Recenzie literară: Cititorul de Bernhard Schlink (1995)

Ştiu, neasumarea este o variantă obscură a trădării. Din afară nu se vede dacă cineva se leapădă de celălalt sau doar păstrează discreţie, menajează, evită unele chestiuni penibile sau neplăcute. Dar cel ce nu-şi asumă o stare de lucruri o ştie cu precizie. Iar unei legături i se ia pământul de sub picioare prin simpla neasumare, în egală măsură ca şi prin variantele spectaculoase ale trădării.

Recenzie literară: Sensul iubirii: Revoluția științifică a relațiilor de dragoste de Sue Johnson (2013)

 Iubirea, un concept atât de vast și atât de important pentru ființa umană, nu a fost studiată serios până în trecutul recent. Văzută inițial strict ca un sentiment menit să apropie doi indivizi pentru a procrea și pentru a transmite genele mai departe, s-a demonstrat în numeroase studii că iubirea este o emoție ce modelează individul la nivel microscopic și macroscopic, oferindu-i o multitudine de șanse și fiind un stâlp de susținere atunci când sentimentul înflorește în preajma acestuia sau invers, o capcană ce îl ține captiv în propria neputință atunci când iubirea îi este refuzată.

Sensul iubirii: Revoluția științifică a relațiilor de dragoste de Sue Johnson nu se numără printre cărțile pe care le-aș citi în mod normal, dar titlul și premisa m-au convins să o lecturez. Autoarea explică foarte bine și minuțios tot ceea ce înseamnă studiile despre acest sentiment, tipurile de atașament existente, felul în care iubirea poate salva vieți - la propriu - sau distruge destine. 

O non-ficțiune foarte prietenoasă cu un cititor ce este străin de acest gen literar, Sensul iubirii se axează pe mai multe aspecte: studiile despre emoții și importanța acestora în formarea armonioasă a individului; tipurile de atașamente pe care le pot avea oamenii, în funcție de bagajul lor emoțional - sigur, anxios sau evitant; exemple de situații în care cuplurile nu pot ajunge la un numitor comun, iubirea fiind un concept ce nu mai există sau care s-a alterat atât de mult, încât nu mai este de ajuns pentru a ține doi oameni împreună. Psiholog specializat pe terapia de cuplu, Sue Johnson aduce în cartea sa exemple de cupluri pe care le-a întâlnit în cariera sa, cupluri ce au venit cu o problemă majoră - sau chiar mai multe - iar cu ajutorul raționamentelor și a diferitor tactici, i-a ajutat pe acei oameni să se regăsească și să repare ce nu mergea bine. 

Cartea aceasta este scrisă într-un stil lejer și foarte accesibil publicului larg, exemplificând concepte mai dificile sau explicând anumite situații în termeni colocviali. Mi-a plăcut mult acea porțiune unde autoarea vorbește despre fiecare tip de individ, pe care îl categorisește ca fiind: un individ evitant - care fuge de a-și exprima nemulțumirea sau frustrarea sau dorința în fața partenerului și nu numai; individul anxios - care trece direct la atac, verbal, emoțional sau fizic, atunci când nu se mai simte iubit sau stăpân pe situație; individul cu un atașament sigur - care este capabil să-și recunoască sentimentele prin care trece și să le discute cu partenerul, ajungând astfel la un numitor comun cu acesta.

Sensul iubirii: Revoluția științifică a relațiilor de dragoste este o non-ficțiune pe care o recomand cititorilor pe care-i pasionează psihologia relației de cuplu și tipurile de comportamente, văzute prin prisma unui sentiment deloc neglijabil - iubirea.

PS: Cartea o găsiți publicată  la Act și Politon. Mulțumesc editurii pentru volumul oferit <3

Recenzie literară: Regele Ugu de Adam Stower (2017)

Cât de importantă este o prietenie? Cât de grav este atunci când la școală te așteaptă bătăușul-șef, gata mereu să te pună la colț? Pentru Andi Firicel, aceste două întrebări sunt vitale. Prima, pentru că-și dorește să găsească un prieten - iar Regele Ugu se adeverește a fi omul potrivit. A doua, pentru că Michi Înhățău, băiatul rău, nu se va lăsa până când nu-l va distruge.

Regele Ugu de Adam Stower este un volum frumos, amuzant, plin de imagini memorabile și ilustrații care completează atmosfera poveștii.

