Pisica de Georges Simenon este un roman unde acțiunea nu e deloc alertă, dar e plină de introspecții și rememorare a trecutului, cititorul urmărind totul prin ochii lui Emile. Dacă la început relația celor doi bătrânei este bizară, pe parcurs ies la suprafață detalii importante despre trecutul lor, dar și despre diferența de clasă. Emile este un bărbat din popor, care toată viața a muncit cu mâinile, bucurându-se de o pensie care-i oferă posibilitatea să aibă o bătrânețe liniștită. Rafinată și burgheză, Marguerite e fiica unui patron de fabrică, tratându-l cu superioritate pe Emile.
Pisica e un roman lent, pe care-l citești și te întrebi de ce cele două personaje încă sunt împreună, cum au ajuns să se căsătorească două firi atât de diferite, și nu în ultimul rând, de ce insistă să joace acest joc tăcut, bazat pe câteva cuvinte scrise pe bilețele. Ambele personaje sunt foarte bine conturate, ajungi să le afli toate slăbiciunile și defectele, acestea ieșind în evidență pe fundalul imaginii pe care cei doi vor să o prezinte societății. Nu mi-a plăcut deloc de Marguerite - de altfel, cititorul nu are parte de perspectiva ei despre tot ce se întâmplă, astfel încât te întrebi pe alocuri cât dramatizează Emile și cât din ce spune el este adevărat.
Călătorul în timp, un inventator care le arată oaspeților săi ultima sa invenție - o mașină ce poate călători în alte vremuri - dispare, doar pentru a reapărea într-un hal de nedescris. Cei din jur vor să afle unde a fost bărbatul în tot acest timp, iar Călătorul le divulgă marele secret: opt zile a fost în viitor, iar acolo a găsit ceva la ce nu se aștepta.
Romanul semnat de Herbert Wells explorează subiecte precum viziunea omului despre viitor, posibilele moduri în care va evolua rasa umană, construcția unei societăți atunci când intervine schimbarea, dar și ciclicitatea lucrurilor. Povestea începe destul de optimist, dar autorul aruncă cititorul într-un iureș de evenimente sumbre, făcându-l, prin intermediul Călătorului în timp, să se întrebe încotro, de fapt, se îndreaptă lumea și ce se poate alege din rasa umană.
Focul din casă de Kamila Shamsie este o carte ce se citește ca un studiu de caz despre identitate și moravuri, despre apartenență și acceptare, despre dragostea pentru familie sau devotamentul față de patrie. Toate personajele au câte ceva de pierdut: Isma e mereu cu ochii în patru, pentru că hijabul ei trezește întrebări în cele mai obișnuite locuri - cafenele, transportul în comun, bibliotecă. Aneeka este prea frumoasă și încăpățânată pentru binele ei, ajungând să se întâlnească în secret cu fiul unui diplomat. Parvaiz este curios despre istoria țării de unde provin părinții săi și e fascinat de misterul ce-l învăluie pe tatăl lor, iar un tânăr ce apare în viața lui pare să aibă toate răspunsurile pe care le caută.
Romanul este plin de evenimente cu tentă politică și ideologică, dezbătând subiecte precum felul în care sunt văzuți pakistanezii, fie și de a doua generație, de către societatea britanică sau americană, modul în care sunt tratate femeile și cum anumite familii sunt urmărite în deaproape de către organele de ordine. Cititorul are ocazia să afle atât perspectiva celor trei frați, cât și perspectiva unui politician care se gândește, în aparență, doar la binele englezilor, fără a fi atent la ce se întâmplă în propria casă.
Luna aceasta a fost plină de evenimente în viața mea personală, așa că nu am avut prea mult timp pentru citit, și totuși, am reușit să lecturez câteva cărți ce m-au încântat.
Legendborn de Tracy Deonn am citit-o în cadrul unui club de carte, pentru că altfel nu aș fi ajuns la ea. Urmărește viața lui Bree, o fată de culoare ce și-a pierdut mama și câteva luni după asta ajunge la o școală care se adeverește a fi mai mult decât o instituție de învățământ. Bree descoperă că magia există, că legenda lui Arthur și a cavalerilor mesei rotunde este mai mult decât o poveste din trecut, iar în interiorul fetei se ascunde o putere despre care Bree habar nu avea.
Mi-a plăcut cum e scrisă cartea - personajele, dar mai ales felul în care gândește protagonista și cum face față faptului că e singura fată de culoare din școală. Nu mi-a plăcut triunghiul (?) amoros, dar asta e o chichiță de-a mea - aș prefera să nu dau de acest trope în cărți. Volumul face parte dintr-o duologie și cu siguranță voi citi cândva și volumul doi.
A Favor for a Favor de Helena Hunting e genul de carte pe care o citești când ești între lecturi serioase, fiind un sports romance. Nu e deloc o poveste pretențioasă - o tânără este trădată de iubitul ei, ajunge să locuiască în apartamentului fratelui său, care e jucător profesional de hochei, iar vecinul ei se adeverește a fi coechipierul fratelui său și totodată cel mai mare rival al acestuia. Povestea e una simplă, cu multe lacune logice, dar personajele au fost bine construite și mi-a plăcut evoluția relației lor.
