Se afișează postările cu eticheta constantin gane. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta constantin gane. Afișați toate postările

luni, 1 septembrie 2025

Bilanț literar: August 2025

 Salutare!


August a fost o lună cu chef de citit, și fără a fi cu intenție, titlurile care m-au atras au fost semnate preponderent de autori români (și basarabeni) contemporani - cu o singură excepție. Am citit majoritar cărți fizice, pentru că nu am avut chef de ebooks sau de cărți audio. Dar să le luăm în ordine cronologică.


Templul zorilor de Yukio Mishima este cea de-a treia carte din tetralogia Marea fertilității și până aproape de final, mi s-a părut foarte slabă, dar sfârșitul parcă a salvat totul. Aici, îl urmărim pe Honda, deja un bărbat în vârstă, cum merge în Tailanda și o cunoaște pe prințesa nebună, o fetiță ce afirmă că în viața precedentă a fost un băiat japonez. Honda e absolut sigur că fetița este reîncarnarea lui Isao, care, la rândul său, a fost reîncarnarea lui Kiyoaki, ambii personaje importante în Cai în galop, respectiv, Zăpada de primăvară. Voi vorbi despre Templul zorilor mai pe-ndelete într-o viitoare recenzie.

Volumul semnat de Emilia Muller s-a simțit ca o împletire între ficțiune, autobiografie și statistici despre piața de carte actuală din România. Pe de o parte, o urmărim pe Laura și cum vorbește despre romanele sau povestirile sale, care zac într-un raft metaforic, care sunt poveștile din spatele textelor. În același timp, personajul își expune gândurile despre teme precum singurătatea, misoginismul, maternitatea, nevoia de a fi acceptat așa cum ești, nu așa cum te vrea societatea să fii. Pe de altă parte, Laura aduce tot felul de informații despre cum e piața de carte din România, de ce e greu să publici, de ce editurile uneori nu dau răspunsuri clare și deseori nu răspund la mail. Mai pune accentul și pe cifre - câți dintre autorii publicați sunt femei și câți bărbați, dar atrage atenția și asupra faptului că, în opinia ei, un editor are mai mare încredere în ce are de zis în povestea sa un bărbat decât are o femeie. Am vorbit despre carte mai multe aici.


Nu se putea fără o abandonată, așa-i? :) De la Alice Feeney am mai citit Piatră, hârtie, foarfecă, și nu mi-a plăcut absolut deloc - am terminat cartea doar pentru că am făcut buddy read cu o prietenă. El & ea este titlul lunii august la bookclubul la care particip, și de aceea i-am dat o șansă, dar nu am putut parcurge mai mult de câteva capitole. Pur și simplu nu rezonez cu scriitura autoarei, și când am căutat spoilere, ca să nu fiu complet din pom la întrunirea bookclubului, m-am bucurat că nu m-am forțat să citesc volumul respectiv. Pe lângă faptul că nu mă dau în vânt după thrillere, pentru că de obicei protagoniștii nu sunt oameni cu toate țiglele pe casă și eu am nevoie să rezonez cu ceva din personalitatea personajului pentru a-mi păsa de povestea sa, Alice Feeney nu e o autoare potrivită pentru mine. Piața de carte thriller e foarte ofertantă și am citit și cărți bune din acest gen, dar El & ea mi-a dat de înțeles de la bun început că nu va fi o lectură care să mă captiveze.


Trecute vieți de doamne și domnițe, volumul I, de Constantin Gane, a fost o adevărată delectare. Istoria, de obicei, e povestită din perspectiva învingătorilor, și de obicei, bărbații sunt cei care stau la cârma schimbărilor. Ei bine, Constantin Gane, printr-un efort de cercetare amănunțit și pe alocuri supraomenesc, reușește să aducă la cunoștință cine au fost femeile care au marcat viețile conducătorilor de pe teritoriul României încă din secolul al XVII-lea, cum au fost soțiile, surorile, fiicele, sau alte femei importante din viața unui conducător sau a altuia. Tare interesant a fost volumul - am aflat despre ilustre doamne, care au vrut binele țării, am aflat și despre femei ce și-au urmărit propriile interese, dar am fost prinsă și într-o complexă lecție de istorie, relatată într-un fel atât de minunat de către autor, încât îmi pare rău că manualele de istorie din școală nu sunt scrise în același stil - Constantin Gane știe cum să capteze atenția prin felul său inedit de povestaș. Nu e un volum doar despre femeile domnitorilor, ci și despre societatea românească de pe vremuri, despre lupta pentru putere și despre eterna perfidie umană. Voi citi al doilea volum cât de curând.


