată. Autorul creează un protagonist atât de credibil, încât ai vrea să te apropii de el și să-l ajuți, doar că...
Aflați din recenzia de mai jos părerea mea despre această carte :)

joi, 24 ianuarie 2019

Recenzie literară: Camera lui Giovanni de James Baldwin (1956)

Pe la începutul lunii vă vorbeam despre cele mai bune cărți citite în 2018, iar Camera lui Giovanni, de James Baldwin, intră în acea listă.
Mi-a plăcut mult de tot modul de a scrie, felul de a aduce subectul unei iubiri interzise în fața cititorului, într-un 1956 îndepărtat de libertatea de exprimare de astăzi în ceea ce privește relațiile dintre două persoane de același sex. James Baldwin reușește să creeze o atmosferă sumbră, personaje care suferă atât de expresiv, încât e destul de greu să le ignori durerea sau incapacitatea de a alege într-o lume plină de reguli făcute nu pentru fiecare individ în parte.
Dacă vă plac romanele scrise altfel, cu un subiect destul de delicat pentru societatea noastră, vă invit să vizionați recenzia de mai jos și să decideți dacă vă atrage cartea:

joi, 17 ianuarie 2019

Recenzie literară: De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi (1999)

Romanul de astăzi, De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi, este unul care mi-a plăcut mult de tot datorită formei în care este scris și a multitudinii de stări prin care am trecut citindu-l. L-ați citit și voi? V-a plăcut?

joi, 10 ianuarie 2019

Recenzie literară: Mâța Vinerii de Doina Ruști (2017)

Salutare!
Dacă vă este dor de o carte a cărei acțiune se petrece într-un București fanariot, plin de oameni neobișnuiți, comploturi și feluri de mâncare ce nu se mai fac nicăieri altundeva (sau în altă epocă), vă recomand volumul de față - Mâța Vinerii de Doina Ruști.


sâmbătă, 5 ianuarie 2019

Cele mai dezamăgitoare cărți citite în 2018

Salutare!
Dacă în prima zi a acestui an v-am vorbit despre cele mai bune cărți pe care le-am citit în 2018 (destul de multe la număr, de altfel), am decis să vă împărtășesc și lista cu cele mai dezamăgitoare cărți citite anul trecut.


Nu s-ar fi potrivit titlul de cele mai proaste cărți, pentru că nu toate au fost în această categorie. Din fericire, față de 2017, am avut mai puține volume ce nu mi-au plăcut deloc - mai exact, cinci, așa că în continuare vă prezint top cinci cărți citite în 2018 ce nu mi-au plăcut. Ordinea este cronologică.

Diana cu vanilie de Diana Sorescu - ori aveam eu mari așteptări de la carte, ori conținutul acesteia nu poate fi numit eseu/proză scurtă. Volumul reprezintă o culegere de articole de pe blogul scriitoarei, despre care nu știam că a murit tragic la o vârstă fragedă. Postările sunt despre prietenie, iubire, dezamăgire și tot ce ține de blogurile timpurii, personale din blogosfera românească.


Femeia cu buchetul de flori și alte povestiri de Mo Yan - un volum de proză scurtă care nu mi-a plăcut deloc. Nici stilul, nici firul narativ; totul a fost mult prea criptic, iar lipsa unui final d fiecare dată m-a îndepărtat de acest scriitor. Cu siguranță nu voi mai fi tentată să citesc ceva semnat de Mo Yan.


Dincolo de portocali de Ioana Bâldea Constantinescu - când am început să citesc cartea, mă așteptam la altceva. A început bine, dar multitudinea de fire narative și personaje participante la acțiune m-au bulversat. Nu am reușit să mă atașez de niciun personaj și nici povestea nu mi-a plăcut, totul e mult prea încurcat în acest roman.


Dragonul Maiestății Sale de Naomi Novik. Am fost foarte încântată atunci când am făcut rost de primele trei volume din seria Temeraire. Aveam așteptări de la Naomi Novik, am citit doar recenzii bune, însă când am ajuns să citesc volumul, mi s-a părut greoi. L-am citit destul de lent, acțiunea mi s-a părut tărăgănată, iar de personaje nu am reușit să mă atașez - păreau bine reprezentate, dar parcă le lipsea ceva. Am decis să nu mai continui seria.


Milk and Honey de Rupi Kaur - este cartea pe care o decernez cu titlul de cea mai proastă carte citită în 2018. Îmi place poezia, dar atunci când aceasta se rezumă la câteva propoziții simple, scrise cu multe spații între ele... ei bine, eu nu pot numi asta poezie. Volumul semnat de Rupi Kaur mi-a atras atenția datorită numeroaselor recenzii pozitive, dar pentru mine, lectura acestuia a fost un chin. Poeta, dacă se poate numi așa, vorbește despre suferință, pierdere, singurătate, abuz, însă într-o formă atât de simplistă și lipsită de emoție, încât îmi venea să arunc cu volumul cât colo. M-a deranajt și modul în care erau scrise poeziile - lipsa rimei, a majusculelor la fiecare vers nou, poeziile având această formă:

Gândurile mele sunt
ca niște
păsări care
zboară pe cer
iar eu
Sufăr.

„Poezia” de sus am inventat-o eu acum (fără majusculă la fiecare rând, am respectat tiparul), dar cam asta e esența volumului Milk and Honey. Au fost câteva poezii care mi-au plăcut, dar mult prea puține pentru a ridica acest volum pe podiumul pe care, cumva, a ajuns.
Acestea sunt cărțile care m-au dezamăgit sau care nu mi-au plăcut deloc. Eu zic că am ieșit bine pentru 2018, nu au fost chiar așa de multe. Acestea fiind spuse, voi ce cărți dezamăgitoare ați citit anul trecut? De ce nu v-au plăcut?

joi, 3 ianuarie 2019

Recenzie literară: Umiliți și obidiți de Fiodor Dostoievski (1861)

Umiliți și obidiți de Fiodor Dostoievski este un roman ce nu se bucură de aceeași popularitate ca alte cărți ale sale - cum ar fi, de exemplu, Frații Karamazov, Jucătorul sau Crimă și pedeapsă - dar nu este cu nimic mai prejos în ceea ce privește acțiunea și morala ce reiese din poveste. În acest roman, cititorul întâlnește un tânăr scriitor, care se trezește în mijlocul unor evenimente la care participă și pe care le relatează cititorului, în calitate de narator, fiind pus în situația de a alege între mai multe aspecte ale vieții sale particulare.
Dostoievski știe să creeze personaje și tipologii față de care nu rămâi indiferent, oricât de mult nu ai vrea să fii imparțial. Romanul de față nu este o excepție.