Recenzie literară: La paradisul femeilor de Emile Zola (1883)

Pentru el, ea juca un rol, cel mai iscusit dintre roluri; căci dacă i s-ar fi dat din prima zi, fără îndoială că Mouret ar fi uitat-o a doua zi, pe când refuzându-l, îi biciuise dorinţa, aducându-l în stare de a săvârşi orice nebunie. O rafinată, o vicioasă n-ar fi procedat altfel decât această nevinovată.

Octave Mouret: Când vrei ca oamenii să-şi pună la contribuţie întreaga lor putere de muncă, ba chiar să scoţi de la ei un pic de onestitate, trebuie mai întâi să ţii seama de măsura nevoilor lor.

Zilele i se scurgeau în aceeaşi obsesie dureroasă. Imaginea Denisei se redeştepta odată cu el. O visase toată noaptea, îl urma în faţa mesei de lucru din biroul lui unde semna poliţe şi mandate, de la orele nouă până la orele zece. Îşi îndeplinea munca automat, o simţea mereu prezentă, spunând mereu "nu", cu aerul ei liniştit.

Bilanț literar: Septembrie 2020

Salutare și bine v-am găsit în a zecea lună a anului! Sper că acest anotimp vă bucură la fel cum mă bucură pe mine, pentru că toamna e una dintre cele mai frumoase perioade. E anotimpul care mă inspiră să citesc mai mult, iar anul acesta simt cum clasicii pun stăpânire (din nou) pe mintea mea. 

Septembrie a fost o lună bogată în lecturi, dar cum a fost și o lună a începuturilor pentru mine personal, au mai intervenit și niște schimbări în biblioteca pe care o dețin.

Am început luna cu lectura aceasta - Dumnezeu s-a născut în exil de Vintilă Horia. Este jurnalul lui Ovidiu la Tomis, iar pentru mine subiectul a avut un interes major, datorită faptului că acum un an m-am mutat în Constanța și tot ce ține de istoria acestui loc mă fascinează. Impresiile mele despre volum le găsiți în recenzia de mai sus.

Destrămare de Sorin Delaskela a fost un volum ce te pune pe gânduri, prezentându-ți viziunea unui bărbat despre viața sa, despre cum se simte prins în vârsta pe care o are și posibilitățile pe care le vede deja limitate. Destrămare e o carte ce te face să te transpui în pielea naratorului, să-i vezi clar perspectiva.

Vârsta inocenței de Edith Wharton este primul clasic pe care „l-am dat gata” toamna aceasta. Nu e prima mea întâlnire cu autoarea, dar mi-a fost dor de stilul ei, de personajele sensibile și iraționale în raționamentul lor, atât de dornice să trăiască, să simtă, dar și atât de limitate de normele vremii.

Printre lecturile serioase merge și un roman de dragoste, iar felul în care scrie Lisa Kleypas m-a cucerit de la seria Wallflowers, așa că am început seria The Hathaways. Acțiunea are loc prin 1850, în prim plan apărând familia Hathaway, formată din patru surori și un frate. Rămași orfani, cei cinci se trezesc cu o avee și un titlu, însă în familia lor atât de diferită și de „anormală”, lucrurile devin din ce în ce mai dificile. Mine Till Midnight se axează pe povestea surorii mai mari, Amilia, care își ia rolul de mamă și jură că restul vieții se va ocupa doar de frații ei... asta până când în peisaj apare Cam Rohan. Mine Till Midnight  este o lectură ușoară, previzibilă pe alocuri, dar antrenantă și cu personaje bine conturate.

Gallywix: Trade Secrets of a Trade Prince de Gavin Jurgens a fost o povestire scurtă, dar foarte antrenantă și amuzantă, prezentând povestea unui personaj important din universul World of Warcraft. Regele goblinilor, Gallywix, își povestește viața și drumul spre ascensiune, într-o manieră foarte amuzantă și care te ține în priză pe tot parcursul lecturii.

Toamna clasică a continuat cu un volum destul de scandalos pentru vremea în care a apărut, Bonjour tristesse de Francoise Sagan. Urmărește viața unei tinere rămasă orfană de mamă, care se înțelege foarte bine cu tatăl ei, până în momentul în care acesta se amorezează de o bună prietenă a mamei răposate. Bonjour tristesse  nu e un roman lung, dar perspectiva unei adolescente este bine prezentată.

A Thousand Years of War: The Story of Alleria & Turalyon de Robert Brooks este un alt volum din universul WoW, care prezintă povestea a două personaje majore, Alleria și Turalyon. Deși nu m-au interesat aceste două personaje în mod special pe parcursul jocului, mi-a plăcut să aflu câte ceva despre rostul lor și impactul pe care l-au avut în anumite situații.