Peștele mălai visează de M.K. Lynn este al treilea volum din seria Arhivele unor vânători de demoni din Micul Paris. De data aceasta, membrii Cabinetului se îndreaptă spre Tomis, unde trebuie 1. să-i cunoască pe colegii lor de la mare și 2. să afle ce s-a întâmplat cu aurul de la Cazinou. Dar mai apare și un punctul 3., și anume, în limbaj liber, ce se întâmplă cu Lisette și domnul Vernescu? Tare mult mi-a plăcut acest volum, alert, amuzant (prin intermediul detectivilor (vai de capul lor, apropo) din Tomis), emoționant chiar, datorită felului în care o anumită dinamică între anumite personaje se schimbă foarte mult. Aștept cu nerăbdare să aflu cu ce se va continua povestea.


Woldemar de Oleg Serebrian a fost ca o rană sângerândă: atâta durere într-un suflet atât de mic, de copil, nu îmi amintesc să mai fi întâlnit într-o altă carte. Poate doar în Singur pe lume de Hector Malot. Woldemar are aproape șapte ani și-i urmărim ultimul an din copilărie, de înainte să înceapă școala. Este un copil născut într-o perioadă dificilă - acțiunea în carte are loc în 1976-1977, într-un loc dificil - Cernăuți - pentru cineva care în acte e trecut ucrainean, dar despre care se zice că e neamț. Pentru un copil atât de mic, Woldemar are un spirit de observație care aduce în prim-plan realitatea unei familii dezbinate, durerea și traumele care nu sunt conștientizate, acceptate sau vindecate, acestea otrăvind viața celor din inima familiei. E o carte în care am regăsit foarte multe lucruri din propria mea copilărie, și poate că ăsta a fost motivul de ce am trăit atât de intens momentele de nedreptate din viața lui Woldemar și am empatizat cu acest băiețel pe tot parcursul volumului. Voi face o recenzie mai amplă, ce pot să spun e că îmi place enorm cum scrie Oleg Serebrian și rezonez tare mult cu scriitura sa.


The Rise and Fall of the Dinosaurs de Steve Brusatte a fost o non-ficțiune de care m-am bucurat mult. Autorul, paleontolog de profesie, sintetizează foarte bine și facil pentru cineva care nu lucrează în domeniu tot ceea ce înseamnă cum au apărut dinozaurii, cum s-au dezvoltat, cum au domnit și cum au dispărut. Am aflat foarte multe informații noi despre tot felul de specii, despre cum putem afla perioada exactă de când datează o fosilă, despre cum dinozaurii s-au dezvoltat în mai multe direcții, am aflat și despre dinozaurii din Hațeg, dar și despre cum au dispărut, aproape în totalitate, aceste animale atât de diferite de ce mișună pe pământ în prezent. Clar e o carte pe care o recomand tututor pasionaților de subiect.

Zen in the Art of Writing de Ray Bradbury este a doua carte semnată de autor pe care o abandonez anul acesta. Nu mai rezonez cu stilul autorului și nu are sens să trag de mine de dragul vremurilor de demult.


Am tras de mine să citesc Lacrimi de chihlimbar de Sofia Segovia, dar nu am reușit să mă conectez cu personajele la fel de bine cum a fost în cazul volumului Zborul albinelor - cartea anului 2022 pentru mine. Introducerea personajelor principale în acțiune nu m-a făcut să fiu curioasă de soarta lor și doar scriitura frumoasă, lirică a Sofiei Segovia nu a fost de ajuns pentru mine ca să continui această poveste.


