Bilanț literar: Ianuarie 2021

Bine v-am regăsit în acest an! Sper că ați citit cărți ce v-au plăcut și vă doresc ca 2021 să vă aducă lucruri bune, lecturi frumoase, realizarea planurilor.

Ianuarie, pentru mine, a fost o lună mai prolifică decât mă așteptam. Am reușit - cumva - să citesc mai multe cărți decât aș fi crezut că voi lectura. Mi-am propus în 2021 să citesc ce am deja în bibliotecă, așa că am apelat la sfântul random org - să-mi randomizeze titlurile pe care să le citesc. Totuși, nu am renunțat la a citi ce titlu îmi atrage atenția când sunt într-o anumită stare de spirit.

Mi-am început anul cu o carte tare simpatică, Cazul marchizului dispărut de Nancy Springer. Romanul urmărește aventurile Enolei Holmes, sora mai mică a vestitului Sherlock Holmes, care, nefiind luată în serios de cei din jur, decide să-și ia soarta în propriile mâini. Mi-a plăcut mult lectura și cu siguranță voi citi toată seria.

Am terminat de citit și Alcibiade de Platon, un volum în care urmărim dialogul lui Alcibiade cu Platon. Un dialog filozofic, despre realitatea vremii, natura umană, visele și aspirațiile celor implicați. Nu este o lectură rapidă, dar oferă o viziune despre literatura antică.

A Curse so Dark and Lonely de Brigid Kemmerer este primul volum din trilogia Cursebreakers și este un YA Fantasy care repovestește Frumoasa și Bestia. O tânără din prezent este răpită și dusă într-o lume paralelă, medievală, pentru a servi un rege închis într-un palat fermecat. Volumul urmează să se traducă la noi anul acesta.

Întâlnirea mea cu Stanislaw Lem a avut loc prin intermediul romanului Solaris și mi s-a făcut dor de stilul său de scriere. Catarul de Stanislaw Lem este un volum ce urmărește un bărbat decis să cerceteze o situație în care par să fie implicate niște forțe paranormale.

Am lecturat și un volum semnat de un autor român contemporan - mi-am propus să citesc mai multe cărți semnate de autorii noștri contemporani. Toți câinii aleargă după fluturi de Bianca Dragomir este o confesiune, o poveste plină de trăiri pe care le legi între ele, puțin câte puțin. Mi-a plăcut tare mult, vă recomand să citiți volumul.

Am citit un volum care, aparent, a apărut doar în rusă, Ничья на карусели de Haruki Murakami. Cuprinde o serie de povestiri semnate de autor și mi-a plăcut să revin la stilul său de scriere. Nu eram în dispoziția necesară pentru un roman, dar povestirile lui Murakami au un farmec aparte și au fost suficiente pentru mine, pentru moment.

Chiar inainte de fericire de Agnes Ledig a fost o lectură ușoară, antrenantă. Volumul urmărește viața unei tinere care a rămas însărcinată la 17 ani, iar la 20 este mamă singură, care abia reușește să supraviețuiască. Un bărbat proaspăt divorțat o întâlnește și decide să-i ofere toată prietenia sa. Astfel, protagonista, împreună cu noua sa cunoștință și cu fiul ei pleacă într-o vacanță, iar aceasta urmează să-i schimbe soarta. Chiar înainte de fericire e un roman pe alocuri inflantil, pe alocuri nerealist, dar este și acel gen de carte care te binedispune, iar trăsăturile care în alte cărți ar stica complet povestea aici nu au același efect.

Sinuciderea fecioarelor de Jeffrey Eugenides urmărește viața a cinci surori dintr-o familie care trăiește după niște reguli stricte, în America provincială. Romanul nu oferă neapărat răspunsuri la întrebările cum? când?, ci la întrebarea principală - de ce?

