Victoria de Knut Hamsun este o poveste de dragoste tragică, aflată sub o stea nefastă. Diferența socială, moravurile vremii, drumul în viață pe care îl parcurge fiecare dintre cei doi sunt doar câteva elemente ce stau în calea fericirii. Iubirea se împletește strâns cu singurătatea și cu orgoliul, viața cu moartea, eternitatea cu efemerul, Victoria fiind o lectură complexă, reprezentativă pentru societatea norvegiană de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Victoria este un roman alert și plin de sensibilitate, o iubire ce trece de proba timpului, dar rămâne în umbră din cauze precum societatea, așteptările personajelor și nu în ultimul rând, soarta crudă. Vă recomand să lecturați acest roman dacă vă plac poveștile de dragoste imposibile și vreți să aflați mai multe despre construcția societății norvegiene din acea perioadă.
Casa de pe canal de Georges Simenon este un thriller psihologic, unde nu există o rază de speranță la capătul tunelului. Personajele sunt grotești prin defectele pe care le manifestă la fiecare pas, fără să existe vreo trăsătură care să le scoată din această lumină negativă. Edmee este o manipulatoare desăvârșită, lipsită de scrupule sau milă, înfricoșată și fascinată deopotrivă de conceptul morții, jucându-i pe cei din jur pe degete. Verișorii ei, băieți de la țară, sunt făcuți dintr-o bucată și cad în mrejile fetei, fără a realiza în ce joc se implică, iar devotamentul lor față de Edmee are niște urmări dezastruoase.
Georges Simenon știe să construiască personaje care să te facă să le detești și să-ți dorești ca dreptatea să triumfe. Atmosfera sumbră, combinată cu structura romanului, face din Casa de pe canal o lectură antrenantă, care te îndeamnă să te întrebi care sunt limitele perfidiei și a răutății umane. Edmee e un personaj absolut dezagreabil, care se bucură din plin de viață, făcând-o pe victima și manipulându-i pe cei care-i vor binele. Verișorii ei sunt niște nătărăi, iar celelalte rude privesc cu apatie tot ce se întâmplă. Familia unchiului, care avea o structură stabilă până la venirea adolescentei, devine un cuib de vipere, dezintergându-se.
Ultima lună a acestei veri a fost infernal de caldă și nu știu dacă ăsta a fost motivul principal, dar nu prea am avut spor la citit - deși pot să spun cu mâna pe inimă că am lecturat o poveste ce m-a făcut să lăcrimez și clar e candidată la cea mai bună carte fantasy pe anul ăsta în topul meu personal.
Strange Pilgrims de G.G. Marquez este o lectură începută în iulie, pe care am parcurs-o în pas de melc. Este o serie de povestiri, unele interesante, altele plictisitoare. Mi se făcuse poftă de scriitura lui Marquez, dar nu voiam să mă înham la un roman. Am regăsit stilul de scriere care m-a bucurat în anii de liceu și-mi pare bine că am parcurs încă un volum semnat de autor.
Rivali divini de Rebecca Ross e una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta. Eu nu obișnuiesc să plâng la cărți, dar povestea din aceasta m-a emoționat, m-a făcut să simt durerea personajelor, iar construcția romanului m-a făcut să-mi doresc să pot citi cartea asta din nou pentru prima dată.
Abia aștept să apară continuarea. Dacă vreți un romance realist și plin de emoție, cu elemente de fantasy, cu acțiunea amplasată într-o lume unde există un conflict armat, vă foarte recomand să alegeți romanul semnat de Rebecca Ross.
Din păcate nu s-a lăsat fără abandonate. Deși premisa la Red Sister de Mark Lawrence mi-a atras atenția, stilul de scriere și tragerea pisicii de coadă cu acțiunea nu m-au cucerit. E și parte dintr-o serie și, deși înțeleg că autorul trebuie să creeze universul în care are loc povestea, m-a plictisit teribil procesul.
Sweet Home de Tillie Cole - un romance pe care l-am ales ca să fac o pauză de la cărți cu subiecte solide. Ei bine, eu una citesc romance pentru a mă relaxa, nu caut o dezvoltare substanțială a personajelor sau evenimente care să schimbe lumea. Dar chiar și așa, m-am plictisit foarte repede lecturând cartea asta - personajele sunt improbabile și se atașează reciproc din pod, iar conversațiile erau mai infantile decât am putut eu duce. DNF.
Deviant Hearts de Jagger Cole e un alt romance pe care l-am abandonat. Știam în ce mă bag - mafia romance, el dur și puternic și are ochi doar pentru ea, ea frumoasă deșteaptă și devreme acasă, aceleași clișee. Doar că de data asta limbajul a fost exagerat de pueril, relația celor doi începe din nimic și mi-am pierdut repede interesul pentru povestea lor.