Premisa acestui volum suna foarte interesant, dar din păcate, nici execuția, nici scriitura nu au fost pe placul meu. Am tras de mine să citesc câte un capitol pe zi, dar cu totate că Luna din apă de Samantha Sotto Yambao promite să fie o carte în stilul animațiilor de la Studio Ghibli, eu nu am simțit decât plictiseală și chiar o ușoară antipatie față de protagonistă. Stilul mi s-a părut alambicat fără motiv, multe cuvinte care nu spun nimic, iar ritmul poveștii a fost ciudat. Am abandonat cu regret această poveste, pentru că avea potențial, dar pe mine nu m-a cucerit.


Un alt volum pe care voiam musai să-l parcurg, dar care m-a plictisit instant, a fost Revrăjită de Lucy Jane Wood. Încă din primul capitol scriitura mi se pare încurcată, iar protagonista se comportă de parcă nu ar fi o femeie în toată regula, ci o fată de 12 ani proaspăt sosită la pension, unde nu cunoaște pe nimeni și e foarte timorată. Deși poveștile cu și despre librării magice se numără printre preferatele mele, volumul de față nu mi s-a potrivit.


Și închei luna cu încă o carte abandonată - de data asta, în format audio. Un apartament la Paris de Guillaume Musso avea o premisă interesantă, dar m-am plictisit tare repede și nu m-am putut conecta cu personajele și cu problemele acestora. Așa că am lăsat-o baltă.

Acestea au fost cărțile lunii august. Cum a fost pentru voi acest sfârșit de vară?

marți, 1 aprilie 2025

Bilanț literar: Martie 2025

 Salutare!


E prima lună din primăvară și celebrăm femeia, așa că am decis, pe cât se poate, să citesc doar cărți semnate de femei - cărți din lista mea de lecturi, ca să mai scurtez din TBR :) Să vedem cum a decurs luna și ce am mai citit:


Mireasă de sacrificiu de Ioana Mihaela Curaleț o urmărește pe Joanne Bright, o tânără din provincie, care provine dintr-o familie bună, dar e trecută de douăzeci de ani, deloc mondenă, și chiar foarte ciudată, ceea ce o face indezirabilă pentru nobilii aflați în căutarea unei soții. Ajunsă în Londra, tânăra îl cunoaște pe lordul Wiliem Drake - un burlac convins, tânăr, chipeș, bogat, și extrem de îngâmfat. Soarta îi aduce pe cei doi în fața altarului,dar fericirea conjugală, despre care se vorbește în cărți, întârzie să apară. Și, ca lucrurile să fie și mai interesante, o serie de crime odioase zguduie orașul - suficient cât să-i facă pe anumiți indivizi să sape după răspunsuri.
Romanul e un historical romance, cu o tentă macabră, marca Ioana Mihaela Curaleț, o autoare pe care am mai citit-o și care are o predilecție pentru abordarea laturii întunecate a sufletului uman. Mi-a plăcut felul în care îmbină sentimentele frumoase, naive și curate, pe care le nutresc anumite personaje, cu răutatea ce clocotește în altele. Povestea de dragoste a urmat rețeta clasică pentru un historical romance cu trope-uri precum forced mariage și enemies to lovers, iar elementele de thriller au oferit o notă sumbră.

Pe cine iubești mai mult? de Mihaela Buruiană este un volum ce mi-a trezit multe emoții și am trecut prin foarte multe stări, citind frânturi din poveștile unor personaje atât de variate, dar pe care le leagă o dorință comună: de a iubi și de a fi iubite. Câteva povestiri mi-au plăcut în mod special, dar nu pentru că ar fi vesele și optimiste, ci pentru că, în spatele cuvintelor personajelor, se vede clar că există traume. Unele personaje sunt conștiente de asta și încearcă să se vindece, dar altele rămân ancorate în trecut sau pur și simplu nu își dau seama că au nevoie de iubire. 

Deși fiecare povestire abordează un eveniment marcant din viața personajului, pe fundal e conturată societatea în toate culorile sale, cu bune și cu rele, cu lipsuri și cu prejudecăți. De foarte multe ori personajele se întrebă - sau țin cont - de ce va spune gura lumii, iar acest lucru este definitoriu pentru deciziile pe care le vor lua.


Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane. Boieroaice din Moldova și Țara Românească în veacurile XVI-XIX de Constantin Gane a fost o adevărată delectare. Un volum atât de bine și minuțios documentat, este mai mult decât evident câtă muncă a depus autorul pentru a găsi fărâmele de informație despre femeile, ceva mai celebre sau mai puțin, din secolele XVI-XIX. Scrisori, note de plată, procese verbale din sala de judecată - acestea sunt actele pe baza cărora autorul construiește potretul unei femei sau a alteia, restabilește cronologia vieții acesteia, dar aruncă lumină și asupra felului în care era văzută și percepută de nobilimea din perioada respectivă. O carte de non-ficțiune pe care o recomand unui cititor dornic să afle cum era văzută, tratată și apreciată femeia de către o societate demult apusă.

Stealer of Souls de Diana Wynne Jones este o povestire inclusă în volumul Mixed Magics, ultimul din seria The Worlds of Chrestomanci, dar eu nu știam lucrul ăsta (că m-am luat după Goodreads), așa că l-am citit separat. Seria am început-o acum mult timp și am avut o reținere - dacă nu-mi voi aminti în detaliu ce se întâmplă? Dar nu a fost cazul, pentru că în această povestire acțiunea se axează pe două personaje sencundare. Ucenicul lui Chrestomanci se trezește că la castel mai este adus un băiețel și ucenicul trebuie să aibă grijă de acesta, iar la un moment dat, cei doi se trezesc față-n față cu un individ ciudat și... își uită numele. Povestirea e scurtă, dar aventuroasă și mi-a plăcut foarte mult - seria în sine e perfectă pentru micul cititor, dar și un adult iubitor de fantasy va regăsi în universul Chrestomanci magia de altă dată.

Mixed Magics. Four Tales of Chrestomanci de Diana Wynne Jones este ultima carte din serie - dar nu e musai să fie citită, pentru că povestirile nu îl au pe Chrestomanci drept personaj principal. Mi-au plăcut toate, dar în special cea unde un magician delicvent, pentru a scăpa de poliție, face o tranzacție dubioasă și ajunge într-o altă lume, într-un univers paralel, unde fură o mașină. Doar că o fură împreună cu o fetiță și cu dulăul acesteia, magia nu-l ascultă așa cum ar trebui, iar evenimentele care se perindă au fost foarte amuzante. Clar e un volum ce merită citit, autoarea are un stil cald, apropiat de sufletul unui copil - sau a unui adult care vrea să se întoarcă în acea perioadă a vieții, măcar pentru o clipă :)


Uimitoarea culoare de după de Emily X.R. Pan e o carte în care o adolescentă trebuie să facă față unei tragedii: mama ei se sinucide, și fata este devastată.


Romanul are elemente de realism magic și aduce la cunoștința cititorului tradiții și credințe taiwaneze în ceea ce privește sufletele morților, ceea ce întregește imaginea de ansamblu a suferinței prin care trece protagonista.

Romanul semnat de Aglaja Veteranyi conturează atât dinamica din cadrul unei familii ce trebuie să-și ia adio de la un membru, cât și greutățile prin care trec personajele în perioada regimului comunist. Vedem trecutul prin ochii protagonistei, care-și amintește momentele-cheie legate de mătușa ei din copilăria sa. În amintiri se strecoară detalii care sunt irelevante pentru un copil, dar care subliniază realitatea adulților de atunci și deciziile dificile pe care au trebuit să le ia.

Raftul cu ultimele suflări e un roman amplu, chiar dacă e scurt. Autoarea reușește să transmită foarte multe stări ale personajelor în cuvinte puține și să construiască scene marcante, ce subliniază felul în care o familie procesează o pierdere în intimitatea propriului cămin. Vă recomand volumul dacă subiectele precum moartea, doliul și relațiile complicate din inima unei familii vă stârnesc interesul.


