Ca întotdeauna, amintirile mele îndepărtate sunt în special amintiri
de „lumină”: la Sciacca văd o mare incredibil de albastră, aproape
neagră, care scânteiază furios sub soarele de amiază, unul dintre acele
ceruri ale amiezului de vară siciliană, încețoșat din cauza zăpușelii, o
balustradă care mărginește un povârniș deasupra mării, un soi de chioșc
în care există o cafenea, în stânga celui care privește marea.
(Cafeneaua mai există și astăzi).
Sirena și alte povestiri de Giuseppe Tomasi di Lampedusa este un volum pe care l-am ales după copertă - Sirena che viene assalita de gabbiani de Giovanni Segantini - care este cât se poate de reprezentativă pentru conținutul volumului.
Deși di Lampedusa este considerat a fi autorul unui singur roman, Ghepardul, povestirile acestuia sunt deseori neglijate, dar după ce am parcurs cartea, mi-a părut rău că unele dintre ideile expuse nu au fost explorate mai mult, în mai multe pagini, în mai multe romane.
Volumul debutează cu povestirea Amintiri din copilărie, care explorează o bucată din copilăria autorului. Multitudinea de pasaje descriptive te transpun într-o lume demult pierdută, într-o Sicilie a anilor 1900, începutul unui secol și impactul schimbărilor asupra unei familii nobile. Din păcate, s-a păstrat doar un fragment din toată lucrarea lui di Lampedusa, numeroasele note de subsol din acest volum menționând că anumite detalii s-au pierdut datorită caracterului mult prea initim sau a tendinței de a pune anumite persoane din familie într-o lumină cât se poate de proastă.
Căldura era teribilă și la Augusta, dar nemaifiind reflectată de
ziduri, nu-ți mai provoca o stare de prostrație animalică, ci un soi de
euforie abia perceptibilă, iar soarele, lipsit acum de severitatea lui
de călău, se mulțumea să fie un zâmbitor, chiar dacă brutal, dăruitor de
energie, ba chiar și un magician care punea diamante mișcătoare în
fiecare ușoară încrețitură a mării.
A doua povestire, Bucuria și legea, reprezintă o zi din viața unui funcționar și apropierea sărbătorilor de iarnă, impactul unui cadou asupra statutului său social și reflectarea despre familie și valorile după care se ghidează aceasta. Un fragment cu influență cehoviană, mi-a plăcut mai puțin și cred că de vină a fost lungimea acestuia; dacă era o povestire mai complexă, cred că aș fi reușit să pătrund în miezul problemei.
Cuvintele importante nu pot fi țipate; „urletul de amor” sau cel de ură se întâlnesc doar în melodrame sau la oamenii primitivi, ceea ce e de fapt același lucru.
Cea de-a treia povestire, Sirena, debutează cu viața unui tânăr care, alergând după doi iepuri în același timp, îi pierede pe ambii și își petrece zilele morocănoase într-o cafenea, unde cunoaște un om mai în vârstă, un bătrân acid și foarte direct. Între ei se leagă o prietenie ciudată și bărbatul îi povestește tânărului despre o sirenă. Este povestirea ce mi-a plăcut cel mai mult, datorită explorării personalităților personajelor.
Noi, bătrânii, vă părem nebuni cu toții vouă, tinerilor, dar de cele mai multe ori e exact invers.
Ultima povestire din volum, care este de fapt începutul unui roman, pe care autorul nu a reușit să-l termine niciodată, este Pisoiașii albi. Cuprinde primele câteva capitole din roman și explorează viața unei familii siciliene îmbogățite peste noapte, despre care circulă fel și fel de zvonuri. E păcat că di Lampedusa nu a transformat ideea într-un roman; este promițătoare, iar multitudinea de personaje diferite care au apărut în povestire mi-au stârnit curiozitatea.
Sirena și alte povestiri de Giuseppe Tomasi di Lampedusa a fost cartea perfectă pentru un sfârșit de vară. Nu este o carte de povestiri pretențioasă, mai degrabă menită să te
transpună în trecutul Italiei și în inima familiilor ce fac parte din
diferite pături sociale de la începutul secolului trecut.
Pasajele descriptive ale Siciliei, a casei și a ținuturilor în care a copilărit autorul, dar și construcția personajelor și umorul fin de printre rânduri au făcut din această carte o lectură plăcută, un volum numai bun de savurat pe plajă.