Petale cu aromă de vanilie este o antologie de historical romance la care am contribuit și eu cu o povestire, Primul dans, surprinzând (ficțional) aducerea misterioasei plante pe continentul european. Antologia cuprinde povestiri vesele sau triste, pline de umor și voluptate, dorință, dor și nu în ultimul rând, iubire, în toate formele pe care le poate îmbrăca aceasta.
Acestea au fost puținele mele lecturi terminate pe august - sunt și astfel de luni mai puțin prolifice din acest punct de vedere. Voi ce ați mai citit?
Însemnările unui tânăr medic de Mihail Bulgakov cuprinde o serie de povestiri inspirate din viața autorului, de pe vremea când Mihail Bulgakov, proaspăt absolvent al facultății de medicină, ajunge în mediul rural, unde profesează ca doctor și face față dificultăților și impedimentelor ce apar în calea unui medic debutant.
Limbajul din volum este simpatic, iar cazurile descrise denotă, pe de o parte, bolile și problemele pe care le au oamenii de la țară în mod curent, iar pe de altă parte, capacitatea unui medic debutant de a înțelege ce are de făcut mai departe. Naratorul nu este genul de medic ce refuză ajutorul, ba din contra, ascultă de sfaturile felcerilor sau a babelor tămăduitoare, care, deși nu au o educație medicală, cunosc ființa umană din alte perspective și nu se sfiesc să-i împărtășească proaspătului doctor din cunoștințele lor.
Spuma zilelor urmărește viața a mai multor personaje, axându-se pe relația romantică între Colin și Chloe. Colin e un tânăr foarte bogat, care e pasionat de jazz și consideră că tot ce înseamnă muncă fizică reprezintă moartea spiritului și transformarea omului într-o unealtă dintr-o mașinărie. Chloe, ființă visătoare și gingașă, îi acaparează inima tânărului, dar fericirea lor este umbrită de o boală rară ce o afectează pe femeie - în plămânii ei începe să crească un nufăr, iar singurul leac împotriva acestei maladii este o mare de flori în care trebuie să se afle mereu Chloe. Dornic să-și salveze iubita, Colin decide să sacrifice totul.
Boris Vian creionează un roman absolut fascinant atât prin stilul său de scriere, cât și prin împletirea fantasticului cu absurdul. Acțiunea are loc într-un univers aflat undeva la limita dintre real și imaginar - din robinete nu curge apă, ci ies la suprafață pești, camerele devin din ce în ce mai înguste în funcție de grijile locatarilor, șoarecii au rațiune și au grijă de gospodărie.
Pisica de Georges Simenon este un roman unde acțiunea nu e deloc alertă, dar e plină de introspecții și rememorare a trecutului, cititorul urmărind totul prin ochii lui Emile. Dacă la început relația celor doi bătrânei este bizară, pe parcurs ies la suprafață detalii importante despre trecutul lor, dar și despre diferența de clasă. Emile este un bărbat din popor, care toată viața a muncit cu mâinile, bucurându-se de o pensie care-i oferă posibilitatea să aibă o bătrânețe liniștită. Rafinată și burgheză, Marguerite e fiica unui patron de fabrică, tratându-l cu superioritate pe Emile.
Pisica e un roman lent, pe care-l citești și te întrebi de ce cele două personaje încă sunt împreună, cum au ajuns să se căsătorească două firi atât de diferite, și nu în ultimul rând, de ce insistă să joace acest joc tăcut, bazat pe câteva cuvinte scrise pe bilețele. Ambele personaje sunt foarte bine conturate, ajungi să le afli toate slăbiciunile și defectele, acestea ieșind în evidență pe fundalul imaginii pe care cei doi vor să o prezinte societății. Nu mi-a plăcut deloc de Marguerite - de altfel, cititorul nu are parte de perspectiva ei despre tot ce se întâmplă, astfel încât te întrebi pe alocuri cât dramatizează Emile și cât din ce spune el este adevărat.
Călătorul în timp, un inventator care le arată oaspeților săi ultima sa invenție - o mașină ce poate călători în alte vremuri - dispare, doar pentru a reapărea într-un hal de nedescris. Cei din jur vor să afle unde a fost bărbatul în tot acest timp, iar Călătorul le divulgă marele secret: opt zile a fost în viitor, iar acolo a găsit ceva la ce nu se aștepta.
Romanul semnat de Herbert Wells explorează subiecte precum viziunea omului despre viitor, posibilele moduri în care va evolua rasa umană, construcția unei societăți atunci când intervine schimbarea, dar și ciclicitatea lucrurilor. Povestea începe destul de optimist, dar autorul aruncă cititorul într-un iureș de evenimente sumbre, făcându-l, prin intermediul Călătorului în timp, să se întrebe încotro, de fapt, se îndreaptă lumea și ce se poate alege din rasa umană.