Scrisoare către tata de Franz Kafka este un volum scurt, dar plin de emoție, ce oferă cititorului ocazia să afle lucruri despre Kafka omul, nu scriitorul. Scrisoarea, adresată tatei, și care nu a ajuns niciodată la destinație, e plină de amărăciune și recunoștință, reproșuri și speranță, ilustrând dinamica din cadrul relației autorului cu tatăl său, cel puțin, cum o vede și percepe Franz Kafka. Mi-a plăcut să descopăr omul din spatele cărților, gândurile acestuia, dar și copilul ce se ascunde în adult, băiatul de altă dată, ce și-a dorit aprobarea părintelui său și nu în ultimul rând, să fie iubit și acceptat așa cum e.


Flowers for the Devil de Vlad Kahany este un romance unde acțiunea se petrece în 1851, în Londra, și o avem în prim-plan pe contesa Alina Bronskaya, văduvă la doar 22 de ani. După ce soțul ei este ucis în Rusia, tânăra, împreună cu părinții ei, fuge în Anglia, unde Alina se dedă muncii de cercetare și face voluntariat într-un spital din cartierele sărace. Într-o noapte, este atacată de un individ și, crezând că până aici i-a fost, Alina se întâlnește cu o legendă: cu Harlan Krow, care o salvează. 

Un bărbat misterios, chipul căruia nu-i este cunoscut lumii, Harlan îi pedepsește pe cei care-i neîndreptățesc pe săraci și neputincioși, indiferent de rangul social al agresorului. Această întâlnire între o contesă fugară și un erou, pentru unii, și criminal, pentru alții, se transformă în ceva mai mult.  E un volum romance, dar dezbate și teme relevante și pentru ziua de azi: inegalitatea de clasă, sărăcia, puterea banului, relevanța aparențelor, nedpretatea socială și juridică.


Prăvălia de vrăji de Sarah Beth Durst este un cozy fantasy, unde o urmărim pe Kiela, o bibliotecară retrasă și timidă, care se simte cel mai bine când e înconjurată de cărți. După o lovitură de stat, tânăra trebuie să fugă din capitală, biblioteca e incendiată, și Kiela reușește să salveze câteva cărți. 

Împreună cu asistentul ei, Caz, o plantă-păianjen vrăjită, femeia ajunge pe o insulă îndepărtată, unde s-a născut și unde a crescut, dar de pe care a plecat încă în copilărie. Dornică să ducă un trai liniștit, doar ea și cărțile ei, Kiela ajunge să socializeze cu localnicii și de aici încep peripețiile ei.


Din păcate, am abandonat Beneath the Haunting Sea de Joanna Ruth Meyer. E un fantasy care a început promițător pentru mine - și ca premisă, și ca stil de scriere. Am citit și alte cărți semnate de autoare, dar în acest volum nu m-am putut conecta cu povestea. Protagonista află că e fiica împăratului, după ce o viață întreagă a crezut că e o nobilă de rang mijlociu. Când regele decide să o facă moștenitoarea sa, are loc o lovitură de stat, iar protagonista este exilată pe o insulă aflată la marginea imperiului, unde descoperă cu stupoare că trebuie să se logodească cu fiul unui baron, ce o primește în casa lui. Încercând să se acomodeze cu noua ei viață, tânăra începe să descopere lucruri noi despre poveștile vechi despre zei, și, deși ea nu crede deloc în puteri supranaturale, evenimentele ce au loc încep să-i schimbe percepția.
Mi-a plăcut partea cu mitologia, cu zeii și evenimentele ce au modelat lumea în care are loc acțiunea, dar nu am reușit să mă conectez cu personajul principal. Mi s-a părut lipsită de personalitate, cu un comportament demn de o fată simplă de la țară, nu o nobilă, iar atunci când în scenă a apărut triunghiul amoros, complet irelevant pentru povestea principală, am decis să închei lectura. Cu părere de rău, pentru că mi-am dorit să-mi placă această carte, prima dintr-o duologie.

Acestea au fost cărțile lunii martie. Cum a arătat, în materie de cărți, prima lună a primăverii pentru voi?