Copiii vulpii de Kevin Sands a fost o aventură pe cinste - cinci copii proscriși, tâlhari, renegați și escroci sunt angajați de un Mare Țesător să fure un artefact.
Desigur, artefactul este ceva mai mult decât o piatră nestemată, iar gașca condusă de Cal, protagonistul, trebuie să afle care este adevărul. Mi-a plăcut mult cum e scrisă cartea și cu siguranță voi citi continuarea.
Cartea asta a făcut ravagii pe Instagramul românesc atunci când a fost tradusă și m-am lăsat și eu purtată de val. A patra aripă de Rebecca Yarros este un fantasy cu puternice accente de romance, de obicei tind să nu aleg astfel de lecturi, dar autoarea a făcut o treabă minunată îmbinând elementele de magie, politică și romance. Totuși, nu mi-au plăcut acele aproximativ 10 pagini (din aproape 700) unde s-a pus accent pe scene explicite de sex. Cred că m-aș fi putut lipsi de ele și relația care se construiește între protagoniști nu ar fi pălit sub nici o formă.
De-a puia-gaia de Vlad Mușatescu e un volum care m-a cucerit prin comicul și umorul de care dă dovadă vocea narativă, dar am abandonat lectura - acțiunea bătea pasul pe loc și mi-am pierdut interesul, deși am tras de mine să ajung la 20% din poveste.
Sâmbăta când vine Sambo de Paul Maar a fost o lectură rapidă, nepretențioasă - traducerea e la înălțime, limbajul m-a amuzat copios, dar povestea în sine nu m-a dat pe spate. Sambo este o creatură ce apare în viața unui om șters și începe să facă numai prostii, care mie personal nu mi s-au părut drăgălașe sau glumițe nevinovate. Personajul meu preferat rămâne a fi domnul Boubătrân :))
Acestea sunt cărțile pe care le-am citit în iulie. Luna voastră cum a fost?
Mândrie și prejudecată de Jane Austen este un roman despre atmosfera și mentalitatea englezilor din înalta societate din epoca victoriană, respect, tradiție și bunele maniere. Lizzy Bennet este întruchiparea unei tinere bine crescute, educate, aparent perfecte pentru a deveni o soție ca la carte pentru un gentilom, dacă nu ar adopta un limbaj plin de ironie și dacă nu ar fi plină de prejudecăți. Domnul Darcy, la rândul său, întruchipează bărbatul vremurilor, distant și inteligent, scump la vorbă și nu în ultimul rând, mândru. Dinamica relației între cele două personaje este absolut fascinantă, cititorul urmărind cum evoluează aceasta și cum cei doi protagoniști trec peste preconcepții.
Jane Austen portretizează foarte bine nu doar atmosfera și mentalitatea vremurilor, ci și esența nobilimii din acea perioadă, oferind personajelor secundare trăsături care-i fac imposibil de trecut cu vederea. Mi-au plăcut protagoniștii și mi-a plăcut și de sora mai mare a lui Lizzie, Jane, o fată sensibilă și gingașă. Mi-a displăcut enorm de mama fetelor, pentru că dă dovadă de o lipsă de coloană vertebrală și închide ochii acolo unde ar fi trebuit să intervină și să-și ghideze fiicele în direcția bună.
Scrisă într-un stil epistolar, Această dulce povară, tinerețea de Cella Serghi este o poveste de dragoste inspirată din realitate, autoarea introducând multe evenimente din propria biografie. Cita este o copilă din flori, nedorită de nimeni, căsătorită mai mult din datorie decât din alte considerente, cu un bărbat care nu o iubește. Ion Berezeni este un doctor renumit, publicist și persoană publică, cunoscând-o pe Cita din întâmplare. Deși ambii sunt căsătoriți, între cei doi se înfiripă imediat un sentiment mai puternic decât orice, dar universul este împotriva lor, lăsându-i să se întâlnească doar prin intermediul scrisorilor.
Dragostea care-i leagă pe cei doi este palpabilă și imposibilă, iar realitatea asta îi sfâșie pe amândoi. Scrisorile pe care și le scriu sunt pline de vervă, pasiune, dorință și dor, însă printre rânduri se întrevede că totul este sortit eșecului. Pe parcursul lecturii, ești mereu curios, împreună cu naratoarea, de ce relația Citei cu Ion s-a sfârșit, când din cuvintele pe care și le împart reiese incapacitatea celor doi de a trăi unul fără celălalt.
Virginia Woolf creează o carte-experiment, unde dezbate subiecte tabu precum sexualitatea, arătând din plin constrângerile la care este supusă femeia din secolul XVIII sau XIX. Dacă inițial Orlando, un bărbat în toată firea, suferă o mare dezamăgire în dragoste, odată cu metamorfozarea sa are ocazia să vadă și cealată perspectivă, a femeii care are un anumit rol în societate și nu se bucură de libertatea pe care o are bărbatul.
Orlando de Virginia Woolf este o carte ce merită citită pentru originalitatea sa, pentru vocea narativă, dar și pentru subiectele dezbătute într-o epocă rigidă în ceea ce privește subiectele precum identitatea, drepturile femeilor, libertatea gândirii.