În The Tomb of Sargeras de Robert Brooks, accentul se pune pe dorința lui Gul`dan de a deschide un portal pentru Burning Legion în mormântul lui Sargeras și încercarea lui Khadgar cu Maiev  Shadowsong de a-l opri pe Gul`dan. Din nou, acest volum prezintă o parte din evenimentele ce întregesc povestea unui expansion din cadrul universului WoW.

Pe drum de Jack Kerouac este ultimul clasic pe care l-am terminat în septembrie, aducând în atenția cititorului mentalitatea generației Beat din America anilor 50 din secolul trecut. Nu e neapărat o carte ce să-ți ofere teme de gândire, dar te imersează în totalitate în acțiune.

Și pentru că spuneam mai sus despre niște schimbări, în septembrie am decis să abandonez niște cărți pe care ori le-am lăsat la o parte de prea mult timp, ori m-am plictisit de acestea, ori pur și simplu nu am putut să le continui.

Salt to the Sea/ O mare de lacrimi de Ruta Sepetys este un volum pe care l-am avut de ceva timp pe listă, iar când l-am început, am rămas dezamăgită. Relatează povestea a patru copii/adolescenți în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, personaje care se află de ambele părți ale baricadei, fiecare cu propria poveste. Romanul are tendința să adune aceste personaje la un loc, dar pe mine felul în care e scrisă cartea m-a făcut să avansez foarte încet, până când am decis să abandonez lectura. Fiecare capitol se axează pe un anumit personaj, dar acestea sunt atât de scurte, încât abia începe să se întâmple ceva și autoarea sare la alt capitol, la alt personaj. Acest tip de scriere nu e pe placul meu, pentru că pur și simplu nu am avut timp să mă atașez de vreun personaj sau să înețeleg pe deplin încotro se îndreaptă mintea acestora. Nu cred că am ajuns la jumătatea cărții, dar cert este că noi două nu ne-am potrivit.

Sea People: The Puzzle of Polynesia de Christina Thompson este o non ficțiune foarte interesantă, bine scrisă, se vede clar că autoarea s-a documentat foarte mult. Am început să citesc cartea când mă interesa subiectul (am făcut ceva cercetări pentru romanul meu ce urmează să apară în viitorul apropiat), dar după ce am făcut rost de anumite informații, mi-am pierdut avântul. Nu văd abandonarea acestei cărți ca pe o nereușită, ci ca o sursă de informație ce mi-a servit acolo unde aveam nevoie de aceasta.

O carte abandonată din toată inima a fost Lăptarul de Anna Burns. Recunosc, habar nu aveam despre ce urmează să fie cartea, dar am tot văzut-o lăudată și iubită de oameni a căror părere despre anumite lecturi o respect. Lăptarul însă a fost o lectură chinuitoare și foarte frustrantă pentru mine. Naratoarea, o adolescentă după care începe să umble un bărbat cu mult mai în vârstă, poreclit „Lăptarul”, este un personaj extrem de antipatic. Vorbește mult și pe lângă subiect, niciodată nu pare să ajungă la a spune povestea pe care are de gând să o relateze. Cartea e scrisă sub forma unor paragrafe interminabile, foarte lălită, fără sens, în opinia mea. Rareori citesc romane care să mă frustreze, dar acesta a făcut parte din listă (alături de Micul prieten a Donnei Tartt).  Desigur, fiecare carte își are cititorii, dar pentru mine, Lăptarul a fost o alegere nepotrivită.

Acestea sunt lecturile lunii septembrie. Voi ce mai citiți?

Recenzie literară: Pe drum de Jack Kerouac (1957)

Compune sălbatic, nedisciplinat, curat! Scrie ce îţi vine din adâncurile sufletului tău. Cu cât mai nebunesc, cu atât mai bine! Fii întotdeauna nebun şi fără spirit! Înlătură obstacolele literare, gramaticale şi sintactice. Tu eşti tot timpul un geniu...

Estul are ceva bun şi sfânt, în timp ce California e albă ca rufele puse la uscat şi n-are minte.

Recenzie literară: Bonjour tristesse de Françoise Sagan (1954)

Bonjour tristesse este o carte despre o viață lipsită de griji; o vârstă la care toate visele par realizabile; o familie gata să te cuprindă în brațe la prima cădere; și o iubire care nu aparține protagonistei, dar care o privește în cel mai direct mod.