Shadows Rising de Madeleine Roux a fost o altă carte ce explorează universul WoW. Urmărește ascensiunea reginei Zandalarului, Talanji, dar și planurile malefice pe care le uneltește Sylvanas Windrunner. Mi-a plăcut tare mult să mă reîntâlnesc cu unele personaje și să descopăr personaje noi

Ninge la Iasnaia Poliana de Șerban Tomșa a fost un alt volum semnat de un autor român contemporan pe care l-am lecturat luna trecută. Volumul cuprinde o serie de povestiri, fiecare amplasată undeva la marginea realului cu irealul, urmărind vieți mărunte, vieți mărețe, oameni simpli și oameni mai puțin obișnuiți. Este un volum în care să te pierzi într-o seară; nepretențios, dar care emană căldură.

Și, desigur, nu se putea fără cărți abandonate. Una dintre ele este Timekeeper de Tara Sim - urmărește aventurile unui ceasornicar ce are niște secrete mari ascunse în propriul suflet. Ce se întâmplă mai departe, nu cunosc, pentru că nu am putut trece de primele 3 capitole. Stilul în care e scrisă cartea e atât de tărăgănat și deloc pe gustul meu, așa că am decis că nu e cazul să mă chinui.

Din păcate, în lista abandonatelor se numără și Poveste despre două orașe de Charles Dickens. Am început cartea anul trecut, am încercat să trag de ea, dar degeaba. Începe cu regăsirea unui tată de către o fiică deloc fericită, apoi acțiunea sare la un proces unde tatăl și fiica participă ca martori. Nu am citit mai departe. E posibil ca gusturile mele literare să se fi schimbat, dar nu mai găsesc în stilul acestei cărți autorul pe care l-am îndrăgit în copilărie și în adolescență.

Un alt volum abandonat este Gândește-te că nu mai sunt de Adam Haslett. Știam despre ce este cartea din descrierea de pe coperta 4 - depresia și formele ei - , dar nu am reușit să lecturez mai mult de 3 capitole. Foarte plictisitor stilul, cu siguranță nu e un volum pe care l-am ales în momentul potrivit.

Ultima abandonată - și cu părere de rău - este Coșarul. Povestea unei fete și a monstrului ei de Jonathan Auxier. Primele 50-70 de pagini au fost foarte interesante - Londra dickensiană, unde copiii sunt supuși la munci grele și nimeni nu le ia apărarea, iar protagonista ajunge să se împrietenească cu o creatură departe de a fi umană. Dar, după un moment în narațiune, totul a început să stagneze, mă forțam să continui să citesc un capitol, două, apoi iarăși renunțam. Într-un final, am decis că această poveste nu este pentru mine și am abandonat lectura.

Acestea au fost cărțile lui Ianuarie 2021. Voi ce ați mai citit?

Recenzie literară: Toți câinii aleargă după fluturi de Bianca Dragomir (2019)

...- își dădea seama că în libertate nu există nici frică, nici vinovăție, nici moarte. Și, pentru câteva minute, ca într-o meditație transcedentală, se împăca iar cu moartea. Înțelegea. moartea își are propriile reguli. Ea cunoaște libertatea absolută.

A simțit cum privirea ei o apăsa pe stern: într-o luptă nesfârșită între putere și vulnerabilitate, între sensibilitate și răceală, între grație și umilință. O piatră care ar fi vrut să spună și nu, din când în când, dar nu o făcea de teamă că nu va mai fi iubită.

Uneori am impresia că nici nu vreau să-mi controlez durerile. Alunec spre ele și le sunt datoare. Apoi, nu mai am putere să mă întorc. Devine tot mai puțin despre mine. 

- Mi-a fost mereu teamă să ratez vreo întâlnire importantă, vreo iubire definitorie a cărei prezență să mă lase goală. De aceea, am rămas tot timpul în căutare, ca să nu regret ratarea unei despărțiri sau a unei împăcări. De fapt, mi-a fost mereu teamă să nu ratez întâlnirea cu mine însămi.

În plânsul ei se nășteau demoni pe care oamenii îi inventează singuri ca să se autodistrugă, la chemarea abisului. Nu putem atinge frumusețea profundă a ceea ce suntem, fără să plătim cu dorința de a merge spre abis.